ICCJ. Decizia nr. 4307/2012. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4307/2012
Dosar nr. 413/45/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Deliberând în condiţiile art. 260 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:
1. Revizuirea
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 25 octombrie 2010 (cerere transmisă prin poştă la 21 octombrie 2010 conform ştampilei aplicată pe plicul ataşat) revizuentul B.T. a atacat cu revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. decizia civilă nr. 1123/R din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Vaslui.
În motivarea cererii revizuentul a arătat că între dispozitivul şi considerentele deciziei atacate şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1859/2004 pronunţată de Judecătoria Bârlad există o contradicţie esenţială privind înţelesul noţiunii de atribuire a terenului pe vechiul amplasament.
Revizuentul a susţinut că potrivit legii şi sentinţei civile nr. 1859/2004 „pe vechiul amplasament"; presupune respectarea inclusiv a vechilor vecinătăţi. Or din decizia nr. 1123/2010 rezultă că prin vechiul amplasament s-ar înţelege atribuirea terenului în cadrul aceleiaşi tarlale fără respectarea strictă a vecinătăţilor. În acest sens revizuentul a arătat că motivarea dată în decizia nr. 1123/2010 vine în contradicţie cu prevederile legii cât şi cu scopul acesteia care presupune o restituire integrală a proprietăţii care nu se poate realiza decât prin respectarea strictă a vechiului amplasament, inclusiv a vecinătăţilor, evitându-se restituirea unor terenuri de valoare inferioară chiar în interiorul aceleiaşi tarlale.
În precizarea cererii formulate la 8 noiembrie 2011 revizuentul arată că deşi are dreptul pentru 20,57 ha conform hotărârilor judecătoreşti, i s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 18,38 ha, astfel că este normal să i se recunoască dreptul de proprietate pe vechiul amplasament. A solicitat să i se reconstituie suprafeţele de teren aşa cum au fost solicitate prin cererea din 8 martie 1991.
Revizuentul a mai arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren potrivit titlului nr. RR/2009 în punctul Ursoi deşi nu a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate pentru acest teren. A-l obliga să primească acest teren înseamnă a i se reţine cel puţin 1 ha din terenul revendicat, el neputând fi obligat să-l primească chiar dacă a fost al familiei sale.
Revizuentul a mai arătat că suprafeţele de teren ce i-au fost reconstituite prin titlul nr. RR/2009 în punctele „Deal"; şi „Deal de mijloc"; care nu respectă vechiul amplasament nu se pot lucra pentru că prin acestea trec două drumuri transversal şi longitudinal.
2. Instanţa de revizuire
Tribunalul Vaslui, sesizat la 25 octombrie 2010 cu cererea de revizuire, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii prin sentinţa civilă nr. 440/R din 15 februarie 2011 în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
S-a constatat că potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., pentru cazul prevăzut de 322 pct. 7 cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, în cauză Curtea de Apel Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa civilă nr. 229 din 27 mai 2011 a respins ca nefondată cererea de revizuire.
În motivarea acestei soluţii, Curtea a analizat din perspectiva condiţiilor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. hotărârile despre care revizuentul a susţinut că sunt contrare şi a constatat că deşi părţile sunt aceleaşi, obiecrul celor două pricini este diferit.
În acest sens s-a constatat că prin decizia nr. 1123/R din 21 septembrie 2010 Tribunalul Vaslui s-a admis recursul declarat de Comisia comunei P., judeţul Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 672 din 4 martie 2010 a Judecătoriei Bârlad care a fost modificată doar cu privire la constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate RR/2009 pentru suprafeţele din extravilan. S-a respins cererea pentru contestarea nulităţii absolute parţiale a acestui titlu şi radierea din titlul de proprietate nr. RR din 31 iulie 2009 a următoarelor suprafeţe de teren situate din extravilanul satului (comunei P.) judeţul Vaslui.
- 2,5384 ha în tarlaua X parcela Y în punctul D.
- 1 ha în tarlaua Z, parcela Y în punctul U.
- 0,7200 ha în tarlaua Z, parcela W în punctul D.M.
A fost menţinută dispoziţia din sentinţa atacată cu privire la nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. RR din 31 iulie 2009 cu privire la suprafaţa de teren de 1,4061 ha situată în intravilanul comunei P. în tarlaua H, parcela J în punctul V.B., precum şi restul dispoziţiilor sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
S-a constatat că acţiunea - soluţionată la fond prin sentinţa civilă nr. 672/2010 - a fost pornită de reclamantul B.T. în contradictoriu cu Comisia locală P. şi Comisia judeţeană pentru constituirea dreptului de proprietate asupra terenului şi Prefectul Judeţului Vaslui şi a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 3875 din 26 iunie 1992 a Comisiei judeţene şi constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate din 31 iulie 2009 şi radierea din acest titlu a suprafeţei de teren de 4,2584 ha din extravilanul comunei (2,5384 ha în punctul D., 1 ha în punctul U. şi 0,7200 ha în punctul D.M.) şi a suprafeţei de 1,4061 ha în punctul V.B. din intravilanul comunei.
Acţiunea a mai avut ca petit obligarea pârâtelor să elibereze reclamantului un titlu de proprietate pentru suprafeţele de teren arătate, care să fie situate pe vechile amplasamente care au aparţinut mamei sale, iar în cazul în care vechile amplasamente sunt ocupate, pe alte amplasamente din intravilan sau din imediata apropiere a localităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 672/2010 Judecătoria Bârlad a admis cererile reclamantului de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate din 31 iulie 2009 şi a dispus radierea din acest titlu a următoarelor suprafeţe de teren: 2,5384 ha în tarlaua X., parcela Y. din punctul D., 1 ha în tarlaua K. parcela O în punctul U., 0,7200 ha din tarlaua Z. parcela W. din punctul D.M. şi 1,4061 ha din intravilanul comunei P. în tarlaua H., parcela J. în punctul V.B.
Au fost obligaţi pârâţii să îndeplinească toate activităţile de întocmire a actelor necesare pentru punerea în posesie şi eliberarea unui titlu de proprietate asupra suprafeţei de 4,2584 ha teren, pe vechile amplasamente iar în cazul în care vechile amplasamente sunt ocupate, pe alte amplasamente din intravilan sau din imediata apropiere a localităţii.
Au mai fost obligate pârâtele să identifice o altă suprafaţă de 1,4061 ha de teren în intravilanul satului/comunei P., judeţul Vaslui, precum şi o altă suprafaţă de 4,2584 ha în extravilanul aceleiaşi localităţi, echivalente cu valoarea terenurilor care nu mai pot fi restituite reclamantului pe vechile amplasamente în satul/comuna P., să întocmească actele necesare pentru punerea acestuia în posesia unor astfel de suprafeţe de teren şi să elibereze reclamantului un titlu de proprietate pentru aceste terenuri cu respectarea procedurii prevăzute de art. 10 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 890/2005, iar în cazul contrar (adică în cazul în care reclamantul B.T. nu va fi de acord cu ofertele de terenuri ce îi vor fi făcute de Comisia comunei P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor) să se acorde reclamantului despăgubiri pentru aceleaşi suprafeţe de teren.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională a pârâtei Comisia comunei P. de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. RR/2009 cu privire la suprafaţa de teren de 1.700 m2 teren din intravilanul satului P., tarlaua H. parcela J. în punctul V.B. şi cu privire la suprafaţa de 2 ha teren din extravilanul satului/comunei P., tarlaua X., parcelele Q. şi K. în punctul G.I.
Instanţa de recurs (prin decizia nr. 1123/2010) a constatat că B.V., mama reclamantului, prin cererea din 8 martie 1991, a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru toate terenurile pe care le-a avut în proprietate, situate pe raza comunei P., iar prin sentinţa civilă nr. 1859 din 24 iunie 2004 Judecătoria Bârlad a dispus modificarea titlului de proprietate din 23 august 1994 (titular B.V.) în sensul înscrierii în titlu a suprafeţei de 3 ha - 9.100 m2 teren pe vechile amplasamente. A fost obligată Comisia comunei P. să procedeze la punerea reclamantului în posesia suprafeţei de 3 ha - 9.100 m2 pe vechile amplasamente, rezultate în urma modificării titlului din 24 august 1994. S-a mai constatat că ulterior, urmare a mai multor acţiuni în instanţă ale revizuentului, au fost anulate mai multe titluri de proprietate.
Instanţa de recurs a constatat că potrivit certificatului din 30 septembrie 1993 emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului - Filiala V., B.V. a avut în proprietate 15,84 ha teren dispus în mai multe suprafeţe în diferite puncte, între acestea 1 ha în U., 250 ha în D., 0,72 ha în D.M. Totodată, prin titlul de proprietate conform celor detaliate pe verso-ul acestuia, s-a observat că au fost respectate dispoziţiile legale la emiterea titlului în ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru acele suprafeţe de teren în condiţiile în care autoarea reclamantului a avut teren în punctele în care aceasta a beneficiat de reconstituire, puncte care se regăsesc în certificatul menţionat.
Instanţa de recurs a mai constatat că nu s-au evidenţiat motive de nulitate absolută a titlurilor examinate.
Instanţa de revizuire, examinând sentinţa civilă nr. 1859 din 24 iunie 2004, a Judecătoriei Bârlad a constatat că prin aceasta s-a soluţionat o acţiune formulată în Dosarul nr. 1647/2004 de B.T. în calitate de reclamant împotriva Comisiei locale P. şi Comisiei judeţene Vaslui pentru stabilire dreptului de proprietate asupra terenurilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate asupra terenului din 17 decembrie 2002 emis pe numele reclamantului şi respectiv din 10 aprilie 2003 emis pe numele V.B. (ulterior decedată).
Reclamantul a mai solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului de 3,91 ha situat în intravilanul satului/comunei P. şi să i se emită un nou titlu de proprietate pentru toate suprafeţele de teren intravilan şi extravilan şi să fie pus în posesia acestor suprafeţe de teren.
În principal s-a motivat cererea pe necesitatea de a se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafeţele de teren, cu amplasamentele iniţiale.
Soluţia dată în acel dosar a fost următoarea:
S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 7 ha - 7.000 m2 teren arabil în pct. S. comuna Z. Judeţul Vaslui care a fost anulat pentru acest teren.
A fost obligată pârâta Comisia locală să elibereze pe numele petentului un alt titlu de proprietate pentru suprafaţa de 7 ha, 7.000 m2 situată pe raza satului/comunei P. pe amplasamentele iniţiale.
A fost obligată Comisia P. să procedeze la punerea petentului în posesia suprafeţei de 7 ha 7.000 m2 teren pe raza satului/comunei P., pe amplasamentele iniţiale.
S-a dispus modificarea titlului de proprietate din 23 august 1994 emis în beneficiul V.B. în sensul înscrierii în acest titlu a suprafeţei de 3 ha - 9.100 m2 teren (în loc de 3 ha 2580 m2) precum şi în sensul înscrierii amplasamentelor iniţiale (în locul amplasamentelor înscrise în titlu).
A fost obligată Comisia locală să stabilească dreptul de proprietate asupra terenurilor să procedeze la punerea petentului în posesia suprafeţei de 3 ha - 9.100 m2 teren pe amplasamentele iniţiale rezultate în urma identificării titlului de proprietate.
A fost respinsă cererea pentru constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate asupra terenului din 10 aprilie 2004 emis de Comisia judeţeană în beneficiul V.B.
Această sentinţă a fost îndreptată prin încheierea din 20 septembrie 2004 a aceleiaşi judecătorii în sensul că în dispozitiv şi considerente expresia „amplasamentele iniţiale"; să se înlocuiască cu expresia „pe vechile amplasamente";.
2. Recursul împotriva sentinţei civile nr. 229 din 27 mai 2011 a declarat recurs revizuentul în termenul legal prevăzut.
În fapt s-a criticat soluţia instanţei de revizuire pentru greşita interpretare şi aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ., decizia nr. 1123/2010 contravenind dispoziţiilor sentinţei nr. 1859/2004 care a stabilit că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor trebuia să se facă pe vechile amplasamente. Cu privire la această sintagmă recurentul a arătat că instanţa de revizuire în mod greşit nu a constatat contradicţia care există în decizia nr. 1123/2010 care interpretează diferit sintagma „vechile amplasamente"; în sensul că nu trebuie păstrate vechile vecinătăţi ci asigurată coincidenţa aceleiaşi tarlale.
Recurentul a arătat că s-a denaturat prin decizia nr. 1123/2010 conţinutul sintagmei „pe vechile amplasamente";, dându-i un alt înţeles decât cel avut în vedere de legiuitor şi de instanţa de judecată la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 1859/2004 şi a încheierilor de rectificare a erorilor materiale.
Recurentul a arătat astfel că prin încheierile din 8 noiembrie 2007 şi 6 ianuarie 2009 pronunţate în Dosarul nr. 25/181/2004 al Judecătoriei Bârlad s-a dispus înlocuirea sintagmei „amplasamente iniţiale";, cu sintagma „vechile amplasamente"; şi s-au stabilit, pe baza expertizei topo, aceste amplasamente.
Recurentul revizuent a arătat că raportul de expertiză din 11 ianuarie 2010 întocmit de expertul C.C. a stabilit diferenţa de valoare a terenurilor pe vechiul amplasament (de 504.931 RON) faţă de terenul ce i-a fost atribuit (123.948 RON), această diferenţă mare de valoare excluzând noţiunea de echivalenţă.
Revizuentul recurent a mai subliniat, referindu-se la motivarea din decizia nr. 1123/2010, că dacă în cazul terenurilor din intravilan, făcând referire la vechile amplasamente, instanţa reţine că terenul trebuia şi putea fi restituit pe vechile amplasamente, stabilite prin încheierea din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Bârlad, cu respectarea criteriului de echivalenţă valorică şi de posibilitatea de folosire, în cazul terenului cuvenit în extravilan, aceeaşi instanţă a considerat ca fiind suficientă echivalenţa rezultând din suprafaţa terenului luându-se în considerare exclusiv tarlaua şi nu parcelele şi vecinătăţile.
S-a criticat faptul că instanţa de revizuire a reţinut că obiectul celor două dosare în discuţie este diferit când în realitate obiectul tuturor acţiunilor pe care reclamantul le-a promovat împotriva celor două comisii de fond funciar este acelaşi, vizând restituirea prin reconstituirea dreptului de proprietate, cu respectarea vechilor amplasamente a întregii suprafeţe de teren.
Caracterul unitar al obiectului acţiunii nu poate fi afectat de faptul că în punerea în executare a sentinţei nr. 1859/2004 comisiile de fond funciar au emis unul sau mai multe titluri cu nerespectarea vechilor amplasamente.
S-a mai reţinut că şi instanţa de revizuire a consfinţit faptul că revizuentul este nemulţumit de faptul că i s-a restituit terenul pe alte amplasamente decât cele vechi şi pe cale de consecinţă se recunoaşte că reconstituirea s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1859/2004 care a stabilit obligaţia restituirii terenului cu respectarea vechilor amplasamente, astfel încât cele două hotărâri sunt contradictorii.
Existenţa contradicţiei este subliniată prin sentinţa civilă nr. 672/2010.
Cât priveşte împrejurarea reţinută şi de instanţa de revizuire că prin acţiunea ulterioară recurentul a solicitat ca în cazul în care comisia nu are teren disponibil în intravilan să i se restituie teren în imediata apropiere a localităţii, recurentul a arătat că această declaraţie nu înseamnă că ar fi acceptat orice teren, fără respectarea criteriului echivalenţei valorice şi a criteriilor de folosinţă.
S-a criticat împrejurarea că prin respingerea cererii de revizuire i s-a luat petentului dreptul de a opta pentru despăgubire şi s-a golit de conţinut textul art. 2 din Legea nr. 1/2000 care stabileşte imperativ că restituirea terenului în baza Legii nr. 1/2000, să se facă cu respectarea strictă a vechiului amplasament.
S-a arătat că s-a nesocotit hotărârea nr. 1859/2004 care a mers până la identificarea în fizic a amplasamentelor pentru terenul intravilan, pe baza expertizei topografice astfel că în mod inadmisibil hotărârea nr. 1123/2010 stabileşte că atribuirea terenului pe vechile amplasamente echivalează cu restituirea terenului în cadrul aceleiaşi tarlale fără respectarea poziţionării şi vecinului din evidenţele cadastrale de la momentul preluării.
3. Examinarea instanţei de recurs
Recursul nu a fost motivat în drept însă criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ. care se referă la situaţiile în care hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Analizând decizia atacată prin prisma acestui motiv de recurs se constată că decizia nr. 226/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este legală şi temeinică, astfel că recursul a fost respins pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unor hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grad deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Instanţa de revizuire a făcut în mod corect aprecierea acestui articol la cazul dedus judecăţii şi a constatat că hotărârile supuse analizei nu sunt contradictorii.
În mod corect s-a constatat că obiectul celor două acţiuni care au condus la cele două hotărâri nu este identic, în speţă fiind vorba despre acţiuni - chiar dacă de aceeaşi natură, acţiuni în constatarea nulităţii - care însă se referă la titluri diferite.
În mod corect s-a constatat că hotărârea nr. 1123/2010 este dată într-o acţiune ce a derivat din emiterea unui nou titlu ca urmare a pronunţării sentinţei nr. 1859/2004 şi pentru punerea în executare a acelei sentinţe.
Contradicţia semnalată de revizuent se referă la o nerespectare a dispoziţiilor sentinţei nr. 1859/2004 ivite din interpretarea greşită - în opinia revizuentului - a sintagmei „pe vechile amplasamente"; folosită în sentinţa nr. 1859/2004 de către instanţa care s-a pronunţat definitiv şi irevocabil în acţiunea care viza nulitatea absolută a titlului.
Este de observat că sentinţa nr. 1859/2004 a fost explicată prin încheierea din 9 mai 2012 pronunţată pentru îndreptarea din oficiu a unei erori materiale strecurate în sentinţa nr. 1859/2004 în sensul că sintagma „amplasamentele iniţiale"; se va citi „amplasamentele vechi";.
O altă explicaţie a întinderii şi semnificaţiei acestei sintagme existentă în dispozitivul sentinţei civile nr. 1859/2004 nu a mai fost dată.
În raport de această situaţie în mod corect s-a observat de către instanţa de recurs că decizia nr. 1123/2010 care aduce o interpretare a sintagmei „amplasamentele vechi"; în sensul că este suficient să se păstreze aceeaşi tarla ca cea existentă la momentul preluării terenului, nu contrazice dispoziţiile sentinţei nr. 1859/2004 care nu arată nici vecinătăţile nici locul exact în care ar urma să se reconstituie suprafeţele de teren cu privire la care s-a anulat titlul de proprietate examinat în acel proces.
De altfel criticile revizuentului se referă la o greşeală de judecată în admiterea recursului şi modificarea sentinţei de fond nr. 672/2009 care dispusese anularea titlului pentru suprafeţele indicate şi obligarea pârâtei să emită un alt titlu - în acelaşi mod eliptic ca cel folosit de sentinţa nr. 1859/2004 „cu respectarea vechiului amplasament"; - nici sentinţa nr. 672/2009 neindicând vecinătăţi sau alte elemente de identificare ale terenului prin folosirea acestei sintagme.
În mod corect s-a reţinut că reclamantul în a doua acţiune a solicitat pe lângă anularea titlului, care nu a respectat vechile amplasamente, posibilitatea ca atribuirea să se facă cu privire şi la terenuri pe alte amplasamente, iar pentru ipoteza că revizuentul nu ar fi de acord cu acele amplasamente să poată opta pentru despăgubiri.
Critica referitoare la faptul că prin admiterea recursului şi modificării sentinţei nr. 672/2010 îi va fi luat un drept (de opţiune) se încadrează în criticile ce vizează greşeli de judecată şi nu contrarietate de hotărâri.
Nu a fost dovedită susţinerea că înţelesul sentinţei civile nr. 1859/2004 ar fi fost lămurit prin întinderea sintagmei „vechiul amplasament"; care să conducă la concluzia că nerespectarea acestei sintagme printr-o interpretare diferită în Dosarul nr. 4716/199/2009 al Tribunalului Vaslui ar conduce la pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu sentinţa amintită.
Chiar dacă acţiunile reclamantului - prin diverse procese - vizează toate refacerea fostei proprietăţi a mamei sale, modul în care s-au succedat, completat şi executat diferite cauze au impus tratarea acestora ca acţiuni distincte în înţelesul condiţiilor impuse la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.T. împotriva deciziei nr. 229 din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4306/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4308/2012. Civil → |
|---|
