ICCJ. Decizia nr. 4348/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4348/2012
Dosar nr. 52435/3/2010
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 29 octombrie 2010, reclamanţii P.M., P.D., P.M.A. şi P.A.M.B., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, contestând hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 163 din 03 septembrie 2010, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 şi solicitând următoarele:
1. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului proprietatea lor (parţial teren în suprafaţă de 114 m.p. şi construcţia edificată pe acesta), pe care le-au estimat la suma de 343.264 euro;
2. Exproprierea diferenţei de teren, stabilirea şi acordarea despăgubirilor pentru acesta, pe care le-au estimat la suma de 456.000 euro, în plus faţă de suma solicitată prin capătul 1 din cerere, deoarece, conform restricţiilor legale, formei şi dimensiunilor terenului rămas, nu pot edifica pe acesta o construcţie care să îndeplinească exigenţele locative pentru cele trei familii supuse exproprierii.
3. Achitarea de către pârât a sumelor la care sunt îndreptăţiţi în lei, la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii efective.
În motivarea cererii, au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în Bucureşti, imobil compus din teren şi construcţia edificată pe acesta, în care locuiesc trei familii, compuse din 6 persoane.
S-a mai arătat că prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 02 noiembrie 2006 (anexată), s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Dublarea Diametrului N-S pe Tronsonul X., etapa I din tronsonul Y.";.
Prin notificarea din 18 martie 2010 (anexată), li s-a precizat că imobilul urmează a fi expropriat parţial, respectiv suprafaţa de teren de 114 m.p. din totalul de 376,95 m.p. (rezultaţi din măsurători), precum şi construcţia având suprafaţa utilă de 220,83 m.p. (subsol - 65,95 m.p.; parter - 112,70 m.p. şi mansardă - 42,41 m.p.).
Potrivit raportului de evaluare, anexat în extras notificării, întocmit conform metodologiei reglementată de Legea nr. 33/1994, despăgubirile propuse de pârâtul - expropriator erau în cuantum total de 235.571 euro.
Împotriva acestei notificări, în termenul legal, au formulat întâmpinare (anexată), prin care au contestat suma oferită de către pârât şi au solicitat, argumentat, acordarea despăgubirilor în cuantumul de 367.458 euro, solicitată şi prin acţiunea de faţă.
Din postarea de pe internet şi din adresa din 21 iulie 2010 (anexată), expediată de reprezentantul pârâtului, a rezultat că suprafaţa construcţiei expropriată a crescut de la 220,83 m.p. cât li se comunicase iniţial, la 224,77 m.p., iar valoarea despăgubirilor a fost redusă de la suma iniţială de 235.571 euro (echivalent 1.001.483 RON) la suma de 211.744 euro (echivalent 897.646 RON).
Au arătat reclamanţii că apreciază ca ilegală reevaluarea imobilului de către pârât şi reducerea sumei stabilită iniţial cu titlu de despăgubire, de la 235.571 euro (echivalent 1.001.483 RON) la suma de 211.744 euro (echivalent 897.646 RON).
Au învederat totodată că evaluarea iniţială întocmită de reprezentanţii pârâtului s-a făcut înainte de data de 8 aprilie 2009, în baza Legii nr. 33/1994, astfel că pârâtul nu mai era în drept să-şi „retragă notificarea nr. DD/2010, întocmită în baza Legii nr. 33/1994";, suma minimă la care sunt îndreptăţiţi cu titlu de despăgubiri fiind cea iniţial oferită, în cuantum de 235.571 euro (echivalent 1.001.483 RON).
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarului, au apreciat că acesta este în cuantum de 63.400 euro, determinat după cum urmează: demontarea, transportul mobilei şi a celorlalte bunuri din imobilul expropriat şi montarea lor în locuinţele pe care cele trei familii urmează a le ocupa cu titlu de închiriere - 4.500 euro; asigurarea a trei locuinţe în condiţii de închiriere, pentru cele trei familii (un apartament cu trei camere, un apartament cu două camere şi o garsonieră) pentru o perioadă de 2 ani cât estimează că va dura realizarea lucrării pentru care s-a dispus exproprierea, eliberarea terenului rămas liber de către pârât, precum şi edificarea unei noi construcţii pe acest teren în care să locuiască cu toţii - 26.400 euro; cheltuieli pentru realizarea proiectului de arhitectură şi a costurilor cu autorizaţiile pentru realizarea noii construcţii - 15.000 euro; cheltuieli pentru realizarea actelor de proprietate noi (cadastru, cheltuieli de mutarea sediilor sociale ale celor două societăţii, respectiv, SC T. SRL, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi SC T.C. SRL., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ambele cu sediile în imobilul supus exproprierii (conform anexelor), la alte adrese, în condiţiile restrictive impuse de reglementările O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale - 4.500 euro; realizarea unui gard nou care să delimiteze terenul rămas - 6.000 euro; demolarea garajului aflat pe terenul rămas liber, în vederea edificării noii construcţii - 2.000 euro.
Cu privire la capătul doi de cerere, au arătat că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile restrictive, din punct de vedere tehnic, impuse prin art. 15 şi 18 din Regulamentul General Urbanistic, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 525/1996, republicată, rezultând că nu pot construi, în condiţii legale şi decente, un imobil de natură să asigure spaţiul de locuit necesar pentru toate cele 3 familii.
Cât priveşte suprafaţa de teren rămasă liberă, în raportul de evaluare întocmit de pârât, s-a menţionat că se expropriază suprafaţa de 114 m.p. din totalul de 376,95 m.p.
În realitate, conform planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, scara 1:200 (anexat), întocmit de Ing. L.C., suprafaţa totală de teren pe care o deţin în proprietate este de 399 m.p. şi nu de 376,95 m.p., aşa cum se menţionează în documentaţia expropriatorului.
Făcând diferenţa între suprafaţa totală de teren (399 m.p.) şi suprafaţa ce face obiectul hotărârii de acordare a despăgubirilor, contestată prin acţiunea de faţă (114 m.p.), rezultă că instanţa urmează a dispune exproprierea suprafeţei de 285 m.p. teren rămas.
În dovedirea cererii, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiza tehnică.
În drept: art. 44 alin. (3) din Constituţia României; art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi art. 9 din H.G. nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.
La ultimul termen de judecată, contestatorii şi-au restrâns pretenţiile, în sensul că nu au mai solicitat contravaloarea materialelor şi a manoperei pentru realizarea unui gard împrejmuitor care să delimiteze terenul rămas de cel expropriat şi nici contravaloarea manoperei pentru demolarea garajului amplasat pe terenul neexpropriat în vederea edificării unei noi construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1087 din 2 iunie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului doi de cerere şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.
S-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii P.D., P.M., P.M.A. şi P.A.M.B.
S-a stabilit cuantumul despăgubirilor ca fiind 1442.220 RON, din care suma de 1260.360 RON reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat, iar suma de 181.860 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarilor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:
Asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului doi de cerere.
La data introducerii contestaţiei, era în vigoare Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care în art. 3-8 stabileşte o procedură administrativă de expropriere pentru cauză de utilitate publică, procedură ce presupune întocmirea unei documentaţii tehnico-economice şi a uneia cadastral-juridice, aprobarea, prin hotărârea Guvernului sau a autorităţilor publice locale a indicatorilor tehnico-economici, a amplasamentului lucrării, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a studiului de fezabilitate, după caz, a sursei de finanţare, precum şi a declanşării procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a sumei globale a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit conform alin. (9) şi a termenului în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului, eliberarea despăgubirilor sau consemnarea acestora pe numele celor îndreptăţiţi, titulari ai drepturilor reale asupra imobilelor.
Totodată, actul normativ stabileşte în art. 15 că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.
Persoana expropriată are posibilitatea numai de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu însă şi transferul dreptului de proprietate asupra imobilului teren către expropriator, faţă de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004. Rezultă astfel că nu poate să conteste nici întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat.
Potrivit art. 18 din acelaşi act normativ, „dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel”.
Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform căruia „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală” nu mai poate fi invocat ca temei juridic al cererii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a întregii suprafeţe de teren, în condiţiile în care legea nouă, Legea nr. 198/2004, prevede o procedură diferită de expropriere, în cadrul căreia rolul instanţei de judecată este numai acela de a soluţiona cererile persoanelor care se consideră îndreptăţite privind despăgubirea şi cuantumul acesteia, fără a mai interveni în procedura administrativă de expropriere prin dispunerea acestei măsuri în totalitate sau parţial.
În acest sens, sunt şi prevederile art. 9 alin. (1), (3) din Legea nr. 198/2004 care fac trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 numai sub aspectul soluţionării acţiunii formulate de persoana expropriată nemulţumită de cuantumul despăgubirii consemnate.
Astfel, Legea nr. 198/2004 înlătură de la aplicare normele cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la atribuţia instanţei de judecată de a se pronunţa asupra exproprierii totale sau parţiale, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii a fost admisă, iar capătul doi de cerere a fost respins ca inadmisibil.
Prin hotărârea din 03 septembrie 2010, s-a stabilit despăgubirea consemnată pe numele contestatorilor la suma de 897.646 RON pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 114 m.p. şi construcţie în suprafaţă de 224,77 m.p., situat în Bucureşti.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, rezultă că valoarea reală a imobilului expropriat este în cuantum de 1.260.360 RON, din care construcţia a fost evaluată la suma de 613.795 RON iar terenul la suma de 646.565 RON. Valoarea reală se încadrează în limitele prevăzute de 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte contravaloarea despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor pentru prejudiciul cauzat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, s-au avut în vedere cererea restrânsă a contestatorilor, dar şi concluziile raportului de expertiză, din care rezultă cuantumul acestora ca fiind 181.860 RON. Această sumă este compusă din cheltuielile cu proiectarea unui spaţiu locativ minim aferent proprietarilor expropriaţi, din contravaloarea chiriei plătite de către contestatori pentru noile locuinţe, din cheltuielile cu transportul bunurilor, evacuarea imobilului expropriat şi cu taxele notariale.
Sumele acordate cu titlu de despăgubiri au fost stabilite în lei şi nu în euro, astfel cum au solicitat contestatorii, având în vedere pe de o parte că şi în hotărârea contestată este menţionată valoarea în lei, iar pe de altă parte, că în Legea nr. 198/2004 sau în Legea nr. 33/1994 nu se prevede posibilitatea acordării despăgubirilor într-o altă monedă decât cea naţională.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile.
Pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a declarat apel, fără însă a-l motiva.
În ce priveşte apelanţii-reclamanţi P.M., P.D., P.M.A. şi P.A.M.B., aceştia au precizat că motivele de apel vizează exclusiv greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond, sub aspectul admiterii excepţiei inadmisibilităţii capătului doi din cererea de chemare în judecată şi respingerea acestuia, ca inadmisibil.
S-a învederat că în contradicţie cu motivarea instanţei de fond, consideră că Legea nr. 198/2004 nu înlătură de la aplicare normele cuprinse în art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Dacă legiuitorul ar fi urmărit să confere instanţelor de judecată exclusiv competenţa de a dispune numai cu privire la cuantumul despăgubirilor, astfel cum eronat s-a apreciat la fond, excluzând atribuţia de a dispune cu privire la o eventuală expropriere suplimentară, solicitată de proprietar, ar fi menţionat doar aplicarea dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994 ce reglementează în concret procedura de stabilire şi acordare a despăgubirilor.
Prin art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 este inclusă şi reglementarea prevăzută de art. 24 alin. (4), astfel că instanţa de judecată este competentă să se pronunţe şi în legătură cu soluţionarea unei eventuale cereri de expropriere suplimentară sau totală formulată de contestator.
Nu poate fi primit argumentul instanţei de fond, potrivit cu care, Legea nr. 198/2004 prevede o procedură diferită de expropriere, în raport de care, competenţa instanţei este doar de a soluţiona cererile persoanelor ce se consideră îndreptăţite privind despăgubirea şi cuantumul acesteia, fără a mai interveni în procedura administrativă de expropriere prin dispunerea acestei măsuri în totalitate sau parţial.
Aceasta, întrucât, pe de o parte, nu există argument juridic pentru care Legea nr. 198/2004 să se aplice cu încălcarea dreptului comun în materia exproprierii - Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte, prin Legea nr. 198/2004 se face trimitere la dispoziţii din Legea nr. 33/1994.
În caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, art. 44 alin. (3) din Constituţie „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
În consecinţă, nu poate fi acceptat considerentul instanţei, întrucât ar echivala cu o imposibilitate juridică a proprietarului nemulţumit de faptul că i-a fost expropriată o suprafaţă din teren, iar partea rămasă nu poate avea nici o utilitate practică şi nici o valoare economică, şi deci de a cere instanţei să dispună exproprierea integrală a imobilului.
A fost evocată practica judiciară prin care instanţele de judecată s-au pronunţat în condiţiile coexistenţei Legii nr. 198/2004 şi a Legii nr. 33/1994.
Prin decizia nr. 41A din 31 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi P.D., P.M., P.M.A. şi P.A.M.B. şi de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 1087 din 02 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Curtea de Apel a reţinut:
Referitor la apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, la instanţa de fond, acesta nu a formulat întâmpinare, iar la soluţionarea pe fond a cauzei, reprezentantul apelantului-pârât nu a solicitat o nouă expertiză, ca urmare a respingerii de către instanţă a obiecţiunilor formulate de această parte la raportul de expertiză, obiecţiuni prin care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilit de experţi.
Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care apelul nu se motivează, instanţa de apel se va pronunţa în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
În raport de aceste dispoziţii, aplicabile în ceea ce priveşte apelul declarat de pârât şi faţă de considerentele expuse, apelul s-a apreciat ca nefondat potrivit art. 296 C. proc. civ.
Asupra apelului declarat de apelanţi-reclamanţi P.M., P.D., P.M.A. şi P.A.M.B.
Este nefondată critica vizând nelegalitatea hotărârii apelate în ce priveşte respingerea ca inadmisibil a capătului doi de cerere.
În mod întemeiat s-a reţinut la fond, că cel expropriat are posibilitatea doar de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu şi de a solicita unităţii administrativ-teritoriale exproprierea unor imobile.
Într-adevăr, prin dispoziţiile Legii nr. 198/2004, respectiv art. 9 alin. (1) şi (3), se face trimitere la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 exclusiv cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii persoanei expropriate ce contestă cuantumul despăgubirii acordată de expropriator.
Cum nu există temei legal pentru soluţionarea capătului doi din cerere, soluţia de respingere ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 198/2004 care înlătură de la aplicare, dispoziţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este fondată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primar General şi reclamanţii P.M., P.D., P.M.A., P.A.M.B.
Municipiul Bucureşti prin Primar General, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. a dezvoltat următoarele motive de nelegalitate.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanţa nu a motivat respingerea apelului declarat de Municipiul Bucureşti, rezumându-se doar a menţiona incidenţa dispoziţiilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa avea obligaţia să arate în considerente situaţia de fapt reţinută şi soluţia în drept, prin raportare la probatoriul administrat şi să arate motivat de ce a înlăturat o probă administrată.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004 şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (2), art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (1), art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu s-a avut în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, ce reflectă în mod real valoarea imobilului expropriat, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-au avut în vedere preţurile cu care se vând în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, metodologia de calcul folosită de experţi fiind greşită, prin raportare la preţurile de ofertare.
În cauză nu s-a făcut dovada de către reclamanţi a prejudiciului cauzat prin expropriere, în afară de valoarea terenului, unele pretenţii fiind nejustificate în raport de măsura exproprierii.
Reclamanţii P.M., P.D., P.M.A., P.A.M.B., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au dezvoltat următoarele argumente:
În mod nelegal instanţa a apreciat că în raport de prevederile art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la dispoziţiile art. 25-27 din Legea nr. 33/1994, nu există temei legal pentru soluţionarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, întrucât persoana expropriată are posibilitatea numai de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu însă şi transferul dreptului de proprietate şi nici întinderea dreptului de proprietate.
Legea nr. 198/2004 nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 referitoare la competenţa instanţelor de a analiza cererea de expropriere suplimentară formulată de reclamant, în condiţiile în care exproprierea în parte nu este posibilă.
Dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 sunt exprese în sensul că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului art. se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.
Dacă intenţia legiuitorului ar fi fără să excludă din competenţa instanţei, în cadrul acestei proceduri, atribuţia de a dispune cu privire la eventuala expropriere suplimentară, ar fi menţionat doar aplicarea art. 26-27 din lege, sau ar fi prevăzut în mod expres excluderea aplicării dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din lege.
Este greşită interpretarea instanţei în sensul că Legea nr. 198/2004 prevede o procedură diferită de expropriere, în cadrul căreia rolul instanţei este numai de a soluţiona cererile persoanelor care se consideră îndreptăţite, privind despăgubire şi cuantumul acesteia, legea specială trebuind interpretată prin raportare la legea cadru cât şi la normele constituţionale şi convenţionale, care garantează proprietatea cât şi o dreaptă şi prealabilă despăgubire în cazul exproprierii.
S-au adus şi dezvoltat argumente care să justifice exproprierea suplimentară prin indicarea materialului probator administrat în cauză.
Recursurile sunt fondate.
Recursul reclamanţilor.
Legea nr. 198/2004 este lege specială, care reglementează exproprierile operate în scopul efectuării unor lucrări de construire de drumuri de interes naţional, judeţean şi local iar dispoziţiile sale trimit la dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.
Legea nr. 198/2004 prin art. 3 alin. (3) şi (5) asigură operativitatea exproprierii şi plăţii de către expropriator a despăgubirilor.
Adoptarea Legii nr. 198/2004 a fost determinată de dificultăţile întâmpinate în procesul de expropriere, care nu-şi găseau rezolvare în legea cadru.
Legea nr. 198/2004, stabileşte relaţia juridică dintre expropriat şi expropriator, măsurile de executare a obligaţiei de plată a contravalorii despăgubirilor pentru ocuparea imobilelor expropriate, prin constituirea unei sume în echivalent cu totalul sumelor care urmează a fi achitate pentru imobilele expropriate, la o valoare stabilită prin expertize de specialitate, modalitatea de deblocare a sumei cu titlu de despăgubiri cuvenite expropriaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de primire a plăţii, etc.
Legea nr. 198/2004 a izvorât din necesitatea simplificării procedurilor de expropriere prevăzute de Legea nr. 33/1994, pentru a facilita punerea la dispoziţie imediată a terenurilor necesare realizării de autostrăzi şi drumuri naţionale, declarate de utilitate publică în cuprinsul legii şi nu pentru a limita drepturile persoanelor expropriate de a beneficia de o „dreaptă despăgubire”.
Contestaţia formulată în baza Legii nr. 198/2004, poate viza doar hotărârea de stabilire a despăgubirilor, expropriatul neputând contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Aceste dispoziţii imperative au ca scop asigurarea operativă a exproprierii şi plăţii de către expropriator a despăgubirilor, pentru implementarea proiectelor de infrastructură cu finanţare de la bugetul de stat sau internaţională.
Acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv dispoziţiile art. 24 alin. (4), care permit persoanei expropriate solicitarea unei exproprieri suplimentare.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că în cazul unei exproprieri, dispuse pentru realizarea de drumuri, persoana expropriată poate contesta cuantumul despăgubirilor, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate, dar nimic nu-i îngrădeşte dreptul de a solicita şi o expropriere suplimentară în condiţiile art. 24 alin. (4) din legea cadru la care legea specială face trimitere în mod expres.
Interpretarea instanţelor, în sensul că o expropriere realizată în condiţiile Legii nr. 198/2004 nu mai permite persoanei expropriate să solicite şi o expropriere suplimentară, în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, este greşită, dispoziţiile art. 24 alin. (4) nefiind abrogate sau contrare prevederilor Legii nr. 33/1994, existând temei juridic al acestei cereri şi în prezent, instanţele având obligaţia de a analiza cererea din perspectiva posibilităţii exproprierii şi restului de suprafaţă, în raport de situaţia reală a imobilului.
În raport de aceste considerente, se constată că instanţele au reţinut în mod nelegal inexistenţa temeiului juridic al acţiunii, ceea ce impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Recursul declarat de Municipiul Bucureşti este fondat pentru următoarele considerente:
În mod nelegal şi totodată nefondat, instanţa a respins apelul, reţinând că Primăria Municipiului Bucureşti nu a motivat apelul şi a analizat legalitatea şi temeinicia hotărârii numai pe baza celor invocate de pârât la prima instanţă raportat la dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ. motivele de fapt şi de drept al apelului pot fi depuse până la cel mai târziu prima zi de înfăţişare, care este aceea în care părţile legal citate, pot pune concluzii.
Se constată că la primul termen de judecată s-au comunicat pârâtei motivele de apel depuse de reclamanţi şi pârâta a solicitat termen pentru a lua la cunoştinţă de motivele de apel şi a face totodată verificări în legătură cu depunerea propriilor motive de apel, astfel că acest termen de judecată nu poate fi caracterizat ca fiind prima zi de înfăţişare, în sensul legii, părţile neputând să pună concluzii.
La următorul termen de judecată, la care s-a judecat cauza, pârâta a depus întâmpinare iar în practicaua hotărârii s-a consemnat că nu se mai depun motive de apel şi că se solicită judecarea apelului raportat la dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.
Aceste consemnări sunt contradictorii, întrucât dacă instanţa ar fi cenzurat „întâmpinarea”, ar fi constatat că prin aceasta s-au formulat şi motivele de apel şi care în raport de faptul că primul termen de judecată nu constituise şi prima zi de înfăţişare, erau depuse în termenul legal, urmând a fi comunicare şi reclamanţilor iar motivele de apel analizate prin decizia pronunţată.
Având în vedere însă, soluţia ce se impune sub acest aspect procesual, urmare a recursului reclamanţilor, urmează a se admite şi recursul Primăriei şi a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă care va avea în vedere şi criticile invocate pe fondul cauzei, privind cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa expropriată prin hotărârea contestată sau stabilirea despăgubirilor, raportat la art. 26-27 din lege, pentru întreaga suprafaţă de teren, inclusiv cea pentru care se solicită exproprierea suplimentară.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa decizia şi sentinţa şi a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii P.M., P.D., P.M.A., P.A.M.B. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 41A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 1087 din 2 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4347/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4351/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
