ICCJ. Decizia nr. 3121/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 1390 din 31 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamantă SC B.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC W. SRL.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă astfel cum a fost precizată și în consecință i-a interzis reclamantei pârâte utilizarea mărcii "C." pentru clasele de produse și servicii.
A obligat-o pe reclamanta pârâtă ca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii să retragă de pe piață toate publicațiile, documentele și orice alte materiale care poartă marca "C." sau fac referire la această marcă, sub sancțiunea achitării de daune cominatorii în sumă de 500 RON/zi de întârziere.
A obligat-o pe reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 3.4410.050,6 RON cu titlu de despăgubiri.
La 13 iulie 2009, SC B.R. SRL a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., arătând că în penultimul paragraf a fost înscrisă din eroare suma de 3.4410.050,6 RON reprezentând despăgubiri, în locul sumei de 3.410.050,6 RON, care este cea corectă.
La data de 3 august 2009 și SC W. SRL a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul aceleiași hotărâri, arătând că din eroare a fost menționată numai suma în RON, fără a se face precizarea că pretențiile sunt în cuantum de 970.750 euro, echivalentul sumei de 3.410.050,6 RON.
Prin încheierea din 25 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta reclamantă SC W. SRL, ca neîntemeiată.
A admis totodată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 1390 din 31 octombrie 2006, formulată de SC B.R. SRL în sensul că reclamanta -pârâtă a fost obligată la plata către pârâta reclamantă a sumei de 3.410.050,6 RON, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că îndreptarea pretinsă de pârâta - reclamantă este de natură să aducă atingere autorității de lucru judecat cu privire la soluția pronunțată întrucât se urmărește modificarea sentinței în sensul acordării sumei în euro, echivalent în RON la data plății, aspect ce nu a fost avut în vedere la momentul pronunțării hotărârii.
Cât privește cererea de îndreptare formulată de SC B.R. SRL, s-a reținut că dintr-o eroare de dactilografiere suma solicitată ca fiind contravaloarea despăgubirilor a fost menționată ca fiind 34.410.050,6 lei în loc de 3.410.050,06 RON, cât este corect.
Apelul declarat împotriva acestei încheieri de SC W. SRL, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 68/A din 22 februarie 2011.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că încheierea atacată, deși defectuos redactată, cuprinde atât susținerile părților din data de 25 mai 2010 cât și soluția pronunțată la 1 iunie 2010, precum și considerentele ce au stat la baza acesteia.
Cât privește data pronunțării soluției, aceasta rezultă în mod indubitabil din minuta aflată la fila 517 din dosar.
Or, se mai arată, nu sunt îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ. pentru a se reține nulitatea încheierii apelate, în condițiile în care nu s-a probat că neregularitățile invocate ar fi produs apelantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.
Referitor la fondul cererii, s-a reținut că ceea ce se solicită de fapt nu este îndreptarea unei erori materiale ci schimbarea unei măsuri luată de instanța de judecată prin dispozitivul Sentinței nr. 1390/2006.
în plus, conchide instanța de control judiciar, stabilirea sumei datorate, în euro sau în RON, are efecte diferite în ce privește posibilitatea și modalitățile de actualizare în cadrul executării silite, conform art. 3712(3) C. proc. civ.
în cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâta reclamantă SC W. SRL care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale de ordine publică, care impuneau întocmirea încheierii de dezbateri și/sau de amânare a pronunțării care trebuie să conțină compunerea instanței, prezența părților, ordinea dezbaterilor, concluziile părților și cererile formulate precum și alte împrejurări esențiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile.
- neîntocmirea încheierii de dezbateri, prin care s-a amânat pronunțarea la 1 iunie 2010, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 147 C. proc. civ. și face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la legala compunere a instanței, prezența părților, ordinea dezbaterilor etc.
Această nulitate nu poate fi acoperită în niciun mod de întocmirea minutei și extrasul de pe portalul instanțelor de judecată.
- dispozițiile art. 105 (2) teza 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul în care lipsește încheierea de amânare a pronunțării, vătămarea prezumându-se.
- cererile de îndreptare a erorilor materiale se judecă în camera de consiliu, or din încheierea atacată rezultă că judecata a fost făcută în ședință publică, ceea ce conduce la nulitatea acesteia.
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, opinia tribunalului fiind reluată de instanța de apel deși cererea de îndreptare formulată nu aduce atingere autorității de lucru judecat și nici nu urmărește modificarea sentinței, decizia fiind practic nemotivată.
Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 147 C. proc. civ. "dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier", textul consacrând în adevăr, obligativitatea întocmirii actului procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor din cadrul unei ședințe de judecată.
Este unanim admis că acest act procedural reprezintă o sinteză a activității desfășurate în instanță de către toți participanții procesuali, îndeplinind îndeobște funcția de "act de documentare procesuală", dar și de act de dispoziție, întrucât prin intermediul său instanța de judecată adoptă o anumită măsură, respectiv soluție.
Importanța încheierii de ședință rezidă în consemnarea activității desfășurate la fiecare termen de judecată, pentru ca instanțele de control judiciar să poată exercita un control eficient asupra soluției pronunțate sub aspectul compunerii legale a instanței, prezenței părților, concluziilor formulate și conținutului opiniilor în fapt și în drept.
Or, în cauza de față, dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea atacată, atât sub aspectul prezenței părților, cât și al concluziilor formulate și conținutului opiniilor în fapt și în drept, ceea ce a creat posibilitatea exercitării controlului judiciar, sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește legala compunere a instanței.
în aceste condiții, chiar dacă, în adevăr, modalitatea aleasă de instanță - care a consemnat în aceeași încheiere, atât dezbaterile asupra fondului, cât și soluția dată asupra cererilor de îndreptare a erorilor materiale formulate de părți, deși era vorba de două momente diferite ale activității jurisdicționale, ca urmare a amânării pronunțării de la 25 mai 2010, când s-a procedat la judecata cauzei în fond, la 1 iunie 2010 - se constituie într-o neregularitate procedurală, aceasta nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii.
Astfel, cum dispozițiile art. 147 C. proc. civ. nu consacră în mod expres nulitatea actului de procedură, aceasta nu poate fi constatată decât în condițiile art. 105 (2) din același cod, respectiv când s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în practica instanțelor s-a decis în mod constant că o asemenea vătămare are loc în situația când nu s-a întocmit o încheiere în care să se consemneze dezbaterile asupra fondului, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar sub aspectul respectării drepturilor procesuale ale părților, situație care așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță.
Pentru identitate de rațiune (lipsa vătămării) mențiunea vizând pronunțarea încheierii de îndreptare a erorii materiale în ședință publică [deși art. 281 alin. (2) C. proc. civ. dispune că instanța se pronunță prin încheiere, dată în camera de consiliu] nu poate conduce la anularea acestei hotărâri.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs vizat prin dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, printr-o motivare judicioasă instanța de control judiciar a analizat criticile vizând nulitatea încheierii apelate, reținând că deși într-adevăr, defectuos redactată, aceasta cuprinde totuși atât susținerile părților din data de 25 mai 2010, când au avut loc dezbaterile, cât și soluția pronunțată la 1 iunie 2010 și respectiv considerentele.
Tot astfel, analizând și modul cum tribunalul a soluționat cererea pe fond, s-a reținut corect că motivația acestei cereri nu este îndreptarea unei erori materiale, ci schimbarea unei măsuri luată de instanță, a cărei hotărâre, în situația în care s-ar fi apreciat că a fost greșit interpretată cererea precizatoare a cuantumului pretențiilor, putea fi atacată cu apel, cale de atac pe care partea nu a înțeles să o exercite.
Nu poate fi apreciată ca "străină de natura pricinii" nici motivația instanței referitoare la faptul că menționarea în dispozitiv a valorii în euro a prejudiciului și respectiv a echivalentului în RON al acestuia, ar fi de natură să genereze piedici la executare, în condițiile în care ambele părți sunt persoane juridice române, care își desfășoară tranzacțiile comerciale în RON.
Așa fiind, față de cele ce preced, recursul s-a respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3124/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3120/2012. Civil → |
|---|
