ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 477/2012
Dosar nr. 10855/63/2009
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I - Hotărârea pronunţată în cauză de Tribunalul Dolj, secţia comercială, ca prima instanţă.
Prin sentinţa nr. 2243 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL împotriva pârâtei SC G.E.I. SRL şi în consecinţă a fost obligată societatea pârâtă la plata sumei de 101.406,87 lei reprezentând penalităţi pentru livrarea cu întârziere a bunurilor ce au făcut obiectul contractului încheiat cu reclamanta la data de 21 decembrie 2007.
În considerentele sentinţei tribunalul a reţinut că prin contractul încheiat la 21 decembrie 2007 pârâta s-a obligat să furnizeze societăţii reclamante sisteme frigorifice şi uşi izolante la preţul de 448.970 euro + TVA.
Conform clauzelor contractului pârâta se obligă să livreze bunurile fără montaj, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a contractului (art. 3.1.), iar montajul şi punerea înfuncţiune a bunurilor în termen de 45 de zile sub sancţiunea plăţii de către furnizor, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor a unei penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi.
Din analiza probatoriilor administrate, prima instanţă reţine că primele echipamente frigorifice au fost livrate la data de 6 iunie 2008, cu o întârziere de 45 zile, în raport de primirea ordinului de începere a livrărilor, ordin comunicat de reclamanta la 21 aprilie 2008, ceea ce impune aplicarea penalităţilor convenite de părţi şi obligarea pârâtei la plata sumei de 101.406,87 lei cu acest titlu.
II - Apel. Decizia pronunţată de Curtea de apel Craiova la data de 22 iunie 2011.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie pe aspecte vizând stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea dată clauzelor contractului ca izvor al obligaţiilor deduse judecăţii.
Curtea de apel Craiova, prin Decizia nr. 99 pronunţată la 22 iunie 2011, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul respingerii acţiunii introductive de instanţa ca neîntemeiată.
Curtea de apel a statuat că, deşi, la pct. 6.1 din contract s-a prevăzut de părţi ca livrarea fizică a uşilor, părţilor automate pentru camerele frigorifice să se facă până la data de 25 februarie 2008, iar a sistemelor frigorifice până la data de 28 februarie 2008 la pct. 13.1 din contract, părţile au stipulat că furnizorul are obligaţia de a livra produsele la destinaţia finală Podari-Branişte, str. Calafatului Judeţul Dolj, cu respectarea graficului de livrări şi a termenului de la art. 3.1, livrarea urmând a fi făcută după primirea ordinului de începere.
Cu privire la ordinul de începere, instanţa de control, constată că reclamanta a notificat-o pe pârâtă prin adresa nr. 577 din 17 aprilie 2008 că începând cu data de 21 aprilie 2008 poate începe furnizarea şi montarea sistemelor frigorifice.
În raport de aceste circumstanţe factuale curtea a apreciat că data intrării în vigoare a contractului de la care se calculează termenul de 60 de zile pentru livrare, prevăzut la pct. 3.1 din contract este 21 aprilie 2008, bunurile fiind livrate la 5 iunie 2008, ceea ce impunea concluzia respectării de către pârâta a termenului de livrare şi pe cale de consecinţă schimbarea sentinţei fondului în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
III - Recursul. Motivele de recurs.
La data de 2 august 2011, reclamanta SC D. SRL a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei nr. 99/2011 pronunţată de instanţa de apel solicitând în principal modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului declarat de pârâta şi menţinerii sentinţei primei instanţe, iar în subsidiar casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
1. Cu privire la motivele reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului convenit de părţi cu consecinţa pronunţării unei hotărâri lipsite de temei legal prin încălcarea şi aplicarea greşită a convenţiei părţilor sub aspectul reţinerii eronate a datei intrării în vigoare a contractului la 21 aprilie 2008, în condiţiile în care în art. 5.1 din contract s-a prevăzut expres data intrării în vigoare la 21 decembrie 2007.
Potrivit recurentei instanţa a confundat data intrării în vigoare a contractului cu data la care trebuiau executate obligaţiile de către părţi.
2. Sub un al doilea aspect, recurenta susţine că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi art. 1066 şi 1087 C. civ., a refuzat să aplice clauza penală stipulată de părţi prin care s-a convenit plata de penalităţi de întârziere atât pentru nerespectarea termenului de livrare a bunurilor cât şi pentru nerespectarea termenului de montaj.
3. Cu privire la livrarea cu întârziere a bunurilor recurenta arată că termenul de 60 de zile prevăzut în art. 3.1 din contract se aplică de la data intrării în vigoare a contractului, fiind împlinit la data de 22 februarie 2008, dată la care pârâta nu îşi executase obligaţia ceea ce impunea aplicarea clauzei penale pentru întârzierea de 98 zile, în raport cu data livrării 5 iunie 2008.
4. Cu privire la montajul bunurilor şi neexecutarea acestei obligaţii recurenta arată că termenul de 45 zile prevăzut de art. 16 lit. c) din contract, a expirat la 2 iunie 2009, faţă de notificarea din data de 17 aprilie 2008 prin care pârâta era încunoştiinţată că poate începe montarea bunurilor, lucrările de construcţie fiind terminate.
Concluzionând, pe aceste aspecte subsumate motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegată, neavând un suport real în situaţia de fapt şi probele administrate, fiind încălcate dispoziţiile legale invocate.
5. Cu privire la motivele reglementate de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel nu face nicio menţiune în considerentele deciziei cu privire la întârzierea nejustificată a montajului, omiţând să se pronunţe asupra acestui aspect, precum şi asupra expertizei dispusă de prima instanţă ca probă câştigată cauzei, chiar dacă prima instanţă nu a ţinut cont de concluziile expertului.
Prin întâmpinarea depusă, la data de 6 februarie 2012, pârâta intimată SC G.E.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimata arată că în raport de clauzele contractului art. 13 și 16 lit. c) a respectat întrutotul termenele agreate de părţi în ce priveşte livrarea şi montajul bunurilor, aşa cum corect a stabilit instanţa de apel, în deplină concordanţă cu convenţia părţilor.
6. Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat în cauză de recurenta reclamantă este nefondat pentru considerentele ce urmează:
6.1. Cu titlu preliminar, Curtea aminteşte că în sistemul nostru de drept, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, de retractare, subsecventă apelului, putând face obiect al recursului, după art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţionale.
Fiind o cale de atac subsecventă apelului, recursul nu poate fi exercitat omisso medio pe aspecte de fond, care nu au făcut obiectul apelului.
În cauză, prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei numai la plata penalităţilor datorate pentru livrarea cu întârziere a bunurilor ce au făcut obiectul contractului încheiat de părţi, în condiţiile în care reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă şi penalităţi pentru întârzierea îndeplinirii obligaţiei de montaj a bunurilor livrate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel numai pârâta, soluţia pronunţată de instanţa de control în sensul respingerii acţiunii reclamantei a vizat exclusiv penalităţile de întârziere în livrare după regula tantum devolutum quantum apellatum.
Altfel spus, reclamanta nu a formulat apel împotriva sentinţei fondului deşi acţiunea sa a fost admisă în parte şi prin urmare avea interes să exercite apel pentru capătul de cerere respins.
Cum prin soluţia pronunţată în apelul declarat de pârâtă, acţiunea reclamantei a fost respinsă, în totalitate, recursul reclamantei împotriva deciziei astfel pronunţate nu poate să vizeze decât nelegalitatea acestei hotărâri, fără să repună în discuţie prin criticile formulate aspecte care nu au făcut obiectul apelului, respectiv chestiunea penalităţilor pretinse pentru întârzierea în montaj.
6.2. Aşa fiind, motivele de recurs referitoare la nepronunţarea instanţei de apel asupra penalităţilor de întârziere în montaj (304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.) şi cele întemeiate pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu privire la aceleaşi penalităţi de întârziere în montaj, nu pot fi primite omisso medio.
6.3. În ceea ce priveşte penalităţile pretinse pentru întârzierea în livrarea bunurilor, recurenta susţine, în esenţă, ca instanţă de apel, denaturând înţelesul clar şi precis al clauzelor contractului, a încălcat voinţa părţilor care sunt libere să reglementeze raporturile dintre ele potrivit interesului lor în măsura în care nu aduc atingere ordinii publice şi bunelor moravuri.
În cauză, soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la livrarea produselor nu este susceptibilă de critică, pe aspectul violării convenţiei părţilor, clauzele contractului fiind interpretate unele prin altele în sensul voinţei părţilor ca livrarea produselor să se facă în termen de 60 zile (art. 3.1), după primirea ordinului de livrare la destinaţia finală (art. 13.1).
Ordinul de livrare fiind dat începând cu 21 aprilie 2008, prin adresa nr. 577 din 17 aprilie 2008, aşa cum însăşi reclamanta recurentă precizează, in terminis, în acţiunea introductivă, iar livrarea fizică a componentelor realizându-se la 5 iunie 2008, concluzia instanţei în sensul respectării termenului de 60 zile de la primirea ordinului este în mod evident corectă în acord cu voinţa reală a părţilor şi prin urmare nu se impunea aplicare penalităţilor de întârziere convenite în art. 24 din contract.
Alegaţiile recurentei cu privire la valabilitatea clauzei penale stipulată în art. 24, sunt lipsite de relevanţă juridică, în condiţiile în care, în cauză nu s-a pus în discuţie şi nu s-a contestat consimţământul părţilor cu privire la cuantificarea anticipată a daunelor interese datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor reciproce, prin dezlegarea dată, instanţa de apel statuând în mod corect că executarea obligaţiei de livrare s-a realizat în termenul şi condiţiile consimţite de părţi.
În sfârşit, recurenta susţine că în mod greşit, cu încălcarea art. 5.1 din contract, instanţa de apel reţine ca dată de intrare în vigoare a contractului, data de 21 aprilie 2008, de la care se calculează termenul de 60 zile, deşi potrivit art. 5.1 contractul intra în vigoare la data de 21 decembrie 2007, în raport de care termenul de livrare de 60 zile nu fusese respectat.
Este corectă susţinerea recurentului cu privire la data intrării în vigoare a contractului la 21 decembrie 2007 menţionată expres în art. 5.1, cu privire însă la executarea obligaţiei de livrare, părţile în clauza de la art. 23, intitulată „Livrarea produselor şi documentele care le însoţesc” au prevăzut în mod clar şi explicit ca furnizorul să livreze produsele respectând termenul comercial stabilit, după primirea ordinului de începere de la beneficiar.
Deşi exprimarea instanţei de apel referitoare la data intrării în vigoare a contractului poate fi calificată ca lipsită de rigoarea juridică în alegerea termenilor utilizaţi, raţionamentul său nu este susceptibil de critică deoarece prin invocarea clauzei de la art. 13.1 din contract mai sus menţionată şi celelalte considerente subsumate acestui aspect rezultă în mod incontestabil aplicarea corectă a clauzei în dispută, respectiv calcularea termenului de livrare de 60 zile de la data primirii ordinului de la beneficiar.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că Decizia atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele de nelegalitate invocate, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge,ca nefundat,recursul declarat de reclamanta SC D. SRL PODARI împotriva deciziei nr. 99 din 22 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 471/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
