ICCJ. Decizia nr. 4595/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4595/2012
Dosar nr. 1947/3/2010
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 20 ianuarie 2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul G.D. a chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul politic al detenţiei pe care a suportat-o în intervalul de timp cuprins intre 11 aprilie 1944 - 2 mai 1948, perioada în care a fost reţinut ca prizonier în lagărul de muncă O. din Siberia - U.R.S.S. şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 735.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume calculat la data efectuării plaţii, (câte 15.000 euro pentru fiecare lună de detenţie), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin privarea de libertate cu caracter politic pe care a suportat-o în intervalul de timp menționat, în care a fost prizonier în lagărul din U.R.S.S.
În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 (M. Of. nr. 396/11.06.2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1132 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.M. Bucureşti.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost luat prizonier şi reţinut în lagărul de muncă O. din Siberia - U.R.S.S. în intervalul cuprins între 11 aprilie 1944 - 02 mai 1948.
Or, faţă de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, această măsură nu se încadrează în ceea ce reprezintă condamnări, în sensul acestor dispoziţii, iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, despăgubiri se pot acorda pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, ceea ce înseamnă că reclamantul nu se încadrează în ipoteza textului legal menţionat, întrucât, în mod evident, măsura reţinerii ca şi prizonier în lagărul de muncă O. din Siberia - U.R.S.S. nu poate fi echivalată cu o condamnare penală.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul G.D., care a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică.
Prin decizia nr. 609/ A din data de 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul reclamantului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că măsura administrativă în legătură cu care reclamantul solicită constatarea caracterului politic, în condiţiile Legii nr. 221/2009, reţinerea ca prizonier în lagărul de muncă O. din Siberia - U.R.S.S., în perioada 11 aprilie 1944 - 2 mai 1948, fost luată şi şi-a produs efectele începând cu data de 11 aprilie 1944. Domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009 este circumscris prin însuşi titlul acesteia, deoarece priveşte condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Chiar dacă anterior datei de 6 martie 1945 au existat condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative cu caracter politic, acestea nu intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009, deoarece, prin ipoteză, nu se încadrează în perioada de referinţă.
Susţinerile reclamantului din cadrul concluziilor pe fond, conform cărora dispoziţiile Legii nr. 221/2009 îi sunt aplicabile, deoarece cel puţin o perioadă din detenţie se încadrează în perioada de referinţă a legii, nu pot fi primite, întrucât faptul epuizării efectelor reţinerii în lagărul de muncă ulterior datei de 6 martie 1945, nu poate avea semnificaţia dispunerii măsurii administrative după această dată.
Şi Decretul-Lege nr. 118/1990, invocat de apelantul reclamant, se referă la persoanele persecutate din motive politice cu începere de la data de 6 martie 1945.
Câmpul de aplicare al Legii nr. 221/2009 nu poate fi extrapolat peste voinţa legiuitorului, care a înţeles să includă în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, doar măsurile cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru a se putea constata caracterul politic al măsurilor administrative de genul celor a căror victimă a fost reclamantul este necesară modificarea Legii nr. 221/2009 sau mai exact al domeniului de aplicare al acesteia.
Prin urmare, acţiunea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere că măsura la care acesta a fost supus a fost luată anterior datei care constituie începutul perioadei de referinţă a legii, astfel că nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009.
În subsidiar, curtea de apel a constatat că, şi dacă susţinerile reclamantului ar fi adevărate şi măsura la care acesta a fost supus s-ar încadra în prevederile Legii nr. 221/2009, oricum, partea nu ar putea beneficia de despăgubiri morale, având în vedere că textul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi, în temeiul căruia puteau fi solicitate aceste despăgubiri a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
Susţinerile apelantului reclamant conform cărora efectele deciziei nr. 1358/2010 nu ar fi aplicabile proceselor în curs, sunt contrare dispoziţiilor art. 147 din Constituţie, dispoziţiilor art. 322 pct. 10 C. proc. civ. şi prevederilor Legii nr. 47/1992. Dispoziţiile dintr-o lege, declarate neconstituţionale, nu pot fi considerate constituţionale şi aplicate nici proceselor în curs, nici proceselor viitoare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul G.D., solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulă.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa de apel a făcut o interpretare restrictivă a Legii nr. 221/2009, limitând în mod greşit aplicabilitatea acestui act normativ numai la cei care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora pronunţate, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, scăpând astfel din vedere scopul urmărit de legiuitor prin apariţia acestei legi, respectiv repararea prejudiciului moral suferit în perioada anterior enunţată, ceea ce reprezintă practic o aplicare greşită a art. 5 din Legea nr. 221/2009, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se referă în mod evident la „prejudiciul moral” suferit de cei persecutaţi din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră atât cei condamnaţi, cât şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Astfel, cei ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic sunt asimilaţi persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect ce rezultă din chiar definirea Legii nr. 221/2009, esenţa acestui text de lege constituind-o dreptul respectivelor persoane de a beneficia de reparaţia prejudiciului moral pe care l-a suportat prin măsura ce i-a fost aplicată (condamnare sau măsura administrativă cu caracter politic).
De altfel, și în practica instanţelor de judecată s-a apreciat în mod unanim că sintagma „prejudiciul moral suferit prin condamnare” este folosită într-un sens larg, incluzând atât prejudiciul moral suferit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, cât și cel produs prin luarea unei măsuri administrative cu caracter politic.
Consideră reclamantul că în cazul de față, instanţa de apel a greşit atunci când a avut în vedere data luării măsurii administrative, respectiv 11 aprilie 1944, raportându-se la perioada de referinţă a Legii nr. 221/2009, respectiv la intervalul cuprins între 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fără a ține cont de esenţa actului normativ invocat și anume, repararea prejudiciului moral suferit în această perioadă de timp.
Mare parte din perioada pe care recurentul-reclamant pa petrecut-o în lagărul de muncă din Siberia corespunde cu perioada avută în vedere de legiuitor pentru acordarea compensaţiilor cu caracter moral.
Aşadar, deşi măsura internării în lagărul de muncă a fost luată la data de 11 aprilie 1944, recurentul-reclamant a fost eliberat din lagăr la data de 02 mai 1948, astfel încât pentru perioada 06 martie 1944 - 02 mai 1948 (perioada avuta in vedere de Legea nr. 221/2009), acesta poate beneficia de măsurile reparatorii cu caracter moral instituite prin Legea nr. 221/2009.
Esenţial în interpretarea și aplicarea Legii nr. 221/2009, nu este data la care s-a dispus condamnarea cu caracter politic sau măsura administrativă asimilată acesteia, ci dacă în intervalul cuprins între 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 persoana a suferit un prejudiciu moral de pe urma unor astfel de măsuri, prejudiciu necesar a fi reparat.
Or, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului avut în vedere și de Legea nr. 221/2009, nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura economică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.
Tocmai pentru aceste motive, s-a considerat că ceea ce trebuie evaluat în realitate este despăgubirea ce vine să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare.
Tocmai de aceea, legiuitorul a avut în vedere prin reglementările instituite de Legea nr. 221/2009, acordarea posibilităţii ca o instanţă de judecată sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial să stabilească o sumă de bani necesară nu atât pentru a pune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Or, în cazul de față, este evident că recurentul a fost privat de libertate în perioada avută in vedere de Legea nr. 221/2009, fiindu-i afectate totodată, demnitatea, sănătatea, viața socială și de familie, toate acestea subsumându-se unui prejudiciu moral pe care acesta l-a suferit și care se încearcă a fi reparat prin acordarea unor compensaţii băneşti.
Aşadar, în cazul de față, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere prejudiciul moral suferit de recurentul-reclamant în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 221/2009 și nu să se raporteze doar la data la care a început perioada de detenţie în lagărul de muncă.
O interpretare corectă a legii ar trebui să pornească de la faptul că nu există nicio raţiune pentru care să fie excluse de la acordarea de despăgubiri persoanele a căror persecutare din motive politice, a început anterior perioadei avute în vedere de lege, dar care s-a întins ulterior și pe această perioadă.
De asemenea, în motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită, întrucât a aplicat în mod greșit dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată și așa cum a rezultat de altfel, din relaţiile primite de la C.L.P.S. 4 Bucureşti, cu data de 01 noiembrie 1991 recurentul-reclamant a beneficiat de o pensie suplimentară de deţinut politic, ce i-a fost acordată în baza Decretului-Lege nr. 118/1991.
De aceea, instanţa de apel, pornind de la prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, avea obligaţia de a ține cont de faptul că, pentru acea parte din perioada de detenţie în lagărul de muncă cuprinsă între 6 martie 1945 și 2 mai 1948, recurentului-reclamant i-a fost recunoscuta deja vechimea în muncă in baza Decretului nr. 118/1990 și de a analiza în ce măsura poate fi reparat prejudiciul moral suportat de acesta prin reţinerea în calitate de prizonier de la data de 6 martie 1945 și până la data de 2 mai 1948, în lagărul de munca O. din Siberia - U.R.S.S.
Recurentul-reclamant a susținut și că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, deşi am argumentat pe larg care sunt motivele pentru care Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu poate fi aplicată în prezenta cauză, în motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel nu răspunde acestor probleme ridicate de noi, limitându-se doar a menţiona că: „dispoziţiile dintr-o lege, declarate neconstituționale nu pot fi considerate constituţionale și aplicate nici proceselor în curs, nici proceselor viitoare”, ceea ce în fapt constituie o nemotivare a soluţiei adoptate.
În situaţia de față, în motivarea hotărârii instanţa de apel trebuia să se refere în concret la susţinerile apelantului-reclamant și la argumentele acestuia referitoare la problema aplicabilităţii în prezenta cauza a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, având obligaţia de a preciza motivele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite.
Textul de lege declarat neconstituţional a fost lipsit de efecte numai de la data publicării în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicare ce s-a făcut la data de 15 noiembrie 2010, iar efectele textului de lege declarat neconstituțional au încetat numai pentru viitor.
În cazul de față, la data formulării prezentei acţiuni dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu erau declarate neconstituţionale și își produceau efectele, în sensul că îi confereau reclamantului dreptul de a solicita instanţei să constate caracterul politic al detenţiei sale într-un lagăr de muncă forţată și să solicite obligarea S.R. la plata unor despăgubiri cu caracter moral pentru prejudiciul suferit datorită acestei detenţii.
Aşadar, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în vigoare la data formulării prezentei acţiuni, îi confereau reclamantului posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată în vederea valorificării acestui drept.
O aplicare retroactivă a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale ar face iluzorie speranţa legitimă a reclamantului de a-și valorifica un drept deja dobândit, respectiv dreptul de a solicita instanţelor de judecată să constate caracterul politic al unei detenţii și acordarea despăgubirilor cu caracter moral pentru prejudiciul suferit în acea perioadă de detenţie.
La data formulării acţiunii de către reclamant, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 era în vigoare și își producea efectele, ceea ce a condus la naşterea unei speranţe legitime în sarcina acestuia, care valorificându-și dreptul pe care i l-a conferit acest text de lege, s-a adresat instanţei de judecată.
Aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 unui proces pendinte și suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, ce declanşaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile și previzibile, poate fi asimilată intervenţiei legislativului în timpul procesului și creează premisele unei discriminări între persoane care deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice au beneficiat de un tratament juridic diferit în funcţie de deţinerea sau nu a unei hotărâri definitive la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Prin motivele de recurs, s-a invocat și faptul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 16 și art. 147 din Constituţia României, art. 6 alin. (1) și art. 14 din C.E.D.O., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant se află în situaţia în care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată anterior intervenirii Deciziei Curţii Constituţionale, motiv pentru care, în cauza de față sunt aplicabile dispoziţiile legale de la momentul investirii instanţei, această decizie neputând retroactiva, fără a afecta în principiu garantarea art. 6 al C.E.D.O., art. 14 al Convenţiei si art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O., de către instanţa naţională, ce este prima chemată să le aplice.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, reclamantul a fost prizonier de război în Rusia, în urma celui de-al doilea război mondial, iar prin acţiunea promovată reclamantul tinde la repararea prejudiciului moral încercat de acesta pentru perioada de după 23 august 1944.
Situaţia dedusă judecăţii nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a intenţionat acordarea anumitor reparaţii pentru condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Fără a nega traumele prizonieratului pe care l-a suportat reclamantul, Înalta Curte constată că Legea nr. 221/2009 nu şi-a propus repararea şi a acestui tip de prejudiciu, măsurile reparatorii reglementate prin actul normativ de referinţă privind repararea consecinţelor condamnărilor cu caracter politic şi a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada comunistă, respectiv, după instaurarea regimului comunist, 6 martie 1945 şi până la 22 decembrie 1989.
În consecinţă, legea nu a avut în vedere decât cauze ale prejudiciilor imputabile direct şi nemijlocit regimului comunist, iar nu regimului anterior sau situaţiilor determinate de război, chiar dacă acestea au avut consecinţe şi ulterior, derulându-se şi după 6 martie 1945.
În consecinţă, dispoziţiile legii speciale, ce constituie temeiul de drept al acţiunii reclamantului sunt clare şi nu lasă loc de interpretări, neputând fi aplicate prin analogie şi altor situaţii decât cele prevăzute de lege.
Recurentul-reclamant a invocat şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care reglementează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt si de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.
În cauză, nu se verifică niciuna din aceste ipoteze, întrucât pe de o parte, instanţa de apel a arătat argumentat care sunt considerentele de fapt şi de drept pentru care a adoptat soluţia, iar pe de altă parte, motivarea deciziei este concordantă cu dispozitivul acesteia, aşa încât hotărârea pronunţată cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Față de cele ce preced, recursul va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva deciziei nr. 609/ A din data de 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4591/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4600/2012. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
