ICCJ. Decizia nr. 491/2012. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr.491/2012
Dosar nr. 683/1/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Prin sentinţa nr. 108 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 4455/105/2007, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SA şi intervenientul M.D., luându-se act de renunţarea la judecată a intervenientei B.I. Ltd.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de lege, raportat la situaţia de fapt reţinută, pentru a se putea dispune dizolvarea societăţii pârâte.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 173 din 26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul schimbării în parte a acesteia şi admiterii acţiunii precizate, în sensul dizolvării SC C.P. SA şi respingerii cererii de intervenţie formulate de intervenientul M.D.
În considerentele deciziei s-a reţinut că motivul de apel fundamentat pe dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 este fondat, în sensul că, între asociaţii pârâtei există grave neînţelegeri, cu influenţe negative asupra activităţii societăţii şi care au condus la imposibilitatea continuării acesteia.
Totodată, s-a reţinut ca fondat motivul de dizolvare fundamentat de dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu privire la imposibilitatea realizării obiectului de activitate.
La adoptarea deciziei s-a avut în vedere şi faptul că hotărârile adoptate de adunarea generală ordinară şi cea extraordinară a societăţii pârâte au fost anulate de instanţele judecătoreşti pentru diverse considerente, că, în privinţa consiliului de administraţie acesta nu se mai întruneşte în mod legal, iar comisia de cenzori nu mai îndeplineşte cerinţele legale privind componenţa.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, care a fost soluţionat prin Decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul admiterii, modificării şi respingerii apelului reclamantului împotriva sentinţei nr. 108 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova. Totodată, intimatul – reclamant D.N. a fost obligat la plata sumei de 48.729,31 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC C.P. SA, şi 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient M.D.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că, dintr-o eroare instanţa de apel a menţionat lit. c), întrucât dezvoltarea considerentelor se raportează la lit. e) a art. 227 din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, s-a reţinut greşita aplicare a art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 la situaţia, în speţă, în raport de împrejurarea că societatea pârâtă cu a cărei dizolvare a fost învestită prima instanţă, este o societate comercială pe acţiuni deschisă, cotată la bursă, aflată deci, sub incidenţa Legii nr. 247/2004, cu un număr variabil de acţionari, iar nu o societate închisă.
Totodată, instanţa de recurs reţine că nu s-a făcut o analiză a caracterului temeinic al neînţelegerilor şi aptitudinea acestora de a împiedica funcţionarea societăţii, influenţa negativă a acestora asupra activităţii şi respectiv imposibilitatea continuării acesteia.
Cu privire la cauza de dizolvare întemeiată pe dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia, s-a relevat că, instanţa de apel nu a reţinut caracterul naturii (juridică sau materială) a imposibilităţii şi nici certitudinea acesteia, iar pe de altă parte, s-a raportat numai la obiectul principal de activitate, în condiţiile în care textul de lege nu operează o atare distincţie.
Cu privire la afirmaţia din considerentele deciziei de apel, în sensul că şi celelalte critici ale apelantei sunt întemeiate, instanţa de recurs a reţinut că acesteia instanţa i-a subsumat o analiză lacunară, numai cu privire la existenţa organelor societare, aşa încât motivele de recurs raportate la alte cauze de dizolvare decât cele analizate au fost apreciate ca fiind fără suport în Decizia atacată.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs reclamantul D.N. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., în motivarea căreia arată următoarele:
Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor cereri formulate (minus petita).
Revizuentul susţine că, prin întâmpinarea la cererea de recurs a pârâtei a invocat nulitatea acestuia, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal nu a fost pusă în discuţia părţilor conform art. 137 C. proc. civ. şi nu s-a dispus motivat, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la ea.
De asemenea, se arată că, instanţa de recurs nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra suspendării cauzei şi trimiterii acesteia la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 227 lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 şi respectiv art. 290 din Legea nr. 297/2004.
Revizuentul susţine, în aceeaşi ordine de idei, că nu a fost pusă în discuţie şi instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes şi excepţiei lipsei de obiect.
Instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita).
Revizuentul susţine că cererea de cheltuieli de judecată în recurs a intervenientului M.D. era inadmisibilă aşa cum a fost formulată, respectiv prin indicarea cuantumului de 11.900 lei doar prin concluziile scrise din data de 18 ianuarie 2010, după cuvântul în dezbateri judiciare, ocazie cu care le-a solicitat doar cu caracter generic.
Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Sub acest aspect, revizuentul critică acordarea cheltuielilor de judecată recurentei şi intervenientului, în sumă totală de 60.000 lei, care au fost solicitate doar generic, în faza dezbaterilor, fără specificarea cuantumului acestora conform art. 112 pct. 3 şi art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Al doilea considerent de drept pentru care reclamantul a solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs îl constituie art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea unor înscrisuri noi.
În susţinerea acestui motiv de revizuire, pentru justificarea lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului declarat de pârâtă, revizuentul invocă existenţa unor extrase de pe site-ul Baroului Bucureşti şi a altor înscrisuri emanând de la societatea de avocatură, acte care, dacă ar fi fost avute în vedere ar fi condus la soluţionarea recursului prin admiterea excepţiei nulităţii acestuia, pentru lipsa semnăturii, în sensul nejustificării calităţii de reprezentant convenţional al semnatarul cererii de recurs.
De asemenea, revizuentul invocă ca şi înscrisuri noi pe care îşi întemeiază cererea de revizuire acte juridice şi hotărâri judecătoreşti date în materie penală, în legătură cu SC C.P. SA şi care, susţine revizuentul, dovedesc gravele neînţelegeri existente între reprezentanţii acesteia şi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei.
Totodată, se susţine că acordarea cheltuielilor de judecată a avut la bază fotocopii depuse după închiderea dezbaterilor, iar instanţa, în mod nelegal nu a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind reducerea cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la 21 mai 2010, intimata SC C.P. SA a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii revizuirii, iar pe fond, a solicitat respingerea acesteia pe considerentul că nu sunt îndeplinite condiţiile legale ale art. 322 pct. 2 - 5 C. proc. civ., solicitând obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
Asupra celor două excepţii invocate în apărare de către intimată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin încheierea din şedinţa publică din 1 noiembrie 2011, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele acolo arătate.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest motiv de revizuire este o aplicare a principiului disponibilităţii şi vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat, întrucât, potrivit art. 129 alin. final C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prin „lucru cerut” se înţelege cererea concretă, cererile accesorii sau subsidiare şi nu diferitele argumente care le susţin sau combat, după cum excepţiile invocate constituie mijloace procedurale de apărare şi nu cereri prin care să se deducă pretenţii concrete.
Din această perspectivă, nu există minus petita atunci când instanţa nu se pronunţă, nu pune în discuţia părţilor şi nu dispune motivat asupra unor excepţii procedurale.
De asemenea, pentru a fi în prezenţa ipotezei de pronunţare extra petita sau plus petita se cere ca instanţa să se pronunţe asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori să fi acordat mai mult decât s-a cerut, interpretarea sintagmei de ”lucru cerut” fiind aceeaşi ca şi în ipoteza de minus petita descrisă mai sus.
Astfel, de vreme ce părţile au formulat în scris şi verbal cereri pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nu se poate susţine că instanţa de recurs a acordat un lucru necerut, ori peste ceea ce s-a cerut, chiar dacă cuantificarea sumelor solicitate cu acest titlu s-a realizat prin concluziile scrise depuse la dosar ulterior dezbaterilor.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., acesta vizează situaţia când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Pentru a fi admisibilă revizuirea pe acest temei se cere îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: partea interesată să prezinte un înscris nou (iar nu să ceară administrarea din oficiu a acestuia), care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, adică să nu se impună confirmarea lui prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii supusă revizuirii; imposibilitatea invocării înscrisului fie pe motiv că a fost reţinut de partea potrivnică, intenţionat sau voluntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; cerinţa ca înscrisul să aibă caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării cauzei, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Se va reţine că, în raport de cele mai sus menţionate, înscrisurile de care se prevalează revizuentul în dezvoltarea motivelor cererii sale, nu pot conduce la retractarea hotărârii instanţei de recurs.
În consecinţă, în baza considerentelor reţinute, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac de retractare, nedevolutive, care nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor fapte şi împrejurări care au fost discutate de instanţă cu ocazia rezolvării litigiului în fond, se va respinge cererea de revizuire formulată de reclamantul D.N., ca neîntrunind condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.
Totodată, fiind în culpă procesuală, văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul va fi obligat să-i achite intimatei SC C.P. SA suma de 7.050 lei cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocaţial, potrivit ordinelor de plată nr. 346din 26 mai 2010 şi 484 din 18 aprilie 2011, depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D.N. împotriva deciziei nr. 209 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă revizuentul să-i achite intimatei SC C.P. SA BUCUREŞTI suma de 7.050 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 57/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 490/2012. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
