ICCJ. Decizia nr. 3457/2012. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3457/2012
Dosar nr. 2556/110/2010
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 2556/110, reclamanta SC P.C.I. SRL (fostă SC A.&D. SRL) a chemat în judecată pârâţii P.B.IO. şi P.B.IR., pentru ca prin hotărâre judecătorească, să fie obligată la plata sumei de 169.980,81 RON, debit principal neachitat aferent contractului de prestări servicii din 02 aprilie 2007, penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi întârziere, calculate la debitul principal de la data de 08 noiembrie 2007 şi până la data achitării integrale a debitului restant şi a cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a depus, la primul termen de judecată, precizări la acţiune, arătând că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 169.980,81 RON debit principal, 320.923,77 RON, penalităţi de întârziere, conform calcului anexat, pentru perioada 8 noiembrie 2007 - 9 iunie 2010 şi penalităţi de 0,2% pe zi întârziere, de la data de 09 iunie 2010, până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 360 din 4 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2556/110/2010, a fost admisă excepţia insuficientei timbrări şi a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea formulată de reclamanta SC P.C.I. SRL Bacău (fostă SC A.&D. SRL Bacău), în contradictoriu cu pârâţii P.B.IO. şi P.B.IR., astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul că, i s-a pus în vedere reclamantei, la mai multe termene, să achite diferenţa de taxă de timbru, iar aceasta nu s-a conformat, fiind invocate dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, taxele de timbru se plătesc anticipat sau până la termenul stabilit de instanţă, iar sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este anularea cererii.
A mai reţinut instanţa că, deşi aparent, acţiunea ar putea fi anulată doar în parte în limita sumei solicitate, dar netimbrate, în realitate, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dacă în momentul înregistrării, acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost achitată";, instanţa a reţinut că această dispoziţie legală nu este aplicabilă în cauza de faţă, deoarece diferenţa de taxă de timbru neachitată este datorată pentru acţiunea iniţială, care nu a fost timbrată corespunzător şi nu pentru modificarea (precizarea) ulterioară a cuantumului pretenţiilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC P.C.I. SRL Bacău, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 78/2011 din 14 octombrie 2011 a admis apelul formulat de reclamantă SC P.C.I. SRL Bacău, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, cele două capete de cerere formulate au caracter distinct de sine stătător şi finalitate diferită, aşa încât taxa de timbru trebuia stabilită de instanţă pentru fiecare cerere în parte.
Prin urmare, într-o asemenea împrejurare instanţa nu putea anula întreaga acţiune ca insuficient timbrată, ci trebuia să o soluţioneze în limitele în care taxa s-a plătit în mod legal.
În acest context, s-a reţinut că, dacă instanţa de fond ar fi procedat la determinarea taxei de timbru în mod distinct pentru fiecare cerere dedusă judecăţii, şi nu în mod global, atunci ar fi putut face aplicarea cu uşurinţă a dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, în sensul de a soluţiona pe fond capătul de cerere pentru care taxa de timbru s-a plătit în mod legal.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâţii P.B.IO. şi P.B.IR. au declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că instanţa de fond nu putea anula întreaga acţiune, ci trebuia să o soluţioneze în limitele în care taxa de timbru s-a plătit în mod legal, întrucât dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, invocate de instanţa de apel nu sunt aplicabile în cauza de faţă, deoarece diferenţa de taxă de timbru neachitată era datorată pentru acţiunea iniţială, care nu fusese timbrată corespunzător şi nu pentru (modificarea) precizarea ulterioară a cuantumului pretenţiilor.
Mai susţin recurenţii că, analizarea calculului taxei judiciare de timbru în calea de atac apelului este inadmisibilă atâta timp cât norma specială reglementează calea de atac împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aspect ce putea fi valorificat de către reclamantă, potrivit textului de lege mai sus-evocat, iar nu să conteste valoarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanţă, prin motivele de apel.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale ce stabilesc modul de determinare a valorii taxabile a acţiunii introductive şi că, deşi în faţa instanţei de fond s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru, în valoare de 7.916 RON până Ia termenul din data de 01 septembrie 2010, reclamanta nu s-a conformat obligaţiei impusă de instanţă.
De asemenea, se susţine de către recurenţii că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acţiunea principală a fost structurată pe două capete de cerere distincte, cu finalitate diferită, atâta timp cât în speţă, este vorba de plata unui singur debit, suma de bani este compusă din debitul principal şi penalităţi, astfel că acestea nu au o finalitate diferită.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul declarat de pârâţii P.B.IO. şi P.B.IR. să fie respins, pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cele două capete de cerere formulate de către reclamanta SC P.C.I. SRL Bacău au caracter distinct de sine stătător şi finalitate diferită, aşa încât, taxa de timbru trebuia stabilită de instanţa de fond pentru fiecare cerere în parte, sens în care nu se putea anula întreaga acţiune ca insuficient timbrată, ci trebuia soluţionată, în limitele în care taxa de timbru a fost achitată în mod legal.
În acest context se constată că, instanţa de fond nu a procedat la stabilirea taxei de timbru în mod distinct, pentru fiecare capăt de cerere al acţiunii, situaţie în care, instanţa de apel a apreciat că soluţia de anulare integrală a acţiunii ca insuficient timbrată este nelegală, în condiţiile în care s-a achitat o taxă de timbru substanţială, deoarece numai pentru capătul de cerere privitor la plata debitului principal taxa de timbru datorată era de 6786,2 RON, sumă mai mică decât valoarea pe care societatea reclamantă o achitase iniţial, în sumă de 7.916 RON, astfel cum s-a dispus prin încheierea din data de 9 iunie 2010.
În raport de acestea, în cuantificarea taxei de timbru, iniţial stabilită la suma de 7.916 RON şi ulterior, completată cu suma de 4414,84 RON, nu rezultă cu claritate la ce valori ale pretenţiilor s-a raportat instanţa de fond şi la care din cele două capete de cerere formulate în cauză.
Astfel, se constată că, în mod corect Curtea de Apel Bacău a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanţa de fond nu a determinat taxa judiciară de timbru, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 şi art. 11 din Normele metodologice de aplicare ale legii, şi nu a pus în vedere reclamantei obligaţia de a achita taxa de timbru, în conformitate cu prevederile legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii P.B.IO. şi P.B.IR.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii P.B.IO. şi P.B.IR. împotriva deciziei nr. 78/2011 din 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3456/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3461/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
