ICCJ. Decizia nr. 471/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr.471/2012
Dosar nr. 1167/89/2008
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I – Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Vaslui la primă instanţă.
Reclamanta SC R.C. SRL Vaslui a solicitat, prin acţiunea introductivă înregistrată, la data de 14 mai 2008, pe rolul Tribunalului Vaslui, obligarea pârâtei C.D. Jud. Vaslui la plata sumei de 181.896,05 lei actualizată conform indicelui de inflaţie, sumă reprezentând valoarea lucrărilor executate în baza contractului de lucrări nr. 4188/2006.
Potrivit reclamantei, prin contractul de lucrări susmenţionat, s-a obligat să execute în beneficiul pârâtei un pot de beton armat peste râul Bârlad, în satul Dumeşti, iar conform art. 19.4 din contract, a solicitat obligarea pârâtei la plata parţială a lucrărilor executate, dovedite cu situaţiile de plată.
Susţine reclamanta, că deşi situaţiile de plată pentru lucrările executate au fost însuşite de pârâtă, aceasta refuză nejustificat plata parţială a lucrărilor.
În apărare, pârâta a susţinut că reclamanta nu a executat nicio lucrare din cele convenite prin contract, solicitând rezilierea contractului, cerere la care a renunţat în cursul judecăţii.
Tribunalul Vaslui astfel investit, a încuviinţat la cererea părţilor probe cu înscrisuri şi o expertiză tehnică având ca obiectiv identificarea în teren a lucrărilor executate de reclamantă în baza contractului de lucrări, verificate şi acceptate de beneficiar conform situaţiilor de lucrări.
Examinând materialul probator administrat prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 151 din 7 februarie 2010 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, reţinând că lucrările executate de reclamantă pentru care s-au întocmit situaţiile de lucrări pe luna iunie 2007, nu se înscriu în categoria lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. 4188/2006, fiind distincte de acestea, deoarece au vizat executarea unui pod de lemn provizoriu ca variantă de circulaţie în zona satului Dumeşti, până la edificarea podului de beton.
Reţine instanţa în acest sens că nota de comandă nr. 2338 emisă de pârâtă pentru executarea podului de lemn provizorie prin termenii utilizaţi nu poate fi ataşată contractului încheiat iniţial de către părţi şi prin urmare nu se supune clauzelor consimţite de părţi în contract referitoare la plata parţială a lucrărilor executate.
II Apelul – Decizia nr. 15 din 23 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal ca primă instanţă au declarat apel ambele părţi, pârâta criticând neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, iar reclamanta susţinând, în esenţă, că dezlegarea dată de prima instanţă este greşită sub aspectul situaţiei de fapt reţinută, argumentele instanţei fiind contradictorii.
Instanţa de apel a încuviinţat la cererea reclamantei apelante o nouă expertiză tehnică, cu trei obiective vizând stabilirea lucrărilor executate de reclamanta în temeiul contractului, valoarea acestora, data executării şi data acceptării de beneficiar.
Prin Decizia pronunţată la 23 martie 2011 curtea de apel respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă şi admite apelul pârâtei în sensul că obligă reclamanta la plata sumei de 1.375 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel reţine că documentaţia tehnică pentru executarea podului de beton a fost predată reclamantei la data de 28 ianuarie 2008, astfel că, lucrările pe care aceasta pretinde că le-a executat anterior acestei date nu putea fi realizate, în absenţa suportului tehnic.
Concluziile, expertizei tehnice dispuse în această fază procesuală, cu privire la completarea documentaţiei, sunt înlăturate de instanţă care apreciază că în lipsa documentaţiei tehnice la momentul începerii lucrărilor 31 octombrie 2006, pretenţia reclamantei de achitare a contravalorii lucrărilor este nefondată.
III Recursul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC R.C. SRL întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Argumentele recurentei în susţinerea criticii de nelegalitate invocate au vizat următoarele aspecte:
Potrivit recurentei, ambele instanţe ignorând obiectul cererii de chemare în judecată, nu au stabilit corect raporturile dintre părţi, în condiţiile în care prin acţiune nu s-a solicitat valoarea lucrărilor suplimentare efectuate la podul provizoriu în cuantum, de 36.000 lei, lucrări executate în baza notei de comandă nr. 2338 din 21 mai 2007 şi care au fost achitate.
Susţine recurenta că obiectul cererii l-a constituit contravaloarea lucrărilor executate la podul de beton respectiv la infrastructura podului, potrivit documentaţiei tehnice iniţiale care a cuprins planul de săpătură şi dimensiunile podului.
Sub un al doilea aspect recurenta arată că aceste lucrări au fost evidenţiate în situaţiile de plată şi centralizatorul, documente însuşite de reprezentantul pârâtei, ca autoritate contractantă, pe care instanţele nu le examinează.
Sub un ultim aspect recurenta susţine că predarea ulterioară a documentaţiei tehnice pentru suprastructura podului de beton nu era de natură să impună concluzia neexecutării lucrărilor de infrastructură în baza documentaţiei tehnice iniţiale, lucrări dovedite cu situaţii semnate de beneficiar.
Înalta Curte verificând, în cadrul controlului de legalitate, Decizia atacată, în raport de criticile formulate şi având în vedere materialul probator administrat, constată că recursul este fondat pentru considerente ce urmează:
1. Cu titlu preliminar, Curtea aminteşte că dispoziţiile care reglementează exercitarea şi judecarea apelului cuprinse în Titlul IV al Codului de procedură civilă art. 282 – 298 consacră caracterul devolutiv al apelului care presupune o nouă judecată în fond, instanţa de apel fiind obligată să verifice, în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă putând dispune completarea probatoriilor administrate în primă instanţă precum şi administrarea de probe noi.
În cauză, deşi instanţa de apel a apreciat utilă efectuarea unei noi expertize tehnice care să verifice realitatea lucrărilor executate de reclamantă în temeiul contractului de lucrări nr. 4188/2006 şi valoarea acestora, pe baza constatărilor faptice şi a situaţiilor de lucrări însuşite de pârâtă, iar lucrarea depusă de expertul desemnat răspunde în mod clar, explicit şi fundamentat obiecţiunilor propuse, instanţa de apel o înlătură fără nicio motivare sau analiză pertinentă care să impună această concluzie.
Mergând pe linia primei instanţe, Curtea de apel se preocupă exclusiv de lucrările suplimentare ce au făcut obiectul notei de comandă nr. 2338/2007 respectiv executarea unui pod de lemne provizorie, deşi reclamantul a precizat în terminis că a primit contravaloarea acestor lucrări care nu fac obiectul cererii introductive, iar situaţiile de lucrări ataşate cererii şi însuşite de pârâtă, nu includ şi aceste lucrări suplimentare, ci vizează lucrări la infrastructura podului de beton respectiv terasamente forare, demolare pod şi organizare de şantier.
Cu alte cuvinte instanţa de apel nu examinează obiectul cererii de chemare în judecată în raport de probele administrate pentru a ajunge la concluzia reflectată în soluţia pronunţată în sensul că reclamanta nu a executat nicio lucrare în temeiul contractului încheiat cu pârâta.
Raţionamentul instanţei de apel, în sensul că, în absenţa documentaţiei tehnice de execuţie a podului de beton, documentaţie pe care beneficiarul a predat-o la 28 ianuarie 2008, reclamanta nu putea executa lucrările atestate de situaţiile de lucrări din iunie 2007, se întemeiază pe o ipoteză neconfirmată de probele dosarului, care atestă existenţa Proiectului Tehnic nr. 346/2005, ce a stat la baza contractului de execuţie respectiv documentaţia topometrică, proiectul P.A.C. şi PTh, documentaţie care a fost predată reclamantului executant la 14 decembrie 2006 conform procesului verbal încheiat cu beneficiarul.
În acest sens, raportul de expertiză, în măsura în care ar fi fost analizat, oferea explicaţii pertinente cu privire la completarea documentaţiei tehnice şi semnificaţia ei raportat la natura lucrărilor pretins executate de reclamantă, distinct de faptul că minuta încheiată de părţi la 29 iunie 2007 şi ordinul din 12 februarie 2008, se referă la existenţa lucrărilor începute şi întrerupte la 29 iunie 2007, aspecte care scapă verificării instanţei de apel.
Aşa fiind, cum instanţa de apel nu a stabilit în cauză în mod concret situaţia de fapt printr-un examen obiectiv al tuturor probelor administrate, hotărâre astfel pronunţată apare ca lipsită de temei legal, instanţa de apel încălcându-şi în mod manifest rolul său devolutiv.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării dispoziţiilor legale incidente, constatând că modificarea soluţiei nu este posibilă în contextul dat, deoarece ar lipsi părţile de un grad de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL VASLUI împotriva deciziei nr. 15 din 23 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi în consecinţă:
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 391/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
