ICCJ. Decizia nr. 4130/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4130/2012
Dosar nr. 2213/101/2010
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 245 de la 21 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantului M.N. şi pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost strămutat împreună cu părinţii săi în judeţul Brăila, în baza deciziei Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 200/1951, având domiciliul forţat din 18.06.1951 până în 1955 când prin decizia Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 6200 i s-au ridicat restricţiile domiciliare.
S-a mai reţinut că, deşi, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut că a fost strămutat împreună cu părinţii săi, acesta nu a solicitat daune morale în calitate de moştenitor al acestora. Că, depoziţia martorului coroborată cu susţinerile reclamantului fac dovada că acesta a fost lipsit de bunurile personale, obligat să trăiască în condiţii materiale precare, suferind de foame, frig, etc, fiindu-i astfel lezat prin măsura administrativă aplicată de către regimul comunist demnitatea, onoarea şi libertatea individuală, drepturi personale patrimoniale ocrotite de lege, astfel că pentru prejudiciul moral suferit este îndreptăţit la o compensaţie materială în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
S-a reţinut de asemenea că întinderea acestei compensaţii se stabileşte pe baza unor criterii ca: durata măsurii abuzive, consecinţele produse asupra persoanei ori familiei, respectiv, traumele psihice produse acestora ca urmare a atrocităţilor regimului comunist suferite în perioada aplicării măsurii administrative, apreciindu-se că acordarea sumei de 50.000 euro sau echivalentul în lei pentru reclamant pe perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955 este suficientă, fiind exagerată suma de 500.000 euro solicitată de acesta.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamantul M.N. şi pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi.
Prin decizia nr. 376 de la 08 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 245 de la 21 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, în Dosarul nr. 2213/101/2010, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009. A fost schimbată sentinţa civilă sus menţionată şi respinsă acţiunea. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele moştenitoare M.N. şi S.M.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Reclamantul a promovat acţiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în calitate de persoană strămutată căreia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna S.B., judeţul Brăila.
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Decizia Curţii Constituţionale, este general obligatorie, opozabilă „erga omnes";, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
De altfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 151/12.04.2000, a statuat că obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti, ca de altfel şi pentru celelalte persoane fizice şi juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituţie în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, este obligatorie.
Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională, continuând soluţionarea cauzei şi având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia Curţii Constituţionale.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 a fost publicată în M. Of. partea I la data de 15 noiembrie 2010, astfel că, începând cu această dată dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situaţia în care în termen de 45 zile Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispoziţiile Constituţiei, acestea să-şi înceteze efectele juridice.
În condiţiile în care termenul de 45 de zile stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a expirat, iar Parlamentul României nu a pus de acord aceste prevederi cu Constituţia, în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 221/2009.
Mai mult, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei legal pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Faţă de obligativitatea Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Constituţională, dar şi a deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a constatat că Statul nu mai datorează despăgubiri cu titlul de daune morale, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 296 C. proc. civ., a respins apelul declarat de reclamante şi a admis apelul declarat de pârât. Pe cale de consecinţă, s-a schimbat sentinţa atacată, în sensul că s-a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii M.N. şi S.M.C. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea în totalitate a acţiunii, astfel cum a fost formulată, urmând să se dispună obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 500.000 euro echivalent în lei drept despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de defunctul M.N., datorită strămutării şi stabilirii de domiciliu forţat pe care a suportat-o.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele, după prezentarea situaţiei de fapt, susţin în esenţă că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 221/2009 şi că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se aplică cauzei.
Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate în raport de criticile invocate, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptăţirii reclamantelor la acordarea daunelor morale în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.
Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie stabilesc că, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. Totodată, alin. (4) al art. menţionat prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la data de 8 decembrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, cauza nu era soluţionată definitiv.
Este de necontestat că acţiunea reclamantelor a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menţionat să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, astfel cum pretind acestea, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, şi prin urmare, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În cauză, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.
Nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.N. şi S.M.C. împotriva deciziei nr. 376 din 8 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.N. şi S.M.C. împotriva deciziei nr. 376 din 8 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4129/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4131/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
