ICCJ. Decizia nr. 3162/2012. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată în Dosarul Curții de Apel Galați, petentul C.I. a solicitat suspendarea executării încheierii din 13 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Brăila, în cadrul Dosarului.
Petentul a motivat că, formulând apel împotriva încheierii respective, devin aplicabile prevederile art. 284 alin. (5) C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 8 martie 2012, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de suspendare a executării încheierii, pronunțată la data de 13 februarie 2012, de Tribunalul Brăila, formulată de petentul C.I., pentru următoarele considerente:
Conform art. 284 alin. (5) C. proc. civ., apelul declarat în termen suspendă executarea hotărârii dată de prima instanță.
însă se poate suspenda doar executarea hotărârilor care au caracter executoriu și cuprind dispoziții în acest sens, respectiv sunt menționate anumite obligații ce trebuie îndeplinite de către una dintre părți (conform art. 3712C. proc. civ.).
Or, în cazul de față, prin încheierea apelată, s-a dispus doar amânarea pronunțării, în baza art. 260 alin. (1) C. proc. civ., astfel că aceasta nu conține nicio dispoziție executorie, care ar putea fi suspendată.
împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat că orice hotărâre (încheiere) apelată este suspendată, de drept, prin însuși actul apelului declarat împotriva ei, conform legii.
Apelul suspendă, de drept, orice hotărâre apelată, orice dispoziție sau obligație conținută în hotărârea apelată.
Apelul declarat în cauză a suspendat și executarea obligației completului de a pronunța sentința la data dispusă de încheierea apelată, cu atât mai mult cu cât încheierea apelată a întrerupt cursul judecății.
Intimatul I.S.J. Călărași a formulat, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul G.S.A. Fundulea a depus o petiție cu caracter de note scrise, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.
Examinând criticile formulate în cauză, înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:
Obiect al recursului îl reprezintă încheierea din data de 8 martie 2012, prin care Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea formulată de petentul C.I., de suspendare a executării încheierii, pronunțată la data de 13 februarie 2012, de Tribunalul Brăila.
Prin încheierea pronunțată la data de 13 februarie 2012, de Tribunalul Brăila, a fost amânată pronunțarea, astfel încât, în mod legal, a reținut Curtea de Apel Galați că aceasta este o încheiere nesusceptibilă de executare.
Astfel, potrivit art. 260 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
încheierea de dezbateri face parte integrantă din hotărârea ce se pronunță într-o cauză și aceasta cuprinde mențiuni esențiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile în acea cauză, dar ea nu poate cuprinde dispoziții ce ar putea fi aduse la îndeplinire pe calea unei executări silite, astfel încât nici nu poate fi supusă procedurii suspendării executării, cum, în mod nelegal, pretinde recurentul.
Acest act procedural intră în cursul firesc al judecății și este la latitudinea judecătorilor, singurii îndreptățiți să aprecieze dacă se impune sau nu amânarea pronunțării, la cererea părților, sau din oficiu, în raport de complexitatea cauzei, de respingerea unei cereri de amânare (art. 156 alin. (2) C. proc. civ.) sau de necesitatea depunerii unor concluzii scrise, în sensul art. 146 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu puteau fi decelate motive de nelegalitate ale încheierii atacate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva încheierii din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
← ICCJ. Decizia nr. 3164/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3144/2012. Civil → |
---|