ICCJ. Decizia nr. 3456/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3456/2012
Dosar nr. 2505/30/2010
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 2505/30/2010, reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii a sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru adoptarea măsurii administrative cu caracter politic a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu împotriva sa şi a întregii familii, în baza deciziei nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne.
Prin sentinţa civilă nr. 3040 din 30 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2505/30/2010, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, reţinând că, se solicită acordarea de despăgubiri morale şi materiale, în condiţiile prevăzute de art. 1, 5 şi urm. din Legea nr. 221/2009, respectiv art. 998 şi urm. C. civ., temeiul de drept reprezentat de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, fiind însă declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că, textul de lege menţionat şi-a pierdut eficienţa juridică.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, Tribunalul a constatat că o astfel de pretenţie este prescrisă conform art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie de 3 ani, fiind împlinit.
În ceea ce priveşte caracterul politic al măsurii de strămutare, în contextul în care nu se mai pot obţine despăgubiri, petitul devine lipsit de interes actual, condiţie a acţiunii civile, admiterea unei astfel de cereri nefiind aptă să mai confere un drept la despăgubiri în cadrul legislativ existent în prezent în România.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul B.I. a declarat apel, calificat ca fiind recurs de instanţă, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1843 din 30 noiembrie 2011 a respins ca nefondat recursul reclamantului B.I., având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009] cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea apreciază că soluţia de respingere a acţiunii a fost corectă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 998-999 C. civ., invocate de reclamant prin precizarea de acţiune, se constată că termenul general de prescripţie aplicabil şi acţiunilor în răspundere civilă delictuală fondate pe normele legale precizate mai sus, este cel reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul de trei ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că hotărârea pronunţată în cauză este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că, Curtea de Apel nu a pronunţat o hotărâre irevocabilă deoarece, raportat la valoarea obiectului cererii, sentinţa primei instanţe se bucura de beneficiul dublului grad de jurisdicţie, fiind supusă apelului şi recursului, având în vedere că acţiunea, aşa cum a fost precizată, se întemeiază pe dreptul comun, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 nu sunt aplicabile în speţă şi că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu pot viza decât situaţiile juridice ce se vor naşte după ce dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Mai susţine recurentul că, aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale prezentului litigiu ar fi de natură a conduce la încălcarea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, astfel încât, instanţa era obligată să dea prioritate reglementărilor internaţionale, respectând astfel dispoziţiile art. 20 din Constituţia României.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de recurs şi a reţinut cauza spre soluţionare.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror altor cereri.
În sistemul român de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Potrivit art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunţate de o instanţă de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, legiuitorul a înţeles să modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunţată în temeiul alin. (4) al aceluiaşi art. este supusă recursului, stabilind competenţa soluţionării acestei căi de atac în favoarea Curţilor de Apel.
Sentinţa civilă nr. 3040/2011 din 30 mai 2011 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, a fost pronunţată sub incidenţa Legii nr. 202/2010, astfel încât, conform art. XXII din acest act normativ este supusă numai recursului. În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine Curţii de Apel ca instanţă imediat superioară tribunalului.
În speţă, reclamantul B.I. a epuizat ultimul grad de jurisdicţie, prin declararea căii extraordinare de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 3040/2011 din 30 mai 2011 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia civilă, hotărârea fiind cenzurată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca instanţă de recurs, prin pronunţarea deciziei civile nr. 1843 din 30 noiembrie 2011.
Această din urmă hotărâre, fiind pronunţată în calea de atac a recursului, deci în ultimul grad de jurisdicţie statuat de sistemul român de drept, este irevocabilă, astfel încât nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea acestei căi de atac împotriva sa fiind inadmisibilă.
Faţă de aceste considerentele, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1843 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3455/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3457/2012. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
