ICCJ. Decizia nr. 3792/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 3792/2012
Dosar nr.7824/245/2012
Şedinţa Camerei de Consiliu din 2 octombrie 2012
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 645/291/2012 reclamantul S.I.V., domiciliat în corn. S., sat V., jud. Neamţ, a chemat-o în judecată pe pârâta S.I., domiciliată în corn. Ţ., sat V.V., jud. Iaşi, solicitând reducerea cuantumului pensiei de întreţinere la plata căreia a fost obligat prin sentinţa civilă din 15 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 22090/245/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 658 din data de 24 februarie 2012, Judecătoria Roman, verificându-şi competenţa în baza dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinând în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., în materie, competenţa aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, norma fiind de competenţa teritorială exclusivă, deci, de ordine publică.
De asemenea, a interpretat textul legal precitat în sensul că legiuitorul ar fi avut în vedere exclusiv acţiunile cu caracter personal şi a apreciat că cea cu care a fost învestită de reclamant se încadrează în această categorie, astfel încât dispoziţiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât din redactarea textului ar rezulta neechivoc că acesta se aplică numai acţiunilor care vizează stabilirea sau majorarea cuantumului pensiei de întreţinere, nu şi celor care vizează diminuarea acestuia.
Pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 7824/245/2012 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8817/2012 din 24 aprilie 2012 în sensul admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei, declinării competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Roman, constatării ivirii conflictului negativ de competenţă şi înaintării dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea soluţiei, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 499 din noul C. civ., potrivit cărora întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
În raport de conţinutul normei legale precitate şi având în vedere că domiciliul pârâtei şi implicit, cel al minorilor beneficiari ai pensiei de întreţinere este situat în loc. B., jud. Neamţ, iar reclamantul însuşi a arătat în cerere că domiciliază în sat V., comuna S., jud. Neamţ, Judecătoria Iaşi, a apreciat că, în speţă, competenţa soluţionării cererii aparţine Judecătoriei Roman.
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă conform art. 22 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe, care s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 C. proc. civ., „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului."; Din redactarea textului legal, rezultă finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea normei, aceea de a ocroti interesul părţii chemate în judecată prin asigurarea posibilităţii acesteia de a lua cunoştinţă de existenţa litigiului şi de a participa efectiv la derularea lui, apărându-şi interesele.
Dispoziţiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd competenţa alternativă a instanţei de la domiciliul reclamantului în materia cererilor făcute de ascendenţi sau ascendenţi pentru stabilirea pensiei de întreţinere, nu sunt incidente în cauză, din redactarea normei reieşind indubitabil intenţia legiuitorului de a oferi această opţiune exclusiv părţilor aflate în nevoie, care solicită acordarea de întreţinere, astfel încât, o altă interpretare ar avea semnificaţia adăugării la lege şi depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Interesul superior al minorului, avut în vedere prioritar de legiuitor se reliefează şi din conţinutul art. 499 alin. (4) C. civ., care statuează că întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi, în caz de neînţelegere a părţilor, se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
În raport de textele legale precitate, Înalta Curte reţine că, în speţă, competenţa aparţine Judecătoriei Roman, instanţa de la domiciliul pârâtei, unde aceasta locuieşte efectiv, cu atât mai mult cu cât, în cauză şi domiciliul reclamantului se află în raza aceleiaşi instaţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3791/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3793/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
