ICCJ. Decizia nr. 4294/2012. Civil

Prin decizia nr. 291 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă s-a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC D.S.D. de Jos împotriva deciziei nr. 91/Corn din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța - Secția Comercială, Maritimă și Fluvială, contencios Administrativ și Fiscal, reținându-se în considerente că recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale de completare a taxei judiciare de timbru potrivit mențiunii din dovada de îndeplinire a dovezii de comunicare întocmită pentru termenul de judecată când s-a judecat recursul, situație în raport cu care s-a aplicat sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat.

împotriva deciziei pronunțată în recurs SC D.S. SRL Dunăvățul de Jos a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de constatare a perimării și admiterii cererii de repunere pe rol a cauzei ca fiind depusă în termen legal.

Prin decizia nr. 4490 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentă, cu motivarea că potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., nu fac obiectul căi de atac a revizuirii hotărârile instanței de recurs, care nu evocă fondul, ceea ce este cazul în speță, respectiv soluția pronunțată în recurs nu evocă fondul, ci a fost dată pe excepția insuficientei timbrări a recursului.

împotriva deciziei nr. 291 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă - hotărârea pronunțată în recurs - SC D.S. SRL Dunăvățul de Jos a formulat contestație în anulare reiterând motivele din cererea de revizuire cu privire la respingerea cererii de constatare a perimării și admiterii cererii de repunere pe rol a cauzei ca fiind depusă în termen legal, invocând art. 317 și urm. C. proc. civ.

înalta Curte examinând criticile formulate de contestatoarea în raport de dispozițiile legale invocate, urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de contestatoare o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când procedura de citare cu partea nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar potrivit art. 318 din același cod, invocat de contestatoare, o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs.

în sensul textului art. 318 C. proc. civ., " greșeala materială " înseamnă greșeala de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau unor date materiale și care determină soluția pronunțată

Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. în această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale incidente, sau aspecte ce vizează situația de fapt și/sau cadrul procesual stabilit.

în cauză, după cum se poate observa, contestatoarea invocă aspecte cu privire la greșeli de judecată, vizând respingerea de constatare a perimării și admiterii cererii de repunere pe rol a cauzei ca fiind depusă în termen legal

în consecință înalta Curte a constatat că motivele invocate de contestatoare nu deschid calea contestației în anulare potrivit considerentelor anterior arătate, motiv pentru care a respins contestația în anulare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4294/2012. Civil