ICCJ. Decizia nr. 4084/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4084/2012
Dosar nr. 1282/110/2007
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată;
I. Instanţa de fond.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 906/ D din 26 mai 2010 a admis în parte acţiunea aşa cum a fost precizată de reclamanţii M.V. şi M.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 160.023 lei cu titlu de despăgubiri şi suma de 1.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata împotriva pârâţilor I.D. şi L.L.
S-a reţinut că reclamanţii în temeiul Legii nr. 112/1995 au cumpărat imobilul din str. B.V. din Bacău, în care locuiau cu titlu de chiriaşi.
Imobilul la momentul cumpărării se afla în procedura specială de restituire pornită de foştii proprietari I.D. şi L.L.
Prin sentinţa civilă nr. 3003/21003 a Judecătoriei Suceava, devenită irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 27 februarie 1991 - încheiat între reclamanţi şi SC T. SA.
Redevenind chiriaşi reclamanţii au solicitat în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001 despăgubiri de la Statul Român pentru imobilul pierdut prin anularea titlului de cumpărare, dispoziţii în vigoare la momentul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a statului.
S-a reţinut că reclamanţii au mai dovedit cheltuielile făcute cu întreţinerea şi reparaţiile necesare imobilului, identificate la suma de 145.585,86 lei de expertiza efectuată în cauză.
S-a mai constatat justificată cererea de restituire a preţului actualizat al imobilului, potrivit art. 50 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, valoarea reţinută din raportul de expertiză fiind de 14.436 lei.
S-a luat act de declaraţia notarială făcută de reclamanţi cu privire la renunţarea la judecată împotriva foştilor proprietari.
Prin sentinţa civilă nr. 322 din 23 februarie 2011 pronunţată în acelaşi dosar Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi pentru completarea sentinţei civile nr. 906/D/2010 a Tribunalului Bacău în sensul de a fi obligat pârâtul Statul Român şi la plata sumei de 119.988 lei contravaloarea terenului de 80 m situat la aceeaşi adresă, respectiv diferenţa până la 600 m despre care au afirmat că l-au cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare, diferenţă până la 600 m închiriată de la Primăria Bacău.
Instanţa a considerat neîntemeiată această cerere, neconsiderându-se investită cu pretenţii din terenul de 80 m2. Astfel s-a observat că în formularea concluziilor pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat acordarea sumei de 280.021 lei cu referire la construcţii nu şi la terenuri, cu privire la care nu s-au făcut referiri nici pe parcursul judecăţii.
împrejurarea că instanţa a acordat o sumă mai mică decât suma solicitată prin acţiune de reclamanţi constituie un motiv de apel instanţa neputând complini judecata pe calea procedurii de completare a hotărârii.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bacău secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale prin decizia nr. 55 din 8 iunie 2011 a respins ca nefundat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 322 din 23 februarie 2011 declarat împotriva sentinţei civile nr. 322 din 23 februarie 2011 de reclamanţi şi apelul împotriva sentinţei civile nr. 906 din 26 mai 2010 declarat de pârât.
S-a reţinut că reclamanţii se află în eroare cu privire la limita în care instanţa s-a pronunţat asupra acţiunii lor, eroare dedusă din motivarea greşită a instanţei.
S-a observat însă că eroarea de motivare nu conduce la necesitatea reformării soluţiei primei instanţe.
S-a constatat astfel că preţul iniţial (1.212,6 lei) solicitat a se restitui în valoare actualizată, s-a acordat integral, în sumă de 14.436 lei, indiferent de componentele acestuia, conform evaluării făcute de expertul desemnat.
S-a observat că nu a rămas nici un capăt de cerere nesoluţionat, astfel încât să se justifice completarea hotărârii.
Instanţa de apel a mai reţinut o eroare în care se află reclamanţii, eroare care, pentru acurateţea judecăţii, s-a impus a fi elucidată şi anume limitele pretenţiilor la care erau îndreptăţiţi reclamanţii ca preţ al vânzării încheiate în 1997 şi ulterior anulate.
Din contractul 125 s-a reţinut fără echivoc faptul că preţul reprezintă doar locuinţa şi anexele construite, concluzie desprinsă din redactarea pct. 2 şi 4 din contract precum şi din interpretarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Potrivit acestui din urmă text se atribuie, de drept şi fără plată terenurile aferente locuinţelor, proprietarilor acestora.
Ca urmare, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 terenul nu a intrat în patrimoniul cumpărătorilor locuinţei, în virtutea cumpărării ci în virtutea legii, deci nu se putea pune problema restituirii unui preţ.
Nu s-au primit nici criticile din apelul pârâtului referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, având în vedere că obligaţia de plată a despăgubirilor cuvenite proprietarului deposedat prin anularea titlului este dată prin Legea nr. 10/2001, Statului Român.
Împrejurarea că textul art. 48 a fost modificat pe parcursul judecării cauzei (prin abrogarea alin. (3)) nu afectează aplicarea textului în vigoare la momentul naşterii raportului obligaţional (respectiv 14 februarie 2007) când a rămas definitivă hotărârea de anulare a contractului de vânzare - cumpărare a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995.
Aceasta deoarece modificarea priveşte o normă de drept material şi nu o normă de drept procesual, numai acesta din urmă având o aplicare imediată.
Instanţa de apel a sesizat că o altă soluţie ar fi contrară celor statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reafirmat principiul constituţional al neretroactivităţii legii.
S-a mai precizat că s-ar încălca, de asemenea, şi voinţa legiuitorului care şi după modificarea art. 48 a prevăzut că restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi alin. (21) din articol se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Ca urmare, instanţa de apel a concluzionat că dacă s-ar fi dorit ca după modificarea art. 48 (intervenită la 6 februarie 2009) statul să nu mai plătească decât sumele datorate în baza unor titluri, emise până la 6 februarie 2009, ar fi prevăzut expres această limitare şi nu ar fi lăsat ca interpretarea să fie extinsă şi la alte situaţii.
Cât priveşte criticile referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, deşi nu s-au mai susţinut în concluziile scrise, instanţa de apel a observat că pârâtul este în culpă procesuală şi nu se găseşte în situaţia prevăzută de art. 275 C. proc. civ. având în vedere poziţia procesuală a acestuia care în întâmpinarea de la filele 132-134 din dosarul Tribunalului (vol. 1) s-a opus acţiunii invocând o serie de excepţii şi precizând că dacă nu se vor primi, se vor formula apărări pe fondul cauzei.
Instanţa a mai constatat că nu s-a putut proceda la reducerea cheltuielilor de judecată deoarece această reducere nu putea privi conform art. 274 alin. (2) categoria de cheltuieli enumerată (printre acestea onorarii de expert şi cheltuieli de transport) iar pentru onorariul de avocat nu s-a solicitat o reducere în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
S-a mai apreciat că suma pretinsă de reclamant cu acest titlu - 1.750 lei - nu este disproporţionată în raport de obiectul dosarului şi lucrările acestuia la instanţa de fond pe parcursul a trei ani.
Cât priveşte modificarea cuantumului despăgubirilor s-a constatat că acesta nu mai poate fi modificat pe calea apelului aceasta nemaiconstituind motiv de apel în condiţiile în care art. 281 C. proc. civ. prevede expres că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 281 C. proc. civ.
3. Recursurile
Împotriva deciziei nr. 55 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul.
Recursul reclamanţilor a fost depus la Curtea de Apel (filele 70 - 71) în două exemplare, fără număr de înregistrare.
Potrivit referatului de la fila 8 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întocmit de grefier M.D., s-a procedat la xerocopierea recursului reclamanţilor (aflat în dosarul Curţii de Apel Bacău, fără rezoluţie şi/ sau ştampilă de înregistrare) şi integrarea lui la fila 9 în dosarul de recurs constituit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În recursul declarat reclamanţii au criticat decizia nr. 55/2010 a Curţii de Apel Bacău pentru greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi pronunţarea unei hotărâri lipsită de temei legal, cu încălcarea legii, în sensul că au solicitat expres şi prin acţiune şi în motivele de apel, obligarea pârâtului la plata îmbunătăţirilor şi a preţului de cumpărare a imobilului.
Faţă de demersurile instanţei de recurs, pentru a se stabili data la care s-a înregistrat recursul reclamanţilor la Curtea de Apel (care a transmis, prin adresa din 17 octombrie 2011 - fila 16 în dosar - că un asemenea act nu apare ca fiind înregistrat în sistemul Ecris la acea instanţă) reclamanţii au declarat în şedinţa publică din 5 iunie 2012 că renunţă la judecata recursului.
În temeiul art. 246 C. proc. civ. Înalta Curte a luat act de această renunţare la judecata cererii de recurs înainte de a intra în dezbaterea recursurilor cu care a fost sesizată.
Recursul pârâtului înregistrat la nr. 1282 din 15 iulie 2011 la Curtea de Apel Bacău (plic cu ştampilă poştală 14 februarie 2011) a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt decizia nr. 55/2011 a fost criticată sub următoarele aspecte:
- greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului pe greşita interpretare în sensul că modificările aduse art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză.
S-a reţinut că momentul naşterii obligaţiei statului la plata despăgubirilor este data pronunţării unei hotărâri în acest sens, cel puţin în ce priveşte plata cheltuielilor aferente îmbunătăţirilor pentru că în vechea reglementare statul nu era singura entitate care putea fi obligată la această plată.
S-a susţinut astfel că modificarea adusă articolului 48 prin Legea nr. 1 din 1 ianuarie 2009, în sensul că obligaţia la despăgubiri pentru imobil revine persoanei îndreptăţite - în orice situaţie, indiferent că bunul a fost preluat cu sau fără titlu este de imediată aplicare.
Astfel s-a solicitat ca instanţa de recurs să îndrepte soluţia nelegală de obligare a pârâtului la 145.585,86 lei cheltuieli reprezentând valoarea îmbunătăţirilor, această obligaţie fixată în sarcina pârâtului fiind nelegală, stabilită în baza unui temei de drept abrogat implicit de noua lege.
Această soluţie, a susţinut recurentul pârât, subzistă şi în condiţiile în care recurenţii reclamanţi au renunţat la judecată împotriva foştilor proprietari cărora le incumbă, conform Legii nr. 1/2009 obligaţia de despăgubire a cheltuielilor de îmbunătăţiri aduse imobilului.
Al doilea motiv de recurs invocat de pârât s-a referit la greşita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.750 lei.
S-a invocat nelegalitatea măsurii pentru că pârâţii nu datorează cheltuielile rezultând din efectuarea raportului de expertiză pentru actualizarea preţului pentru că nu s-au opus pretenţiile reclamanţilor de restituire a preţului, iar obligativitatea efectuării expertizei rezultă din art. 501 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a arătat că acţiunea fiind admisă în parte, cuantumul cheltuielilor trebuie adecvat măsurii în care s-a admis cererea.
S-a solicitat pe fond respingerea acţiunii ca fiind făcută împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând recursul pârâtului prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului se constată că acesta este fondat în limita ce se vor arăta în expunerea considerentelor ce urmează.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât a fost corect soluţionată prin respingere.
Temeiul obligaţiei de plată a preţului apartamentului pierdut de chiriaşii cumpărători este legală şi rezidă în dispoziţiile exprese ale Legii nr. 10/2001 cu modificările ulterioare.
Legea nr. 10/2001 reglementează cazurile în care, ca urmare a desfiinţării contractelor de vânzare - cumpărare, se pot solicita prin acţiuni în justiţie de către chiriaşii cumpărători, despăgubiri pentru preţul actualizat când contractul s-a făcut cu eludarea Legii nr. 112/1995 (art. 50 alin. (2)) şi respectiv pentru preţul de piaţă al imobilului când contractul a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 (art. 50 alin. (21)).
Art. 50 alin. (3) prevede în mod expres că restituirea preţului prevăzut la alin. 2 şi alin. (21) se face de către Ministerul Finanţelor Publice.
Ca urmare critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei invocate a fost respinsă ca nefondată.
Critica referitoare la stabilirea despăgubirilor care stau în sarcina pârâtului în temeiul Legii nr. 10/2001 este însă fondată.
Cum rezultă din textele mai sus citate, în sensul art. 50 alin. (3) Ministerul Finanţelor Publice este ţinut să plătească numai preţul imobilului cu distincţia prevăzută în alin. (2) şi (21) ale art. 50.
În speţa de faţă preţul actualizat al imobilului, conform expertizei efectuate este de 14.334 lei.
Cât priveşte îmbunătăţirile aduse imobilului, în mod nelegal s-au inclus acestea în sarcina despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul.
Art. 48 din Legea nr. 10/2001 stabileşte în alin. (1) dreptul chiriaşului la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile iar în alin. (2) obligaţia corelativă de despăgubire a chiriaşului în sarcina persoanei îndreptăţită (în înţelesul atribuit de Legea nr. 10/2001 în art. 3 al acestei sintagme).
Ca urmare, în mod nelegal a fost menţinută obligaţia pârâtului şi la plata sumei de 145.585,86 lei reprezentând lucrări de îmbunătăţire, sumă care urmează a fi înlăturată din obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâtului.
Critica referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată este întemeiată sub aspectul că în mod greşit a fost aplicat art. 274 C. proc. civ. pentru obligarea pârâţilor la totalitatea cheltuielilor de judecată dovedite a fi făcute de reclamanţi, în condiţiile în care acţiunea acestora a fost admisă numai în parte şi nu în totalitate.
Pe cale de consecinţă, urmează a se stabili în sarcina pârâtului, în raport de modalitatea în care s-a soluţionat acţiunea introductivă de instanţă, obligaţia de plată a sumei de 870,80 lei parte din cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi în cauză.
Susţinerea că nu se datorează cheltuieli de judecată nu se poate primi deoarece pârâtul nu a făcut dovada, cum corect s-a reţinut şi de instanţa de apel, că se află în situaţia reglementată de art. 275.
Pârâtul a negat constant calitatea sa de debitor al despăgubirilor deduse din anularea contractului de vânzare - cumpărare susţinând şi în motivul principal de recurs că nu are calitate procesuală pasivă - excepţie corect respinsă de instanţa de fond.
Pentru considerentele arătate constatând că în cauză a fost dovedit motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) din acelaşi Cod va admite recursul pârâtului şi va modifica decizia atacată în sensul mai sus arătat, cu consecinţa menţinerii celorlalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău împotriva deciziei nr. 55 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, pe care o modifică în parte.
Admite apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei nr. 906/D/2010 din data de 26 mai 2010 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 14.436 lei, reprezentând valoarea actualizată a preţului apartamentului, precum şi la suma de 870,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Ia act de renunţarea recurenţilor-reclamanţii M.V. şi M.M. la judecata recursului declarat împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4095/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4092/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
