ICCJ. Decizia nr. 368/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 368/2012
Dosar nr. 811/30/2009
Şedinţa publică de la 1 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentinţa comercială nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 811/30/2009 s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA - Ocna Mureş şi s-a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.S.A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SRL şi SC U.A. SA (fosta SC U.V.I.G. SA) Ocna Mureş, fiind obligate în solidar pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu şi la plata către reclamantă a sumei de 4558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se în rest cheltuielile de judecată, ca nedovedite.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 16 februarie 2010, reclamanta SC A.C.S.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SRL şi SC U.A. SA, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu cauzat de prima pârâtă asiguratei reclamantei, SC F.M. România SRL, prin modul în care a efectuat transportul din perioada 20 - 21 iulie 2008, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC U.A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat implicit excepţia lipsei calităţii sale procesuale iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta SC A.T. SRL a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepţie necompetenţa teritorială şi materială a Tribunalului Timiş în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. şi de sediul său social care se află în circumscripţia Tribunalului Alba. Totodată, în urma diminuării pretenţiilor de către reclamantă la suma de 7199 lei, competenţa materială aparţine judecătoriei.
Instanţa a respins ca nefondate cele două excepţii în şedinţa publică de la 09 iunie 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin Comanda de transport nr. 24564 din 18 iulie 2008, pârâta SC A.T. SRL a efectuat un transport de alimente de la locul de încărcare al S.C F.M. România S.R.L. - vis a vis de Metro Timişoara - la Suceava, loc de descărcare Le Bridge, cu autoturismul nr. de înmatriculare, în perioada 20 - 21 iulie -2008.
Pe parcursul transportului, a izbucnit un incendiu care a afectat o parte din marfa transportată, întocmindu-se la data de 23 iulie 2008 de către SC F.M. România SRL, SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) şi SC A.T. SRL un proces verbal prin care s-au inventariat toate bunurile existente în camion urmând ca descărcarea mărfii şi stabilirea exactă a prejudiciului să aibă loc ulterior.
La data de 07 august 2008 s-au constatat de către clientul SC N. România SRL produsele neafectate în urma incendiului. Valoarea produselor deteriorate a fost stabilită la suma de 177.300,08 lei şi a fost imputată societăţii SC F.M. România SRL conform facturii fiscale nr. 001189 din 29 august 2008, emisă de SC N. România SRL.
Deşi valoarea prejudiciului determinat de SC N. România SRL prin factura nr. 001189 este de 49.839,79 Euro TVA inclus, convenţia părţilor, între asiguratul SC F.M. România SRL şi asigurătorul SC A.C.S.A. SA a fost că valoarea prejudiciului care se va despăgubi de asigurător este mai mică decât suma calculată de beneficiarul SC N. România SRL, respectiv de 40.557,33 Euro din care se va deduce franşiza de 2.000 Euro. Pentru acest motiv, reclamanta a achitat asiguratului SC F.M. România SRL suma de 38.557,33 Euro.
Prin acţiunea pendinte reclamanta tinde să recupereze de la pârâte, în solidar, suma de 38.557,33 Euro plătită asiguratului sau, SC F.M. România SRL, în temeiul mecanismului subrogaţiei personale consacrat de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, în virtutea căruia, în limitele indemnizaţiei plătite în beneficiul persoanei asigurate şi vătămate prin producerea cazului asigurat, asigurătorul, subrogându-se în drepturile acesteia, se poate regresa împotriva persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului demers pe care instanţa de fond l-a considerat întemeiat, respectiv pârâtele datorează în solidar reclamantei suma respectivă cu titlu de prejudiciu.
Astfel, s-a constatat că între pârâtele SC U.A. SA şi SC A.T. SRL s-a încheiat la data de 25 septembrie 2007 asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR, asigurare materializată prin poliţa de asigurare seria AV nr. 0426303, cu valabilitate pe perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008, autovehiculul asigurat fiind semiremorca Keogel tip. SNC 029 cu nr. de înmatriculare.
Deşi pârâta SC U.A. SA a invocat faptul că această poliţă nu acoperă evenimentul asigurat întrucât vizează doar transporturile externe, instanţa de fond a apreciat ca nefondată această apărare şi o a înlăturat-o.
S-a observat că, din cuprinsul poliţei de asigurare, fila 40, nu rezultă explicit faptul că asigurarea facultativă a autoturismului respectiv este doar pentru transportul extern, nemenţionându-se nimic cu privire la limitat teritorială, extern sau intern.
Totodată, conform acestei poliţe de asigurare, Condiţiile generale de asigurare care fac parte integrantă din poliţă şi care sunt obligatorii pentru părţile contractante sunt cele de asigurare a bagajelor cod 708/10.2006, încercuită de agentul/broker care a completat poliţa.
Conform acestor Condiţiilor de asigurare, fila 100, evenimentul intervenit pe perioada transportului contractat de pârâta SC A.T. SRL nu este exclus de la asigurare şi nici condiţionat.
Deşi pârâta SC U.A. SA şi-a construit argumentaţia lipsei calităţii sale procesuale şi a excluderii evenimentului de la asigurare pe Condiţiile de asigurare 706/07.2006, filele 37-39, acestea nu fac parte integrantă din poliţa de asigurare seria AV nr. 0426303, nefiind nici măcar indicate în rubrica documentelor care pot face parte integrantă din poliţa de asigurare încheiată de pârâta SC A.T. SRL (menţionându-se explicit doar condiţiile generale cod 705/10.2006, 707/10.2006 şi 708/10.2006).
Prin urmare, s-a apreciat de către tribunal că pârâta SC U.A. SA este ţinută pentru acoperirea prejudiciului produs de asiguratul său, pârâta SC A.T. SRL în virtutea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
In cauză, pârâta SC A.T. SRL datorează reclamantei suma de 38.557,33 Euro în virtutea prevederilor art. 425 C. com. potrivit cărora „cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport".
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 13/1995 care prevăd că drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei şi că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare, reclamanta poate pretinde şi obţine plata despăgubirilor şi în solidar de la pârâtele SC U.A. SA şi SC A.T. SRL.
Argumentaţia instanţei cu privire la solidaritate s-a bazat pe interpretarea normelor şi principiilor civile în materie, în sensul că solidaritatea pasivă în materie civilă delictuală nu trebuie prevăzută expres de lege, dispoziţiile art. 1041 C. civ., fiind incidente doar în cazul răspunderii civile contractuale, textul de lege fiind cuprins în secţiunea IV a capitolului VI din Titlu III al Codului civil intitulat „Despre contracte sau convenţii" astfel că principiul că obligaţia solidară nu se prezumă ci trebuie să fie stipulată expres, se referă evident la necesitatea ca această răspundere să fie prevăzută în convenţiile sau contractele însuşite de părţi, pentru a garanta cunoaşterea naturii răspunderii civile generate de nerespectarea convenţiei sau contractului.
Prin urmare, solidaritatea pasivă în materie civilă poate rezulta şi implicit, din modalitatea prin care legiuitorul înţelege să reglementeze răspunderea persoanelor implicate într-un delict civil or, dispoziţiile art. 42 din lege exprimă o asemenea abordare în sensul solidarităţii răspunderii asigurătorului şi asiguratului atunci când persoana păgubită înţelege să o invoce.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA, a admis cererea şi a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu.
In temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâtele, ca părţi ce au căzut în pretenţii, la plata sumei de 4558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins în rest cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat de 2000 Euro întrucât reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte plata acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC U.A. SA solicitând admiterea apelului şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu şi a sumei de 4.558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, toate acestea urmând a fi stabilite doar în sarcina pârâtei SC A.T. SRL, cu cheltuieli de judecată în apel.
In motivarea apelului, pârâta apelantă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut calitatea sa procesuală pasivă, susţinând, în esenţă, că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internaţional pe şosele şi acoperă consecinţele financiare ale răspunderii civile contractuale la care transportatorul se poate expune, prin avarierea sau pierderea mărfurilor ca urmare a culpei sale, în concordanţă cu prevederile Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia CM.K).
Din instrumentarea dosarului de daune, a reieşit faptul nu poate fi antrenată răspunderea societăţii U.A. SA în calitate de asigurător. Asigurarea AV nr. 0426303 este o poliţa încheiată pentru transporturi internaţionale.
Potrivit art. 3 pct. 2 din Condiţiile CMR: „asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile când nu există un contract de transport rutier (cu autovehicule) oneros (contra cost) al mărfii şi când atât locul de primire la transport a mărfii cât şi locul de predare a mărfii - ambele menţionate în contractul de transport - nu se găsesc pe teritoriile a două ţări diferite, din care cel puţin una este participantă la Convenţia CMR".
In cazul în care asiguratul ar fi optat pentru o asigurare valabilă şi pentru transportul CMR intern (atât locul de primire cât şi locul de predare a mărfii să se afle pe teritoriul României) ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă faţă de prima de asigurare achitată pentru transportul internaţional şi s-ar fi făcut menţiuni pe poliţa de asigurare că este valabilă asigurarea şi pentru transportul intern.
S-a mai arătat că SC A.T. SRL a achitat o prima de asigurare de 330 Euro aferentă acoperirii riscului pe timpul transportului internaţional. Aceasta nu a făcut dovada în faţa primei instanţe că ar fi achitat o primă de asigurare dublă pentru acoperirea riscului şi pentru transporturi interne.
Reclamanta intimată SC A.C.S.A. SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic şi nelegal, şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta intimată SC A.T. SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, arătând că criticile apelantei nu pot fi primite deoarece conform art. 42 C. com. „în obligaţiile comerciale, codebitorii sunt ţinuţi în solidar, afară de stipulaţie contrară", deci legea instituie o prezumţie de solidaritate diametral opusă faţă de cele reglementate de Codul civil.
Pârâta intimată a mai arătat că solidaritatea nu trebuie prevăzută expres în convenţia părţilor, în mod expres legea prevede că această prezumţie există şi împotriva garantului chiar dacă este necomerciant.
Analizând apelul declarat, în limita investirii, conform motivelor de apel, raportat la dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., Curtea de Apel a constatat că acesta este întemeiat.
S-a apreciat că, din actele depuse la dosar şi din susţinerile părţilor, rezultă că prima instanţă a interpretat greşit convenţia acestora.
Părţile au încheiat, la data de 25 septembrie 2007, respectiv apelanta şi SC A.T. SRL, asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR, asigurare materializată prin poliţa de asigurare seria AV nr. 0426303, cu valabilitate pe perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995 cu modificările si completările ulterioare: „în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare".
Cauzele care guvernează asigurarea facultativa CMR sunt cele cuprinse în Condiţiile de asigurare, care constituie parte integrantă din contractul de asigurare.
Instanţa de apel a reţinut că asigurarea CMR este o asigurare facultativă care se supune prevederilor Convenţiei referitoare la contractele internaţionale de mărfuri pe şosele (Convenţia CMR) încheiată la Geneva în 1956 şi ratificată de România în 1972. Art. 1.1. prevede că „prezenta convenţie se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două ţări diferite, dintre care cel puţin una este ţara contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract".
S-a mai reţinut că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internaţional pe şosele şi acoperă consecinţele financiare ale răspunderii civile contractuale la care transportatorul se poate expune, prin avarierea sau pierderea mărfurilor ca urmare a culpei sale, în concordanţă cu prevederile Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia GM.R,).
In cuprinsul art. 1 pct. 1 din Condiţiile de asigurare CMR, se prevede că prin asigurarea CMR SC U.A. SA asigură transportatorul care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri cu autovehiculul menţionat în poliţa de asigurare, pentru cazurile de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuş, în ceea ce priveşte mărfurile transportate.
Din actele depuse la dosarul de daune rezultă că SC A.T. SRL, în calitate de transportator, a primit o comandă de transport de la casa de expediţii F.M. România SRL pentru a efectua un transport intern pe ruta Timişoara (F.M. România SRL) - Suceava (SC L.B.C.L. SRL).
Din instrumentarea dosarului de daune a reieşit faptul nu poate fi antrenată răspunderea societăţii U.A. SA în calitate de asigurător. Asigurarea AV nr. 0426303 este o poliţa încheiată pentru transporturi internaţionale.
Insă, s-a reţinut că, potrivit art. 3 pct. 2 din Condiţiile CMR: „asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile când nu există un contract de transport rutier (cu autovehicule) oneros (contra cost) al mărfii şi când atât locul de primire la transport a mărfii cât şi locul de predare a mărfii - ambele menţionate în contractul de transport - nu se găsesc pe teritoriile a două ţări diferite, din care cel puţin una este participantă la Convenţia CMR".
Totodată, prin adresa nr. 1416 din 10 octombrie 2008, pârâta apelantă a arătat că a informat asiguratul că este în prezenţa unui risc exclus de la asigurare, care nu atrage plata despăgubirii în sarcina sa.
S-a mai reţinut de către instanţa de control judiciar că, în cazul în care asiguratul ar fi optat pentru o asigurare valabilă şi pentru transportul CMR intern (atât locul de primire cât şi locul de predare a mărfii să se afle pe teritoriul României), ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă faţă de prima de asigurare achitată pentru transportul internaţional şi s-ar fi făcut menţiuni pe poliţa de asigurare că este valabilă asigurarea şi pentru transportul intern.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 136/1995 modificată „dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de asigurare sau alt document probator al plăţii, prevăzut de legislaţia în vigoare".
Aşa cum s-a dovedit la dosar, SC A.T. SRL a achitat o prima de asigurare de 330 Euro aferentă acoperirii riscului pe timpul transportului internaţional. Aceasta nu a făcut dovada în faţa primei instanţe că ar fi achitat o primă de asigurare dublă pentru acoperirea riscului şi pentru transporturi interne. Poliţa CMR-AV nr. 0426303 acoperă riscul pentru transporturi internaţionale, iar transportul efectuat pe ruta Timişoara (F.M. România SRL) - Suceava (SC L.B.C.L. SRL) nu este un risc acoperit prin această poliţă, astfel nu poate fi antrenată răspunderea societăţii SC U.A. SA în calitate de asigurător în temeiul art. 41 si art. 42 din Legea 136/1995 modificată.
Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârâta SC U.A. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 811/30/2009 şi a schimbat, în parte, hotărârea apelată. Pe fond, s-a respins acţiunea reclamantei SC A.C.S.A. SA faţă de pârâta SC U.A. SA, menţinându-se, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata sumei de 2280 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta care a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţată de tribunal.
Recurenta reclamantă a învederat că hotărârea este netemeinică şi nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, instanţa a interpretat greşit convenţia încheiată între A. şi U. întrucât, în opinia sa, contractul de asigurare acoperă doar riscurile apărute în transporturile internaţionale, nu şi pe cele interne.
S-a arătat, în esenţă, că instanţa nu a avut în vedere voinţa părţilor la încheierea contractului şi faptul că părţile nu pot fi obligate să respecte clauze asupra cărora nu au convenit.
Astfel, în cuprinsul poliţei de asigurare s-a menţionat expres că fac parte din aceasta condiţiile de asigurare a bagajelor cod 708710.2006. Prin urmare, poliţa şi aceste condiţii sunt cele care consfinţesc înţelegerea părţilor, nu alte documente.
În cuprinsul deciziei, Curtea de Apel s-a referit la art. 1 din Condiţiile de asigurare CMR, fără a menţiona că aceste condiţii, cod 706 nu sunt menţionate în poliţa de asigurare, ci doar condiţiile de asigurare a bagajelor, cod 708.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, pentru asigurarea CMR internă, asiguratul A. ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă, însă tabelul depus de U. are doar caracter orientativ, fiind destinat angajaţilor societăţilor de asigurare.
întrucât preţul este o clauză negociabilă, prin achitarea unei prime de 330 EURO nu se poate trage automat concluzia că părţile au dorit să încheie asigurarea numai pentru transporturile internaţionale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul poliţei nu s-a menţionat faptul că se aplică doar transporturilor internaţionale.
Din cele menţionate rezultă, în opinia recurentei, faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii, respectiv poliţa de asigurare, apreciind că aceasta acoperă doar riscurile ivite în timpul transporturilor internaţionale, nu şi pe cele interne.
Recurenta reclamantă a apreciat că este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanţa de apel îşi bazează argumentaţia numai pe prevederile art. 1 din Convenţia CMR, deşi, potrivit O.U.G. nr. 109/2005, prevederile convenţiei se aplica şi în transporturile interne, excepţia făcând doar prevederile expres menţionate la art. 535 din ordonanţă.
Recursul a fost legal timbrat.
In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., art. 22, art. 42 şi art. 44 din Legea nr. 126 din 1995.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu recurs şi de către pârâta SC A.T. SRL care a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate şi, cu ocazia rejudecării, respingerea apelului pârâtei SC U.A. SA.
In motivarea recursului s-a arătat că s-a admis apelul pârâtei făcându-se o greşită aplicare a legii şi acreditându-se ideea că recurenta nu ar avea o poliţă valabilă care să acopere şi riscul de transport intern. Interpretarea corecta a probelor de la dosar si a dispoziţiilor ce reglementează contractul pârtilor, justifica recunoaşterea calităţii paratei de a suporta alături de recurentă - în solidar - riscul de dauna.
Instanţa de apel a reţinut in considerentele hotărârii ca societatea A. era beneficiara unei poliţe ce acoperea riscul in timpul transportului internaţional si că nu a făcut dovada ca a achitat o prima de asigurare dublă pentru a dovedi si acoperirea riscului de transport intern.
In lipsa dovezii plaţii primei, s-a tras concluzia ca nu exista un raport juridic intre noi şi pârâta S.C U.A. S.A pentru transportul intern.
S-a apreciat de către recurentă că susţinerea instanţei de apel în sensul celor arătate mai sus, este greşita si lipsita de suport legal întrucât nu plata şi cuantumul primei de asigurare face dovada raportului juridic. Intre societatea recurentă şi societatea de asigurare a existat o poliţa valabila ce acoperea atât riscul din timpul transportului intern cat si cel internaţional. Evenimentul generator de prejudicii pentru reclamanta a avut loc pe ruta Timişoara - Suceava şi riscul era acoperit de poliţa nr. 0426303.
Potrivit art. 2 din Legea 136/1995, în asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat şi asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare. Poliţa de asigurare - necontestată de către societatea de asigurări Uniqa la rubrica „menţiuni speciale," arătă expres că din poliţa de asigurare fac parte condiţiile de asigurare cod 708/10.2006.
S-a arătat că pârâta S.C U.A. S.A, cu rea - credinţă, face trimitere şi îşi fundamentează întreaga apărare pe condiţiile de asigurare cod 706/07.2006, încercând să înlăture răspunderea.
Recurenta a mai arătat că, fără îndoială, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 2 din Condiţiile CMR ce obliga asigurătorul la plata de despăgubiri si nu este justificata susţinerea ca riscul este exclus de la asigurare.
S-a învederat şi că în cuprinsul poliţei nu se specifică dacă este CMR intern sau internaţional, această menţiune fiind obligatorie, iar lipsa ei dovedeşte fără dubiu că poliţa acoperea atât riscul intern, cât şi pe cel extern.
Susţinerea este dovedită de poliţa 0508366 depusă de pârâta SC U., ca model CMR intern. Aceasta, la aceeaşi rubrica C, cuprinde menţiunea CMR intern, unde plata primei era de 2500 Euro spre deosebire de poliţa CMR care are menţiunea CMR pentru o primă de 5000 Euro, respectiv dublul celei cu specificaţia doar pentru intern.
Faţă de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în sensul celor solicitate, fiind invocate în drept prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Prin întâmpinare, intimata SC U.A. SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea reţine că ambele recurente au invocat greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a conţinutului poliţei de asigurare încheiată de SC A.T. SRL şi de U.A. SA, motive de recurs ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin motivul de recurs încadrat de recurenta pârâtă în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă, de fapt, greşita interpretare a poliţei de asigurare. Prin urmare, acesta va fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
In considerarea faptului că se invocă de către ambele recurente acelaşi motiv de recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a răspunde criticilor formulate prin argumente comune.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel în sensul că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internaţional pe şosele, Înalta Curte constată că aceasta are la bază o interpretare greşită a contractului de asigurare.
CMR reprezintă asigurarea de răspundere a transportatorului pentru marfa transportata in calitate de cărăuş. Acest tip de asigurare se încheie de către companiile care realizează transporturi în tara sau în străinătate cu autovehicule, fiind o asigurare a mărfii transportate.
Între U.A. SA (fostă U.V.I.G. SA) şi SC A.T. SRL s-a încheiat la data de 25 septembrie 2007 o asigurare facultativă de răspundere civilă CMR, materializată prin poliţa de asigurare seria AV NK 0426303, valabilă pentru perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008.
Din cuprinsul poliţei nu rezultă riscurile acoperite de aceasta, respectiv dacă părţile au convenit numai asupra riscurilor pentru transporturi internaţionale sau pentru transporturi interne.
Având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că, în asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare, Înalta Curte constată obligaţia instanţelor de judecată de a stabili drepturile reclamantei pornind de la cele inserate de părţi în cuprinsul poliţei de asigurare.
Din analiza înscrisului aflat la fila 40 dosar fond rezultă că între părţi s-a încheiat o asigurare CMR fără a se menţiona dacă aceasta acoperă riscurile transportului intern sau extern, făcându-se precizarea, în cuprinsul acesteia, că fac parte integrantă din poliţă condiţiile de asigurare a bagajelor cod 708/10.2006.
Prin urmare, singurele condiţii de asigurare acceptate şi agreate de părţi au fost cele referitoare la asigurarea bagajelor, condiţii care nu exclud de la asigurare evenimentul care a afectat parţial marfa transportată de SC A.T. SRL.
Chiar şi în situaţia în care s-ar reţine că în cauză sunt incidente condiţiile generale de asigurare, pentru a fi incident art. 3.2 referitor la excluderea răspunderii asigurătorului este necesar ca între părţi să nu existe un contract cu titlu oneros, iar locurile de încărcare şi predare a mărfii să se găsească pe teritoriul aceleiaşi ţări.
Condiţiile menţionate trebuie întrunite cumulativ, întrucât comanda de transport valorează contract, iar transportul a fost efectuat în schimbul plăţii unui preţ, rezultă că nu sunt incidente prevederile din condiţiile generale de asigurare referitoare la excluderea din asigurare.
De altfel, condiţiile generale de asigurare invocate de U. nu cuprind nicio menţiune din care să rezulte că s-ar aplica numai daunelor produse în timpul transporturilor internaţionale, în cuprinsul art. 1.6 arătându-se că asigurarea este valabilă atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate.
Întrucât atât poliţa de asigurare, cât şi condiţiile agreate de părţi nu cuprind nicio menţiune din care să rezulte că acestea acoperă numai riscurile aferente transportului internaţional de mărfuri, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, conchizând că riscurile aferente transportului intern de marfă sunt excluse de la asigurare.
Referitor la împrejurarea că SC A.T. SRL a achitat o primă de asigurare de 330 de Euro, înalta Curte observă faptul că dovada plăţii primelor de asigurare nu a fost contestată, iar necesitatea de a achita o primă de asigurare dublă a fost apreciată prin raportare numai la înscrisurile depuse de intimata U., fără a se avea în vedere împrejurarea că părţile sunt libere să negocieze, pentru fiecare poliţă în parte, preţul aferent încheierii unei poliţe de asigurare.
De altfel, în condiţiile în care poliţa acoperă numai riscurile transportului internaţional de marfă, este de neînţeles poziţia asigurătorului care a imediat după survenirea incendiului, la data de 23 iulie 2008 a participat la întocmirea de SC F.M. România SRL şi SC A.T. S.RL. a unui proces - verbal prin care s-au inventariat toate bunurile existente în camionul cu care marfa a fost transportată.
În ceea ce priveşte motivule de recurs invocate de recurente referitoare la greşita aplicare a legii, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt întemeiate faţă de împrejurarea că, potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995, raporturile dintre asigurat şi asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare, iar instanţa de apel şi-a încălcat obligaţia de a stabili drepturile reclamantei pornind de la clauzele convenite de părţi în cuprinsul poliţei de asigurare.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica în tot decizia recurată şi va respinge apelul declarat de SC U.A. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata la plata sumei de 2185 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă A.C.S.A. şi la 247,3 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC A.T. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta S.C A.C.S.A. FRANŢA şi de pârâta SC A.T. SRL jud. ALBA.
Modifică în tot decizia civilă nr. 9/2011 din 17 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC U.A. SA SUCURSALA TIMIŞOARA împotriva sentinţei comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă intimata pârâtă SC U.A. SA, SUCURSALA TIMIŞOARA, la plata sumei de 2.185 lei cheltuieli de judecată către reclamanta S.C A.C.S.A. FRANŢA şi la plata sumei de 247,3 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C A.T. S.RL. CAPTALAN jud. ALBA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 423/2012. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
