ICCJ. Decizia nr. 3362/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3362/2012
Dosar nr. 7309/110/2009
Şedinţa publică din 16 mai 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1090 din 30 iunie 2010, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor.
A respins acţiunea promovată de reclamanţii P.L. şi P.C.D. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Bacău, SC B. SRL Bacău, SC S. SA Hemeiuşi, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, prin notificarea adresată SC B. SRL, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului teren, în suprafaţă de 2.235 m.p. şi construcţie compusă din 14 camere, subsol mansardă şi anexe, situat în Bacău.
În urma răspunsului primit de la societatea notificată, reclamanţii s-au adresat şi Primăriei Bacău.
Tribunalul a mai reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv prin aplicarea Decretului nr. 224/1951, fiind scos la vânzare silită pentru neplata unor impozite, dar vânzarea silită nu s-a mai realizat, iar imobilul a fost preluat şi administrat de I.L.L. Bacău. În anul 1982 a fost transferat în administrarea operativă a Trustului pentru mecanizarea agriculturii Bacău, care, în urma privatizării, s-a transformat în SC S.E. SA şi apoi în SC S. SA.
Prin contractele de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1993 şi din 1994, SC S. SA a vândut către pârâta SC B. SRL construcţia şi apoi terenul.
Contractul de vânzare-cumpărare din 1993 a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 68/2006 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului promovate în acea cauză.
Prin urmare, imobilul construcţie se află în patrimoniul pârâtei SC S. SA, iar imobilul teren în patrimoniul pârâtei SC B. SRL.
Reclamanţii au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, imobilul aflându-se în proprietatea unor societăţi comerciale privatizate la data notificării şi în prezent.
Având în vedere faptul că reclamanţii au solicitat restituirea în natură, pârâtele SC B. SRL şi SC S. SA nu au calitate procesuală pasivă, pentru că nu pot fi obligate la restituire în condiţiile legii speciale.
În ceea ce priveşte pârâtul Primarul municipiului Bacău, acesta nu poate fi obligat la restituire, deoarece primăria nu are în patrimoniu bunul solicitat.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate avea calitate procesuală pasivă decât în condiţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speţă.
Nici pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitate procesuală pasivă, deoarece, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu poate acorda decât măsuri reparatorii prin echivalent, iar reclamanţii au solicitat doar restituirea în natură.
Prin decizia nr. 39 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
A respins, ca nedovedită, cererea formulată de SC B. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată către SC S. SA.
Instanţa de apel a constatat că niciuna din cele două societăţi comerciale nu are calitate procesuală pasivă, deoarece, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, erau integral privatizate.
În aceste condiţii, nu este posibilă emiterea unor dispoziţii de restituire în natură.
Primarul municipiului Bacău nu are în patrimoniu imobilul în litigiu, astfel încât nu poate fi obligat la restituirea în natură.
De asemenea, nici Statul Român sau Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu au calitate procesuală pasivă, faţă de modul în care a fost formulată acţiunea.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel, cu o motivare eliptică, a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29, 1, 7, 9, 22, 23, 25-27 şi 45 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, toţi pârâţii au calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care au fost notificaţi, nu au transmis în termen răspunsuri la notificare, iar regimul juridic al imobilelor la data notificării era incert.
Primăria municipiului Bacău, deşi a fost notificată încă din anul 2001, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a soluţiona notificarea, astfel încât nu putea fi obligată decât pe calea unei acţiuni în justiţie.
Instanţa de apel trebuia să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi prin raportare la susţinerile reclamanţilor referitoare la nevalabilitatea titlului statului şi nulitatea transmiterii proprietăţii către SC S. SA Hemeiuşi.
De asemenea, trebuiau avute în vedere hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat nevalabilitatea trecerii imobilului în proprietatea statului. Această constatare echivalează cu existenţa unei valori patrimoniale şi este determinantă pentru recunoaşterea indirectă şi cu efect retroactiv al dreptului de proprietate al reclamanţilor, în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Acţiunea a fost respinsă în mod nelegal şi faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în condiţiile în care, prin constatarea imposibilităţii restituirii în natură, se impunea transmiterea notificării către această pârâtă de către primăria notificată.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin notificarea transmisă la data de 05 septembrie 2001, reclamanţii au solicitat pârâtei SC B. SRL Bacău restituirea în natură a imobilului situat în Bacău.
Notificarea a fost înapoiată de societatea notificată executorului judecătoresc, cu motivarea că este integral privatizată, situaţie în care cererea trebuie adresată instituţiei implicate în privatizare.
O notificare similară a fost transmisă la 07 august 2001 şi Primăriei municipiului Bacău, care, prin adresa din 04 februarie 2009 a comunicat reclamanţilor că notificarea va fi soluţionată după ce se va stabili de către serviciul de specialitate care este situaţia juridică a imobilului notificat.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 03 decembrie 2009, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Bacău, SC B. SRL Bacău, SC S. SA Hemeiuşi şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâţilor să răspundă notificărilor formulate şi să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului.
Ulterior, la termenul din 03 martie 2010, reclamanţii au solicitat judecarea cauzei în contradictoriu şi cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Se constată, aşadar, că instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prin care se solicita nu doar restituirea în natură a imobilului solicitat, ci şi obligarea persoanelor juridice notificate să răspundă la notificări.
Cum, în cauză, raportul juridic se stabileşte între persoana care a transmis notificarea şi cea care a primit solicitarea de restituire, în cadrul litigiului întemeiat pe dispoziţiile legii speciale, calitate procesuală are persoana juridică care a primit notificarea şi care are obligaţia de a răspunde în termen solicitării de acordare de măsuri reparatorii.
Prin urmare, din moment ce au fost notificaţi, pârâţii Primarul municipiului Bacău şi SC B. SRL au calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea de a se răspunde la notificare.
Constatarea instanţelor de fond şi de apel că bunul nu se află în patrimoniul primăriei şi că SC B. SRL este o societate integral privatizată nu atrage lipsa calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi în raportul obligaţional născut prin transmiterea notificării, ci respingerea pe fond a cererii de restituire în natură.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acest pârât nu are, într-adevăr, calitate procesuală pasivă, deoarece, în sistemul Legii nr. 10/2001, Statul Român nu răspunde decât în condiţiile art. 28 alin. (3) sau atunci când el însuşi este unitate deţinătoare, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cu privire la calitatea procesuală a celorlalţi pârâţi, se mai constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece societatea pârâtă este integral privatizată, situaţie în care reclamanţilor li se cuvin doar măsuri reparatorii prin echivalent, care, potrivit legii, se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Această soluţie însă, se bazează pe o insuficientă analiză a situaţiei de fapt şi pe o interpretare greşită a legii.
Astfel, art. 27 din Legea nr. 10/2001 prevedea că, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, care, potrivit alin. (2) al art. se stabileau de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi, după republicarea legii speciale, a devenit art. 29 alin. (1).
Modificările introduse prin Legea nr. 247/2005 au eliminat condiţia existenţei titlului valabil, dispoziţia art. 27, devenit art. 29 aplicându-se tuturor imobilelor aflate în patrimoniul unei societăţi integral privatizate, indiferent de titlul în baza căruia a avut loc preluarea imobilului de către stat.
Sesizată, însă, cu excepţia de neconstituţionalitate a modificărilor legislative în discuţie, Curtea Constituţională a decis prin Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 559/24.09.2008, că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Pe cale de consecinţă, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, a revenit la forma iniţială, prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Or, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au ignorat evoluţia în timp a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 29 după modificare şi decizia obligatorie a Curţii Constituţionale.
Mai mult decât atât, în cauză, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 224 din 22 decembrie 2003, rămasă definitivă şi devenită irevocabilă, Tribunalul Bacău a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 318 din 19 iunie 1982 a fostului Consiliu popular al judeţului Bacău, prin care imobilul a trecut în administrarea operativă directă a Trustului pentru mecanizarea agriculturii Bacău, iar prin decizia nr. 2486 din 21 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a constatat că nulitatea absolută a deciziei nr. 318/1982 duce la lipsirea ei de efecte, atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, astfel că imobilul nu a intrat niciodată în administrarea Trustului pentru mecanizarea agriculturii şi nu putea fi preluat la înfiinţarea SC S.E. SA.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 2962 din 10 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constatat că imobilul construcţie şi teren a trecut în condiţii legale în proprietatea statului.
Or, toate aceste hotărâri judecătoreşti, unele contradictorii cu privire la titlul în baza căruia Statul Român a dobândit imobilul, şi efectele constatării nulităţii deciziei de trecere a imobilului în administrarea operativă a autoarei societăţii deţinătoare trebuiau avute în vedere la stabilirea legalităţii preluării imobilului de către stat, persoanei juridice care are obligaţia de a stabili măsuri reparatorii şi, pe cale de consecinţă, la determinarea calităţii procesuale a pârâţilor din cauză, pentru că ele au efect direct şi asupra persoanei juridice care, urmare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, are drept de dispoziţie asupra imobilului.
Neanalizând toate aceste aspecte, instanţa de apel şi prima instanţă nu au verificat pe deplin circumstanţele cauzei, astfel încât nu se poate face aplicarea corectă a legii unei situaţii de fapt insuficient stabilită.
De aceea se va admite recursul declarat de reclamanţi, se va casa decizia atacată şi, drept consecinţă, se va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, care va fi desfiinţată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la tribunal pentru stabilirea situaţiei de fapt în sensul celor arătate şi aplicarea legii incidente circumstanţelor cauzei corect stabilite.
Dacă, după stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, a valabilităţii titlului statului, a regimului juridic al imobilului şi a persoanei juridice care are obligaţia de a stabili măsuri reparatorii, se va constata, totuşi, că reclamanţii au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, se va avea în vedere faptul că ei pot beneficia de ele chiar dacă, prin notificare şi cererea de chemare în judecată au solicitat restituirea în natură a imobilului.
Aceasta este justificat de faptul că restituirea în natură este una din măsurile reparatorii reglementate de legea specială, iar persoanele îndreptăţite au dreptul de opţiune între diferite măsuri posibile de reparaţie doar în condiţiile strict reglementate de lege.
În situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptăţită poate beneficia de alte măsuri reparatorii, chiar dacă nu le-a solicitat, deoarece art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atât în forma iniţială, cât şi în forma de după republicarea legii dispune în termeni lipsiţi de echivoc că, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.L. şi P.C.D. împotriva deciziei nr. 39 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Casează decizia atacată şi admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1090/D din 30 iunie 2010 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3341/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3366/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
