ICCJ. Decizia nr. 3793/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3793/2012
Dosar nr. 6747/3/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 921 din 18 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost invocată de către pârâtă în raport de cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi, cerere întemeiată iniţial pe dispoziţiile art. 480 C. civ. Având în vedere precizarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Tribunalul a considerat că stabilirea calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin restituirea în natură a imobilului trebuie să se facă prin raportare la dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, şi prin urmare în ce măsură este dovedită calitatea de persoane îndreptăţite, deci în ce măsură se face dovada calităţii de moştenitori ai acţionarilor societăţii comerciale, Societatea Anonimă Română F.S. şi Fiii, în ce măsură se face dovada calităţii de proprietari ai acelei societăţii comerciale asupra bunului imobil, în ce măsură este dovedit dreptul de proprietate în patrimoniul asociatului D.I., care a adus bunul imobil ca aport în natură la societate, dacă terenul ce se solicită a fi restituit se poate sau nu identifica sunt chestiuni care faţă de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 în măsura în care nu se reuşeşte a fi lămurite şi dovedite determină netemeinicia cererii.
Acţiunea este formulată de către reclamanţi în calitate de pretinşi moştenitori ai acţionarilor Societăţii Anonime Române de Construcţiuni F.S. şi Fiii, societate care a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948.
Terenul ce face obiectul notificării adresată iniţial Primăriei Municipiului Bucureşti se susţine că a fost adus ca aport în societate de către D.I., conform actului constitutiv al Societăţii Anonime Române de Construcţiuni F.S. şi Fiii încheiat în anul 1914 în care se prevede că D.I. aduce ca aport terenul în suprafaţă de 20 ha în valoare de 100.000 lei pe care se află construită fabrica de cărămidă a lui F.S. şi Fiii, în schimbul căreia primeşte 200 de acţiuni din totalul celor 2.000 de acţiuni, iar această susţinere, cât şi dreptul de proprietate al autorului D.I. asupra imobilului în discuţie este, în considerarea instanţei, dovedit.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 1912 autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, D.I. a cumpărat de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor 20 ha din moşia Vatra Mănăstirii P., terenul fiind identificat prin schiţa de plan la acest contract de vânzare-cumpărare, a fost avută în vedere de către expertul B.C. atunci când identifică proprietatea imobiliară, iar pentru lămurirea amplasamentului terenului ce face obiectul notificării, deci pentru identificarea proprietăţii imobiliare s-au încuviinţat obiecţiunile la expertiza tehnică judiciară, în specialitatea topografie.
Expertiza tehnică judiciară specialitatea petrol şi gaze s-a încuviinţat de către instanţa de judecată pentru identificarea şi descrierea construcţiilor sau amenajărilor pe terenul revendicat şi să se stabilească destinaţia acestor construcţii şi amenajări, gradul de ocupare al terenului prin conducte, instalaţii de transport, depozitare şi distribuţie de gaze naturale.
Ulterior aducerii imobilului ca aport în societatea anonimă structura actionariatului a suferit modificări, astfel lista acţionarilor conform certificatului emis de Oficiul Registrului Comerţului în 25 noiembrie 1944 fiind F.S. cu 680 acţiuni, E.S. cu 720 acţiuni, H.S. - 200 acţiuni, B.S. - 100 acţiuni, K.L. - 67 acţiuni, G.T. - 67 acţiuni, K.E. - 51 acţiuni, G.F. - 50 acţiuni, H.R. - 26 acţiuni, N.V. - 20 acţiuni şi S.A. - 20 acţiuni.
Prin înscrisurile depuse de către reclamanţi în dovedirea notificării, cât şi în susţinerea cererii de chemare în judecată rezultă în mod cert naţionalizarea Societăţii Anonime F.S. şi Fiii.
În cauză se pune problema în ce măsură este dovedit dreptul de peroane îndreptăţite potrivit art. 3 lit. b) şi ale art. 4 alin. (2), şi art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură peroanele fizice asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv sau moştenitorii acestora.
Legea prevede expres interdicţia restituirii în natură pentru moştenitorii deţinătorilor de participaţii de capital social la societăţi comerciale cu excepţia situaţiei în care persoanele îndreptăţite asociate erau membrii ai aceleiaşi familii. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd în mod expres că pentru situaţia în care persoanele îndreptăţite ar fi membrii ai aceleiaşi familii este necesar să se aibă în vedere ca prin familie, în sensul art. 11 lit. a) din lege se înţelege entitatea compusă din rudele în linie dreaptă şi rude colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soţul sau soţia, fiind excluşi afinii.
Tribunalul a reţinut că în raport de actele de stare civilă depuse la dosar, certificatele de moştenitor şi faţă de declaraţiile de notorietate că E.S. este fiul lui F.S. şi a lui S.R., iar H.S. este cea de-a doua soţie a lui F.S., iar B.S. este soţia bunicului E.S. K.L. este una şi aceeaşi persoană cu E.S., fiica lui L.S., fiul lui F.S., căsătorită K. G.S. este fiica lui L.S. K.K.E. este soţul lui E.H.H.K., născută S., fiica lui E.S. G.F. este soţul lui A.M.G., născută S., fiica lui E.S.
Privitor la H.R. acesta este fratele lui B.S., căsătorită cu E.S., fiul lui F.S., iar în privinţa acestuia nu putem reţine că este aplicabil art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, nefiind vorba de membru al aceleiaşi familii, în sensul arătat anterior.
N.V. este soţul lui O.Z., fiica lui A.Z., fratele lui H. şi R.S., prima soţie lui F.S., situaţie identică cu cea anterioară.
Chiar şi în măsura în care s-ar reţine că este dovedită calitatea reclamanţilor de moştenitori a acţionarilor societăţii anonime, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenului, întrucât acesta este afectat de amenajări de utilitate publică pentru Municipiul Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii şi-au exprimat în mod expres solicitarea ca urmăresc decât restituirea in natura a imobilului.
Din proba cu expertiză tehnică imobiliară, specialitatea petrol şi gaze naturale, rezultă că terenul este ocupat de amenajări specifice constructive şi de amplasament pentru exploatarea sistemului de gaze naturale şi în subsol, este ocupat de reţele subterane - reţele tehnice, în suprafaţă totală de 844,25 m.p.
De asemenea, pe teren se află o clădire SR în suprafaţă de 60,1 m.p., birou operator în suprafaţă de 37,74 m.p. şi un cămin de intrare gaze în suprafaţă de 5,38 m.p., un cămin de ieşire gaze în suprafaţă de 11,89 m.p. şi un refulator în suprafaţă de 4,21 m.p.
Din recapitulaţia suprafeţelor cuprinsă în documentaţia topografică conform H.G. nr. 834/1991, documentaţie ce a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rezultă că din suprafaţa de 1.285,61 m.p., reţele subterane de transport de gaze naturale şi suprafaţa de protecţie ocupă 844,25 m.p., conform Normativului pentru exploatarea sistemelor de gaze naturale 16/1-98.
Terenul, astfel amenajat, are o destinaţie specială, ce ţine de domeniul public, căruia îi aparţine sistemul de transport de gaze, în raport cu legislaţia specială.
Terenul, cu perimetrul de 1.285,61 m.p., a fost transformat în esenţa sa şi a căpătat prin amenajările constructive, speciale, supraterane şi din subsol, o destinaţie de utilitate publică.
Terenul şi-a pierdut individualitatea pretinsă în cererea de chemare în judecată precizată şi a dobândit o configuraţie şi o destinaţie specială, fapt ce face imposibilă obiectiv restituirea sa, în natură.
Există, aşadar, o imposibilitate obiectivă şi juridică pentru restituirea în natură a terenului.
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru partea de teren ocupată de construcţii autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (art. 10.3) prevăd expres obligaţia de a se verifica destinaţia actuala a terenului solicitat spre restituire şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta existenţa şi utilizarea amenajărilor subterane, deoarece restituirea în natură se limitează numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
În opinia instanţei, staţia de gaze nu poate fi mutată, pentru că legiuitorul prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în cazul terenurilor afectate utilităţii publice nu au prevăzut astfel de posibilităţi, prin lucrările de construire efectuate imobilul este considerat unul nou.
În conformitate cu dispoziţiile Legii gazelor nr. 351/2004 (M. Of. nr. 679/28.07.2004), conductele de alimentare din amonte includ instalaţii, echipamente şi dotări prin care se asigură vehicularea gazelor naturale de la obiectivele de înmagazinare până la sistemul de distribuţie (art. 3 pct. 12), iar distribuţia gazelor naturale se face printr-un sistem de distribuţie care cuprinde un ansamblu de conducte conectate între ele, inclusiv instalaţii şi conducte (art. 3 pct. 23, 51).
Legea instituie o zonă de protecţie, zonă adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale extinsă în spaţiu, în care se instituie interdicţii privind regimul activităţilor şi al construcţiilor, stabilite prin norme tehnice (art. 3 pct. 55), precum şi zone de siguranţa (art. 3 pct. 56). Art. 21 din Legea gazelor instituie legal regimul de lucrări de utilitate publică al lucrărilor de realizare, reabilitare, exploatare şi întreţinere a obiectivelor (...) de transport de gaze naturale.
În cauză, Tribunalul a arătat că SC D.S. SA îndeplineşte calitatea legală de unitate deţinătoare a imobilului, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, pentru că acesta este un imobil nou faţă de construcţiile edificate pe teren, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (2), (5) din Legea nr. 10/2001, construcţiile fiind necesare desfăşurării activităţii pârâtei, aşa cum s-a motivat anterior şi ceea ce prezintă relevanţă este data de depunere a notificării, chiar daca aceasta a fost greşit îndreptata (aceasta concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4), iar privatizarea pârâtei s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 563/2004, ulterior datei la care s-a formulat notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului.
Legea specială privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor este Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei (M. Of. nr. 653/22.07.2005), care reglementează expres şi imperativ modalitatea de stabilire şi de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, însă în cauză cererea reclamanţilor vizează doar restituirea în natură a imobilului de către unitatea deţinătoare, iar principiul disponibilităţii trebuie respectat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A.G.B., F.B.G., R.K. şi H.T., iar prin decizia civilă nr. 440 din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul reclamantelor A.G.B., F.B.G., H.T. şi R.K., reţinându-se următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată în 10 august 2001 la BEJ B.R.B. şi la Primăria Municipiului Bucureşti, reclamanţii A.G.B., F.B.G., R.K. şi H.T. au solicitat restituirea în natură a „imobilelor (ateliere şi mijloace fixe) ale fostei Societăţi Anonime de Construcţii (Fabrică de cărămidă şi alte materiale C.) cu fostul sediu social în str. L.S., actualmente str. G., precum şi a întregii suprafeţe de teren de 60 ha, proprietatea sociectăţii” (ulterior fiind restrânsă solicitarea la 20 ha), imobil despre care au arătat că a fost naţionalizat la data de 11 iunie 1948.
Din înscrisurile administrate în cauză reiese că notificarea formulată de către reclamanţi cu privire la terenul în suprafaţă de 20 ha naţionalizat la data de 11 iunie 1948 nu a fost soluţionată integral până la data formulării acţiunii de faţă, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în interpretarea dată prin decizia în interesul legii nr. 20 din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 37/2006 prin care s-a statuat că în cazul când unitatea deţinătoare sau învestită cu soluţionarea notificării nu se pronunţă cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, „se impune (...) ca instanţa învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură”. „Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei”.
În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că acţiunea de faţă este o contestaţie împotriva absenţei răspunsului la notificare, faţă de precizarea expresă făcută de către reclamanţi la data de 15 iunie 2009, fapt pentru care în mod corect a şi procedat la soluţionarea pe fond a notificării, prin verificarea îndeplinirii de către apelanţii-reclamanţi a condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, respectiv calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, fapt ce presupune o evaluare din două perspective, respectiv calitatea de proprietar asupra imobilului notificat la data preluării şi verificarea calităţii de moştenitori ai reclamanţilor, stabilirea calităţii de entitate notificată sau de unitate deţinătoare, caracterul abuziv al preluării, identificarea tipului de măsuri reparatorii prevăzute de lege, la situaţia de fapt reţinută, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite.
Dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a aparţinut iniţial numitului D.I., care l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat în 10 martie 1912 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1491 C. civ., „societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”.
Astfel, în anul 1914 un număr de 8 fondatori persoane fizice au decis să constituie o societate în comandită pe acţiuni pentru realizarea unui fapt de comerţ, respectiv „de a construi orice fel de clădiri publice sau particulare”, scop în care fiecare dintre aceştia a transferat în patrimoniul societăţii nou constituite anumite aporturi în bani sau în bunuri. Bunul în litigiu (fosta „moşie Vatra Monastirei P.”, în suprafaţă de 20 ha) a fost adus ca aport în societate de către D.I.
Potrivit Actului constitutiv autentificat în 09 iunie 1914 de Tribunalul Ilfov şi publicat în M. Of. nr. 90/22.07.1914 societatea - care s-a numit la data constituirii „Societatea Anonimă Română pentru Construcţiuni, fost F.S. & Fii”, în anul 1947 fiind înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti sub denumirea Fabrica S. şi Fiii, iar în anul 1948 fiind înregistrată noua denumire de Fabrica de Cărămidă C., conform extrasului din M. Of. nr. 252 din octombrie 1948 - a avut 8 asociaţi, respectiv: D.I., R.G., I.M., P.N., A.S., F.S., L.S. şi E.S.
Conform Extrasului din Registrul acţionarilor Societăţii Anonime Române de Construcţiuni, fost F.S. şi Fii şi certificatului emis de Oficiul Registrului Comerţului la data de 25 noiembrie 1944, acţionarii acestei societăţi comerciale erau:
1. F.S.;
2. E.S.;
3. H.S.;
4. B.S.;
5. K.L.;
6. G.T.;
7. K.E.;
8. G.F.;
9. H.R.;
10. N.V.;
11. S.A.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. b) sunt persoane îndreptăţite în sensul legii speciale de reparaţie „persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv”; iar potrivit art. 3.2 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 „sintagma «asociaţi ai persoanei juridice» se va considera ca având semnificaţia şi de «acţionari la persoana juridică», deoarece altfel ar însemna o abordare restrictivă care ar viza numai asociaţii din cadrul unei societăţi cu răspundere limitată (regimul unor astfel de societăţi nu era reglementat în perioada vizată - 1948) sau al unei societăţi în participaţiune”.
Societatea S. şi Fiii S.A.R. „C.” a fost preluată în baza Legii nr. 119/1948, Anexa 5, iar în baza textului de lege menţionat mai sus, instanţa reţine că au calitatea de persoane îndreptăţite cei 11 asociaţi (persoanele fizice) ai persoanei juridice proprietară a imobilului la data preluării abuzive, enunţaţi mai sus.
a.2. calitatea reclamanţilor de moştenitori ai fostului/foştilor proprietari.
Potrivit certificatelor colective de moştenitor emise la data de 08 ianuarie 2001 în Dosarul nr. 61 VI 15716/00 şi nr. 61 VI 15717/00 ale Judecătoriei Munchen, reclamanţii A.G.B. şi F.B.G. sunt moştenitori legali ai defunctei A.M.G., născută S.
Potrivit certificatelor colective de moştenitor emise la data de 08 ianuarie 2001 în Dosarul nr. 61 VI 15716/00 şi nr. 61 VI 15717/00 ale Judecătoriei Munchen, reclamanţii R.(R.E.)K. şi H.T. sunt moştenitori legali ai defunctei E.H.H.K., născută S.
Prin urmare, reclamanţii sunt descendenţi de gradul III al asociatului-persoană îndreptăţită F.S., de gradul II al asociaţilor-persoane îndreptăţite E.S. şi B.S., respectiv de gradul I al asociatei-persoană îndreptăţită H.S. (ultimii doi reclamanţi).
De asemenea, reclamanţii sunt cumpărători ai drepturilor succesorale privind succesiunea asociatului-persoană îndreptăţită H.R.E.A. (H.R.), conform contractului de vânzare-cumpărare autrentificat în 25 mai 1999 de BNP R.C.
Prin adresa din 17 septembrie 2008 Primăria Municipiului Bucureşti a comunicat instanţei faptul că dosarul administrativ format de reclamanţi ca urmare a înregistrării notificării din 2001 a fost soluţionat parţial, prin emiterea Dispoziţiilor Primarului General nr. A/2007, B/2007, C/2008, D/2008, E/2008, F/2008, G/2008 şi nr. H/2008.
Însă, pentru terenul în litigios din cauza de faţă, deţinut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 03 decembrie 2001, Primăria Municipiului Bucureşti nu a emis nicio dispoziţie şi nici nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din lege, în sensul respectării obligaţiei legale de a identifica unitatea deţinătoare şi de a comunica notificatorilor elementele de identificare ale acesteia.
Intimata are calitatea de unitate deţinătoare a terenului în litigiu, pe care îl deţine în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 03 decembrie 2001, proprietatea asupra terenului înscris în acest act constatator fiind transmisă de către stat în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.
Identitatea dintre terenul intrat în proprietatea pârâtei în acest mod - ce poartă adresa poştală pe str. G. (conform certificatului de număr poştal emis de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu Evidenţa Proprietăţii, Cadastru, Serviciul Nomenclatura Urbană) şi ce a fost intabulat în anul 2004 în C.F. Bucureşti, cu nr. cad. 9279 - a fost stabilită prin expertiza specialitatea topografie efectuată în primă instanţă de expert B.C., care a concluzionat faptul că terenul ocupat de pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate enunţat mai sus, de 1.285,62 m.p., se suprapune cu suprafaţa de 20 ha din actele de proprietate exhibate de reclamanţi (contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 1912). Aceste constatări ale expertului topograf au fost confirmate şi prin raportul de expertiză specialitatea petrol şi gaze întocmit de expert T.A.
Societatea S. şi Fiii S.A.R. .„C.” a fost preluată de stat în baza Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, figurând în Anexa 5, iar prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a stabilit caracterul abuziv al unei preluări în baza acestui act normativ.
Instanţa de fond a reţinut faptul că solicitarea reclamanţilor - de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1.285,61 m.p. din Bucureşti, str. G., sector 2, deţinut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 03 decembrie 2001 - este neîntemeiată, din două considerente:
1. aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, întrucât acţionarii menţionaţi în certificatul emis de Oficiul Registrului Comerţului din 25 noiembrie 1944 nu sunt membrii aceleiaşi familii, deoarece adăugarea soţului/soţiei colaterarilor nu este permisă de lege; şi
2. instanţa de fond a reţinut şi excepţia de la regula restituirii în natură prevăzută de art. 10 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001.
Prin primul motiv de apel, reclamanţii susţin faptul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu există nicio interdicţie legală referitoare la soţul sau soţia unui colateral.
S-a reţinut astfel de către instanţa de apel că această critică este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Acest text de lege a instituit o interdicţie, legală, de restituire în natură a imobilelor pentru cazul deţinătorilor de participaţii de capital social la societăţi comerciale. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a legii, soluţia este justificată prin aceea că asociaţii sau acţionarii nu aveau decât un drept de creanţă asupra societăţii. Prin urmare, în situaţia în care persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor la data preluării abuzive, regula este aceea a restituirii prin echivalent, dispoziţie legală ce se coroborează cu prevederile art. 31 din lege, potrivit cărora „Persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Totodată, instanţa a mai reţinut faptul că art. 18 lit. a) din lege a instituit o derogare de la regula restituirii prin echivalent, pentru situaţia în care „persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii” – situaţie pretinsă de reclamanţi prin formularea contestaţiei şi prin prezenta cale de atac.
În mod corect a apelat prima instanţă de fond la dispoziţiile art. 18.1 din H.G. nr. 250/2007 care explicitează noţiunea de familie, prin care „se va înţelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad şi rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soţul sau soţia”.
Instanţa de fond nu s-a limitat numai la stabilirea relaţiilor de rudenie în sensul dat de art. 45 din C. fam., dintre cei 11 asociati-persoane îndreptăţite conform art. 3 lit. b) din lege, ci a aplicat inclusiv dispoziţiile art. 659 şi art. 669-676 C. civ. care stabilesc cercul moştenitorilor legali, prin lărgirea acestui cadru legal şi cu rudele de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv; şi a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, în temeiul cărora soţul supravieţuitor vine la moştenirea celuilalt în concurs cu rudele defunctului.
Este corectă interpretarea primei instanţe de fond conform căreia verificarea îndeplinirii condiţiilor excepţionale prevăzute de norma legală trebuie făcută numai prin raportare la cercul persoanelor care au calitatea de asociat al persoanei juridice naţionalizate, la data preluării abuzive.
Astfel, la data de 25 noiembrie 1944, acţionarii Societăţii Anonime Române de Construcţiuni, fost F.S. şi Fii, Fabrica de cărămidă şi alte materiale „C.” erau:
1. F.S.;
2. E.S. - este fiul asociatului F.S., deci rudă de gradul I cu acesta;
3. H.S. (E.H.H.K., născută S.) - este fiica lui E.S. şi al lui B.S., deci este descendent de gradul I al asociatului de la pct. 2;
4. B.S. - este soţia asociatului E.S.;
5. K.L. (E.S., căsătorită K.) - este fiica lui L.S., care este fiul lui F.S., deci este descendent de gradul II al asociatului de la pct. 1;
6. G.T. (G.J.D.H., născută Schmidts) - este fiica lui L.S., care este fiul lui F.S. (filele 319, 326, 370 din dosarul de fond), deci este descendent de gradul II al asociatului de la pct. 1;
7. K.E. este soţul asociatei de la pct. 3.
8. G.F. este soţul lui A.M.G., născută S., care nu are calitatea de asociată în firmă. Prin urmare, acest asociat nu este nici rudă în linie directă fără limită în grad al vreunuia dintre ceilalţi asociaţi, nici rudă colaterală până la gradul IV inclusiv cu vreunul dintre aceştia, nici soţ/soţie ai vreunuia dintre ceilalţi 10 asociaţi. Este ginerele asociatului E.S., însă această calitate nu este avută în vedere de lege, neîncadrându-se în sfera descendenţilor fără limită în grad, colateralilor până la gradul IV sau de soţ al vreunuia dintre ceilalţi asociaţi.
9. H.R. este fratele asociatei B.S., deci colateral de gradul II cu un asociat.
10. N.V. este soţul lui O.A.Z., care este fiica lui A.Z., care era fratele soţiei lui F.S., respectiv fratele lui R.S., niciuna dintre aceste persoane nefiind asociate în firmă. Prin urmare, acest asociat nu este nici rudă în linie directă fără limită în grad al vreunuia dintre ceilalţi asociaţi, nici rudă colaterală până la gradul IV inclusiv cu aceştia, nici soţ/soţie ai vreunuia dintre ceilalţi 10 asociaţi. Este ginerele asociatului E.S., însă această calitate nu este avută în vedere de lege, neîncadrându-se în sfera descendenţilor fără limită în grad, colateralilor până la gradul IV sau de soţ al vreunuia dintre ceilalţi asociaţi.
11. S.A. este fiul lui A.Z., care era fratele soţiei lui F.S., adică a lui R.S. Or, întrucât niciuna dintre aceste persoane nu sunt asociate în firmă, nici acest asociat nu este nici rudă în linie directă, nici rudă în linie colaterală până la gradul IV inclusiv, nici soţ al vreunuia dintre ceilalţi 10 asociaţi, nu se încadrează în ipoteza legii.
Prin urmare, Curtea reţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că probele administrate în cauză, constând în acte de stare civilă, certificate de moştenitor şi declaraţii de notorietate, atestă fără dubiu că persoanele îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, respectiv cei 11 asociaţi ai firmei naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948, nu erau membrii ai aceleiaşi familii în înţelesul art. 18 lit. a) din lege, astfel că, nefiind în ipoteza de excepţie reglementată de teza a II-a a textului de lege, se revine la regulă - aceea a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Odată stabilit faptul că sunt întrunite condiţiile interdicţiei legale a restituirii în natură a terenului adus ca aport la societate de D.I., solicitat a fi restituit în natură prin prezenta contestaţie, Curtea constată că acele critice învederate prin cel de-al doilea motiv de apel, referitoare la gradul de ocupare a terenului şi utilitatea publică a amenajărilor proprietatea pârâtei şi la modul de interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Legea gazelor, sunt lipsite de relevanţă juridică, întrucât chiar şi în ipoteza în care aceste critici de netemeinicie s-ar verifica în speţă, reclamanţii-apelanţi tot nu ar fi îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenului deţinut de intimată, deoarece suntem în ipoteza unei interdicţii legale de restituire în natură instituită de legea specială de reparaţie a abuzurilor săvârşite de statul comunist în materie imobiliară.
De asemenea, critica de la acelaşi punct, referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi preluat un text de lege folosit în apărare de către pârâtă, nu este de natură a conduce la admiterea căii de atac.
Curtea reţine faptul că instanţa de fond a reţinut dispoziţii legale din Legea gazelor nr. 351/2004 în susţinerea considerentului complementar, potrivit cu care, oricum, terenul nu poate fi restituit în natură deoarece nu este liber, în accepţiunea art. 10 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, fiind afectat de amenajări de utilitatea publică, respectiv utilităţi publice de depozitare şi transport al gazelor naturale, imobilul având destinaţia de staţie de gaze de sector.
S-a mai reţinut că în cel de-al treilea motiv de apel, reclamanţii critică modalitatea de efectuare şi concluziile expuse în expertiza petrol şi gaze, critică ce a fost respinsă de Curte cu aceleaşi considerente ca cele expuse în cele ce preced. De asemenea, s-a constatat că expertiza în specialitatea petrol şi gaze, precum şi obiectivele acesteia, au fost dispuse de către prima instanţă de fond în condiţii de contradictorialitate, la termenul din data de 19 martie 2009 şi că raportul de expertiză răspunde la obiectivele astfel stabilite.
Instanţa de apel a mai reţinut că prin cel de-al patrulea motiv de apel, reclamanţii arată că staţia de gaze se poate muta şi că, nefiind vorba de conducte de transport, respectivele construcţii amplasate pe terenul în litigiu, pot fi dezafectate şi mutate în alt loc, critică apreciată ca nefondată, deoarece este contrară dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (2) şi 5 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în situaţia în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţii noi, cea afectată de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Se observă că textul de lege nu se referă la posibilitatea mutării servituţilor legale sau a acelor amenajări considerate de utilitate publică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A.G.B., F.B.G., R.K. şi H.T., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, instanţa făcând şi o greşită interpretare a probelor faţă de concluziile raportului de expertiză şi de faptul că terenul liber de construcţii a fost determinat de expertul D.A.
În aceeaşi idee se susţine greşita interpretare a art. 85 alin. (3) din Legea gazelor nr. 351/2004 raportat la caracterul de utilitate publică a staţiei de gaze.
Astfel, recurenţii susţin că nimic nu împiedică mutarea staţiei de gaze, în cauză neexistând servituţi, iar amenajările respective nu reprezintă utilitate publică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Terenul solicitat a fi restituit în natură se circumscrie noţiunii de utilitate publică în condiţiile în care este efectiv afectat de utilităţi de depozitare şi transport al gazelor naturale, având destinaţia de staţie de gaze de sector.
De altfel expertiza efectuată în cauză de ing. T.A. a evidenţiat faptul că terenul este liber doar în proporţie de 6,9%, restul fiind ocupat de reţele tehnologice 65,70% şi amenajări construcţie 17,6%.
Cum în cauză restituirea în natură nu este posibilă, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nefondate sunt şi criticile legate de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care instanţa de apel a examinat cauza prin raportare la situaţia existentă la 25 noiembrie 1944 privind acţionarii Societăţii Anonime Române de Construcţiuni fostă F.S. şi Fiii, Fabrica de cărămidă şi alte materiale C., şi la actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor, existente la dosar.
Criticile recurenţilor legate de greşita interpretare a probelor, nu se circumscriu cerinţelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., (ce vizează doar motive de recurs de nelegalitate), întrucât aceste critici vizează netemeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea ei.
Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.G.B., F.B.G., H.T. şi R.K. împotriva deciziei nr. 440/A din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3770/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3797/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
