ICCJ. Decizia nr. 4124/2012. Civil. Nulitate act juridic. Obligatia de a face, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4124/2012
Dosar nr. 15047/3/2010
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 487 din 17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a comercială în dosarul nr. 15047/3/2010, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanţii A.D.G. şi A.C.D. şi a fost obligată pârâta B.R. SA Membră a grupului Naţional Bank of Greece să execute contractul de credit bancar din 7 mai 2007, potrivit graficului de rambursare agreat de părţile contractante conform căruia obligaţia lunară de plată este de 818,74 euro.
Au fost respinse, ca nefondate, celelalte cereri de eliminare a clauzelor abuzive privind încasarea anticipată a dobânzii prevăzută în cadrul graficului de rambursare, privind restituirea ratelor şi dobânzilor, de reeşalonare a soldului creditului, de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat întemeiată cererea de executare a contractului în conformitate cu graficul de rambursare, în care totalul de plată lunar este de 818,36 lei, cu motivarea că, potrivit art. 3 din contract, în cazul modificării obligaţiei lunare de plată în sensul diminuării/majorării acestora ca urmare a modificării nivelului dobânzii, graficul de rambursare modificat şi agreat de ambele părţi are ca efect automat modificarea corespunzătoare a contractului.
Referitor la cererea reclamanţilor de eliminare a clauzelor abuzive privind încasarea anticipată a dobânzii prevăzută în cadrul graficului de rambursare, calculată prin formula de calcul prevăzută la art. 7 pct. 2 din contract, a comisionului de rambursare în avans prevăzut la art. 6 lit. e) şi a dobânzii penalizatoare, prevăzută la art. 8 din contract, calculată „(.) pentru întârzieri în plata (.) dobânzilor, comisioanelor şi/sau a oricăror alte sume datorate.";, instanţa a reţinut că o clauză nu poate fi considerată abuzivă decât dacă prin ea însăşi creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei - credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. S-a considerat că trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului, iar subiectiv trebuie încălcată buna - credinţă.
În cauză, s-a constatat că prevederile invocate de reclamanţi nu pot fi considerate abuzive întrucât din punct de vedere obiectiv nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului, iar din punct de vedere subiectiv pârâta nu a procedat cu rea - credinţă.
Stabilirea modului de încasare a dobânzii nu a fost considerată o clauză abuzivă, dobânda reprezentând preţul în contractul de credit. Reclamanţii au acceptat modul de calcul al dobânzii, iar în privinţa comisionului de rambursare anticipată nu au fost prezentate argumente pertinente.
Totodată, sancţionarea neîndeplinirii unei obligaţii contractuale - în raport de scopul încheierii contractului de credit - prin stipularea unei clauze penale nu a fost apreciată ca fiind o clauză abuzivă.
Prima instanţă a mai reţinut că în cauză, obligaţiile de plată lunare erau stabilite pe rate fixe compuse din principal şi dobândă cu posibilitatea modificării graficului de rambursare.
Art. 1111 C. civ. prevede că debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobândă sau o rendită nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata ce face pe capital cu preferinţă asupra dobânzii. Plata parţială făcută pe capital şi dobândă se impută mai întâi asupra dobânzii. Prin urmare, modul de imputaţie a plăţilor - plată parţială se imputa mai întâi asupra dobânzii - respecta prevederile Codului civil român şi nu puteau fi modificate.
Întrucât instanţa de fond nu a înlăturat clauzele pretins a fi abuzive, impunându-se executarea contractului în conformitate cu clauzele stabilite de părţi, pe cale de consecinţă, a respins ca nefondat şi capătul de cerere accesoriu privind restituirea ratelor şi dobânzilor.
De asemenea, restituirea contravalorii ratei a fost reţinută ca nefondată, întrucât exista obligaţia plăţii ratelor în conformitate cu graficul asumat de părţi, iar despre reeşalonare s-a susţinut că nu putea fi dispusă de instanţă întrucât ar fi echivalat cu încălcarea efectelor relative ale contractului şi cu o imixtiune nepermisă de lege.
De altfel, potrivit art. 44 C. com., în obligaţiile comerciale, acordarea termenului de graţie este interzisă, această interdicţie fiind fundamentată pe necesitatea executării întocmai a obligaţiilor asumate.
Analizând cererea reclamanţilor de acordare a daunelor morale, prima instanţă a reţinut că nu s-a probat un comportament abuziv al pârâtei, iar probele administrate au relevat doar o neexecutare parţială a obligaţiei asumate privind graficul de rambursare agreat de părţi.
Prin decizia civilă nr. 458 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a Vi-a civilă a admis apelul, declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a respins cererea precizată, ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins, ca nefondate, apelurile promovate de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de la data de 4 aprilie 2011, prin care prima instanţă a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi de lămurire a dispozitivului hotărârii.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Părţile au încheiat contractul de credit din 7 mai 2007 prin care reclamanta A.D.G. a beneficiat de un credit în valoare de 75.300 Euro, pentru refinanţarea unui credit obţinut anterior de la o altă societate bancară, reclamantul A.D. semnând contractul în calitatea declarată de garant ipotecar codebitor.
Anterior declanşării litigiului, apelanta - pârâtă a denunţat unilateral contractul şi a declarat exigibilitatea anticipată a creditului, făcând demersuri pentru realizarea creanţei prin procedura executării silite, aspect recunoscut de reclamanţi care au formulat şi contestaţie la executare.
Analizând obiectul acţiunii reclamanţilor, astfel cum a fost precizat, şi considerentele enunţate în mod repetat şi reluate în calea de atac, curtea de apel a constatat că aceştia nu contestă situaţia menţionată, ci sumele reţinute drept scadente şi pentru care s-a declanşat executarea silită, criticând modalitatea de distribuire a sumelor încasate în perioada de derulare a contractului de credit.
În aceste condiţii, a apreciat că nu se mai poate discuta posibila executare în continuare a contractului de credit dintre părţi, aspect depăşit de instanţa de fond cu prilejul admiterii în parte a acţiunii.
Totodată, criticile privind întinderea creanţei ce urmează a fi executate în temeiul contractului de credit ce constituie titlu executoriu se justifică în cadrul procesual al contestaţiei la executare, deja valorificat de reclamanţi.
În ceea ce priveşte apelul promovat de reclamanţi cu privire la sentinţa pronunţată, curtea de apel a constatat că aceştia nu aduc critici punctuale în contra considerentelor primei instanţe, ci reiau apărările de fond exprimate şi faza anterioară a procesului.
Faţă de aceasta, curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat în mod judicios normele incidente în cauză în ceea ce priveşte soluţiile de respingere a cererilor de eliminare a clauzelor abuzive privind încasarea anticipată a dobânzii prevăzută în cadrul graficului de rambursare, privind restituirea ratelor şi dobânzilor, de reeşalonare a soldului creditului, de acordare a daunelor morale.
De asemenea, în baza art. 294 alin. (1) C. proc. civ., s-a subliniat că instanţa de apel nu poate ţine cont de cererile suplimentare noi strecurate în cererea de apel sau în actele procesuale depuse ulterior la dosar.
Analizând apelul declarat împotriva încheierii pronunţate la data de 4 aprilie 2011, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a soluţionat cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii anterioare în limitele trasate de dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., constatând că dispozitivul este explicit, nesusceptibil de lămuriri şi nu se impune completarea acestuia în raport de obiectul precizat al acţiunii.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii A.D.G. şi A.C.D., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei curţii de apel, respingerea apelului pârâtei, admiterea apelului reclamanţilor şi schimbarea în parte a sentinţei tribunalului şi admiterea în tot a cererii de chemare în judecată aşa cum a fost precizată, în sensul admiterii capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de credit bancar şi obligării intimatei pârâte societatea bancară la refinanţarea creditului, ţinând seama de suma de 17.178 euro încasată fără just temei şi de soldul creditului care este de 58.122 euro (75.300 euro suma acordată - 17.178 euro suma încasată = 58.122 euro soldul creditului).
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., solicită să fie obligată apelanta pârâtă la plata dobânzilor penalizatoare în sumă de 59.862,00 lei (13.921,47 euro dobânzi penalizatoare) cu titlu de daune materiale pentru utilizarea nelegală şi schimbarea destinaţiei sumei de 17.178 euro, încasată în perioada 10 mai 2007 - 10 iunie 2009, calculate până la data plăţii efective şi 25.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru: „purtare abuzivă";, „prejudiciul cauzat"; şi „stresul suferit";.
În motivarea recursului lor, recurenţii reclamanţi susţin, în esenţă, că:
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu s-au pronunţat şi nu au soluţionat cauza dedusă judecăţii, în raport şi de capătul principal de cerere, având ca obiect anulare act juridic şi nu au manifestat rol activ în aflarea adevărului;
Instanţele nu au ţinut cont că la formularea cererii de chemare în judecată şi a apelurilor au fost avute în vedere dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 289/2004 şi nu au examinat motivele de nulitate a contractului de credit prin prisma acestor dispoziţii legale.
Deşi au fost invocate şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, instanţele nu au considerat ca fiind relevante, în soluţionarea cauzei, nici aspectele legate de derularea defectuoasă a contractului de credit şi nici lipsa de acurateţe a informaţiilor înscrise în graficul de rambursare.
Instanţele aveau obligaţia de a verifica pretenţiile intimatei pârâte societate bancară, în sumă de 76.692,25 euro, înscrise în cererea de executare silită şi situaţia reală a obligaţiilor lor contractuale, detaliate pe elemente componente, fapt ce nu s-a întâmplat.
Instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., deoarece a respins cererea precizată ca neîntemeiată, or, apelantului, potrivit dispoziţiilor legale invocate, nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Deşi, în privinţa sumelor de 59.862,00 lei cu titlu de daune materiale şi 25.000 lei cu titlu de daune morale erau întrunite condiţiile de admisibilitate, instanţele de judecată le-au respins, tară a le examina şi tară a se pronunţa asupra temeiniciei acestora.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor formulate în recurs de reclamanţi, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În primul rând, trebuie menţionat că recurenţii nu au procedat la o sistematizare a motivelor de recurs, cu referire directă la temeiul legal invocat, astfel cum prevăd expres, limitativ şi imperativ dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În al doilea rând, este de precizat că susţinerile reclamanţilor formulate în recurs reprezintă o reluare în mare parte a motivelor de apel, fără a exprima critici efective, aduse deciziei curţii de apel.
Recurenţii invocă dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dar nu prezintă motivele pentru care consideră că instanţa de apel ar fi nesocotit regulile de procedură, pentru a putea examina incidenţa acestor dispoziţii legale.
Pe de altă parte, instanţa de recurs nu observă vreo încălcare a regulilor privitoare la citarea părţilor sau că soluţionarea apelurilor s-ar fi făcut cu nerespectarea dreptului la apărare sau a principiului contradictorialităţii.
Nu se poate susţine întemeiat nici că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pentru că nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, ci, dimpotrivă, se constată ca ambele instanţe au examinat şi s-au pronunţat asupra cererii precizate formulate de reclamanţi, admiţând sau respingând, argumentat, fiecare capăt de cerere.
În ceea ce priveşte susţinerea privind aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reţine, de asemenea, că nu poate fi primită, deoarece se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor şi care au condus la respingerea apelurilor reclamanţilor ca nefondate şi la admiterea apelului pârâtei, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii precizate, ca neîntemeiate.
Totodată, nu se constată nicio denaturare sau interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi nici că hotărârea curţii de apel a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Contrar celor susţinute de recurenţii reclamanţi, ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au reţinut corect situaţia de fapt şi au supus examinării cererea precizatoare, printr-o aplicare judicioasă a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Numai că în timp ce prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiată cererea de executare a contractului conform graficului de rambursare modificat şi agreat de ambele părţi, ce au ca efect modificarea corespunzătoare a contractului, respingând cererile de eliminare a clauzelor pretins abuzive privind încasarea anticipată a dobânzii prevăzute în graficul de rambursare, privind restituirea ratelor şi dobânzilor, de reeşalonare a creditului şi de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiate, curtea de apel a avut în vedere că, întrucât s-a declanşat executarea silită, nu mai poate fi discutată modalitatea de distribuire a sumelor încasate în perioada de derulare a contractului de credit şi executarea în continuare a acestuia, criticile privind întinderea creanţei ce urmează a fi executate în temeiul contractului de credit, fiind deja examinate în cadrul contestaţiei la executare, respinsă ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 8103 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Faţă de cele mai sus arătate, înalta Curte apreciază că instanţa de apel a dat o soluţionare corectă cauzei deduse judecăţii şi o va menţine ca atare.
Rezultă, drept urmare, că susţinerea recurenţilor reclamanţi potrivit căreia se impune aplicarea dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi examinarea cauzei sub toate aspectele este lipsită de obiect.
În fine, alegaţiile recurenţilor, conform cărora în apel li s-a făcut o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cu ignorarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât hotărârea tribunalului nu a fost atacată cu apel numai de către reclamanţi, ci şi de pârâtă şi decizia curţii de apel reflectă soluţia pronunţată în cauză, urmare a soluţionării apelurilor, prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţă şi luarea în considerare a întregului material probator existent la dosar.
În consecinţă, având în vedere că recurenţii reclamanţi nu au formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să fie de natură să conducă la casarea ori modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi temeinică şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamanţii A.C.D. şi A.D.G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.C.D. şi A.D.G. împotriva deciziei civile nr. 458 din 19 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a Vi-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4123/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4126/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
