ICCJ. Decizia nr. 3128/2012. Civil

Prin încheierea din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății recursului formulat de pârâta A.D.M. împotriva încheierii de ședință din data de 09 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

împotriva încheierii pronunțată la 7 iunie 2010 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs A.D.M.

învestită cu judecarea recursului, înalta Curte a dispus, prin încheierea din 22 februarie 2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților, legal citate.

Cauza a rămas în nelucrare până la 02 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 08 mai 2012.

La acest termen, înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.

Astfel spus, perimarea este reglementată ca o sancțiune procesuală ce operează cu condiția, ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop.

Aceasta este și situația în speță, în care, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 22 februarie 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului rezultă că până la data de 22 februarie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății pricinii.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea s-a putut constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte a constatat perimat recursul.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3128/2012. Civil