ICCJ. Decizia nr. 4457/2012. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4457/2012
Dosar nr. 712/91/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 217 din 24 februarie 2011 Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că împrejurarea că pârâtul O.F.C. a fost expulzat din Italia nu este suficientă pentru a se dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie, neputând constitui prin ea însăşi o cauză care să aducă atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia.
Nu a rezultat că pârâtul ar fi comis infracţiuni de natură penală sau că ar fi fost condamnat pentru asemenea fapte.
Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 119 A din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Reclamanta a declarat recurs prin care a invocat faptul că instanţele de fond nu au corelat măsura dispusă de statul italian – interdicţia aplicată pârâtului de a intra pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani – cu dispoziţiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 care prevăd că autorităţile judecătoreşti urmează să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pe o perioadă determinată.
Dovada comportamentului avut de pârât, ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, reiese în mod clar din conţinutul înscrisurilor ce formează dosarul de îndepărtare, înaintat autorităţilor statului român.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
De fiecare dată când pârâtul va ajunge pe teritoriul Italiei, acesta va fi expulzat în regim de urgenţă, ceea ce conduce implicit la faptul că şi instanţa de fond ar fi trebuit să pronunţe o decizie de interzicere a deplasării acestuia în Italia.
Practica instanţei de apel nu este unitară în sensul că respinge apelurile reclamantei împotriva sentinţelor pronunţate de instanţele de fond în dosarele care au avut ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie, fie ca nefondate, fie ca încetare a procesului.
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform acestui text, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane: b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin Hotărârea pronunţată la 10 iulie 2008 în cauza C-33/2007, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a decis că art. 18 şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE nu se opune unei reglementări naţionale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior de acest stat pentru că se afla acolo în situaţie de „şedere ilegală”, cu condiţia ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii şi, pe de altă parte, norma restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmăreşte şi să nu depăşească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
În cauză nu s-a făcut dovada conduitei intimatului ca fiind suficient de gravă şi care să constituie o ameninţare reală şi prezentă la adresa unui interes fundamental al societăţii, astfel încât este disproporţionată faţă de obiectul urmărit.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Cât priveşte faptul că practica judiciară de la Curtea de Apel Galaţi este neunitară, aceasta nu este o chestiune care să fie supusă analizei instanţei de recurs ordinar.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 119 A din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4448/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4462/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
