ICCJ. Decizia nr. 607/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 607/2012
Dosar nr. 10348/3/2008
Şedinţa publică din 03 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 116A din 5 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală
- a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A.A.;
- .a admis apelurile formulate de pârâţii SC N. România şi BV M.E. SRL şi cererea de aderare la apel formulată de apelanta – chemată în garanţie SC T.F.P. SRL ;
- a schimbat în parte sentinţa atacată;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia;
- a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC N. România SRL ca rămasă fără obiect;
- a obligat pârâta BV M.E. SRL la plata către reclamantă a sumei 300 Euro cu titlu de remuneraţie echitabilă şi
- a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de BV M.E. SRL împotriva SC T.F.P. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 martie 2008 reclamanta A.A. a chemat în judecata pe pârâţii SC N. România SRL, S.C. T.F.P. S.R.L., BV M.C.E. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- obligarea pârâtelor la plata contravalorii sumei de 100.000 Euro ca urmare a folosirii fără drept a imaginii reclamantei, a vocii sale şi a interpretării sale în cadrul reclamei pentru produsele N., cu toate consecinţele care s-au produs ca urmare a acesteia,
- obligarea pârâtelor ca timp de trei săptămâni consecutiv, în două zile din săptămână, la ore de maxima audienţă, în cadrul a trei televiziuni cu cel mai ridicat rating să se difuzeze, pe cheltuiala acestora, un mesaj în care să se prezinte dispozitivul prezentei hotărâri .
- ca respectivul clip publicitar să nu mai fie utilizat de către parate în scopuri publicitare sau de orice altă natură.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 21 martie 2006 a încheiat contractul de angajare actor cu S.C. T.F.P. S.R.L., prin care a cedat pe perioada de 1 an drepturile asupra imaginii şi vocii sale pentru reclama la produsele pârâtei , interpretând rolul „Mama”.
La data de 21 martie 2007 contractul dintre reclamantă şi S.C. T.F.P. S.R.L. a încetat, însă începând cu data de 22 octombrie 2007, în cadrul calupurilor publicitare prezentate la televiziunile din România, a început redifuzarea aceluiaşi clip conţinând imaginea, vocea şi interpretarea reclamantei, fără ca vreuna din pârâte să îi fi solicitat ca în cadrul redifuzării să fie folosită şi imaginea, vocea şi interpretarea sa. Cedarea imaginii şi vocii s-a realizat pe durată determinată, reclamanta neacceptând faptul ca pârâtele să poată folosi clipul pentru publicitate după încetarea acestei durate.
Prin sentinţa civilă nr. 480 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis, în parte, acţiunea, precum şi cererile de chemare în garanţie formulate, şi au fost obligate, în solidar, pârâtele şi chematele în garanţie să plătească reclamantei suma de 5000 EURO despăgubiri. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată şi s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
În motivarea sentinţei s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În accepţiunea Legii 8/1996, coroborată cu dispoziţiile contractelor depuse ca probatoriu, reclamanta are calitatea de artist interpret, iar pârâta N. este în fapt proprietara spotului „Șmecherii”, adică titulara drepturilor de autor. Aceste afirmaţii sunt dovedite dincolo de orice dubiu de prevederile aflate în contractele depuse ca probatoriu.
Pe de o parte, A.A., reclamanta, este, în conformitate cu prevederile Contractului de angajare actor încheiat cu T. la data de 21 martie 2006, interpretul.
Pe de altă parte, pârâta N. este în fapt, dar şi în accepţiunea legală a termenului, titulara drepturilor de autor asupra spotului „Șmecherii”. Acest lucru rezultă din coroborarea a două prevederi contractuale: art. 13 din Contractul nr. 1128/3/01/2007 (încheiat între N. şi M.C.N.) şi art. 8 c) din Contractul cadru de prestări servicii nr. 1221 din 10 ianuarie 2007 (încheiat intre M.C.N. şi T.), ambele depuse ca probatoriu la dosar şi coroborate cu prevederile legale relevante.
În raport de aceste elemente, atât pârâta N. cât şi reclamanta deţin, în accepţiunea Legii 8/1996, drepturi ce sunt protejate. Pârâta N., în conformitate cu prevederile art. 1-4 din Legea 8/1996, coroborate cu prevederile contractuale, este titulara drepturilor de autor asupra spotului publicitar „Șmecherii”, în timp ce reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 95 din Legea 8/1996, în calitatea sa de artist interpret, este titulara unor drepturi conexe drepturilor de autor ale pârâtei.
Reclamanta nu numai că nu se putea opune unei redifuzări (reradiodifuzări), dar aceasta nu poate cere instanţei sa interzică pârâtei N. (cum a cerut prin capătul 3 de cerere) să mai folosească şi pe viitor acest spot publicitar deoarece dreptul de autor al pârâtei N. prevalează în această situaţie dreptului conex al reclamantei. Singura obligaţie legală ce incumbă pârâtei N. în această situaţie fiind acordarea unei remuneraţii echitabile.
Este echitabilă o remuneraţie a reclamantei în sumă de 5000 Euro, care urmează a fi plătită în solidar de toţi pârâţii şi chemaţii în garanţie, care au consimţit la redifuzarea spotului publicitar, fără a încheia vreun contract şi cu reclamanta, sumă care este mult superioară remuneraţiei acesteia stabilită prin contract pentru primul an, şi mult inferioară celei solicitate de reclamantă, în legătură cu care instanţa a apreciat că este nejustificată-în fapt, în speţă fiind vorba doar de o încălcare a voinţei reclamantei şi nu de vreun prejudiciu de imagine, iar în ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că ar fi fost – prin aceasta – împiedicată să participe la alte proiecte, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, martorul M.N. având o depoziţie vagă şi generală.
În ceea ce priveşte difuzarea prin televiziune a dispozitivului hotărârii ce urmează sa fie pronunţată în prezenta cauză, tribunalul a apreciat că această cerere are caracter sancţionator şi nu reparator, că instanţa nu are un temei legal pentru a dispune in acest mod, nicio televiziune nefiind parte în proces, că o astfel de sancţiune nu are un obiectiv evident, având in vedere că în speţă se discută despre stabilirea unor remuneraţii şi nu despre un prejudiciu de imagine care să nu poată fi reparat într-un alt mod.
Cu privire la utilizările viitoare ale clipului publicitar, instanţa a respins şi această cerere aşa cum a fost formulată, deoarece reclamanta A.A. nu poate formula pretenţii decât referitoare la interpretarea sa din spotul „Şmecherii” şi nu la spot în ansamblul său, care poate fi refăcut înlocuind cadrele în care apare interpretarea reclamantei A.A. cu un alt personaj.
În motivarea apelului formulat împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta S.C. N. ROMÂNIA S.R.L a arătat următoarele:
Aşa cum s-a susţinut şi prin întâmpinarea depusă la dosar şi s-a probat prin înscrisurile depuse la dosar, T. era singura persoană juridică care a încheiat cu intimata reclamantă un contract în baza căreia aceasta din urmă îi ceda lui T. drepturile conexe dreptului de autor (aici drepturile asupra interpretării sale - imaginea şi vocea).
Pe cale de consecinţă, indiferent cine era titularul dreptului de autor asupra spotului „Şmecherii”, era numai obligaţia lui T. să satisfacă pretenţiile artiştilor interpreţi, atât cu ocazia filmării spotului, cât şi cu ocazia difuzării sau redifuzării acestuia.
Faţă de aceste aspecte, apelanta - pârâtă N. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Cu toate acestea, prin încheierea din data de 21 octombrie 2008, instanţa de fond a considerat că N. are calitate procesuală pasivă şi a menţinut-o în cadrul procesual, în calitate de pârâtă.
Instanţa a acordat o remuneraţie mult prea ridicată raportat la prestaţia acesteia, detaliindu-se argumentele care susţin această critică.
În motivarea apelului, pârâta BV M.C.N. E. SRL („M.C.N.”) a arătat următoarele:
În situaţia de faţă se poate vorbi doar despre stabilirea unei remuneraţii echitabile pentru redifuzarea spotului, redifuzare care se poate efectua conform legii fără acordul prealabil al interpretului (adică al reclamantei). Deoarece părţile nu se află în situaţia unei utilizări ilicite a interpretării, după cum constată şi instanţa de fond, aplicabile vor fi art. 92 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, mai exact remuneraţia echitabilă se va determina „avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi categorie de opere, destinaţia şi durata utilizării, precum şi alte circumstanţe ale cazului”.
În motivarea apelului, chemata în garanţie SC T.F.P. SRL a arătat următoarele:
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (10)-(14) ale contractelor M.C.N. - T. nr. 4921 din 10 ianuarie 2006 şi 1221 din 10 ianuarie 2007 solicită instanţei să constate răspunderea sa pentru pretenţiile reclamantei A.A. şi să o oblige la plata remuneraţiei echitabile şi a oricăror alte sume stabilite de instanţă în sarcina sa.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prin redifuzarea acestei reclame şi continuarea redifuzării pe acea perioadă, fără acordul său, i-a fost încălcat chiar dreptul de a decide asupra imaginii, utilizării vocii şi interpretării sale, iar aceasta dovedeşte o rea credinţă intenţionată din partea pârâţilor.
Instanţa consideră ca echitabilă acordarea unei sume de 5000 de Euro raportat la faptul că preţul contractului a fost de 300 de Euro, însă aceasta nu este echitabilă raportat la încălcarea cu intenţie şi rea credinţă a voinţei sale. Fiecare redifuzare în parte reprezentă prin ea însăşi o încălcare şi, neavând altă valoare ca unitate de evaluare decât cea prevăzută în contract şi anume de 300 Euro, a solicitat despăgubiri ca urmare a aplicării acestei sume la încălcarea unei valori esenţiale şi anume voinţa şi drepturile unei persoane, pentru fiecare încălcare în parte datorându-se această valoare. În cauză s-au produs mai bine de 600 de încălcări cu intenţie şi rea credinţă, deci la un simplu calcul ar fi rezultat 180.000 de Euro. O astfel de sumă nu este mare raportat la încălcarea adusă şi la profiturile obţinute de societate care a utilizat acest videoclip, precum şi raportat la respectul faţă de drepturile consfinţite de lege şi care generic se întruchipează în drepturile de autor
Intimata chemată în garanţie T.F.P. S.R.L., în temeiul art. 293 şi urm. C. proc. civ., a formulat cerere de aderare la apel, şi anume la apelurile declarate de A.A. şi BV M.C.E. SRL, solicitând respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A.A. şi respingerea, în parte a apelului declarat de apelanta-pârâtă BV M.C.E. SRL, în sensul respingerii cererii acesteia de obligare a intimatei la plata remuneraţiei echitabile sau a oricăror alte sume ce urmează a fi stabilite de către instanţă în sarcina apelantei-pârâte; modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii primului capăt al cererii de chemare în judecată formulate de apelanta-reclamantă A.A. ca neîntemeiat şi, în subsidiar, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a acesteia formulate de apelanta-pârâtă BV M.C.E. SRL.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele apelurilor, ale aderării la apel şi apărările părţilor, Curtea a constatat nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă, fondate apelurile formulate de pârâţi şi aderarea la apel, pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâta SC N. România SRL, este fondat motivul de apel prin care se susţine lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte în raport de pretenţiile din acţiune, având în vedere că reclamanta a solicitat repararea daunei provocate ca urmare a „folosirii fără drept a imaginii reclamantei, a vocii sale şi a interpretării sale în cadrul reclamei pentru produsele N., cu toate consecinţele care s-au produs ca urmare a acesteia”.
Or, potrivit art. 1061 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite ori nu de sunet şi, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice şi financiare necesare, iar conform art. 1063 producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale (a); distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrări audiovizuale (b); radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale (f).
În speţă, producător este S.C. T.F.P. S.R.L., care a şi încheiat cu reclamanta contractul de angajare a acesteia în calitate de interpret pentru realizarea spotului publicitar în cauză.
SC N. România SRL, este beneficiarul (titularul dreptului de autor) clipului publicitar, pentru realizarea căruia a încheiat un contract cu BV M.C.E. SRL, care la rândul său a angajat casa de producţie S.C. T.F.P. S.R.L., dar relaţiile contractuale dintre aceste societăţi nu o privesc pe reclamantă, care are raporturi contractuale doar cu producătorul, care are şi drepturile patrimoniale exclusive menţionate anterior, şi răspunde pentru exercitarea lor cu respectarea legii.
Astfel, SC N. România SRL nu este parte în raportul obligaţional care face obiectul acestui litigiu şi, ca atare, nu are calitate procesuală pasivă.
Având în vedere că acţiunea trebuie respinsă împotriva acesteia, a rămas fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată împotriva SC Z.M. SRL, conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
Apelurile celorlalte părţi au fost analizate simultan, întrucât vizează aceeaşi problemă a încadrării juridice a cererii şi a cuantumului remuneraţiei cuvenite reclamantei.
În ceea ce o priveşte pe BV M.C.E. SRL, aceasta nu a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, prin apel solicitând doar ca în cazul în care va fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă, să fie obligat SC T.F.P. SRL, la rândul său, în calitate de chemat în garanţie, să îi plătească această sumă.
Or, atât timp cât în speţă nu s-a făcut dovada că BV M.C.E. SRL ar fi virat către SC T.F.P. SRL suma în cauză pentru a îi fi plătită reclamantei, nu se justifică admiterea acestei cereri, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1169 C. civ., acestea fiind şi motivele pentru care aderarea la apel formulată de chemata în garanţie a fost considerată întemeiată.
În speţă nu se pune problema plăţii despăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale, având în vedere normele legale care guvernează situaţia de fapt în cauză.
Astfel, din interpretarea art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice radiodifuzarea şi comunicarea publică ale interpretării sau ale execuţiei sale, doar în cazul în care interpretarea ori execuţia nu a fost deja fixată sau radiodifuzată.
Or, în speţă, este aplicabilă situaţia de excepţie enunţată de acest text de lege, iar, potrivit lit. g)1, în situaţia specificată la lit. g) artistul interpret are dreptul numai la remuneraţie echitabilă.
Ca atare, nu este întemeiată susţinerea apelantei reclamante în sensul că i s-ar fi încălcat dreptul de a autoriza comunicarea publică a interpretării sale.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a acestei redifuzări, nici material şi nici moral, în apel susţinând chiar că nu are îndoieli cu privire la calitatea produsului.
În ceea ce priveşte stabilirea remuneraţiei echitabile, pentru redifuzare, cu privire la care nu a intervenit o convenţie între părţi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (2) potrivit căruia „când remuneraţia nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente, potrivit legii, stabilirea remuneraţiei. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi categorie de opere, destinaţia şi durata utilizării, precum şi alte circumstanţe ale cazului.”
Referitor la cuantumul acestei remuneraţii, suma de 300 de Euro pe care a primit-o reclamanta în baza contractului prin care a fost angajată să joace în acest clip publicitar, care includea şi drepturile menţionate la pct. 4 din contract, inclusiv asupra imaginii sale pe o perioadă de 1 an, cu al cărei cuantum apelanta pârâtă BV M.C.E. SRL a fost de acord, reprezintă o remuneraţie echitabilă, raportat la durata utilizării (4 luni), ţinând cont şi de faptul că iniţial a fost plătită şi pentru realizarea rolului încredinţat, nu numai pentru drepturile ce ţineau de difuzarea clipului publicitar, că reclamanta nu s-a declarat nemulţumită de plata iniţială, considerând-o astfel, corespunzătoare. Perioada de 1 an din contract, pct. 4.7, circumscrie durata contractului raportat la drepturile şi obligaţiile sale.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. N. ROMÂNIA SRL.
Faptul că cesiunea drepturilor pe care le deţinea a încetat la data de 21 martie 2007, deci înaintea reînceperii difuzărilor, nu este contestat, ceea ce înseamnă că s-au folosit fără drept imaginea, prestaţia sa etc.
Articolul 101 din Legea 8/1996 prevede că, în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant care a participat la realizarea unei opere audiovizuale se prezumă că cedează producătorului acestuia dreptul exclusiv de utilizare a prestaţiei sale astfel fixate, ceea ce înseamnă că în cazul în speţă acesta a fost cedat pentru durata precizată în contract şi nu şi după această perioadă.
Din documentele depuse la dosar rezultă că S.C. N. a solicitat pregătirea casetelor pentru utilizarea şi difuzarea spotului, ceea ce înseamnă că utilizatorul şi beneficiarul fără drept este această pârâtă, iar aceasta în lipsa unui contract încheiat în acest sens.
Având în vedere că a înaintat cerere pentru folosirea fără drept şi nu încălcarea unor prevederi contractuale, deoarece pentru a se încalcă prevederi contractuale ar trebui să existe un contract, ceea ce nu există, din modul de dispunere rezultă faptul că instanţa a considerat prezenta cauză un litigiu contractual şi nu o răspundere civilă delictuală în temeiul Legii 8/1996.
2. În analiza calităţii de producător, în lumina art. 1061 alin. (2) din Legea 8/1996 , trebuie să se ţină cont de faptul că trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile ca persoana fizică sau juridică respectivă să aibă iniţiativa şi să îşi asume responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări, iar aceasta să furnizeze mijloacele tehnice şi financiare necesare.
Din analiza contractelor încheiate între părţi rezultă că acestea nu pot fi decât de mandat, în care pe rând calitatea de mandant revine SC N. ROMÂNIA SRL, în cazul contractelor cu BV M.C.N.E. SRL şi Z.M. SRL, şi apoi BV M.C.N.E.SRL în contractul cu SC T. F.P.
În aceste condiţii, calitatea de producător trebuie analizată pe rând raportat la S.C. N. România S.R.L. şi B.V. M.C.N.E. S.R.L.
3. Instanţa a încălcat prevederile legale şi atunci când a stabilit remuneraţia, deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 din lege.
Articolul 43 are în vedere situaţia când între părţi există contract valabil, iar alin. (2) al art. 43 se referă la situaţia când din contract lipseşte prevederea referitoare la preţul contractului, neavând aplicare în ipoteza inexistenţei unui contract.
Oricum, criteriile avute în vedere de instanţă în stabilirea cuantumului despăgubirilor, în baza textului legal aplicat, sunt greşite.
S-a apreciat că durata utilizării este mai mică decât termenul cesiunii, ceea ce înseamnă că dacă aştepta 3 ani era mai bine.
În ceea ce priveşte destinaţia operei, care în cazul în speţă era în scop publicitar, respectiv de vânzare de mărfuri, dacă se acceptă ideea aplicării art. 43 alin. (2), atunci trebuie să se accepte şi ideea aplicării art. 43 alin. (3) raportat la vânzările obţinute.
În cele 4 luni de redifuzare, aceasta s-a produs de mai mult de 600 de ori, fiecare reprezentând o redifuzare cu nerespectarea drepturilor sale.
Trebuia avută în vedere şi vinovăţia beneficiarului.
Toate aceste aspecte au fost omise de instanţă în analiză, în eventualitatea în care se va considera că textul legal aplicabil este cel prevăzut de art. 43 alin. (2) din lege.
Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed.
Instanţa de apel a făcut o greşită soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL.
În justificarea lipsei calităţii procesuale a acestei pârâte s-a reţinut că SC N. România SRL este beneficiarul (titularul dreptului de autor) clipului publicitar, pentru realizarea căruia a încheiat un contract cu BV M.C.E. SRL, care la rândul său a angajat casa de producţie S.C. T.F.P. S.R.L., cu care a încheiat contract reclamanta recurentă, iar relaţiile contractuale dintre aceste societăţi nu o privesc pe reclamantă, care are raporturi contractuale doar cu producătorul, care are şi drepturi patrimoniale exclusive şi răspunde pentru exercitarea lor cu respectarea legii. În condiţiile în care SC N. România SRL nu este parte în raportul obligaţional care face obiectul acestui litigiu, această societate nu are calitate procesuală pasivă. Numai că, după cum a invocat reclamanta, aceasta nu a solicitat drepturi care i s-ar cuveni în temeiul contractului încheiat şi a relaţiilor contractuale dintre pârâte, ci urmare a folosirii spotului publicitar în afara perioadei de derulare a contractului pe care l-a încheiat, respectiv după data de 21 martie 2007 când a expirat contractul, cu clauzele convenite, iar sub acest aspect a indicat că utilizator a fost SC N. România SRL
Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o greşită soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL, fără a se cerceta cauza faţă de această societate, în sensul imputat de reclamanta recurentă, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va avea în vedere şi celelalte critici formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.A. împotriva deciziei nr. 116 A din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4462/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2175/2012. Civil → |
|---|
