ICCJ. Decizia nr. 4516/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4516/2012
Dosar nr. 35344/3/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 12 decembrie 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 12300/302/2007, completată la data de 24 martie 2008, reclamanţii F.J. şi F.E. au chemat în judecata pe pârâţii M.B., prin P.G., SC R.V. SA şi S.R., prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei plătite cu titlu de preţ, precum şi la diferenţa de valoare până la valoarea actuală a apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, str. Petru Poni, precum si obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 568/85/1994, încheiat cu P.M.B., prin mandatar SC R.V. SA, au devenit proprietarii apartamentului nr. 2, situat in Bucureşti, str. Petru Poni, apartament pe care anterior îl deţinuseră cu titlul de chiriaşi. Vânzarea - cumpărarea s-a realizat in temeiul Legii nr. 85/1992. După ce au devenit proprietari, reclamanţii au fost chemaţi in judecată de către C.M.S.M., care a solicitat să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare. Prin decizia civilă nr. 184/ A din 21 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a schimbat în parte soluţia primei instanţe şi a admis acţiunea reclamantei, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 568/85/1994, iar cumpărătorii au fost obligaţi să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul. Aceasta soluţie a rămas irevocabilă. Reclamanţii au arătat că au fost de bună-credinţă la achiziţionarea imobilului, iar acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 1336 şi următoarele C. civ.
M.F.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. La rândul său, pârâtul M.B., prin P.G., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, în condiţiile în care aceasta este întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materia evicţiunii şi nu există reglementări speciale privind scutirea de plata taxei judiciare de timbru. Pârâta SC R.V. SA a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât imobilul cumpărat de reclamanţi a fost în proprietatea M.B., iar vânzarea, deşi s-a realizat de către această societate, a avut loc în baza mandatului acordat de primărie, astfel încât nu există identitate între SC R. şi cel care ar trebui să despăgubească reclamanţii pentru evicţiune.
Prin sentinţa civila nr. 3254 din 05 mai 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC R.V. SA, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul S.R., prin M.F.P., a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii F.J. şi F.E. împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasivă, dispunându-se totodată disjungerea acţiunii formulate de aceiaşi reclamanţi împotriva pârâţilor M.B., prin P.G. şi SC R.V. SA, cu formarea unui dosar separat având numărul 4133/302/2008.
Prin sentinţa civila nr. 6237 din 08 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 4133/302/2008 nou format prin disjungere, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenta de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 430 din 26 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.V. SA, a respins acţiunea faţă de aceasta, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea precizată, doar în contradictoriu cu pârâtul M.B., prin P.G., a obligat pe acest pârât la plata către reclamanţi a sumei de 319.388 Euro, reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, str. Petru Poni în echivalent în lei la data plăţii, precum şi la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că SC R.V. SA este doar un mandatar al fostului proprietar, însărcinat cu încheierea contractului de vânzare cumpărare, neavând aşadar, faţă de cererea dedusă judecăţii, calitatea de fost proprietar vânzător şi nici calitate procesuală pasivă.
Instanţa a constatat că, în speţă, sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru evicţiune, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.B. Astfel, este vorba de o tulburare de drept, deoarece acţiunea în revendicare şi în anularea contractului de vânzare cumpărare promovată de către moştenitorii fostului proprietar s-a bazat pe invocarea dreptului lor de proprietate, în contradictoriu cu reclamanţii din prezenta cauză.
Cauza evicţiunii este anterioară vânzării, tulburarea provenind din invocarea recunoscută ca validă de instanţe, a dreptul de proprietate de către moştenitorii fostului proprietar, concretizată în formularea şi admiterea acţiunii în revendicare şi în anularea contractului de vânzare cumpărare.
Instanţa a mai reţinut că nu s-a făcut dovada că reclamanţii din prezenta cauză ar fi recunoscut cauza evicţiunii.
Instanţa a mai constatat că, prin expertiza efectuată în primul dosar de fond, s-a determinat valoarea despăgubirilor civile constând în valoarea apartamentului în litigiu, pornind de la preţul achitat de către reclamanţi prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 568/85/1994, reieşind valoarea de 219.388 Euro, care nu a fost contestată de către părţi.
În raport de aceste considerente, instanţa a admis acţiunea precizată şi a obligat pe pârâtul M.B. la plata către reclamanţi a sumei de 219.388 Euro, reprezentând contravaloarea apartamentului, în echivalent în lei la data plăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M.B., prin P.G.
Prin decizia nr. 575/ A din 31 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul M.B., a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare, în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P., la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Acţiunea formulată de reclamanţi are ca obiect restituirea preţului plătit în baza contractului de vânzare-cumpărare, actualizat, precum şi a diferenţei dintre preţul de piaţă al imobilului şi preţul plătit actualizat, fiind îndreptată atât împotriva vânzătorului M.B., cât şi împotriva S.R., reprezentat prin M.F.P.
În ceea ce priveşte temeiul de drept aplicabil acestei cereri, Curtea a apreciat că sunt incidente prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, deoarece prin deciziile civile nr. 184/2005 şi nr. 462/2007 ale Curţii de Apel Bucureşti s-a declarat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a constatării împrejurării că imobilul vândut era preluat de stat fără titlu valabil şi nu putea fi vândut în temeiul Legii nr. 85/1992. Or, situaţia juridică a imobilelor preluate de stat în mod abuziv, precum şi consecinţele desfiinţării contractelor de vânzare cumpărare încheiate între stat şi chiriaşi pentru aceste imobile (inclusiv posibilitatea şi condiţiile de invocare de către chiriaşi a bunei credinţe) sunt reglementate în Legea nr. 10/2001, legea cadru în acest domeniu. Regimul juridic special al bunului litigios (imobil preluat de stat în mod abuziv) antrenează aplicabilitatea legii speciale.
Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că aceeaşi soluţie de principiu a fost stabilită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 31998/3/2008, prin decizia nr. 4301/08 septembrie 2010, prin care s-a soluţionat irevocabil acţiunea identică, formulată la aceeaşi dată şi înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe (Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti) de către cumpărătorii celuilalt apartament din imobil, apartamentul nr. 1 (B.F. şi B.F.).
Pentru a nu exista soluţii diferite, chiar diametral opuse, pentru două situaţii juridice absolut identice, care ar putea atrage condamnarea statului român pentru încălcarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., Curtea a considerat că, şi pentru acest argument, se impune a se stabili aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Faptul ca reclamanţii au înţeles să invoce prin cererea formulată dreptul comun în materia evicţiunii nu atrage consecinţa limitării judecaţii cauzei exclusiv din aceasta perspectivă. Obiectul cererii, care este acţiunea în pretenţii, trebuie privit distinct de textul legal aplicabil unei asemenea cereri. Printr-o cerere în pretenţii reclamantul, pretins creditor al sumei, solicită restituirea acesteia de către debitor, acesta reprezentând obiectul cererii. Regimul juridic aplicabil unui litigiu, oricare ar fi el, inclusiv o cerere de restituire a preţului bunului, ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare, este cel legal existent la un moment dat, în raport de natura litigiului. Reclamantul, atunci când indică un anumit text de lege drept temei al pretenţiilor sale, nu poate înlătura aplicarea altor texte legale care devin incidente în cauză în raport de situaţia de fapt şi pretenţia dedusă judecăţii.
Un anumit cadru legislativ se aplică persoanelor şi litigiilor dintre ele în mod inevitabil şi obligatoriu, nefiind lăsat la dispoziţia părţii dacă o anumită dispoziţie legal i se aplică sau nu, în funcţie de invocarea sa sau nu, raportat la interesele sale particulare. Ceea ce este lăsat la dispoziţia părţii este fixarea limitelor judecăţii sub aspectul obiectului şi cauzei juridice (desigur, şi sub aspectul cadrului procesual subiectiv). Cauza juridică, însă, nu este echivalenta cu un anumit text legal, ci se defineşte ca situaţia de fapt încadrată juridic în anumite instituţii juridice şi reglementari legale aplicabile în raport de mijlocul procedural ales de parte.
În raport de modul de soluţionare a problemei de drept privind legea aplicabilă, Curtea a constatat că prima instanţă a soluţionat în mod greşit acţiunea pe fond în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti.
Potrivit prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum erau în vigoare la data promovării acţiunii, obligaţia de restituire a preţului actualizat, ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească, revenea M.F.P. Ulterior, ca urmare a modificării legii, pe parcursul procesului, prin Legea nr. 1/2009, s-a stabilit că M.F.P. răspunde în numele S.R. atât pentru preţul plătit actualizat, cât şi pentru preţul de piaţă. Dispoziţiile art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, sunt aplicabile şi în prezenta cauză, întrucât sunt norme care stabilesc calitatea procesuală pasivă a debitorului obligaţiei de restituire.
În ceea ce priveşte o eventuală distincţie care s-ar putea face între M.F.P. şi S.R., reprezentat prin M.F.P., Curtea a considerat că aceasta este pur formală. Prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie o răspundere proprie a M.F.P., ci S.R. îşi asumă responsabilitatea plăţii sumelor ce constituie preţul actualizat, din fondul care s-a constituit tocmai din sumele plătite în baza contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, M.F.P. nefiind debitor pentru o obligaţie proprie, ci reprezentantul S.R., respectiv, instituţia prin intermediul căreia se efectuează plăţile în numele şi pe seama debitorului care este S.R.
Ca atare, împrejurarea că reclamanţii nu au indicat ca pârât M.F.P., ci S.R., reprezentat de M.F.P., nu constituie o piedică în analizarea pe fond a acţiunii în contradictoriu cu pârâtul indicat în acţiune, în condiţiile în care această obligaţie de plată este asumată de Stat, prin lege, iar cel care trebuie să facă plata în numele S.R. este M.F.P.
În consecinţă, Curtea a constatat că, potrivit normelor legale speciale, M.B. nu are calitate procesuală pasivă, aceasta revenind celuilalt pârât, S.R., prin M.F.P. şi, constatându-se că acţiunea faţă de acest pârât nu a fost soluţionată pe fond, a dispus, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În ce priveşte natura juridică şi eficienţa sentinţei civile nr. 3254 din 05 mai 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R., prin M.F.P., Curtea a constatat că, deşi acest act procedural a fost intitulat ”sentinţă”, în realitate este o încheiere premergătoare, în sensul art. 255 alin. (2) C. proc. civ., care se consideră a fi atacată odată cu fondul, deoarece prin aceasta s-a soluţionat doar o excepţie, fără a se judeca fondul cauzei.
Procedeul greşit al judecătoriei, de a soluţiona excepţia printr-o sentinţă separată, susceptibilă de cale de atac, urmată de disjungerea cererii de chemare în judecată formulată faţă de ceilalţi pârâţi, nu poate fi validat, deoarece este contrar sensului şi spiritului art. 137 C. proc. civ.
În ipoteza în care instanţa găseşte întemeiate una sau mai multe excepţii, a căror admitere nu pune însă capăt litigiului în întregul său, instanţa trebuie să se pronunţe prin încheiere interlocutorie asupra respectivelor excepţii şi să continue judecata pe aspectele rămase nesoluţionate, pronunţând în final o singură hotărâre.
Faptul că judecătoria s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R., prin M.F.P. printr-un act de procedură intitulat „sentinţă” nu înseamnă că s-a schimbat natura juridică pe care lege i-o conferă unui asemenea act. O asemenea hotărâre, indiferent cum este denumită, are natura unei încheieri interlocutorii, care poate fi atacată cu apel numai odată cu hotărârea finală, câtă vreme este un act al instanţei care nu a întrerupt cursul judecăţii [(art. 282 alin. (2) C. proc. civ.)]. Nu este admisibil, din punct de vedere procedural, ca în cazul fiecărei excepţii admise instanţa să pronunţe o hotărâre supusă căilor de atac şi să disjungă restul cauzei, fragmentând în mod nejustificat judecata.
În aceste condiţii, având în vedere că în cadrul motivului de apel vizând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului M.B. se critică inclusiv soluţia referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de S.R., prin M.F.P., Curtea a considerat că apelul a fost declarat inclusiv împotriva acestei soluţii adoptate (în mod greşit printr-o sentinţă) de Judecătoria Sectorului 2 şi pe care tribunalul (învestit prin sentinţa de declinare de competenţă) a îmbrăţişat-o, de vreme ce nu a mai judecat pricina şi în contradictoriu cu acest pârât.
Curtea a mai constatat că respectiva soluţie, dispusă de Judecătoria Sectorului 2, este lipsită de eficienţă, datorită faptului că a fost dispusă de o instanţă necompetentă material, fiind lovită de nulitate potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.M.B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a considerat că S.R., prin M.F.P., are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, punând semnul egalităţii între cele două instituţii, respectiv S.R., prin M.F.P., şi M.F.P.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 184/2002, în art. 50 alin. (3), prevăd în mod expres şi limitativ situaţiile în care M.F.P. şi nu S.R., prin M.F.P., poate fi obligat la restituirea preţului actualizat.
Recurentul susţine că din aceste dispoziţii legale reiese faptul că, eventual, M.F.P. este instituţia care trebuie să facă plata sumelor reactualizate plătite de chiriaşii ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu pot constitui temei legal pentru obligarea unei alte persoane juridice, respectiv S.R., prin M.F.P.
Prin urmare, instanţa de apel a greşit prin aceea că nu a avut în vedere faptul că, în cauză, M.F.P. asigură numai reprezentarea S.R., situaţie în care nu poate fi obligat în nume propriu şi nici persoanei reprezentate nu i se pot imputa obligaţiile personale ale reprezentantului.
Totodată, instanţa de apel a pronunţat o decizie în contradictoriu cu un pârât care nu mai avea această calitate, întrucât prin sentinţa civilă nr. 3254 din 05 mai 2008 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R., prin M.F.P., a fost respinsă acţiunea formulată împotriva acestui pârât şi s-a disjuns acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii SC R.V. SA şi M.B., formându-se un nou dosar.
Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat întrucât nicio parte nu a formulat cale de atac împotriva ei, devenind irevocabilă în ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R., prin M.F.P., astfel că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu o parte care nu a figurat ca pârât la instanţa de fond.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul M.B., prin P.G., cu consecinţa menţinerii sentinţei nr. 430 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au arătat că lasă soluţia la aprecierea instanţei.
Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a statuat instanţa de apel că, întrucât obiectul acţiunii formulată de reclamanţi îl constituie restituirea preţului plătit în baza contractului de vânzare-cumpărare, actualizat, precum şi a diferenţei dintre preţul de piaţă al imobilului şi preţul plătit actualizat, devin incidente prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, care reglementează situaţia juridică a imobilelor preluate de stat în mod abuziv, precum şi consecinţele desfiinţării contractelor de vânzare cumpărare încheiate între stat şi chiriaşi pentru aceste imobile (inclusiv posibilitatea şi condiţiile de invocare de către chiriaşi a bunei credinţe), reprezentând legea cadru în acest domeniu.
Astfel, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către M.F.P.”.
Este tocmai temeiul juridic a cărui aplicare, în mod corect a făcut-o instanţa de apel, tranşând problema raportului dintre norma generală şi cea specială.
Chiar dacă, potrivit textului de lege sus-menţionat, M.F.P. apare ca plătitor al preţului de piaţă al imobilelor, în realitate, el acţionează tot ca reprezentant al statului, acesta din urmă fiind singurul şi direct implicat în situaţia care a generat pierderea bunului de către cumpărători, iar nu M.F.P., în nume propriu.
În această materie, potrivit art. 50 alin. (3), reprezentarea S.R. se face de către M.F.P., care justifică legitimarea de a sta în proces, în numele statului, deoarece, potrivit legii, gestionează fondul extrabugetar alimentat de sumele de bani constând în preţul plătit de cumpărătorii chiriaşi şi din care, corelativ, se restituie preţul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.
Ministerul acţionează ca simplu instrument plătitor al sumelor de bani sus-menţionate, în numele statului, iar nu în nume propriu, neavând nicio obligaţie în legătură cu plata acestor sume, rezultată dintr-o activitate proprie.
De altfel, şi potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop”.
Ca atare, deşi i se recunoaşte statului personalitate juridică în raporturile în care participă în nume propriu, fiind considerat subiect distinct de drepturi şi obligaţii, ca entitate teoretică şi abstractă, acţionează, în îndeplinirea obligaţiilor sau atribuţiilor pe care le are, prin organele sale reprezentative, potrivit legii, neputând figura în proces şi nici în raporturile juridice civile, ca atare, în absenţa unor reprezentanţi.
Cu excepţia unei dispoziţii speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este şi cazul ipotezei în care se pune problema restituirii preţului reactualizat/plăţii valorii de circulaţie a bunului, către cumpărătorii care au pierdut imobilul în cadrul demersului fostului proprietar [(art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001)].
Este fără dubiu că M.F.P. nu are nicio contribuţie proprie şi efectivă în tot acest lanţ de raporturi juridice, începând cu preluarea imobilului de la fostul proprietar şi până la restituirea preţului sau a valorii de circulaţie către cumpărători, şi, cu atât mai puţin, vreo culpă în situaţia juridică creată în legătură cu bunul imobil respectiv şi, în final, cu efectele pierderii proprietăţii bunului, de către cumpărători.
Reclamanţii au intenţionat să atragă în proces persoana care are obligaţia de plată, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar instanţa de apel a dat curs acestui demers, identificând, în mod corect, calitatea procesuală pasivă în persoana M.F.P., reprezentantul statului în privinţa executării acestei obligaţii, potrivit celor deja arătate.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului potrivit căreia sentinţa civilă nr. 3254 din 05 mai 2008 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, prin care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R., prin M.F.P., a intrat în puterea lucrului judecat, devenind irevocabilă în ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale.
Curtea de apel a considerat că această „sentinţă” este în realitate o încheiere interlocutorie, în sensul art. 255 alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul nu a formulat critici cu privire la calificarea dată de instanţa de apel acestui act procedural, iar instanţa de recurs nu poate analiza decât criticile formulate prin motivele de recurs cu care a fost sesizată.
Aşa fiind, invocarea în faţa instanţei de recurs a autorităţii de lucru judecat al acestei „sentinţe”, în condiţiile în care recurentul nu a combătut considerentul curţii de apel, nu poate fi primită.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor din legea specială incidente în materie astfel că, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P.M.B. împotriva deciziei civile nr. 575/ A din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4282/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4587/2012. Civil → |
|---|
