ICCJ. Decizia nr. 3355/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3355/2012
Dosar nr. 5503/111/2009
Şedinţa publică de la 12 septembrie 2012
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.U.A. SA, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 74.970 euro reprezentând contravaloarea sumei asigurate conform contractului de asigurare din 07 februarie 2008, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente contractului din 18 decembrie 2008 până la plata efectivă a sumei asigurate.
Prin sentinţa nr. 245/COM din 22 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL, împotriva pârâtei SC A.U.A. SA, privind obligarea acesteia la plata contravalorii sumei asigurate conform contractului de asigurare din 07 februarie 2008.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente contractului din 18 decembrie 2008.
În motivare, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, între reclamanta SC S.T. SRL şi pârâta SC A.U.A. SA, a fost încheiat contractul de asigurare facultativă din 07 februarie 2008, pentru un bun mobil constând în buldoexcavator, contract care prevede clauzele de răspundere a asigurătorului, respective limitele acestuia.
Buldoexcavatorul a fost sustras din localitatea Aleşd, jud. Bihor, de persoane necunoscute, în data de 13 ianuarie 2009.
Având în vedere clauzele contractuale Ia care reclamanta a aderat prin semnarea contractului de asigurare din 07 februarie 2008 şi în raport de faptul că utilajul asigurat în momentul sustragerii nu a fost depozitat într-un imobil (o clădire, un garaj, şopron), instanţa de fond a apreciat că menţionatul contract, încheiat de reclamantă, nu poate constitui titlu în baza căreia societatea pârâtă să fie obligată la plata unor despăgubiri, întrucât clauzele contractuale vizând depozitarea utilajului nu au fost respectate de către reclamantă.
Astfel, împrejurarea că bunul este asigurat pe teritoriul României, iar rubrica „perimetru asigurat” nu este completată, nu înseamnă că reclamanta nu trebuia să respecte condiţiile cu privire la depozitarea utilajului într-un perimetru asigurat, bunul fiind asigurat pentru caz de furt prin efracţie, efracţia calificând furtul numai dacă a servit făptuitorului să pătrundă în locul din care a furat.
În raport de considerentele anterior reţinute, prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL împotriva pârâtei SC A.U.A. SA.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia nr. 82/C/2011-A din 04 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat, fiind menţinută în totalitate sentinţa apelată, însă pentru alte considerente decât cele reţinute de către instanţa de fond.
În şedinţa publică din data de 14 iunie 2011, instanţa de apel, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în formularea acţiunii în despăgubiri.
Examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat excepţia invocată ca fiind întemeiată.
Pentru a hotărî astfel, ţinând cont de toate clauzele stipulate în contractul de leasing încheiat între reclamantă în calitate de utilizator şi SC I.L.R. IFN SA în calitate de finanţator, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în poliţa de asigurare încheiată de societatea reclamantă cu asigurătorul SC U.V.I.G. SA, a cărei succesoare este pârâta SC A.U.A. SA, a fost prevăzut în mod expres că drepturile din asigurare a buldoexcavatorului obiect al contractului de leasing, sunt cesionate în favoarea SC I.L.R. IFN SA, cu titlu de garanţie pentru creditul acordat prin contractul din 18 decembrie 2007.
Ca efect al cesiunii de creanţă, din momentul realizării acordului de voinţă, creanţa se transferă către cesionar, cu toate drepturile pe care i le conferă cedentului.
În acest context, s-a reţinut că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii nu este reclamanta, care şi-a cesionat toate drepturile şi pretenţiile pe care le-ar fi putut avea faţă de asigurător, ci SC I.L.R. IFN SA, în calitate de cesionar, fără a prezenta relevanţă faptul că societatea reclamantă este cea care a încheiat contractul de asigurare şi a suportat cheltuielile legate de asigurarea bunului.
Constatându-se că nu există identitate între reclamant şi cel care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, s-a reţinut că reclamanta apelantă nu are calitate procesuală activă, în condiţiile în care şi-a cesionat toate drepturile derivând din contractul de asigurare, finanţatorul fiind beneficiarul poliţei de asigurare şi titularul acţiunii în despăgubire.
Având în vedere că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost apreciată ca fiind întemeiată, iar admiterea acestei excepţii duce la respingerea acţiunii reclamantei, instanţa de apel nu a mai analizat motivele invocate de apelantă în susţinerea apelului şi, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul reclamantei, ca nefondat.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.T. SRL Aştileu a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate şi rejudecând în fond, respingerea lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
În dezvoltarea recursului, recurenta critică decizia atacată pentru nelegalitate, atât din perspectiva soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active a sa, cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, recurenta susţine, în esenţă, că în raport de caracterul impus al clauzelor contractului de leasing, prevederile reţinute de către instanţa de apel din condiţiile generale de leasing nu pot fi considerate ca şi clauze convenite între părţi, astfel că acestea nu pot fi opuse în dezavantajul reclamantei.
În opinia sa, persoana îndreptăţită să solicite plata despăgubirilor este reclamanta, cesionarea despăgubirilor fiind în fapt o garanţie pentru creditul acordat. Având în vedere că prin acţiunea formulată în prezentul dosar, reclamanta a încercat obligarea societăţii de asigurare la plata contravalorii poliţei de asigurare ca urmare a incidentului produs (furt) şi ţinând seama de faptul că obligaţia reclamantei de plată a contractului de leasing este valabilă în continuare, mai mult, societatea de leasing demarând procedurile de executare pentru ratele de leasing restante, este evident faptul că societatea reclamantă are calitate procesuală activă fundamentată pe interesul legitim de a-şi achita obligaţiile asumate prin contractul de leasing.
Calitatea procesuală activă, arată recurenta, aparţine celui care se poate prevala de interes, or interesul aparţine reclamantei, şi prin urmare, aceasta are calitate procesuală activă.
Cât priveşte fondul cauzei susţine, în esenţă, că în cauză, contractul de asigurare încheiat cu intimata acoperea paguba survenită asupra bunului indiferent dacă era de natură să ducă la distrugerea parţială, totală sau la dispariţia bunului.
Contractul de asigurare, arată recurenta, a fost încheiat cu franciza zero, ceea ce presupune o despăgubire totală şi imediată a bunului.
În condiţiile în care nu există o clauză specială care să presupună existenţa unui garaj pentru buldoexcavator, consideră recurenta, nu se poate vorbi de prevalarea existenţei unei asemenea clauze.
Totodată, consideră recurenta, decizia pronunţată de instanţa de apel suferă critici şi cu privire la modul în care a fost pronunţată, întrucât, deşi instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia lipsei procesuale active a reclamantei, şi a admis-o, aceasta a respins apelul ca nefondat, ceea ce, în opinia recurentei nu este posibil, întrucât excepţia admisă are ca efect respingerea apelului de o persoană fără calitate, singura soluţie pe care o putea pronunţa instanţa fiind aceea de a respinge apelul ca inadmisibil, iar nu ca nefondat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă SC A.U.A. SA Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
În speţă, între SC I.L.R. IFN SA Bucureşti, în calitate de finanţator, şi reclamanta SC S.T. SRL, în calitate de utilizator, a fost încheiat contractul de leasing financiar din 18 decembrie 2007, având ca obiect un buldoexcavator, respectiv bunul în legătură cu care reclamanta a formulat acţiunea în despăgubiri ce face obiectul prezentului dosar.
Este adevărat că reclamanta SC S.T. SRL Aştileu a încheiat cu SC U.V.I.G. SA, a cărei succesoare este pârâta SC A.U.A. SA, o asigurare a utilajului anterior menţionat, dar este de necontestat că în raport de dispoziţiile art. 9 din Condiţiile generale de leasing financiar, parte integrantă din contractul de leasing încheiat, reclamanta şi-a cesionat toate drepturile şi pretenţiile pe care le-ar fi putut avea faţă de asigurător.
În mod eronat, recurenta se prevalează de „caracterul impus” al contractului de leasing şi de inexistenţa acordului expres al societăţii de leasing referitor la acceptarea cesiunii.
Este de reţinut că drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină contractul de leasing sunt expres reglementate de dispoziţiile O.G. nr. 51/1997.
Distinct de calificarea naturii juridice a dreptului utilizatorului de folosinţă asupra bunului ca drept de creanţă sau, după unele opinii exprimate în doctrină, drept real ale cărei prerogative se limitează la uzus şi fructus, ceea ce este important în soluţionarea cauzei constă în faptul că dreptul de proprietate se naşte în patrimoniul finanţatorului, iar ca efect al contractului de leasing se transmit utilizatorului numai prerogativele legate de deţinerea şi folosinţa bunului.
Utilizatorul, recurenta-reclamantă din prezenta cauză, se consideră îndreptăţită să promoveze o acţiune pentru obţinerea despăgubirii de la societatea de asigurare, însă, contrar susţinerilor acesteia, instanţa de apel a reţinut în mod corect că utilizatorul nu are calitate procesuală activă în prezentul litigiu, că despăgubirea profită finanţatorului (proprietarului), iar nu utilizatorului.
Utilizatorul nu este beneficiarul asigurării, iar aspectele vizând încheierea unei poliţe de asigurare, plata primei de asigurare şi dreptul de folosinţă a bunului asigurat, nu dau naştere dreptului de a obţine despăgubirea în baza unei poliţe de asigurare în calitate de asigurat, SC S.T. SRL Aştileu fiind doar utilizatorul acestei poliţe.
Din perspectiva corelaţiei reglementării riscurilor conform art. 9 din Condiţiile generale de leasing financiar, parte integrantă din contractul de leasing, cu obligaţia impusă de lege de asigurare a bunului în sarcina finanţatorului, precum şi obligaţia de suportare a cheltuielilor de asigurare în sarcina utilizatorului, se constată că în cauză, finanţatorul SC I.L.R. IFN SA are calitatea de asigurat şi beneficiar al indemnizaţiei de asigurare, că dreptul la despăgubire nu se putea naşte decât în patrimoniul SC I.L.R. IFN SA şi numai această societate putea promova acţiunea în despăgubiri în calitate de reclamant, pentru obligarea pârâtei SC A.U.A. SA Bucureşti la plata daunelor solicitate în baza poliţei de asigurare.
Câtă vreme între reclamanta SC S.T. SRL Aştileu şi pârâta SC A.U.A. SA Bucureşti nu există o relaţie obligaţională, în raport de care să fie supuse examinării pretenţiile solicitate, se constată că instanţa de apel, în mod corect, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins apelul reclamantei, menţinând soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii în despăgubiri.
Având în vedere, legalitatea soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC S.T. SRL Aştileu, excepţie peremptorie, dirimantă şi absolută, examinarea celorlalte critici ale recurentei vizând fondul cauzei nu se mai justifică.
Contrar susţinerilor recurentei, sunt lipsite de fundament juridic şi criticile formulate sub aspectul respingerii apelului ca nefondat, iar nu ca inadmisibil, întrucât nimic nu împiedică instanţa de control judiciar ca în examinarea hotărârii apelate să substituie motivarea instanţei de fond, iar menţinerea soluţiei pronunţate cu o altă motivare decât cea a primei instanţe nu atrage inadmisibilitatea exercitării căii de atac promovate.
Pentru toate considerentele anterior reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Aştileu împotriva deciziei nr. 82/C/2011-A din 04 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va fi respins ca nefondat, menţinându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Aştileu împotriva deciziei nr. 82/C/2011-A din 04 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3354/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3358/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
