ICCJ. Decizia nr. 4693/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4693/2012
Dosar nr. 1443/30/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 1 martie 2010, reclamantul V.A.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-au suferit prin aplicarea de către regimul comunist a măsurilor administrative cu caracter politic, în sumă de 2.000.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune morale astfel: 1.000.000 euro pentru prejudiciul suferit de către părinţii reclamantului V.N. şi V.P. (câte 500.000 euro pentru fiecare); 1.000.000 euro pentru prejudiciul suferit de către bunicii reclamantului V.R. şi V.P. (câte 500.000 euro pentru fiecare).
Prin sentinţa civilă nr. 1468 din 8 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea principală. A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârât în contradictoriu cu reclamantul având ca obiect încetarea acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că bunicii şi părinţii reclamantului au fost deportaţi în perioada 1951-1955, fiind luaţi din localitatea de domiciliu şi duşi în Bărăgan.
Din dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a înţeles să împartă în mai multe categorii modalitatea de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prevăzând acordarea daunelor morale doar în cazul persoanelor condamnate politic, în timp ce contravaloarea bunurilor confiscate se poate dispune în oricare dintre situaţiile celor două măsuri.
Prin urmare, întrucât despăgubirile pentru prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul condamnărilor, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite în speţă premisele admiterii acţiunii.
Nu se poate susţine, în sens contrar, faptul că din interpretarea scopului legii care încă din titlu a înţeles să asimileze măsurile administrative condamnărilor cu caracter politic, ar rezulta că şi măsurile de reparare a prejudiciilor trebuie să fie identice din punct de vedere al categoriei lor. Este evident că cele două măsuri sunt diferite ca aplicare, efecte, fiind firesc ca repararea prejudiciilor că nu fie aceeaşi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul V.A.M.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că membrii familiei sale au fost supuşi din motive politice unor măsuri administrative abuzive, fiind deportaţi la data de 18 iunie 1951 în localitatea Besenova Veche actualmente Dudeştii Vechi din Jud. Timiş şi li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Feteşti Jud. Ialomiţa pană la data de 20 decembrie 1955 când in conformitate cu Decizia 6200/1955 au fost ridicate restricţiile domiciliare.
S-a mai susţinut că Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres repararea prejudiciului moral cauzat atât prin condamnările cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie - 22 decembrie 1989 cat si pentru masurile administrative abuzive cu caracter politic dispuse in aceeaşi perioadă.
Prin decizia nr. 1002/ A din 27 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, apelul a fost respins.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii sale, a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată şi încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerenţă şi instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existenţa unor reglementări paralele şi care au aceeaşi finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituţională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferenţa constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestaţii lunare, până la sfârşitul vieţii, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În fine, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
Conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României dispoziţiile din legile în vigoare îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de faţă, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Prin urmare, această decizie a Curţii Constituţionale a devenit obligatorie pentru instanţă.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii reclamantului, şi-a încetat efectele juridice.
Inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamantului sub aspectul despăgubirilor morale. Această soluţie se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale ( obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Faţă de caracterul devolutiv a căii de atac a apelului, prin el se readuc în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Nu se poate reţine nici că reclamantul avea, anterior deciziei Curţii Constituţionale un „bun” în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
În cazul de faţă nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv, instanţa fiind îndreptăţită să exercite un control complet asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate.
Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010, reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocată în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând art. 299-316 C. proc. civ.
În criticile dezvoltate s-a susţinut că necesitatea respectării principiului egalităţii în drepturi face ca decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale să nu poată fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunţării ei, ci, doar ulterior publicării sale în M. Of.
De altfel principiul egalităţii şi interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O. în Protocolul 12 la Convenţie.
De altfel principiul egalităţii şi interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O. în Protocolul 12 la Convenţie.
Ca atare acest protocol oferă o sferă suplimentară de protecţie.
Un alt principiu care înlătură de la aplicare această decizie a Curţii Constituţionale este principiul neretroactivităţii, principiu pe deplin aplicat şi în jurisprudenţa C.E.D.O.
Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009 s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5, alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Pe lângă prevederile Legii nr. 221/2009 nemodificată mai sunt incidente şi prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, art. 8, art. 9, art. 13, art. 19, art. 23, art. 24, art. 25 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 3, art. 5, art. 7 din Rezoluţia A.P.C.E. nr. 1096 din 1996 şi Rezoluţia A.P.C.E. nr. 1481 din 2006 deoarece Constituţia României la art. 20 dă posibilitatea aplicării cu prioritate a reglementărilor internaţionale dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne.
Conform art. 147 din Constituţia României dispoziţiile din legile în vigoare îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Faptul că legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea nu poate fi imputabil reclamantului şi nu este temei legal pentru respingerea cererii, care trebuie judecate în acord cu prevederile constituţionale şi internaţionale.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră în art. 5 alin. (1) şi (5) dreptul la libertate şi la siguranţă.
Prin incriminarea în Legea nr. 221/2009 a unor acte normative dinainte de anul 1989 ca având caracter politic se recunoaşte că acestea au fost contrare Constituţiei din acea dată precum şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului la care România a aderat din 1948, tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România era şi este parte.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Sub aspectul criticilor invocate vor fi analizate cele încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/1020 nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării deciziei respective.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii articolului citat.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câştigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.A.M. împotriva deciziei nr. 1002/ A din 27 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4692/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4694/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
