ICCJ. Decizia nr. 4128/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4128/2012
Dosar nr. 16542/3/2008
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 mai 2008, reclamanta SC I.M.I. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.M. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 136.170,25 RON, reprezentând avans din preţul aparatelor medicale - 80.970,25 RON, penalităţi de întârziere calculate conform contractului din 15 iunie 2005 în sumă de 9.600 RON şi lipsa de folosinţă a aparatelor şi a sumei de bani achitate cu titlu de preţ - 15.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 2079 din 5 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti - secţia a Vi-a comercială a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Tribunalul a pronunţat această soluţie pentru următoarele considerente:
A avut în vedere, în primul rând, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 80.970,25 RON, reprezentând suma achitată cu titlu de avans pentru aparatele medicale livrate de pârâtă, în baza contractului din 15 iunie 2005, aparate medicale despre care reclamanta a afirmat că au fost ulterior ridicate de către reprezentanţii pârâtei.
Or, faţă de faptul că reclamanta a achitat această sumă de bani pârâtei în executarea obligaţiei de plată a preţului asumate prin contract, tribunalul a constatat că solicitarea sa de obligare a pârâtei - vânzătoare la restituirea preţului încasat reprezintă în realitate o repunere în situaţia anterioară, măsură care este însă subsecventă unei anulări sau rezoluţiuni a contractului încheiat între părţi.
Faţă de cele de mai sus şi întrucât reclamanta nu ar fi dovedit că ar fi intervenit o asemenea situaţie şi nu a solicitat anularea sau rezoluţiunea contractului nici prin prezenta acţiune, tribunalul a apreciat ca netemeinică cererea reclamantei de a fi repusă în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei - vânzătoare la restituirea avansului încasat.
Cu referire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la penalităţi de întârziere calculate conform contractului din 15 iunie 2005, în sumă de 9.600 RON, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 5 din contractul din 15 iunie 2005, livrarea aparatelor urma să aibă loc în termen de maxim 6 săptămâni de la plata avansului (avans care la art. 4 lit. a) a fost stabilit la 300.000.000 lei ROL), în caz contrar vânzătorul fiind obligat la plata unor penalităţi de 2 % pe zi din valoarea facturii de avans de 300.000.000 lei ROL.
A constatat însă că reclamanta, căreia potrivit art. 1169 C. civ. îi revine sarcina probei, nu a făcut dovezi cu privire la data plaţii avansului sau la data livrării, acestea fiind elemente esenţiale pentru a se determina dacă pârâta datorează penalităţi şi în caz afirmativ care este cuantumul acestora.
Pe de altă parte, în legătură cu modul de calcul al penalităţilor de întârziere, depus de reclamantă la fila 47 dosar, a reţinut că reclamanta nu a depus la dosar nici Actul adiţional din 27 iulie 2005, prin care a afirmat că s-a modificat durata de livrare şi nici nu a tăcut dovada faptului că livrarea unui aparat a avut loc la data de 28 octombrie 2005, astfel cum a susţinut.
În sfârşit, cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata a 15.000 RON reprezentând lipsa de folosinţă a aparatelor şi a sumei de bani achitate cu titlu de preţ, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că reclamanta nu a făcut dovada lipsei de folosinţă a aparatelor ca urmare a livrării cu întârziere, iar pe de altă parte, că netemeinicia cererii de acordare a lipsei de folosinţă a sumei achitate cu titlu de avans rezidă în aceea că această sumă a fost achitată în baza obligaţiilor contractuale, astfel cum s-a menţionat mai sus şi drept urmare, instanţa de fond nu a admis nici cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea celor 80.970,25 lei.
Prin decizia nr. 399 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială a admis apelul formulat de reclamanta SC I.M.I. SRL, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:
A admis în parte cererea de chemare în judecată.
A obligat-o pe pârâta SC A.M. SRL la plata sumei de 79.883,33 lei reprezentând avans plătit din preţul aparatelor medicale.
A respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
A obligat-o pe intimata - pârâtă, către apelanta reclamantă, la plata sumei de 9.603,66 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel, reprezentând taxă de timbru şi onorariu expertiză.
În considerentele deciziei pronunţate, concluzionând, instanţa de apel a reţinut că:
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv din probele administrate - raportul de expertiză contabilă rezultă că reclamanta a achitat un avans total (rezultat din cele două contracte şi având în vedere minuta din 5 mai 2005) de 79.883,33 lei.
Faţă de precizările şi condiţiile referitoare la îmbogăţirea rară justă cauză (temei al acţiunii reclamantei), instanţa constată că deşi reclamanta a achitat un avans total pentru aparatele contractate de 79.883,33 lei (conform raportului de expertiză) aceste aparate au fost ridicate de pârâtă tară temei (pârâta nu a dovedit contrariul).
A avut loc astfel o micşorare a patrimoniului reclamantei şi o mărire a patrimoniului pârâtei care a încasat avansul din preţul stabilit (şi recunoscut conform minutei din 5 mai 2005) dar a şi ridicat aparatele medicale de la punctul de lucru al reclamantei (aspect necontestat).
Întrucât acţiunea în restituire formulată de reclamantă se limitează la a se acorda despăgubiri în limitele măririi respectiv a micşorării patrimoniului său, acţiunea, astfel cum a fost formulată, nu poate fi admisă decât în parte, adică în limita preţului plătit cu titlu de avans conform celor două contracte, astfel cum a fost stabilit şi prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Instanţa de apel, a mai reţinut, de asemenea, că:
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata de penalităţi şi cel referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă, aceste capete nu pot fi admise, pentru următoarele motive:
Penalităţile sunt cuprinse în clauzele contractului din 15 iunie 2005, a cărui durată a expirat - şi deci nu mai există temei contractual, iar pe de altă parte, faţă de obiectul acţiunii, acţiune întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză, acordarea acestor sume ar excede limitelor impuse de o astfel de acţiune.
În ceea ce priveşte contravaloarea lipsei de folosinţă, pe de o parte, aceasta nu a putut fi dovedită şi nici calculată, a se vedea în acest sens răspunsul experţilor atât în raportul de expertiză contabilă cât şi în răspunsurile la obiecţiuni, precum şi răspunsul la adresa efectuată la C.A.S.M.B. (pentru aparate similare). Pe de altă parte, nici aceste sume nu pot fi acordate pentru că şi acestea exced limitelor impuse de principiile îmbogăţirii fără justă cauză.
Ca urmare, aceste capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate, menţionându-se în subsidiar că ce ar fi putut solicita reclamanta ar fi putut fi dobânda legală şi rata inflaţiei.
Conform art. 274 C. proc. civ., având în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, instanţa de apel a avut în vedere taxa de timbru achitată aferentă sumei la plata căreia a fost obligată pârâta (fond şi apel) şi onorariul experţilor (pentru expertiza efectuată în apel) valoarea totală fiind 9.603,66 lei.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.
Recurenta - reclamantă SC I.M.I. SRL îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii şi a cererilor de obligare a SC A.M. SRL la plata penalităţilor, a contravalorii lipsei de folosinţă, precum şi a cheltuielilor de judecată făcute de SC I.M.I. SRL la instanţele de fond şi apel, reprezentând onorariul avocaţial.
Recurenta critică decizia curţii de apel sub aspectul respingerii capetelor de cerere privind plata penalităţilor, a contravalorii dreptului de folosinţă şi neplata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în fond şi apel, enumerând argumentele pe care se sprijină în susţinerea acestor critici, în sensul că:
Deşi instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective şi calcularea penalităţilor de întârziere la suma de bani plătită cu titlu de preţ şi calcularea lipsei de folosinţă a aparatelor, motiv pentru care reclamanta a fost obligată să efectueze analize la alte laboratoare medicale şi deşi aceeaşi reclamantă a formulat obiecţiuni la expertiză, în termenul legal, la care expertul nu a răspuns satisfăcător, instanţa a interpretat greşit că aceste capete de cerere trebuiesc respinse, fără a avea în vedere că atât plata penalităţilor, cât şi lipsa de folosinţă rezultă din nerespectarea de către pârâtă a contractului, din culpa exclusivă a acesteia, ceea ce a condus la îmbogăţirea fără just temei a SC A.M. SRL, pe seama sărăcirii patrimoniului SC I.M.I. SRL.
Cu privire la neplata onorariului avocaţilor în cele două faze procesuale, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta consideră că acesta trebuia acordat, faţă de faptul că a fost dovedit prin chitanţele anexate la dosar, iar cel care cade în pretenţii este obligat să plătească cheltuielile efectuate de partea care a câştigat procesul.
Recurenta - pârâtă SC A.M. SRL îşi fundamentează recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, ca fiind temeinică şi legală.
Recurenta - pârâtă susţine astfel, în esenţă, că:
I. Instanţa de apel a interpretat greşit cererea de chemare în judecată, deoarece se observă că prin apelul declarat şi motivele acestuia, reclamanta - apelantă şi-a schimbat obiectul cererii, solicitând restituirea sumei achitate drept avans, ca efect al îmbogăţirii fără justă cauză, deşi prin acţiune solicitase plata sumei achitate ca avans, conform contractelor, ca efect al neîndeplinirii corespunzătoare a clauzelor contractuale şi ca efect al ridicării de către pârâtă a aparatelor livrate reclamantei, or, instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., în sensul că nu a analizat în mod obiectiv motivele de apel prin prisma motivelor din cererea de chemare în judecată.
II. Instanţa de apel nu a analizat dacă suma solicitată de către apelantă, prin motivele de apel, drept îmbogăţire fără justă cauză, este sau nu prescrisă, obligând societatea sa în mod netemeinic la plata unei sume, care daca ar fi fost analizată minuţios, după data plăţii, s-ar fi constatat că acţiunea reclamantei este tardiv formulată.
Recursurile formulate în cauză nu sunt fondate şi vor fi respinse, în consecinţă:
În ce priveşte recursul pârâtei, se constată următoarele:
I. Prima critică exprimată de pârâtă în recursul său, potrivit căreia s-ar fi impus ca instanţa de apel să observe că reclamanta în apel a schimbat obiectul cererii şi să facă aplicarea dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., în sensul de a analiza motivele de apel doar prin prisma motivelor din cererea de chemare în judecată, se constată a fi neîntemeiată.
Se reţine astfel că în speţă nu se poate vorbi despre schimbarea obiectului cererii în apel, de către reclamantă, în sensul menţionat de recurenta - pârâtă, ci despre împrejurarea că instanţa de apel, exercitându-şi rolul activ, a apreciat judicios că prima instanţă a avut în vedere la soluţionarea cauzei un temei juridic al acţiunii reclamantei eronat, de vreme ce atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de apel s-au întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 992 C. civ., vizând existenţa unei plăţi nedatorate şi a unei obligaţii de restituire născută din faptul îmbogăţirii fără justă cauză şi nu din repunerea părţilor în situaţia anterioară ca efect al rezoluţiunii, ce nu mai putea opera atât timp cât contractele încheiate între părţi erau expirate.
Aşadar, se constată că instanţa de apel a reţinut corect obiectul cauzei deduse judecăţii, apreciind că natura juridică a acţiunii reclamantei, prin care se solicită restituirea unei sume achitate cu titlu de avans, plus penalităţi şi contravaloarea lipsei de folosinţă a unor aparate se circumscrie îmbogăţirii fără justă cauză, - în contextul în care contractele dintre părţi îşi încetaseră valabilitatea şi s-a produs o micşorare a patrimoniului reclamantei, corespunzător unei măriri a patrimoniului pârâtei, care a încasat avansul din preţul plătit, dar a ridicat de la reclamantă şi aparatele în contul cărora fusese plătit acest avans.
De asemenea, s-a apreciat corect că în speţă ne aflăm în ipoteza în care cel sărăcit are dreptul la actio de in rem verso, atunci când nu mai are nicio altă cale, respectiv acţiune în justiţie, pentru valorificarea dreptului său la reparaţiune.
II. Nici cea de-a doua critică exprimată de pârâtă în recurs, conform căreia i se reproşează instanţei de apel că nu a analizat dacă suma solicitată de apelanta - reclamantă drept îmbogăţire fără justă cauză este prescrisă, acţiunea reclamantei fiind introdusă la data de 5 iunie 2008, adică cu mult peste termenul legal de prescripţie, nu este întemeiată.
Aceasta, deoarece pârâta nu a invocat excepţia de prescripţie, care să fie analizată de instanţa de apel, împrejurare în care o astfel de excepţie, omisso medio, nu poate face obiectul examinării instanţei de recurs.
Aşa fiind, se poate observa totuşi că relaţiile contractuale dintre părţi s-au derulat pe o perioadă de mai mulţi ani (2001 - 2007), contractul iniţial din 12 decembrie 2001 fiind înlocuit de un nou contract, 15 iunie 2005, iar conform art. 3 din minuta intervenită între părţi s-a convenit ca toate sumele achitate de societatea reclamantă conform contractului din 12 decembrie 2001, să se considere plăţi existente şi valabile pentru noul contract ce se va încheia. Totodată, din actele dosarului rezultă că pentru contractul din 15 iunie 2005 ce prevedea, de asemenea, plăţi succesive a fost stabilită ca dată expresă de stingere a efectelor, - data de 15 iunie 2007, durata contractului fiind de 2 ani.
Referitor Ia recursul reclamantei, se constată că:
O primă critică formulată de reclamantă în recurs se referă la greşita respingere a capetelor de cerere privind plata penalităţilor şi a contravalorii dreptului de folosinţă a aparatelor în discuţie, pornind de la faptul că în cauză instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, ce a avut printre obiective şi calcularea penalităţilor şi a lipsei de folosinţă, precum şi de la împrejurarea că reclamanta a formulat obiecţiuni la această expertiză, la care expertul nu a răspuns satisfăcător.
Această critică se constată a fi neîntemeiată.
În primul rând, se observă că ea conţine susţineri privind pretinsa soluţionare greşită a unor capete de cerere, sub aspectul eronatei interpretări a expertizei contabile efectuate în apel, deci a unei probe, fiind vizată eventuala netemeinicie a hotărârii atacate şi nu nelegalitatea acesteia, or, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., o hotărâre poate fi atacată numai pentru motive de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute în acest articol.
De aceea, doar în subsidiar, se poate menţiona că se constată că hotărârea curţii de apel a fost pronunţată prin luarea în considerare a întregului probatoriu administrat, inclusiv a concluziilor raportului de expertiză contabilă, a obiecţiunilor formulate şi a răspunsului şi completării la răspunsul la obiecţiuni, numai că, din punct de vedere legal, s-a apreciat că aceste pretenţii nu pot fi admise.
Astfel, s-a avut în vedere că potrivit expertizei contabile efectuate în cauză şi minutei din 5 mai 2005, reclamanta a achitat un avans total de 79.883,33 lei pentru aparatele ce au fost ridicate de pârâtă fără temei legal şi se impune restituirea acestei sume, numai că, acţiunea în restituire formulată de reclamantă, în speţă, faţă de temeiul de drept invocat şi reţinut de instanţa de apel, trebuie să se rezume la a acorda despăgubiri doar în limitele măririi, respectiv micşorării patrimoniului reclamantei şi anume, în limita preţului plătit cu titlu de avans potrivit celor două contracte şi aşa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în apel.
În ce priveşte penalităţile, corect s-a apreciat că acestea fiind prevăzute conform clauzelor contractuale şi întrucât nu mai există temei contractual, de vreme ce contractul din 15 iunie 2005 a expirat, nu pot fi acordate, pe de-o parte, din acest motiv, iar pe de altă parte, având în vedere că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, acordarea sumei cerute cu titlu de penalităţi ar excede limitelor impuse de această acţiune, astfel cum s-a arătat mai sus.
Referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă, s-a stabilit, de asemenea, corect că nici aceasta nu poate fi acordată, faţă de faptul că nu a fost dovedită, iar limitele impuse de acţiunea formulată de reclamantă nu permit acest lucru.
Cu privire la susţinerile recurentei, vizând greşita neacordare a cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocaţilor în cele două faze procesuale, conform art. 274 C. proc. civ., se constată că nici acestea nu pot fi primite, pentru că examinând actele dosarului, se constată că acestea au fost corect acordate, prin luarea în considerare a dispoziţiilor legale invocate de recurentă şi având în vedere admiterea doar în parte a acţiunii reclamantei, sub aspectul admiterii pretenţiilor privind avansul plătit din preţul aparatelor medicale şi obligării pârâtei la plata (restituirii) acestuia, respectiv a sumei de 79.883,33 lei şi respingerii capetelor de cerere privind penalităţile şi lipsa de folosinţă, ca neîntemeiate.
Astfel fiind, pentru considerentele mai sus arătate şi în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. şi art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză de reclamanta SC I.M.I. SRL Bucureşti şi de pârâta SC A.M. SRL vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I.M.I. SRL Bucureşti şi de pârâta SC A.M. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 399 din 2 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4127/2012. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 4129/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
