ICCJ. Decizia nr. 4462/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4462/2012
Dosar nr. 6505/1/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6505/1/2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 august 2011 (data poştei), intervenienta T.I., în contradictoriu cu intimatul reclamant F.E. şi intimatul pârât Primarul Municipiului Satu Mare, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 5742 din 5 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 4948/83/2009, în temeiul art. 318 C. proc. civ. (ambele teze).
În motivare, contestatoare a învederat că la data de 29 iunie 2011 a depus în dosarul de recurs cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, întrucât a fost în imposibilitate de a face acest lucru până la termenul din 5 iulie 2011.
Cu toate acestea, instanţa de judecată, cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedura civilă, a trecut la judecarea cauzei, respingând în mod nelegal recursul, iar dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei erori materiale.
Pe de altă parte, motive medicale au împiedicat-o pe recurentă (contestatoarea cauzei) să fie prezentă personal la judecarea recursului la termenul menţionat.
În consecinţă, apreciază că prin soluţionarea recursului în lipsa sa a fost privată de dreptul la apărare, decizia instanţei de recurs fiind pronunţată dintr-o eroare materială, nefiind analizate nici înscrisurile pe care le-a depus în probaţiune.
Pe de altă parte, aceeaşi contestatoare susţine că, la momentul judecării recursului,instanţa a omis să cerceteze motivele de casare a hotărârii.
Ca urmare a acestor erori, s-a ajuns la situaţia în care numitul F.E. a obţinut de două ori cota de 1/2 din imobilul aflat in litigiu.
Astfel, retrocedarea unei prime cote de l/2 a avut loc în baza notificării formulate de acesta în baza Legii 10, iar cealaltă cotă în baza Legii 112/1995 pe numele soţiei acestuia, F.M. (decedată în anul 2002); după restituirea cotei către soţia reclamantului, s-a procedat la intabularea cotei de proprietate în Cartea Funciară în anul 2010 pe numele moştenitorilor: soţul, F.E. şi fiica acesteia.
Contestatoarea intervenientă a cumpărat de la Statul Român cealaltă cota de 1/2 rămasă liberă şi nerevendicată de nimeni, ceea ce însuşi reclamantul a recunoscut prin întâmpinarea depusă de acesta la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. 4948/83/2009.
Cu toate acestea, numitul F.E. a continuat să revendice cota de 1/2 din imobil şi in baza Legii 10/2001, ajungându-se astfel, la ca prin decizia instanţei de recurs să se retrocedeze încă o cotă de 1/2 din imobil, doar în favoarea reclamantului F.E.
Totodată, acelaşi reclamant a formulat pe rolul Judecătoriei Satu Mare un nou dosar împotriva sa prin care a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărarea al contestatoarei interveniente având ca obiect cota de ½ obţinută de acesta în baza Legii 10/2001, caz în care se poate ajunge la evacuarea sa din imobil.
Contestatoarea conchide în sensul că, având în vedere încălcarea dreptului său la apărare de toate instanţele ce au pronunţat hotărârile în dosarul nr. 4948/83/2009, aceasta a fost pusă în imposibilitatea de a prezenta probele în apărare, astfel că solicită admiterea contestaţiei în anulare, astfel ca în rejudecare să aibă posibilitatea de a se apăra şi a îndrepta erorile comise.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, potrivit celor ce succed.
Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 5742 din 5 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a respins ca nefondat recursul formulat de intervenienta T.I., împotriva deciziei civile nr. 92A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixt.
Prin decizia instanţei de apel au fost respinse ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză, respectiv, de pârâtul primarul Municipiului Satu Mare şi intervenienta T.I.
Totodată, prin sentinţa civilă nr. 743/D din 21 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a respins în principiu cererea de intervenţie principală, în interes propriu formulată de intervenienta T.I., precum şi cererea de intervenţie accesorie, formulată de aceeaşi persoană, în interesul pârâtului Primarul Municipiului Satu Mare.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.E., prin mandatar D.E., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Satu Mare, prin primar şi, în consecinţă, a fost anulată dispoziţia nr. 5369 din 11 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare.
S-a constatat caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român în privinţa cotei de ½ parte din imobilele înscrise în C.F. nr. 7535 Satu Mare, sub nr. top. iniţial 4841/28 şi 4841/37, casă şi teren în suprafaţă de 292 mp, situate în Municipiul Satu Mare, precum şi în privinţa cotei de ½ parte din imobilele înscrise în C.F. nr. 10707 Satu Mare, sub nr. top. 4840/17, 4840/18 şi în C.F. nr. 10708 Satu Mare, sub nr. top. 4840/16 şi 4840/20.
S-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înţelesul art. 4 alin. (2) din lege, cu privire la imobilele identificate mai sus, măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, pe seama reclamantului, în cotă de ½ parte a imobilelor.
S-a dispus ca pârâtul să emită dispoziţie motivată de restituire în natură în sensul celor menţionate.
S-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant.
Aşa cum reiese din cele anterior redate, contestatoarea intervenientă susţine, cu titlu de motive ale contestaţiei în anulare (art. 318 teza I C. proc. civ.), greşeala materială a instanţei de recurs constând, în opinia sa, în respingerea cererii de amânarea a cauzei pentru termenul din 5 iulie 2011 în vederea angajării unui apărător şi, pe de altă parte, omisiunea de a se analiza înscrisuri pe care pretinde că le-ar fi depus în recurs, motiv încadrat de aceasta în teza a II-a din art. 318 C. proc. civ. (omisiunea de a analiza vreunul dintre motivele de modificare sau casare).
Contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.) este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare specială se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greşită a recursului ca tardiv declarat, anularea greşită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În oricare dintre situaţii, pretinsa greşeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluţionat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea contestaţiei şi în raport de situaţia existentă în dosar la data pronunţării deciziei de către instanţa de recurs.
În plus, nu orice greşeală materială conduce la admiterea contestaţiei în anulare, ci numai acele erori materiale esenţiale, care au fost determinante pentru soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte constată că respingerea de instanţa de recurs a cererii de amânare în vederea angajării unui apărător, cerere formulată de recurenta intervenientă T.I., nu este susceptibilă de încadrare în noţiunea de greşeală materială, astfel că aceasta nu poate fi evaluată în baza art. 318 teza I C. proc. civ., calea extraordinară de atac nefiind deschisă părţilor pentru a formula împotriva deciziei instanţei de recurs alte critici decât cele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Totodată, nici eventuala neanalizare a unor înscrisuri pe care contestatoarea pretinde că le-a depus în recurs nu face admisibilă contestaţia în anulare pe temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., întrucât textul priveşte omisiunea de analizare a unor motive de recurs (susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.), iar nu a unor înscrisuri, chiar administrate în recurs.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 318 C. proc. civ. va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.I. împotriva deciziei civile nr. 5742 din 05 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4457/2012. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 607/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
