ICCJ. Decizia nr. 4079/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4079/2012
Dosar nr. 23830/3/2008
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 23830/3 din 19 iunie 2008 reclamanta SC O. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.T. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că reproducerea, comercializarea, folosirea, oferirea spre vânzare, stocarea în vederea comercializării de către pârâtă, de ambalaje pentru aparatură medicală în care este încorporată marca „B.B.” aparţinând reclamantei, aduce atingere dreptului exclusiv de exploatare al mărcii decurgând din certificatul de înregistrare a mărcii din 29 martie 2006;
- să se dispună interzicerea reproducerii, comercializării sau oferirii spre vânzare, folosirii, stocării în vederea comercializării de către pârâtă de ambalaje pentru aparatură medicală prin folosirea fără drept a mărcii „B.B.”, protejată prin certificatul de înregistrare a mărcii din 29 martie 2006, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 10.000 RON/ zi de întârziere, pana la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor din dispozitiv, în baza art. 36 din Legea nr. 84/1998;
- să se dispună obligarea pârâtei să retragă de îndată de pe piaţă ambalajele care încorporează marca „B.B.” înregistrată din 29 martie 2006, să ceară tuturor distribuitorilor săi să sisteze vânzarea produselor care sunt ambalate în aceste ambalaje şi să distrugă pe cheltuiala sa toate aceste ambalaje, sub sancţiunea plătii de daune cominatorii în cuantum de 10.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în cazul neîndeplinirii acestor obligaţii, în baza art. 36 din Legea nr. 84/1998;
- să fie obligată pârâta la plata unor despăgubiri în sumă de 100.000 euro;
- să fie obligată parata la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 11 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis în parte acţiunea completată, fiind interzisă pârâtei reproducerea, comercializarea, oferirea spre vânzare, folosirea, stocarea, în vederea comercializării, de ambalaje pentru aparatură medicală prin folosirea mărcii „B.B.”, protejată prin certificatul de înregistrare din 29 martie 2006. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.838 lei, reprezentând profitul brut nerealizat, precum şi a sumei de 1.508,3 lei, cheltuieli de judecată. S-a respins în rest acţiunea completată, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, prin decizia nr. 279/ A din 30 noiembrie 2010 a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC P.T. SRL; a admis apelul formulat de reclamanta SC O. SRL, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul obligării pârâtei la 7.544 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă către reclamant, precum şi la 2.624 lei cheltuieli de judecată în apel pentru considerentele ce urmează.
Prealabil analizei. Curtea a constatat învestirea instanţei cu cercetarea unei acţiuni în contrafacere, întemeiată pe dispoziţiile ari 35 alin. (2) lit. b) din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice (în forma dinaintea modificării intervenite prin Legea nr. 66/2010), prin reclamarea faptei pârâtei, constând în reproducerea pe ambalajul propriului produs „B.” - aspirator nazal pentru bebeluşi, a mărcii reclamantei „B.B.”.
Admiţând în parte acţiunea, instanţa de fond a constatat că prin aplicarea denumirii „B.B.” pe produsele pârâtei, sunt reluate întocmai elementele mărcii reclamantei, existând un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere, ceea ce îndreptăţeşte reclamanta la obţinerea despăgubirilor materiale sub forma profitului brut nerealizat, totodată fiind considerată ca suficientă, reparaţia morală rezultând din recunoaşterea drepturilor reclamantei asupra mărcii şi retragerea de pe piaţă de către pârâtă, a ambalajelor purtând marca reclamantei.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, nu s-a putut reţine de către Curte temeinicia susţinerii acesteia cu privire la necesitatea de extindere a perioadei de timp pentru care a fost obligata pârâta la despăgubiri, de la 01 ianuarie 2008-30 iunie 2008 până la 01 septembrie 2008 şi majorarea prejudiciului material acordat în mod corespunzător, deoarece dovada achiziţionării în luna august 2008 a unui produs al pârâtei care nu a fost reetichetat, este una singulară.
Totodată, s-a apreciat că a fost corect respinsă cererea de acordare a daunelor morale, în cuantum solicitat a fi cel puţin egal cu nivelul despăgubirilor materiale stabilite, întrucât pârâtă a procedat la schimbarea etichetelor produselor sale, încetând în acest fel, producerea injustă a unui beneficiu, care să se echivaleze cu viitoarea atragere a clientelei apelantei-reclamante, astfel că obţinerea satisfacţiei morale în acest fel, este suficientă, fără a mai fi necesară raportarea la activitatea precedenta, câtă vreme acţiunea actuală a apelantei-pârâte este destinată a înlătura atingerile aduse dreptului încălcat.
în ceea ce priveşte apelul pârâtei, Curtea a constatat că înregistrarea mărcii în discuţie, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, doar pentru serviciile din clasa 35, nu este de natură a limita protecţia, legitimând folosirea de către terţ a unui semn identic ori asemănător cu marca, ori pentru produse/ servicii identice ori asemănătoare. Astfel, în condiţiile art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, este lipsită de importanţă distincţia invocată de către apelanta-pârâtă, privind lipsa de protecţie expresă asupra unei clase de produse, câtă vreme între marca pentru serviciu şi semnul aplicat produsului, există riscul de confuzie incluzând riscul de asociere. Curtea a apreciat ca fiind lipsite de temei susţinerile privind extinderea protecţiei asupra produselor doar în cazul mărcilor notorii înregistrate pentru servicii, fiind evidentă confuzia apelantei în interpretarea conţinută de art. 35 alin. (1) lit. c referitoare la marca de renume şi nu la marca notorie.
Nu a fost luată în considerare susţinerea apelantei-pârâte privind inexistenţa publicării mărcii reclamantei la data de 19 iunie 2008 a introducerii acţiunii, deoarece certificatul de marcă i-a fost comunicat reclamantei la data de 23 octombrie 2007, după înregistrare şi publicare. Ca atare, contrar susţinerilor apelantei-pârâte, era îndeplinită condiţia publicării mărcii, prevăzută de art. 36 din Legea nr. 84/1998, în legătură cu interzicerea actelor de contrafacere şi solicitarea de despăgubiri.
Cât priveşte gradul de atenţie al consumatorului, afectând riscul de confuzie, Curtea a constatat că, deşi poate fi primită susţinerea apelantei-pârâte privind diligenta mai mare la achiziţionare a unui consumator având calitatea de părinte al unui copil de vârstă mică, aceasta nu înlătură riscul asocierii produselor ca aparţinând aceleiaşi origini comerciale, în condiţiile inscripţionării lor cu denumirea mărcii reclamantei.
Astfel cum s-a reţinut de către prima instanţă, a fost considerată ca lipsită de relevanţă şi distincţia invocată în apărare de către pârâtă, în sensul neîncadrării propriului produs în categoria dispozitivelor medicale, deoarece ambele produse (aspiratoare nazale pentru bebeluşi) sunt comercializate în reţeaua farmaceutică, având aceeaşi destinaţie şi caracteristici.
Totodată, achitarea taxelor judiciare de timbru după indicarea valorii despăgubirilor solicitate de către reclamantă, până la soluţionarea fondului pretenţiilor şi fără încălcarea vreunei obligaţii stabilite de către instanţă, nu limitează soluţionarea cererii în sensul indicat de către apelanta-pârâtă.
În privinţa prejudiciului material acordat de prima instanţă, Curtea a considerat că, în condiţiile unor dispoziţii fiscale exprese (art. 160 din Legea nr. 571/2003 rep.) care se impuneau a fi respectate, pentru confirmarea din punct de vedere contabil a înapoierii produselor în gestiunea pârâtei, nu putea fi reţinută altă concluzie, care să micşoreze volumul de produse reţinut de expert contabil Gabriela Ştefan, a fi comercializate de către pârâtă.
În raport de considerentul mai sus menţionat, referitor la extinderea protecţiei mărcii pentru serviciu, şi în cazul contrafacerii produsului, în condiţiile existenţei riscului de confuzie, Curtea a mai constatat că nu poate fi lipsită de interes acţiunea reclamantei, de combatere şi sancţionare a folosirii semnului identic sau asemănător cu marca protejată.
De asemenea, Curtea a considerat ca fiind formală apărarea apelantei-pârâte privind legitimarea utilizării cuvintelor ce compun marca reclamantei, în considerarea traducerii în limba română, dat fiind şi caracterul puternic distinctiv al mărcii „B.B.”.
în privinţa cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă de către reclamantă, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a limitat cuantumul acestora la suma de 1.508,3 lei (formată din taxa de timbru, timbrul judiciar şi onorariul expertului), fiind necesar a fi luate în calcul conform dovezilor aflate la dosar (filele 8-11 dosar apel), atât taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.144 lei, cât şi onorariile experţilor (numit de către instanţă şi expert al părţii) în cuantum de 2.400 lei, toate fiind ocazionate de desfăşurarea procesului din vina părţii căzute în pretenţii, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
În lipsa dovezilor privind asistenţa judiciară acordată în exclusivitate cauzei de faţă, nu vor fi luate în considerare susţinerile reclamantei privind salarizarea consilierului juridic, doar în scopul derulării prezentului litigiu.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 deoarece întinderea protecţiei se referă doar pentru clasele de produse şi/sau servicii pentru care marca a fost înregistrată.
Intimata deţine marca de servicii „B.B.”, pentru clasa de servicii 35, iar pentru produsele pe care le comercializează utilizează marca „A.”, pentru clasa de produse 10.
Curtea a aplicat greşit legea deoarece clasa 35 vizează doar servicii nu şi produse, iar intimata nu deţine marca pentru produs.
De altfel, produsul recurentei este „B.A.N.” şi nu „B.B.”.
Eticheta pe care apare menţiunea „B.B.” este rezultatul traducerii menţiunilor existente pe faţa ambalajului, existând şi toate informaţiile necesare pentru identificarea producătorului şi a celui care pune pe piaţă produsul respectiv.
Se mai arată că operaţiunea de contrafacere a fost greşit reţinută deoarece reclamanta nu avea marca înregistrată, dar şi pentru că cele două produse, deşi au aceeaşi destinaţie, au un mod de utilizare diferit, produsul intimatei fiind utilizat cu ajutorul aspiratorului casnic, în timp ce al recurentei degajează normal.
Prejudiciul a fost greşit calculat prin raportare la dispoziţiile art. 160 din C. fisc., text de lege inaplicabil în speţă.
Instanţa nu a analizat corespunzător probatoriile administrate din care rezultă că nu a mai fost necesară restituirea produselor deoarece au fost reetichetate.
Se mai arată că instanţa nu a avut în vedere buna-credinţă a recurentei precum şi faptul că intimata nu a probat existenţa vreunul prejudiciu.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, la probatoriile administrate şi la temeiurile de drept incidente în cauză, reţine caracterul fondat al recursului în limitele şi pentru argumentele ce succed.
Prioritar, înalta Curte, învederează că îşi însuşeşte în totalitate motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa superioară de fond cu privire la acţiunea în contrafacere.
- Potrivit art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
„Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului.., b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul”.
Recurenta susţine că instanţa a extins nejustificat protecţia mărcii înregistrate pentru clasa 35 de servicii şi asupra produsului distribuit de societatea sa, încadrabil în clasa de produse 10.
Faţă de conţinutul textului de lege arătat, susţinerea recurentei că reclamanta beneficiază de protecţia mărcii înregistrate doar pentru serviciile din clasa 35 este lipsită de fundament juridic câtă vreme ambele părţi au comercializat prin reţeaua farmaceutică acelaşi tip de produse, aspiratoare nazale pentru bebeluşi ori copii foarte mici.
Dat fiind scopul produsului - degajarea foselor nazale, precum şi publicul ţintă - părinţii unor copii mici, - este lipsită de semnificaţie juridică împrejurarea că cele două produse au modalităţi distincte de utilizare ori că produsul recurentei nu se încadrează în categoria aparatelor medicale.
Şi aceasta datorită congruenţei existente între marca reclamantei, B.B. şi semnul aplicat de pârâtă pe produs, B.B., congruenţă ce determină existenţa riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere.
Recurenta invocă şi dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi (4) din legea mărcilor referitoare la inexistenta acţiunii în contrafacere înainte de data publicării mărcii.
Numai că, aşa cum a reţinut şi Curtea de apel, marca reclamantei a fost publicată la 23 octombrie 2007, anterior formulării cererii de chemare în judecată, 19 iunie 2008.
- Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune urmare a folosirii neautorizate a mărcii „B.B.”, constând în prejudiciul material şi cel moral produs ca urmare atingerilor aduse dreptului încălcat.
Instanţa de apel, a menţinut hotărârea primei instanţe de respingere a daunelor morale solicitate, cu motivarea că „pârâta a procedat la schimbarea etichetelor produselor sale, încetând în acest fel, producerea injustă a unui beneficiu, care să se echivaleze cu viitoarea atragere a clientelei reclamantei, astfel că obţinerea satisfacţiei morale în acest fel, este suficientă, fără a mai fi necesară raportarea la activitatea precedentă, câtă vreme acţiunea pârâtei este destinată a înlătura atingerile aduse dreptului încălcat”.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel a reţinut conduita corectă a pârâtei, ceea ce semnifică bună-credinţă, în stoparea vânzării produsului ce purta marca reclamantei.
Drept urmare, critica recurentei referitoare la neluarea în seamă a bunei sale credinţe în aprecierea dimensiunii daunelor acordate este nefondată.
- în privinţa prejudiciului material, Curtea a apreciat ca incidente cauzei dispoziţiile art. 160 din Codul fiscal. Dispoziţiile din Codul fiscal reglementează, potrivit art. 1, obligaţiile fiscale dintre stat şi contribuabilii care au obligaţia să plătească impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora.
Rezultă astfel că dispoziţiile art. 160, reţinute de expertul judiciar drept temei de drept al calculului prejudiciului şi însuşite de ambele instanţe de fond, nu au incidenţă în cauză, câtă vreme actul normativ reglementează raporturi juridice distincte de obiectul cauzei.
Cu privire la despăgubirile datorate de persoana care a desfăşurat o activitate de contrafacere, legiuitorul român, transpunând Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate industrială, a adoptat O.U.G. nr. 100/2005.
Prin art. 14 se stabilesc o serie de criterii ce trebuie avute în vedere de instanţa judecătorească pentru acoperirea prejudiciului pe care titularul dreptului de proprietate industrială l-a suferit în mod real: consecinţe economice negative, pierderea câştigului, beneficiile realizate în mod injust, ş.a.
Drept urmare, instanţa de judecată era obligată să stabilească prejudiciul real suferit de reclamantă urmare a vânzării de către pârâtă a produselor pe care este aplicată ilegal marca reclamantei.
Instanţa, omologând raportul de expertiză prin care prejudiciul a fost stabilit doar prin raportare la numărul produselor nestornate în contabilitatea recurentei, a încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 referitoare la prejudiciul real suferit.
De altfel, conform înscrisului aflat la fila 95 (dosar primă instanţă), recurenta a transmis către SC B. SA un număr de 50 de etichete pentru aspiratoarele nazale în vederea înlocuirii celor existente. O înştiinţare similară a fost transmisă şi către F.P. (fila 99), SC C. SA (fila 100) şi SC N.L.D. SRL.
Rezultă astfel că o parte din dispozitivele achiziţionate de unităţile farmaceutice în perioada reţinută de instanţă 1 ianuarie 2008-30 iunie 2008, necontestată de reclamantă au fost reetichetate de unităţile farmaceutice, fără a se proceda la retransmiterea produselor către distribuitor, pentru a fi înregistrate în contabilitatea acestuia.
Osebit de acesta, unele dintre unităţile farmaceutice au indicat numărul aspiratoarelor nazale B. vândute în perioada de referinţă: 65 de bucăţi F.P. şi 78 de bucăţi SC C. SA (filele 551, 552).
De asemenea, reclamanta, la 18 februarie 2008, conform înscrisului de la fila 63 dosar fond, sesizând pe site-ul C. oferta unor produse purtând marca sa, a notificat SC C. SA să nu mai folosească marca „B.B.”, solicitare acceptată de notificată prin efectuarea modificărilor solicitate.
Această situaţie de fapt poate conduce la concluzia că de la acea dată, cel puţin SC C. SA nu a mai vândut produsele arătate.
De altfel şi reclamanta, în răspunsul la interogatoriu, fila 159 dosar fond, arată că recurenta a folosit denumirea de B.B. până când a atras atenţia farmaciilor că dreptul lor la marcă este încălcat.
Astfel, această situaţie de fapt nu a fost pe deplin stabilită de instanţă, respectiv numărul farmaciilor notificate, data la care au fost notificate precum şi conduita ulterioară a unităţilor farmaceutice.
În afară de aceasta, prima instanţă reţine un număr de 648 de dispozitive vândute şi nu 333 de bucăţi, faţă de dispoziţiile art. 160 din C. fisc., motivare însuşită şi de instanţa superioară de fond.
Ca atare, cum situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, respectiv numărul real de dispozitive vândute pe care era aplicată nelegal marca reclamantei şi cum dispoziţiile legale avute în vedere de instanţă nu sunt aplicabile cauzei, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia în parte şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, numai cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat.
Vor fi menţinute dispoziţiile privind admiterea apelului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva deciziei nr. 279/ A din data de 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează în parte decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel, numai cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului.
Menţine dispoziţiile privind admiterea apelului formulat de reclamanta SC O. SRL
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4167/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4095/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
