ICCJ. Decizia nr. 3164/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată în data de 29 iulie 2011, sub nr. 7166/2/2011, petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimații S.G., Ș.L., O.G., N.F., N.L., M.T.P., C.S., I.I., D.A., M.D.P., E.L.D., M.G., B.N.M., S.M.C., G.L.R., M.S., D.M., P.E., C.I., F.C., P.M., S.E.O., I.S., C.C., Ș.G., A.S., M.E., T.I., C.I., G.D., I.F., I.V., Ș.M.C., R.L., S.D., B.C., M.I., T.C., a solicitat acordarea unui termen de grație pentru obligația de plată stabilită în sarcina sa, prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită se solicită și stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și O.U.G. nr. 113/2010.
în motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din O.G nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, executarea silită începută în cauză este vădit nelegală, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 45/2010 și O.U.G. nr. 113/2010.
A accepta teza contrară, s-a mai susținut, ar echivala cu blocarea totală a activității Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, atât în plan intern în relația cu unitățile din subordinea autorităților statului, cu justițiabili, cât și pe plan extern în relația cu autoritățile respective, datorită implicării pe care Ministerul Public o are în numeroasele programe în derulare la nivel internațional dar și anchete comune cu autorități similare din alte state.
Așadar, solicitările deduse judecății sunt dovedite de prejudiciul imediat și grav ce ar fi suferit de Ministerul Public, constând în suspendarea activității acestei instituții.
Suspendarea activității Ministerului Public ar avea drept consecință blocarea sistemului judiciar, lipsirea societății de reprezentantul legal al intereselor sale, și, în mod evident, destabilizarea ordinii de drept a statului român.
în concluzie, a arătat petentul, pe lângă argumentele de ordin legal prezentate, temeinicia și legalitatea prezentei cereri sunt date atât de nevoia acestei instituții de a-și continua activitatea, cât și de mult mai importanta nevoie a statului român de a-și păstra ordinea de drept.
în susținerea cererii, s-au depus la dosar copia Sentinței civile nr. 309 din 18 noiembrie 2008 și a Deciziei civile nr. 2847 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin Sentința civilă nr. 38 din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a unui termen de grație formulată de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu intimații - S.G., Ș.L., O.G., N.F., N.L., M.T.P., C.S., I.I., D.A., M.D.P., E.L.D., M.G., B.N.M., S.M.C., G.L.R., M.S., D.M., P.E., C.I., F.C., P.M., S.E.O., I.S., C.C., Ș.G., A.S., M.E., T.I., C.I., G.D., I.F., I.V., Ș.M.C., R.L., S.D., B.C., M.I., T.C., I.G., D.P., A.E., G. (M.) C., I.M., C.G. și B.E.J. D.D.C., în ceea ce privește executarea silită a Sentinței civile nr. 309 din 18 noiembrie 2008 și a Deciziei civile nr. 2847 din 29 aprilie 2009, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a, precum și cererea privind stabilirea unor termen de plată eșalonată a obligației.
Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 14 septembrie 2011, pentru soluționarea cererii cu acest obiect, s-a pus în vedere petentului să facă dovada motivelor temeinice ale solicitării, prin depunerea înscrisurilor privind sumele pentru care s-au declanșat executările silite, respectiv situația veniturilor și cheltuielilor bugetului instituției, obligație neîndeplinită de aceasta.
Or, plecând de la temeiurile solicitării acordării unui termen de grație, se constată că însuși art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, face referire la existenta unor motive temeinice la baza acordării unui termen de grație judecătoresc, tocmai prin aceasta lăsat la aprecierea judecătorului.
Or, instanța se află în imposibilitate de a aprecia asupra temeiniciei cererii, în condițiile în care nu există nicio dovadă cu privire la stadiul executării, existența fondurilor sau a altor aspecte de natură să-l împiedice pe debitor de la executarea obligației de plată.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, invocând în drept disp. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 3041C. proc. civ.
La termenul din 9 mai 2012, înalta Curte a pus în discuția părților, necompetența sa materială în judecarea recursului, în raport de competențele instituite prin lege pentru soluționarea cauzelor de natura celei de față, precum și de dispozițiile Deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale.
Se constată competența Curții de Apel București, în soluționarea recursului de față, având în vedere argumentele ce succed.
Prin dispozițiile art. I ale O.U.G. nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 "privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției", cu modificările și completările ulterioare sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
Corelativ, alin. (2) al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, se judecă de înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea Constituțională a stabilit însă că atât dispozițiile art. I cât și cele ale art. II ale O.U.G. nr. 75/2008, contravin exigențelor art. 21 alin. (3) și respectiv art. 115 alin. (4) și (6) din legea fundamentală, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Ca atare, s-a revenit la competențele anterioare edictării actului normativ mai sus citat, stabilite prin dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii - ce viza obligarea pârâților la plata actualizată în favoarea reclamanților a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică - respectiv la 20 septembrie 2007.
în consecință, recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 309 din 18 noiembrie 2008 a fost soluționat tot de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 2847/R din 29 aprilie 2009.
Cât privește cererea de față, ea ține de executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin acțiune.
Or, nu există niciun argument de lege fără ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei.
Așa fiind, cum Curtea de Apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil.
în considerarea celor ce preced, s-a declinat competența soluționării recursului în favoarea Curții de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3166/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3162/2012. Civil → |
|---|
