ICCJ. Decizia nr. 4655/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4655/2012
Dosar nr. 3947/1/2006
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1925 din 30 aprilie 1999 reclamanţii N.J.H. şi S.A.M.H. (născută M.) au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi au solicitat să fie obligat pârâtul să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, Calea Şerban Vodă colţ cu B-dul Mărăşeşti, sector 4 compus din 360 mp şi construcţia edificată pe acesta.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul menţionat a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 fără titlu valabil din patrimoniul fostului proprietar M.l., decedat la data de 21 mai 1940.
Au mai precizat reclamanţii că sunt moştenitorii părinţilor lor, M.A., decedată la data de 7 februarie 1998 şi I.M.Ş., decedat la data de 21 octombrie 1986. Acesta din urmă a avut calitatea de succesor al mamei sale. M.l.E., decedată la data de 21 august 1955 care la rândul ei îl moştenise pe soţul ei, M.l.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 965 din 13 septembrie 1999 a respins acţiunea cu motivarea că Statul Român a preluat imobilul în patrimoniul E.M.l. cu titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 175 din 31 martie 2000 a admis apelul declarat de reclamanţii N.J. şi S.A.M.H. împotriva sentinţei civile nr. 965 din 13 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, Calea Şerban Vodă, colţ cu B-dul Mărăşeşti, sector 4.
S-a considerat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil întrucât M.l.E. făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 175 din 31 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că greşit s-a reţinut că imobilul în litigiu nu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât fosta proprietară, M.I.E. făcea parte din categoria „exploatatorilor de imobile"; şi astfel s-au aplicat corect dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Decretul nr. 92/1950.
În recurs au formulat cereri de intervenţie în interesul Primăriei Municipiului Bucureşti, L.S., L.C., E.M. şi E.V., C.M. şi E.N., J.M. şi J.A., N.P. şi T.D., E.C., D.I. şi D.A. şi au solicitat admiterea recursului.
Prin încheierea din 2 octombrie 2001 la cererea reclamanţilor, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a dispus suspendarea recursului.
La data de 22 septembrie 2004, la cererea reclamantei S.A.M.H. s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 1353 din 7 februarie 2006 a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Asupra imobilului situat în Bucureşti Calea Şerban Vodă colţ cu B-dul Mărăşeşti a fost înscris, în cartea funciară provizorie, dreptul de proprietate în favoarea M.I.E., dobândit prin succesiune de la soţul său, M.l., decedat la data de 21 mai1940 (procese - verbale din 29 august 1941 şi 29 august1941-filele 2 şi 3 dosar 1925/1999).
Imobilul a fost preluat de Statul Român din patrimoniul fostei proprietare în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi a fost înscris în Anexa de Bucureşti la acest act normativ, poziţia nr. 4965 (fila 45 dosar 1925/1999).
M.l.E. a decedat la data de 21 august 1955 şi a avut ca succesor pe fiul său adoptiv, l.M.Ş., cum rezultă din certificatul de calitate nr. 59 din 18 decembrie 2002 eliberat de Biroul Notarului public F.D., depus în recurs.
Reclamanţii N.J. şi S.A.M.H. sunt succesorii lui I.M.Ş., decedat la data de 21 octombrie 1986 cum rezultă din certificatele de moştenitor depuse la filele 5 şi 6 Dosar nr. 7924/1999.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora.
În speţă curtea de apel a reţinut corect că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil faţă de împrejurarea că fosta proprietară, M.l.E., casnică, făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare pârâtul Municipiul Bucureşti susţinând că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţa instanţei. In motivare a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era competentă să judece recursului şi că, potrivit art. II (3) din legea 219/2005 trebuia să trimită cauza la curtea de apel întrucât valoarea indicată se situa sub 5 miliarde lei vechi. In drept, au fost indicate dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Au mai formulat contestaţie în anulare şi intervenienţii, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., susţinând că procedura de citare a intimatului reclamant J.N. nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 7 februarie 2006 deoarece mandatul dat lui S.E.S. fusese revocat. De asemenea, decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. În dezvoltarea acestui motiv au susţinut că valoarea de impunere a imobilului la nivelul anului 2006 era de 4.787.295 lei potrivit adresei nr. 103/2006 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4, astfel că recursul trebuia judecat de curtea de apel.
Pentru a se asigura o judecare unitară a celor două contestaţii în anulare, la termenul din 27 februarie 2008 s-a dispus conexarea acestora.
Pe parcursul soluţionării contestaţiilor în anulare a decedat contestatoarea T.D., în cauză fiind introduşi moştenitorii acesteia, N.A. şi T.G. A mai decedat şi contestatoarea N.P., însă poziţia sa procesuală a fost preluată de legatarul său universal, contestatorul E.N.
Contestaţiile în anulare vor fi respinse pentru motivele care succed.
Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2, inserat în ambele contestaţii, se poate folosi numai în cazurile în care necompetenţa instanţei nu a fost invocată şi soluţionată de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi numai dacă motivul pe care se sprijină nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Imposibilitatea invocării acestui motiv trebuie să fie determinată de o situaţie obiectivă care trebuie dovedită.
Din economia textului legal citat rezultă, în mod indubitabil, că părţile trebuiau să invoce motivul referitor la necompetenţa instanţei de a soluţiona pricina în recurs, însă, în speţă au nesocotit această dispoziţie legală. De asemenea, nu a existat nici o împrejurare obiectivă care să determine imposibilitatea invocării necompetenţei materiale după valoare a instanţei, iar părţile nu au contestat niciodată valoarea de peste 150 milioane lei vechi indicată de reclamanţi în cererea introductivă de instanţă.
Mai trebuie avut în vedere şi faptul că judecarea recursului era pe rol la data intrării în vigoare legii 219/2005, iar problema competenţei materiale a fost analizată, din oficiu, de instanţă, care s-a considerat competentă să soluţioneze recursul. În situaţia în care ar fi concluzionat că este necompetentă, ar fi pus în discuţia părţilor acest aspect şi ar fi dispus, conform art. 2 alin. (3) din legea 219/2005, trimiterea recursului la curtea de apel.
Or, în atare situaţie, excepţia necompetenţei materiale a instanţei nu mai poate fi reiterată ca motiv al contestaţiei în anulare, întrucât contestaţia în anulare, fiind o cale de retractare şi nu de reformare, nu poate impune aceleiaşi instanţe să revină asupra hotărârii intrată, de altfel, în puterea lucrului judecat.
Motivul de contestaţie în anulare privitor la nelegala citare a intimatului J.N. pentru termenul la care a fost soluţionat recursul, întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este inadmisibil, deoarece textul legal citat se referă doar la partea care nu a fost citată şi care ar putea invoca nelegala citare pentru ziua judecării cauzei, nu şi la partea adversă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţiile în anulare formulate de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, N.A., T.G. (moştenitorii contestatoarei T.D.), C.M., D.A., D.I., E.C., E.M., E.N. în nume propriu şi ca legatar universal al contestatoarei N.P., E.V., J.A., J.M., L.C., L.S. împotriva deciziei nr. 1353 din 7 februarie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4654/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4671/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
