ICCJ. Decizia nr. 4580/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 487 din 16 mai 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația formulată de contestatorii P.D.D. și A.P.O.M., în contradictoriu cu M.A.I., a dispus anularea deciziei nr. 498 din 7 februarie 20500 emisă de M.A.I. și a obligat intimatul să lase contestatorilor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în corn. Ghimpați, jud. Giurgiu, compus din 15.600 m.p. teren și construcție ce au formulat obiectul notificărilor cu nr. 20645 și 20646 din 13 iulie 2011 trimise prin B.E.J. M.C.
Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 1653, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, decizie casată de înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8895 din 06 noiembrie 2005, cu trimitere spre rejudecare.
Prin considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul litigiului și întinderea acestui drept.
Astfel, contestatorii au susținut că sunt moștenitorii defunctelor E.P., E.P. și A.G., iar instanța de fond a reținut că aceștia sunt succesorii defuncților A.C.P., P.A.I.L. și P.E., în timp ce instanța de apel a stabilit că aceeași contestatori sunt succesorii defunctei A.G.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 85 din 22 martie 1926, depusă în copie la dosar, în care nu este menționată instanța care a pronunțat-o, numitei A.G. i-a fost atribuit, cu ocazia partajului succesoral, doar un lot din întreaga masă succesorală, iar din extrasul, copie, din tabloul de proprietăți expropriate prin Decretul Ministerului Apărării Naționale rezultă că exproprierea nu s-a referit doar A.G., căreia i-a fost expropriată suprafața de 50 ha, ci și la E.V.M., ce nu se pretinde a fi autoarea reclamanților de la care, au fost expropriate "conace".
Date fiind aceste neconcordanțe se impunea completarea probei cu înscrisuri și cu expertiză tehnică, pentru a fi individualizat imobilul ce formează obiectul litigiului (vecinătăți, compunere), în raport de actele de proprietate și pe baza măsurătorilor ce vor fi efectuate de către expertul tehnic.
Rejudecând, instanța de apel, prin decizia civilă nr. 205 din 24 februarie 2011, a respins apelul pârâtului, pentru motivele ce urmează.
Referitor la calitatea procesuală activă a contestatorilor, instanța a reținut că, potrivit actelor de stare civilă aflate la dosar, aceasta este dovedită și, spre edificare, se poate verifica după lanțul succesoral depus de însăși contestatori, aflate la dosar curte (după rejudecare) și care este susținut (așa cum s-a arătat mai sus de actele de stare civilă aflate la dosar).
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert M.I.M. și a stabilit identificarea și delimitarea suprafeței de teren ce a aparținut autorului contestatorului cât și construcțiile fiind de 6.537,67 m.p. și folosit de subunitatea de pompieri a corn. Ghimpați, jud. Giurgiu, cu patru clădiri, clădirile edificate, stabilind expertul că aparținând autorilor notificatorilor, anume P.D.D.
S-a reținut că prin hotărârea nr. 491 din 1 decembrie 1913 moșiile C. (actual jud. Giurgiu) și C.B. nu s-au partajat, rămânând în indiviziune, iar din hotărârea 85 din 22 martie 1926 rezultă că au rămas de împărțit moșiile de la C. și conacele. Acestea s-au împărțit prin aceiași hotărâre, în sensul că terenurile s-au tras la sorți pentru moștenitori (terenurile din C. și C.V., iar conacele s-au atribuit lui I.P.P., anume conacul de a moara C., cu 12 pogoane și cele două terenuri ce înconjurau terenul morii (mai puțin patru pogoane prevăzute în actul de vânzare - cumpărare nr. 3695/12) restul conacelor și imobilelor din Giurgiu rămânând în indiviziune între pârâtele surori.
Tot prin aceea sentință din 1926, moșia C. revine lui E.A.M.E. arătată ca fiind moștenitoarea lui C.(C.)P.
Or, în acțiunea de la tribunal, P.D.D., A.P.O.M., solicită în natură imobilul (construcție și teren de 15.600 m.p.) din corn. Ghimpați jud. Giurgiu.
Deși contestatorii susțin în concluziile scrise că numai conacul de la moara C. (nu conacul principal din C.) a rămas în indiviziunea moștenitorilor nu se face nicio dovadă clară în acest sens. Prin hotărârea din 1926 terenul din C. revine (și alte terenuri) E.A.M.E.
Cu referire la ultimele răspunsuri la obiecțiuni ale expertului acesta explică diferența între suprafețele de terenuri de 19.700 m.p. și 15.600 m.p. cu cele din măsurători de 14.268,68 m.p. datorită extinderii unui cimitir, iar toate construcțiile se găsesc pe lotul nr. 1 construcții unde funcționează subunitatea de pompieri.
Curtea a reținut, analizând ansamblul probator de la dosar (cu deosebire raportul de expertiză și obiecțiunile acestuia), dar și Decretul Marii Adunări Naționale din 1949 prin care s-a realizat exproprierea, dar și faptul că imobilele solicitate au căzut în lotul E.V.M., că, contestatorii nu sunt îndreptățiri să li se restituie în natură terenul și construcțiile (aceasta rezultând din însăși actele de partaj depuse după casare în apel), așa cum rezultă și din expertiza efectuată tot după casare.
De altfel, după casarea cu trimite, se avea de lămurit dreptul de proprietate și întinderea acestuia, dacă succesorilor A.G. le reveneau prin partaj aceste terenuri, ceea ce s-a lămurit după rejudecare.
împotriva deciziei a declarat recurs M.A.I. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța nu a respectat dispozițiile instanței de recurs în ceea ce privește administrarea de probe referitoare la calitatea de succesor față de persoana îndreptățită, precum și la individualizarea imobilului în litigiu.
Astfel, imobilul revendicat a fost naționalizat de la E.E.M. și nu de la autoarea notificatorului P.D.D., A.D.G.
Aceeași concluzie se impune și față de A.P.O.M., deoarece dovada calității de moștenitor se poate face prin certificat de moștenitor, ori de calitate de moștenitor, conform pct. 4.2 și pct. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Instanța de apel a administrat aceleași înscrisuri existente la dosarul cauzei înainte de casarea cu trimitere.
Cu privire la conținutul raportului de expertiză, se arată că instanța trebuie să aibă în vedere planurile cadastrale cu elementele de reper evidențiate, anterioare preluării imobilului ca și planurile actuale întrucât expertul a arătat că "suprapunerea suprafeței de teren care a aparținut autorilor reclamanților față de cea aflată în administrarea M.A.I. este imposibilă prin identificare exactă..".
O altă critică se referă la contradicția dintre considerente și dispozitiv, deoarece din motivare nu se înțelege dacă instanța de apel a considerat că reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la restituirea imobilului revendicat.
înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Hotărârile instanței de recurs, în caz de casare cu trimitere, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
în cauza de față, instanța de recurs a impus judecătorilor instanței superioare de fond administrarea de noi probatorii pentru stabilirea pe deplin a următoarelor împrejurări de fapt:
1. calitatea de succesori a contestatorilor față de persoana/persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, înscrise în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
2. întinderea dreptului de proprietate la care au vocație reclamanții și
3. individualizarea imobilului ce formează obiectul litigiului (vecinătate, compunere).
Cu privire la calitatea reclamanților de succesori ai persoanei ori persoanelor îndreptățite, instanța de apel reține ca fiind dovedită "conform actelor de stare civilă .. și după lanțul succesoral depus de contestatori", fără a face propria analiză a probatoriilor administrate sub acest aspect, respectiv a actelor de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Sub acest din urmă aspect, instanța de apel nu s-a preocupat să stabilească de o manieră logică, coerentă prin coroborare cu actele ce atestă deținerea proprietății, cine este titularul inițial al dreptului de proprietate, în condițiile în care instanța de casare a arătat în considerentele deciziei că «exproprierea nu s-a referit doar la A.G., căreia i-a fost expropriată suprafața de 50 ha, ci și la E.V.M., ce nu se pretinde a fi autoarea reclamanților de la care au fost expropriate "conace"».
De asemenea, potrivit dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de trimitere avea obligația să stabilească clar întinderea dreptului de proprietate.
Maniera în care este redată întinderea și componența dreptului de proprietate este confuză și superficială.
Procedând în acest mod, instanța de apel nu a motivat de fapt hotărârea pronunțată, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Totodată, se constată în decizie existenta unei contradicții între considerente, în sensul că din unele rezultă că apelul este nefondat câtă vreme se afirmă că "contestatorii nu sunt îndreptățiți să li se restituie în natură terenul și construcțiile (aceasta rezultând din însăși actele de partaj depuse după casare în apel), așa cum rezultă și din expertiza efectuată după casare", iar din altele că acesta este fondat (pârâtul nu a făcut dovezi clare în sensul limitelor casării).
Cum instanța de apel nu a stabilit întinderea dreptului de proprietate a autorului/autorilor reclamanților, calitatea acestora din urmă de succesori ai persoanei/persoanelor îndreptățite, conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză este nelămuritor în sensul stabilit de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizie de casare.
înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) cu referire la art. 314 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4598/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4544/2012. Civil → |
|---|
