ICCJ. Decizia nr. 3154/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3154/2012
Dosar nr. 7228/30/2010
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 870/PI din 26 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantul P.A.V., în contradictoriu cu pârâţii SC E.P.F. SRL şi P.C.I., constatându-se caracterul simulat al contractului de cesiune părţi sociale încheiat la data de 18 februarie 2003 între S.N. şi P.C.I., precum şi faptul că reclamantul este proprietarul celor 18 părţi sociale, dobândite de la S.N. prin cesiune.
Totodată, s-a dispus efectuarea cuvenitelor modificări în evidenţele ORC Timiş în sensul înscrierii reclamantului ca fiind proprietarul celor 18 părţi sociale în cadrul pârâtei SC E.P.F. SRL, fiind obligată pârâta la plata sumei de 3.038 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul şi pârâta P.I.C., împreună cu martorul S.N. au recurs la o simulaţie, prin interpunere de persoane, în sensul că printr-un act secret au înţeles să modifice un act public - Contractul de cesiune a 18 părţi sociale deţinute de martor în cadrul SC E.P.F. SRL, cele două acte fiind contemporane, stabilind că, în realitate, pârâta P.I.C. nu este parte în contractul de cesiune de creanţă încheiat cu S.N., o astfel de calitate fiind întrunită în persoana reclamantului.
Astfel, tribunalul a admis acţiunea de faţă şi a constatat caracterul simulat al actului încheiat la data de 18 februarie 2003 între P.I.C. şi S.N., deoarece între părţile contractante îşi produce efectele actul secret care reprezintă voinţa reală a pârtilor, instanţa dând eficienţă actului secret şi nu actului public, adus la cunoştinţă terţilor prin înscrierile efectuate la Oficiul Registrului Comerţului.
Dând eficienţă actului secret, a cărui valabilitate este recunoscută de art. 1175 C. civ., şi care se opune părţilor precum legea, potrivit art. 969 din acelaşi cod, tribunalul a constatat că reclamantul este proprietarul celor 18 părţi sociale aparent cesionate de S.N. pârâtei P.I.C. şi a dispus ca ORC Timiş să efectueze cuvenitele modificări în registrele ţinute conform legii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, recalificat ulterior ca fiind apel, pârâtele P.C.I. şi SC E.P.F. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 209/A din 17 octombrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtele P.C.I. şi SC E.P.F. SRL, în cauză, fiind dovedit prin probatoriul administrat faptul că între părţi a operat o simulaţie prin interpunere de persoane, astfel încât în mod întemeiat a fost admisă acţiunea reclamantului, constatându-se caracterul simulat al contractului de cesiune părţi sociale încheiat între S.N. şi P.C.I. şi pe cale de consecinţă, s-a constatat că reclamantul este proprietarul celor 18 părţi sociale dobândite de la S.N. prin cesiune.
In acest sens, în speţă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1175 C. civ., fiind dovedită existenţa unui act secret, prin care părţile au înţeles să modifice un act public, cele două acte fiind contemporane, respectiv prin contractul de cesiune a 18 părţi sociale deţinute de S.N. la SC E.P.F. SRL către reclamant şi depus la fila 124 dosar fond, s-a modificat actul public depus la fila 121 dosar fond, care prevedea că P.C.I. era proprietara acestor părţi sociale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtele SC E.P.F. SRL TIMIŞOARA şi P.C.I. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 301 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel, admiterea apelului şi modificarea în tot a hotărârii de fond, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, având în vedere că dispozitivul hotărârii primei instanţe depăşeşte petitul acţiunii reclamantului şi se referă la un act în care reclamantul nu era parte.
O altă critică vizează faptul că instanţa de fond şi mai apoi instanţa de apel nu au luat în considerare şi au interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, cu privire la chitanţa, deţinută în original de pârâtă, care a fost scrisă şi semnată de reclamant, prin care acesta recunoaşte că la 20 februarie 2003 a primit de la S.N. suma de 51.150 Euro.
Mai susţin recurentele, că în cauză au fost încălcate principii fundamentale care guvernează dreptul procesual civil, asupra cărora instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat şi că de asemenea, există şi un minus-petita în hotărârea atacată, asupra căruia instanţa de apel a omis a se pronunţa.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul declarat de pârâtele SC E.P.F. SRL TIMIŞOARA şi P.C.I. să fie respins, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant P.A.V., în temeiul art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Obligaţia de a respecta condiţiile de promovare care ţin de forma şi conţinutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 299-316 C. proc. civ., drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condiţiile legii şi numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de pârâte s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ.
In ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurentele au expus în fapt greşelile, care în opinia lor, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.
Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimat privind nulitatea recursului, în conformitate cu art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ.
Pentru a examina dacă motivele de nelegalitate invocate îşi găsesc corespondent în argumentele aduse de recurente în sprijinul criticilor vizând decizia pronunţată de instanţa de apel se va retine mai întâi că recursul nu are caracter devolutiv şi, ca atare, nu este de natură să provoace rejudecarea în fond a pricinii.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pe care recurentele nu l-au citat şi nici nu au argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelante în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.
Astfel, referitor la critica conform căreia instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra faptului că dispozitivul hotărârii primei instanţe depăşeşte petitul acţiunii reclamantului, se constată că aceasta este nefondată, întrucât reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată, după care a depus o cerere de întregire a acţiunii, în care a solicitat să se constate că imobilul reprezentând spaţiul social al societăţii din Timişoara, fac parte din patrimoniul societăţii şi îi aparţin, iar ulterior a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, care a avut ca petit principal, constatarea simulaţiei contractului de cesiune a părţilor sociale ale SC E.P.F. SRL, încheiat la 20 februarie 2003 între S.N. şi B.C.I., iar în subsidiar a solicitat să se constate că reclamantul este proprietarul părţilor sociale cedate prin contractul de cesiune şi sa se dispună notarea modificărilor survenite la ORC Timiş.
În acest context, se apreciază că instanţa de apel a considerat că, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată în raport de această ultimă modificare de acţiune, constatând în mod corect că, în speţă nu este vorba despre o plus petita sau minus petita.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, recurentele prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecăţii, cu scopul de a repune în discuţie probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.
În realitate, motivul de nelegalitate la care se referă recurentele este reprezentat de înscrisul numit chitanţă încheiată la data de 20 februarie 2003, prin care reclamantul a primit de la S.N. suma de 51.150 Euro, însă acest înscris nu face obiect al judecăţii, întrucât reprezintă o probă în proces, iar actul dedus judecăţii este cesiunea de părţi sociale ale SC E.P.F. SRL şi problema existenţei sau inexistenţei caracterului simulat al acesteia.
Susţinerea recurentelor, potrivit cărora, în cauză au fost încălcate principii fundamentale care guvernează dreptul procesual civil, asupra cărora instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat se constată că nu poate fi primită.
În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, arătarea motivelor de nelegalitate presupune ca în fiecare caz în parte să se indice dispoziţiile legale încălcate şi nu să se procedeze la o relatare a situaţiei de fapt, sau la o rediscutare a probelor şi a concludentei lor, astfel, simpla invocare a principiilor fundamentale de drept procesual fără menţionarea vreunui motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei.
O altă critică a recurentelor se referă la existenţa unui minus-petita în hotărârea atacată, asupra căruia instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat, aspect care este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere că, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la cadrul procesual constituit de către reclamant, conform principiului disponibilităţii şi a statuat inexistenţa unei minus petita.
În raport de acestea, se constată că singura parte care putea justifica un interes, în contestarea hotărârii primei instanţe prin care s-ar fi omis pronunţarea asupra unui capăt de cerere dedus judecăţii era reclamantul P.A.V., însă prin neexercitarea căii de atac a apelului împotriva acestei sentinţe de către reclamant cu privire la o eventuală minus petita, această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat cu privire la acest aspect.
In concret, deşi recurentele au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctele 7, 8, 9 C. proc. civ., din nici un argument nu rezultă ca s-au indicat dispoziţiile legale încălcate pe care le vizează fiecare motiv în parte şi prin urmare, critica pe aspectele de fapt ale soluţiei pronunţată de instanţa de apel nu este suficientă dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.
In consecinţă, faţă de cele ce preced, se va reţine că în totalitate criticile formulate de recurente vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va respins, iar potrivit art. 274 din acelaşi cod, va obliga recurentele-pârâte să-i achite, în solidar, intimatului-reclamant suma de 27.680 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii aflate la fila 30 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele SC E.P.F. SRL TIMIŞOARA şi P.C.I. împotriva deciziei civile nr. 209/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Obligă recurentele-pârâte SC E.P.F. SRL TIMIŞOARA şi P.C.I. să-i achite, în solidar, intimatului-reclamant suma de 27.680 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3153/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3231/2012. Civil. Acţiune în anulare. Recurs → |
|---|
