ICCJ. Decizia nr. 4652/2012. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4652/2012
Dosar nr. 945/111/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 224/ C din 05 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta L.C. în contradictoriu cu pârâta G.L.A.
S-a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti nr. 07-MI-1215528, pronunţată la data de 19 martie 2009, de către instanţa judecătorească districtul Cook, Primul District Municipal Statul Illinois Statele Unite ale Americii şi s-a încuviinţat executarea hotărârii mai sus amintite pe teritoriul României.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8 lei, reprezentând taxă de timbru, în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că prin hotărârea nr. 07-MI-1215528 pronunţată la data de 19 martie 2009 de către instanţa judecătorească a Districtului Cook primul district municipal statul Illinois Statele Unite ale Americii Sentinţa este definitivă şi executorie.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, hotărârile străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt definitive - potrivit legii statului unde au fost pronunţate, instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii, competenţa să judece procesul, există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
Aceste condiţii fiind îndeplinite, văzând şi prevederile art. 172 din Legea nr. 105/1992 şi interesul pe care-l are reclamanta îl invocă prin cererea formulată, s-a admis cererea, sens în care a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii nr. 07-MI-1215528, pronunţată la data de 19 martie 2009 de către instanţa judecătorească a Districtului Cook primul district municipal statul Illinois Statele Unite ale Americii şi a încuviinţat executarea hotărârii, pe teritoriul României.
Prin încheierea din 10 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 224/C/2010 pronunţată in Dosarul nr. 945/111/2010 al Tribunalului Bihor formulată de reclamanta L.C. în contradictoriu cu pârâta G.L.A.
Pentru a dispune în acest mod, tribunalul a reţinut că în speţă nu sunt incidente în speţă disp. art. 281 C. proc. civ. Astfel, în urma verificărilor efectuate instanţa a constatat că la dosar nu a fost depusă dovada achitării cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta G.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei civile atacate în sensul respingerii cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti nr. 07-MI-1215528, pronunţată la data de 19 martie 2009 de către instanţa judecătorească a Districtului Cook, Statul Illinois, SUA şi de încuviinţare a executării hotărârii, pe teritoriul României.
În motivare, a arătat că înscrisul depus de reclamantă la dosarul cauzei nu este o hotărâre judecătorească, respectiv înscrisul intitulat „T.C.O.” ar fi un formular completat la termenul de judecată în cuprinsul căruia se fixează noul termen şi/sau se dispune măsuri, fiind echivalentul încheierilor de şedinţă din procedura de judecată prevăzută de legislaţia civilă română, iar înscrisul intitulat „M.C.O.” ar fi tot un formulat cuprinzând termenul de apel.
A susţinut că prin înscrisul „T.C.O.” s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 29.400 dolari S.U.A., plus costuri de 416 dolari S.U.A., în favoarea reclamantei fără însă a se indica ce reprezintă această sumă şi temeiul în baza căruia s-a stabilit această obligaţie.
De asemenea, a susţinut că reclamanta nu a anexat cererii de recunoaştere a hotărârii străine copia dovezii de înmânare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice act de natură să probeze că hotărârea străină îndeplineşte condiţiile cerute de art. 167 din Legea nr. 105/1992.
A mai arătat că soluţia instanţei de judecată din Illinois este rezultatul unei fraude, date fiind menţiunile contradictorii din actele de procedură depuse la dosarul prezentei cauze şi mai ales datorită faptului că nu apelanta pârâtă ar fi semnat actul „Notificare solicitare apel” depus la 17 aprilie 2009, deci nu ar fi declarat apel şi nici nu ar fi fost prezentă în instanţă şi că hotărârea primei instanţe de a încuviinţa executarea hotărârii judecătoreşti pe teritoriul României este nelegală deoarece instanţa nu a fost investită cu o astfel de cerere, acordându-se mai mult decât s-a cerut.
Reclamanta L.C. a formulat apel împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2010 pronunţată în cameră de consiliu, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în totalitate a încheierii pronunţate de Tribunalul Bihor în sensul îndreptării erorii din sentinţa civilă nr. 224/ C din 5 iulie 2010 a Tribunalului Bihor în Dosar nr. 945/111/2010, cu privire la calculul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta G.L.A., respectiv aceasta să fie obligată la plata sumei de 1.508 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1500 lei reprezintă onorariul de avocat şi 8 lei taxa de timbru în favoarea reclamantei.
În motivare, a arătat că dovada achitării onorariului de avocat a fost depusă pe parcursul şedinţei de judecată din data de 28 iunie 2010 până la finalizarea dezbaterilor din acea zi.
Prin decizia civilă nr. 178/ A din 28 iunie 2011 Curtea de Apel Oradea a respins ambele apeluri reţinând următoarele.
Prin hotărârea nr. 07-MI-1215528 pronunţată la data de 19 martie 2009 de către instanţa de judecată a Districtului Cook, Primul District Municipal, Statul Illinois, SUA, pârâta G.L.A. a fost obligată să-i plătească reclamantei L.C. suma de 29.816 dolari S.U.A.
Reclamanta L.C. a solicitat recunoaşterea în România a acestei hotărâri.
În mod corect şi judicios, instanţa de fond a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta L.C. şi a dispus recunoaşterea şi executarea acestei hotărâri pe teritoriul României.
Criticile formulate de apelanta pârâtă G.L., în sensul că înscrisul depus de reclamantă la dosarul cauzei nu este o hotărâre judecătorească şi că aceasta nu ar fi definitivă au fost găsite nefondate. Astfel, deşi i-au fost acordate pârâtei mai multe termene de judecată, pentru a putea depune dovezi în acest sens, reprezentantul acesteia la ultimul termen de judecată a arătat că nu dispune de nici un alt înscris eliberat de instanţa din S.U.A. Ori, în acest context, apreciem că înscrisul, al cărui copie xerox se află la fila 43 dosar apel (traducerea acestuia se află la fila 43 dosar apel) constituie o hotărâre judecătorească care poate fi recunoscută pe teritoriul României, fiind îndeplinite prevederile art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Hotărârea judecătorească a cărei recunoaştere se cere, este definitivă şi executorie, aspecte ce rezultă din înscrisul a cărei copie xerox se află la fila 52 dosar apel (traducerea se află la fila 53 dosar apel). Astfel, în înscrisul „M.C.O.” – Decizie – Termen Apel se arată că cererea cu privire la anularea hotărârii date în contumacie din 19 martie 2009 depusă de pârâta G.L. a fost respinsă, atrăgându-i-se totodată atenţia acesteia că în cazul în care va mai înainta alte apeluri, va fi obligată şi la plata onorariilor avocaţiale.
Nefondate au fost apreciate şi criticile recurentei pârâte G.L. în sensul că ceea ce a hotărât instanţa de judecată din Districtul Cook, Statul Illinois, SUA ar fi rezultatul unei fraude.
Astfel, apelanta pârâtă a susţinut că există menţiuni contradictorii în actele de procedură depuse la dosarul cauzei precum şi faptul că nu ea a semnat actul „Notificare solicitare apel” depus la 17 aprilie 2009 şi că nici nu ar fi fost prezentă în instanţă. Cu toate acestea, recurenta nu a depus nici o dovadă nici în acest sens, respectiv că semnătura de pe anumite acte de procedură nu-i aparţin şi nici nu depune dovezi că ar fi invocat aceste nereguli în faţa instanţei din Districtul Cook, SUA. Mai mult, deşi a susţinut că nu a atacat hotărârea pronunţată de Tribunalul Itinerant din Districtul Cook - SUA din 19 martie 2009, în înscrisul Decizie - Termen apel (filele 52-53 dosar apel) apare consemnat faptul că pârâta G.L. a fost prezentă în faţa Tribunalului în şedinţa din 28 aprilie 2009 când i-a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii din 19 martie 2009.
Referitor la încuviinţarea executării hotărârii pe teritoriul României, s-a apreciat că aceasta este consecinţa firească a recunoaşterii unei hotărâri străine, nefiind necesară existenţa unei cereri de încuviinţare a executării distinctă de cererea de recunoaştere a hotărârii străine. De altfel, chiar în cererea de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a încercat punerea în executare silită a hotărârii pe teritoriul Statelor Unite, dar că în urma demersurilor efectuate a aflat că pârâta G.L. se află în România şi că ar poseda mai multe imobile pe raza localităţii Oradea, arătând astfel că este evidentă necesitatea recunoaşterii acestei hotărâri pe teritoriul României.
Referitor la apelul declarat de reclamanta apelantă L.C. s-a constatat că, în mod corect şi judicios, instanţa de fond a respins cererea de îndreptare a erorii materiale constatând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Astfel în chiar cuprinsul motivelor de apel a rezultat că, deşi, la ultimul termen de judecată s-a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial, reclamanta prin reprezentantul său nu a depus dovada achitării onorariului avocaţial odată cu dezbaterea pe fond a cauzei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta şi pârâta.
Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reiterând motivele de apel, respectiv că trebuiau acordate şi cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat întrucât chitanţa doveditoare a fost depusă la dosar în data de 28 iunie 2010.
În recursul declarat de pârâtă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a susţinut că înscrisul depus de reclamantă nu este o hotărâre judecătorească, că s-au administrat probatorii contradictorii, că hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude şi că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut atunci când a dispus şi încuviinţarea executării hotărârii străine pe teritoriul ţării noastre.
Recursul reclamantei este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În ce priveşte motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În speţă, recurenta nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menţionat anterior şi nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs.
Aşa-zisele aspecte de nelegalitate au constat în nemulţumiri faţă de modalitatea de soluţionare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, aspect care nu poate fi reţinut drept motiv de recurs întemeiat pe punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, se va constata nulitatea acestui recurs.
Recursul pârâtei este fondat pentru considerentele care succed.
Instanţa a reţinut greşit că încuviinţarea executării hotărârii pronunţate în S.U.A. este consecinţa firească a recunoaşterii sale pe teritoriul României. Procedând astfel, a dat mai mult decât s-a cerut.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat doar recunoaşterea hotărârii pe teritoriul ţării noastre.
Pentru încuviinţarea executării acesteia, art. 174 din Legea nr. 105/1996 precizează că trebuie să existe o cerere expresă în acest sens, or, în speţă o asemenea cerere nu există.
În plus, pentru soluţionarea unei asemenea cereri instanţa este obligată să verifice dacă hotărârea este executorie pe teritoriul statului care a pronunţat-o şi dacă nu s-a prescris dreptul de a cere executarea ei, verificări care nu au fost întreprinse deoarece instanţa nu le-a considerat necesare.
Celelalte motive de recurs nu pot fi reţinute întrucât, astfel cum corect a apreciat instanţa, recurenta nu a produs nici o probă în susţinerea afirmaţiilor că înscrisul prezentat nu ar fi o hotărâre judecătorească, că există menţiuni contradictorii în actele de procedură şi că hotărârea ar fi rezultatul unei fraude. De altfel, nici în faţa instanţei străine, unde a fost prezentă la termenul din 28 aprilie 2009, nu a depus nici o dovadă pentru a combate susţinerile reclamantei, motiv pentru care i s-a şi respins apelul.
Pentru faptul că instanţa, ignorând obiectul cererii, recunoaşterea hotărârii străine, s-a pronunţat şi asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv încuviinţarea executării hotărârii, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi nu pct. 8, cum a indicat recurenta, recursul se va admite, se va modifica în parte decizia, în sensul admiterii apelului pârâtei şi înlăturării dispoziţiei privind încuviinţarea executării hotărârii pronunţate în S.U.A. pe teritoriul ţării noastre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta L.C. împotriva deciziei nr. 178 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Admite recursul declarat de pârâta G.L.A. împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârâta G.L.A. împotriva sentinţei civile nr. 224/ C din 5 mai 2010 a Tribunalului Bihor şi înlătură dispoziţia privind încuviinţarea executării hotărârii judecătoreşti nr. 07-MI-1215528 pronunţată la 19 martie 2009 de către Instanţa Judecătorească a Districtului Cook, Primul District Municipal al Statului Illinois S.U.A., pe teritoriul României.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4651/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4653/2012. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
