ICCJ. Decizia nr. 4654/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4654/2012
Dosar nr. 43402/3/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată de. revizuientul C.M., s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Excepţia a constituit o completare în susţinerea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu completările şi modificările ulterioare, formulată şi depusă la 07 martie 2012, cele două excepţii fiind dependente una de alta.
S-a arătat că în cazul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, formulată şi depusă la 07 martie 2012, prin aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992, republicată, conform interpretării Curţii Constituţionale în decizii anterioare, şi aplicării acestora, în consecinţă, de către instanţa de revizuire, se aduc grave încălcări art. 16 alin. (1) din Constituţia României, astfel că pe lângă faptul că este discriminat faţă de pensionarii care au înaintat adeverinţele cu sporuri, în bloc, înainte de pensionare şi faţă de cei ale căror pensii au fost recalculate în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2005, mai este discriminat şi faţă de cei cărora nu li se limitează, în mod artificial, admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, a diverselor acte normative. Neconstituţionalitatea constă deci în faptul că se încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, aşa încât, la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
S-a susţinut că se aduc grave încălcări şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României, fiindu-i încălcată egalitatea în drepturi. Neconstituţionalitatea constă deci şi din faptul că, instanţele de judecată, fond şi recurs, în continuare se pot situa mai presus de lege.
Se aduc grave încălcări şi art. 21 din Constituţia României, fiindu-i încălcat accesul liber la justiţie, prin îngrădirea acestui drept.
Neconstituţionalitatea constă şi în faptul că, instanţa de revizuire s-ar putea situa mai presus de lege prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate înaintată în prezentul dosar la 07 martie 2012, ca inadmisibilă, şi astfel să-i fie oprit accesul la Curtea Constituţională.
În opinia revizuientului, autor al excepţiei, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3) referitor la caracterul social al statutului art. 11 şi 20 cu raportare la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 56 alin. (2) şi (3). referitoare la contribuţii financiare.
Curtea Constituţională a României urmează să examineze situaţia creată prin aplicarea dispoziţiilor art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de către instanţele de judecată, în sensul că această normă, neschimbată, produce o dilemă adică un raţionament cu două alternative, complet diferite, care conduc la aceiaşi concluzie.
Hotărârile judecătoreşti, privind rezolvarea capătului de cerere 2 al acţiunii introductive, sunt legale şi temeinice iar în acest caz dispoziţiile art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstituţionale, şi pe cale de consecinţă practica judiciară este greşită, Curtea Constituţională a României urmând să aleagă una dintre alternative.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitat însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Din acest punct de vedere a considerat că se îndeplinesc şi condiţiile de admisibilitate ale revizuirii.
În raport cu aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate care vizează un text de lege ce constituie însuşi temeiul cererii de revizuire sau condiţiile, de admisibilitate ale acesteia, în această etapă procesuală, nu este condiţionată de stabilirea în prealabil a admisibilităţii cererii de revizuire,
O normă legală are legătură cu soluţionarea unei cauze atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini. Mai precis de norma respectivă depinde soluţia ce se va pronunţa în proces, şi anume dacă pretenţiile deduse judecăţii vor fi admise sau respinse în revizuire, în cazul de faţă, ori pe calea unei excepţii dirimante.
Invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate vizează texte de lege ce constituie însuşi temeiul cererii de revizuire şi condiţiile de admisibilitate ale acesteia, în această etapă procesuală, deci acestea nu simt condiţionate de stabilirea în prealabil a admisibilităţii cererii de revizuire.
Art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992, republicată, raportat tot la admisibilitatea primei excepţii de neconstituţionalitate, comportă o discuţie foarte serioasă, referitoare la sintagma „...privind constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare,...”.
Referitor la această sintagmă, punctul de vedere al Curţii Constituţionale exprimat, scris, în decizia nr. 214 din 06 mai 2004, publicată în M. Of., Partea I, nr. 542 din 17 iunie 2004, este :”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instituirea, prin alin. (1) al art. 23 (n.a. - actualul art. 29) din Legea nr. 47/1992» republicată, a inadmisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate pe motivul că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale. Art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, prevede în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale, iar art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reluând aceste dispoziţii, precizează competenţa Curţii Constituţionale de „a decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”. Textul supus controlului trebuie să fie în vigoare,, deoarece intervenţia Curţii în aprecierea constituţionalităţii unor norme juridice care şi-au încetat existenţa ar fi contrară rolului şi funcţiilor sale stabilite prin Constituţie, precum şi principiul neretroactivităţii legii.”
Tot conform principiului neretroactivităţii legii, revizuentul se consideră judecat în prezentul dosar, adică în anul 2012, la modul particular, după Legea nr. 19/2000 modificată şi completată ulterior, Decretul nr. 167/1958, republicat, O.U.G. nr. 4/2005, O.U.G. nr. 100/2008, O.U.G. nr. 209/2008 şi Codul civil, vechi, acte normative valabile în anul 2008 când a înaintat acţiunea introductivă, şi care începând cu anul 2010 au fost abrogate, şi-au încetat existenta, nu mai sunt în vigoare, toate acestea la modul general, dar doar formal pentru el, revizuientul. Aceste acte normative vechi continuă şi vor continua să-şi producă efecte deci să existe şi să fie în vigoare pentru el, revizuientul şi pentru toţi justiţiabilii care se află într-o situaţie similară. Dacă nu ar mai fi în vigoare aceste acte normative, pentru el şi pentru toţi justiţiabilii care se află într-o situaţie similară, atunci actul de justiţie n-ar mai fi posibil în prezentul dosar.
Principiul neretroactivităţii legii relativizează sintagmele încetat existenţa şi în vigoare.
Deci, dacă nu se pune semnul de identitate între noţiunea încetat existenţa şi în vigoare faţă de actele normative abrogate în 2010, pe de o parte, şi între general şi particular, pe de altă parte, atunci art. 29 alin. (1) este constituţional şi nu intră în conflict nici cu art. 146 lit. d) din Constituţie, iar intervenţia Curţii în aprecierea constituţionalităţii unor norme juridice care şi-au încetat existenţa, practic la general, dar formal la particular, nu ar mai fi contrară rolului şi funcţiilor sale stabilite prin Constituţie, şi nici principiului neretroactivităţii legii, cum se invocă de către Curte.
Acest lucru se poate constata şi din analiza comparativă a înţelesurilor cuvintelor existenţă şi vigoare ce intră în alcătuirea celor două sintagme.
Se aduc grave încălcări şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României, revizuientului fiindu-i încălcată egalitatea în drepturi. Neconstituţionalitatea constă deci şi din faptul că instanţele de judecată, fond şi recurs, în continuare se pot situa mai presus de lege.
Se aduc grave încălcări şi art. 21 din Constituţia României, fiindu-i încălcat accesul liber la justiţie, prin îngrădirea acestui drept. Neconstituţionalitatea constă deci şi din faptul că, instanţa de revizuire s-ar putea situa mai presus de lege prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate înaintată în prezentul dosar la 07 martie 2012, ca inadmisibilă, şi astfel să-i fie oprit accesul la Curtea Constituţională.
Prin neconstituţionalitatea acestui articol interesul general este grav afectat.
În opinia sa, ca autor al excepţiei, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate mai contravin şi următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3) referitor la caracterul social al statului, art. 2 şi 20 cu raportare la art. I din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea, drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale art. 15 alin. (1) privind universalitatea art. 47 privind nivelul de trai şi art. 56 alin. (2) şi (3) referitoare fa contribuţii financiare.
Faţă de cele prezentate, a solicitat revizuentul ca în temeiul art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12, 23 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României să se trimită spre competentă soluţionare, Curţii Constituţionale a României prezenta excepţie
Prin decizia civilă nr. 2786 din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţiile fiind inadmisibile.
S-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M. împotriva deciziei civile nr. 8343 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca inadmisibilă.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu referire la cerinţa ca legea sau ordonanţa să fie în vigoare, respectiv a art. 169 din Legea nr. 19/2000, este inadmisibilă.
Astfel cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 477/992 rep., cu privire la sintagma „în vigoare”, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 549/03 august 2011, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, această dispoziţie nu mai poate face obiectul unui nou control din partea Curţii cu privire la acelaşi aspect, interesul urmărit de revizuent prin ridicarea excepţiei cu acest obiect, de a fi deduse controlului de constituţionalitate reglementări chiar ieşite din vigoare, dacă ele rămân aplicabile cauzei, fiind realizat, iar cauza de inadmisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, îndeplinită.
Cu privire la aplicabilitatea în speţă a art. 169 din Legea nr. 19/2000, se învederează însă că cerinţa ca norma să aibă legătură cu cauza, este diferită şi cumulativă posibilităţii de a invoca o atare excepţie în orice fază a procesului. Relevanţa excepţiei se verifică aşadar pentru orice asemenea fază, impunându-se ca norma să fie pertinentă, adică să ducă la soluţionarea acelui stadiu al procesului, rezultând că dacă respectivul text este aplicabil recursului, dar procesul se află în faţa instanţei de fond sau apel ori dacă el vizează fondul raporturilor juridice, dar procesul se află într-o cale ordinară sau extraordinară de atac pentru soluţionarea căreia rezolvarea acelui aspect de fond ori aplicarea normei care-l guvernează este nepertinentă, excepţia este inadmisibilă, întrucât prin judecarea ei soluţionarea procesului a quo nu este antamată în niciun fel. Astfel stau lucrurile în prezentul proces de revizuire, unde, până la antamarea aspectelor de fond învederate de revizuent, se impune să existe motive admisibile de revizuire, pentru care art. 169 din Legea nr. 19/2000 nu constituie un asemenea temei, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nefiind pertinentă în acest stadiu al procesului, admisibil numai pentru cauze strict şi limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ.
În consecinţă, în aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii, acestea fiind inadmisibile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul C.M., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Revizuientul a arătat că nu mai înţelege să formuleze critici cu privire la soluţia dată soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 întrucât, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 Curtea Constituţională s-a pronunţat şi a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea din vigoare”.
În mod nelegal şi nefondat instanţa a reţinut că excepţia invocată, privind neconstituţionalitatea art. 169 din Legea nr. 17/2000 nu are legătură cu soluţionarea cererii de revizuire.
Raportat la temeiul juridic al cererii de revizuire este evident că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, pe fondul cauzei soluţia fiind greşită.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., revizuientul a susţinut, că instanţa a încălcat normele de competenţă prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional fiind singura competentă de a se pronunţa pe excepţiile invocate.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-a susţinut nelegalitatea hotărârii, motivat de faptul că instanţa nu a comunicat părţii adverse cererile de invocare a excepţiilor de neconstituţionalitate, pentru ca aceasta să-şi exprime punctul de vedere.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că instanţa a analizat greşit cererea de revizuire raportat la motivul de drept invocat, instanţa substituindu-se părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori schimbând chiar natura juridică a actului pe care părţile l-au încheiat, legea pensiilor fiind un contract de asigurare între stat şi contribuabil.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a formulat critici şi s-au adus argumente juridice privind dreptul său pe fondul cauzei, deja soluţionat.
Chiar dacă hotărârea cuprinde menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică această menţiune este nereală, luând la cunoştinţă de pronunţare din condica de şedinţă.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de revizuire a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 169 din Legea nr. 19/2000, a acordat cuvântul pe fond cererii de revizuire, punând în discuţie admisibilitatea cererii şi a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Recurentul a declarat recurs numai în ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, şi numai critici în ce priveşte această soluţie, urmând a fi analizate, numai acestea deşi prin motivele de recurs s-au dezvoltat critici şi în ce priveşte soluţia dată admisibilităţii cererii de revizuire.
Se constată că în cauză, nu s-a produs nicio încălcare a normelor de competenţă, nu au fost neobservate nici dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu a avut loc o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii şi nici o aplicare greşită a legii.
Competenţa instanţei de a se pronunţa asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, este prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, revizuientul fiind în eroare când invocă această necompetenţă a instanţei, confundând competenţa instanţei civile de a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu competenţa Curţii Constituţionale de a analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate.
Necomunicarea părţii adverse a cererii de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate şi respectiv neexprimarea acestei părţi cu privire la excepţie, constituie o neregularitate a proceduri prevăzute de art. 29, sancţionată însă cu o nulitate relativă, şi care poate fi invocată decât de parte pretins vătămată, în speţă partea adversă, nu şi de revizuient care nu face dovada unei vătămări reale.
Critica fondată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este invocată în mod formal raportat la obiectul prezentei judecăţi - sesizarea Curţii Constituţionale - întrucât instanţa nu a analizat vreun act juridic dedus judecăţii, aspectele privind greşita interpretare şi aplicare a legii pensiilor din prima judecată, nefăcând obiect de control judiciar în prezenta cauză.
Soluţia de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate este legală, instanţa reţinând în mod fondat că excepţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, întrucât acestea privesc legalitatea şi temeinicia pretenţiilor pe fondul cauzei şi nu au legătură în ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ.
Revizuientul nu a făcut nicio dovadă că pronunţarea nu s-a făcut în şedinţă publică iar nerespectarea acestei cerinţe atrage nulitatea relativă a hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În condiţiile în care recurentul a luat la cunoştinţă de pronunţare, chiar următoarea zi, din condica de şedinţă şi a exercitat calea de atac, nu se poate reţine existenţa vreunei vătămări.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva încheierii din 9 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4653/2012. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4655/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
