ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3925/2012
Dosar nr. 17754/3/2009
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 484/ A din 10 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, în majoritate, a admis apelul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 567 din 14 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 234.405 euro în echivalent în lei la data plăţii, în loc de 236.490 euro, către reclamante. A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 precizează în mod expres în art. 50 alin. (3) că restituirea preţului solicitat de chiriaşii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către M.F.P.
Contractul de vânzare - cumpărare al reclamantelor, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, a fost comparat cu titlul de proprietate al moştenitorilor foştilor proprietari, iar în cadrul acţiunii în revendicare s-a dat prioritate titlului acestora din urmă. Pentru identitate de raţiune, dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică şi acestei situaţii, deoarece statul a vândut chiriaşilor un imobil pe care îl preluase fără titlu valabil.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
În mod greşit a apreciat instanţa de apel că M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Nefiind parte la încheierea contractului de vânzare - cumpărare dintre reclamante şi Primăria municipiului Bucureşti, nu are obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza contractului de vânzare - cumpărare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1337 şi art. 1341 C. civ. s-ar fi putut pune în discuţie problema răspunderii vânzătorului pentru evicţiune totală sau parţială prin fapta unui terţ. Tulburarea de drept suferită de reclamante este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune a vânzătorului.
În cauză nu este aplicabil art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru că nu s-a făcut dovada că există o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care să fi fost desfiinţat contractul de vânzare - cumpărare al reclamantelor.
În mod greşit instanţa de apel a înlăturat obiecţiunile făcute de pârât la raportul de expertiză pentru că valoarea indicată în obiecţiunile pârâtului nu a fost confirmată de expert. De asemenea, în mod greşit instanţa de apel a înlăturat critica formulată în obiecţiuni care viza stabilirea valorii de piaţă prin aplicarea coeficienţilor de individualizare propuşi de pârât.
În mod greşit a fost respinsă critica privitoare la obligarea de către prima instanţă la plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa procesuală nu aparţine M.F.P., ci Primăriei municipiului Bucureşti, parte în contractul de vânzare - cumpărare.
Greşit a fost obligat la cheltuieli de judecată în apel.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru, iar conform alin. (3) al textului restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
În speţă, aşa cum a reţinut în mod corect şi instanţa de apel, prin hotărâre irevocabilă dată în acţiunea în revendicare promovată de foştii proprietari ai imobilului cumpărat de reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a acordat preferinţă titlului foştilor proprietari, considerându-se că la încheierea contractului de vânzare - cumpărare al reclamantelor au fost eludate dispoziţiile Legii nr. 112/1995, care nu permiteau înstrăinarea imobilelor preluate fără titlu.
Faţă de prevederile art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, în concepţia legiuitorului „desfiinţarea" contractelor de vânzare - cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 se poate produce fie urmare a unei acţiuni în anulare, fie urmare a unei acţiuni în revendicare, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Pe cale de consecinţă, calitate procesuală pasivă pentru restituirea preţului plătit de către chiriaşii cumpărători are M.F.P., iar nu primăria care a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare prin mandatarul său. Se poate spune, aşadar, că dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 particularizează instituţia răspunderii pentru evicţiune în domeniul imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi înstrăinate de stat unor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.
Faţă de cele ce preced, instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile legate de respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză vizează aspecte legate de temeinicia hotărârii, de neanalizat în recurs, aşa cum rezultă din art. 304 C. proc. civ., care permite deducerea spre verificare în recurs doar a legalităţii hotărârii.
Pe de altă parte, admiţând cererea de chemare în judecată, prima instanţă a obligat în mod corect pe pârât, a cărui legitimare procesuală este stabilită prin lege, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante. Admiterea acţiunii împotriva celui căruia legiuitorul îi fixează calitatea procesuală are drept consecinţă recunoaşterea, implicită, a culpei procesuale a unei asemenea părţi. Prin urmare, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
În egală măsură, instanţa de apel nu a nesocotit dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., simpla lectură a dispozitivului deciziei permiţând constatarea că intimatele - reclamante au fost obligate la 700 lei cheltuieli de judecată către apelant.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 484/ A din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4164/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3929/2012. Civil → |
|---|
