ICCJ. Decizia nr. 3834/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3834/2012
Dosar nr. 46359/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 2 martie 2011, reclamantul U.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a M.A.I. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea deciziei din 27 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei, emisă de pârâtă, în temeiul Legii nr. 19/2010.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 970 din 27 aprilie 2011, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
S-a reţinut, pornind de la prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale - în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate - că, faţă de împrejurarea că acţiunea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau a vreunei case teritoriale de pensii, ci împotriva Casei de Pensii a M.A.I., devin incidente dispoziţiile tezei a doua a articolului menţionat, motiv pentru care, ţinând cont de faptul că sediul pârâtei este în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3144 din 03 aprilie 2012, s-a declarat, la rându-i, necompetent a soluţiona cauza, astfel că a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, pe cale de consecinţă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul, în vederea soluţionării acestuia, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se dezinvesti, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., ale M.A.I. şi ale S.R.I.) a fost modificată, în sensul că aceasta aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.
A constatat totodată că Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 2 martie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Întrucât normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluţiona acţiunea, Tribunalul Iaşi, respectiv instanţa de la domiciliul reclamantului.
Investită astfel a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a pricinii pentru considerentele ce succed:
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedeau că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul mai sus evocat a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat totodată că, faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul ales pe raza teritorială a judeţului Iaşi, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3833/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3835/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
