ICCJ. Decizia nr. 3791/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3791/2012
Dosar nr. 7654/4/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Slatina şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 2111/311/2012, reclamantul K.D.R.A. a chemat în judecată pe pârâta K.D.C. solicitând ca pe calea ordonanţei preşedinţiale fără citarea părţilor să fie obligată pârâta să se prezinte la I.N.M.L. Bucureşti împreună cu minora K.D.D.A. în vederea recoltării probelor biologice ADN sub sancţiunea achitării de daune cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întreţinere.
Temeiul de drept al cererii a fost precizat ca fiind dispoziţiile art. 581 C. proc. civ.
Judecătoria Slatina a reţinut necompetenţa teritorială în raport cu dispoziţiile art. 581 alin. (2) C. proc. civ., ce ar aparţine instanţei legal învestite cu soluţionarea fondului cauzei, declinându-şi astfel competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 2195 din 02 martie 2012, reţinându-se că fondul cauzei vizează dosarul civil nr. 3814/4/2010 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa ciilă nr. 3044 din 05 aprilie 2012, şi-a declinat la rândul ei competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, reţinând că obligaţia de a face ce se încearcă a fi valorificată prin intermediul ordonanţei preşedinţiale are legătură cu un dosar al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, nu este de natură să confere acestei din urmă instanţe competenţa de a soluţiona acţiunea, în contra dispoziţiilor de strictă interpretare ale art. 581 C. proc. civ., prorogarea de competenţă putând opera numai în cazurile expres prevăzute de lege, printre care acesta nu se găseşte.
S-a mai reţinut că la data sesizării instanţelor judecătoreşti, locuinţa pârâtei se afla în raza teritorială a Judecătoriei Slatina, motiv pentru care în temeiul art. 581 alin. (2) C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între cele două judecătorii, Înalta Curte reţine următoarele:
Este real că dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. prevăd situaţiile în care instanţa poate lua măsuri vremelnice în cazuri grabnice „pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări”.
Numai că acţiunea reclamantului este o veritabilă acţiune de sine-stătătoare ce vizează o obligaţie de a face, ce nu se circumscrie însă noţiunii de măsură cu caracter vremelnic astfel cum prevăd dispoziţiile art 581 C. proc. civ.
Din această perspectivă competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoriei Slatina, motiv pentru care în temeiul art 22 C. proc. civ., urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3789/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3795/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|