ICCJ. Decizia nr. 4822/2012. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanții A.E.L., L.I., P.I., B.V., I.M., P.G. și O.M. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția comercială și contencios administrativ, au chemat în judecată pârâta SC O.P. SA pentru ca, în temeiul dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 să se dispună efectuarea unor expertize judiciare de gestiune specialitatea bunuri imobile și financiare contabilitate.
Prin sentința civilă nr. 180/ COM din 01 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A.E.L., L.I., P.I., B.V., I.M., P.G. în nume personal și în calitate de moștenitoare a defunctului P.G., O.M. în contradictoriu cu pârâta SC O.P. SA prin administrator unic N.C. și prin lichidator judiciar M.N.G.I.I.P.U.R.L. Slatina.
în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990 a fost desemnat expert bunuri imobile P.N. și expert contabil M.V. pentru analiza operațiunii de gestiune privind vânzarea imobilului situat în Slatina, str. Sevastopol, județul Olt, facturării și încasării contravalorii prețului și evidențierea în documentele contabile ale societății. A fost stabilit pentru experții desemnați onorarii de câte 1.500 lei care vor fi suportate de societatea pârâtă.
A fost respinsă cererea reclamanților privind desemnarea expertului pentru analiza operațiunii de gestiune privind mijloacele fixe și circulante din patrimoniul societății pârâte începând cu anul 2007.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, a reținut, în esență, că întrucât rolul expertizei este să releve eventualele greșeli de gestiune sau chiar fraude, încălcări ale dispozițiilor legale, presupuse a fi săvârșite de administratori, iar procedura prevăzută de acest text este una destinată să realizeze informarea acționarilor și să asigure un control eficient al gestiunii, instanța a constatat că este întemeiat obiectivul indicat de reclamanți privind operațiunea de gestiune având ca obiect vânzarea imobilului situat în Slatina, str. Sevastopol, județul Olt.
în ceea ce privește obiectivul privind analizarea operațiunii de gestiune a mijloacelor fixe și circulante din patrimoniul societății pârâte, începând cu anul 2007 instanța a constatat ca acest obiectiv este neîntemeiat întrucât presupune o analiză generală a gestiunii, pe o perioadă mare de timp, de natură să exceda dispozițiilor art. 136 din lege.
Deși cererea de expertiză presupune interesul legitim și actual al acționarilor de a proteja societatea de rezultatele unei gestiuni frauduloase sau neglijente, perioada vizată trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă, pentru a nu se ajunge la o substituire în atribuțiile adunării generale a acționarilor.
Pentru considerentele reținute și având în vedere exercitarea de către reclamanți, în calitate de acționari, a dreptului la informare prin art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, instanța a admis cererea în parte conform dispozitivului.
Ulterior, prin încheierea din 10 mai 2011 s-a respins cererea reclamanților, formulată în temeiul dispozițiilor art. 2811alin. (1) și art. 2812alin. (1) C. proc. civ., apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate de reclamanți.
S-a reținut, în esență, că nemulțumirile reclamanților cu privire la obiectivele stabilite pentru experții desemnați nu pot constitui un temei pentru lămurirea dispozitivului hotărârii sau pentru completarea acestuia în condițiile în care instanța a admis doar o parte din obiectivele reclamanților ci pot constitui, eventual, motive pentru criticarea sentinței în calea ordinară de atac.
De asemenea, faptul că nu s-a stabilit prin dispozitiv, data până la care trebuie depuse rapoartele, locația unde trebuie depuse și cui trebuie înaintate nu este de natură să ducă la admiterea cererii de completare și lămurire dispozitiv.
în raport de obiectul acțiunii întemeiată pe art. 136 din Legea 31/1990, text reținut în dispozitivul hotărârii, instanța nu putea dispune decât în limitele investirii. De altfel, din conținutul art. 136 din lege, detaliat în considerentele hotărârii, a rezultat în mod expres față de cine trebuie îndeplinită obligația de predare a rapoartelor de expertiză.
în ceea ce privește susținerea potrivit căreia experții nu întocmesc rapoartele până când nu li se achită onorariile stabilite, instanța a constatat că în situația în care experții ar întârzia întocmirea raportului prin procedura de executare a obligației societății de a achita onorariile, nimic nu împiedică pe reclamanți de a avansa onorariile și de a recupera ulterior sumele de la societatea ai cărei asociați sunt.
Nici susținerea potrivit cărei onorariile trebuie omologate de instanța de judecată nu a fost primită, în raport de dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 în sarcina instanței neputând fi stabilit ulterior soluționării cererii nicio altă competență cu privire la raportul de expertiză.
Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 104/2011 din 09 decembrie 2011 a respins ca nefondat, apelul declarat de L.I., O.M. și A.E. și a anulat pentru lipsa calității de reprezentant, apelul declarat de S.C. Olt Proiect SA prin reprezentant N.C. împotriva sentinței civile nr. 180/ COM din 01 februarie 2011, a Tribunalului Neamț.
în argumentarea aceste decizii instanța de apel a reținut, în esență, referitor la apelul formulat de SC O.P. SA că în cauză este vorba de dizolvarea societății comerciale pe acțiuni care a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, prin hotărârea adunării generale a acționarilor, publicată în M. Of., în baza art. 232 din aceeași lege, iar potrivit dispozițiilor art. 233, a fost desemnat lichidator, care își desfășoară activitatea în baza contractului de prestări servicii nr. 3 din 04 noiembrie 2010 încheiat de N.C., administrator unic cu Societatea de lichidare M.N.G.I.I.P.U.R.L. Slatina.
S-a reținut că pe perioada lichidării societății atributul reprezentării societății în raporturile cu terții și în justiție aparține lichidatorului. Și cum, în cauză, acest din urmă nu și-a însușit cererea de apel formulată de către administratorul statutar, dând eficiență dispozițiilor art. 298 C. proc. civ. cu referire la art. 161 și art. 42 C. proc. civ., devin pe deplin aplicabile, în sensul că nefiind făcută dovada calității de reprezentant al societății apelante, cererea acestora a fost anulată.
Cu referire la apelul formulat de reclamanți împotriva încheierii din data de 10 mai 2011, s-a reținut, în esență, că instituția lămuririi dispozitivului reglementată de dispozițiile art. 2811C. proc. civ., poate fi folosită numai dacă partea justifică un interes legat tocmai de ambiguitatea hotărârii și de imposibilitatea valorificării ulterioare a dreptului recunoscut, însă, în substanța sa, soluția primei instanțe nu conține elemente de confuzie sau de contrarietate.
Referitor la nedesemnarea de către instanță a celui care urmează a achita onorariile de expertiză, cât și neindicarea locului și persoanei căreia să i se comunice respectivele rapoarte de expertiză, s-a constatat că există dispoziții exprese în textul legii în acest sens și, atâta timp cât legea dispune în mod expres, hotărârea instanței apare ca superfluă.
S-a reținut că dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 sunt exprese, dar nu sunt imperative, astfel că nimic nu împiedică părțile să deroge de la acestea și că aceasta este rațiunea pentru care prima instanță a arătat că pentru a preîntâmpina tergiversarea întocmirii expertizelor nimic nu-i oprește pe reclamanți, să avanseze sumele necesare achitării onorariilor de expertiză, cu posibilitatea recuperării ulterior de la societate.
Totodată instanța de apel a apreciat că, nemulțumirile reclamanților cu privire la obiectivele stabilite legate de cererea de completare hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 2812C. proc. civ., nu pot fi valorificate pe această cale, constituindu-se, de fapt, în adevărate critici ale hotărârii primei instanțe ce ar fi putut fi valorificate prin intermediul căii de atac.
S-a reținut acesta, întrucât textul art. 2812C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, or obiectivele la expertiză nu echivalează cu o cerere de chemare în judecată, astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 112 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii reclamanții L.I., O.M. și A.E.L. a declarat recurs tară a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.
în susținerea recursului, recurenții au arătat, în esență, că instanța de apel deși a reținut în mod just că "instituția lămuririi dispozitivului reglementată de dispozițiile art. 2811C. proc. civ., poate fi folosită numai dacă partea justifică un interes legat tocmai de ambiguitatea hotărârii și de imposibilitatea valorificării ulterioare a dreptului recunoscut" nu a avut în vedere faptul că prin motivele de apel tocmai acest lucru au afirmat și dovedit, că așa cum este conceput dispozitivul sentinței civile nr. 180/ COM din 01 februarie 2011, este imposibilă valorificarea ulterioară a dreptului recunoscut.
Astfel, recurenții susțin că în mod neîntemeiat instanța a considerat că nu se putea pronunța în considerentele sau în dispozitivul sentinței civile nr. 180/ COM din 01 februarie 2011 cu privire la data până la care trebuie depuse de experți rapoartele de expertiză; unde trebuie depuse aceste rapoarte de expertiză și cui trebuie înaintate aceste rapoarte de expertiză după întocmirea lor, deoarece instanța nu putea dispune decât în limitele investirii.
Totodată, recurenții susțin că în soluționarea cererii având ca temei art. 281 alin. (1) și art. 2812alin. (2) C. proc. civ., instanța în virtutea rolului activ trebuia să aibă în vedere că pârâta SC O.P. SA se găsește într-o situație specială, în sensul că până la soluționarea acestui litigiu reprezentantul pârâtei s-a grăbit să demareze procedura de lichidare a societății, sperând ca prin radierea firmei hotărârea pronunțată să rămână fără eficiență.
Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și completării sau lămuririi înțelesului dispozitivului sentinței nr. 180/ COM din 01 februarie 2011 a Tribunalului Neamț, în așa fel încât fostul administrator social N.C. și lichidatorul judiciar să fie obligați să pună la dispoziția experților documentele necesare întocmirii lucrărilor dispuse de instanță, precum și nuanțarea faptului că rapoartele de expertiză vor fi înaintate lichidatorului judiciar pentru a lua măsuri în consecință.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
înalta Curte constată că, din eroare, cererea de recurs formulată de reclamanții A.E.L., L.I. și O.M. împotriva deciziei nr. 104/2011 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată de două ori pe rolul Secției a II-a civile, formându-se două dosare distincte, dosar nr. x, respectiv dosar nr. y.
La data de 8 noiembrie 2012, prin decizia nr. 4427 pronunțată în dosar, recursul declarat de reclamanții A.E.L., L.I. și O.M. a fost respins ca nefondat, pentru considerente care succed.
întrucât recurenții nu au înțeles să indice dispozițiile legale pe care își întemeiază recursul, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. criticile aduse deciziei recurate, vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Prima ipoteză a articolului menționat nu a fost criticată, cu alte cuvinte nu s-a demonstrat că lipsește fundamentul juridic și faptic pe care se bazează soluția instanței de apel.
Pentru cea de-a doua ipoteză "încălcarea sau aplicarea greșită a legii" s-a pus în discuție încălcarea dispozițiilor art. 2811C. proc. civ.
Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în situația în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.
în speța de față, ceea ce înțeleg recurenții - reclamanți prin noțiunea de "lămurire a dispozitivului sentinței nr. 180/ COM din 01 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț", este ca instanța să dea lămuriri, precizări cu privire la data până la care trebuie depuse rapoartele de expertiză, unde trebuie depuse aceste rapoarte și cui trebuie înaintate aceste rapoarte după întocmirea lor.
Nemulțumirile recurenților sunt nefondate, întrucât în raport de obiectul acțiunii întemeiată pe art. 136 din Legea nr. 31/1990, instanța nu putea dispune decât în limitele învestirii.
Astfel, așa cum s-a reținut de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 16/2011 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recursul în interesul legii, în procedura specială prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intervenția instanței de judecată, "este limitată la desemnarea unuia sau mai multor experți, stabilirea concretă a operațiunilor din gestiunea societății care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a fi efectuat și comunicat de către experții desemnați acționarilor solicitanți și organelor de conducere executivă, precum și cenzorilor sau auditorilor societății, în modalitatea prevăzută de lege, fixarea onorariului experților și modalitatea de plată a acestuia".
Deci dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, sunt exprese în ceea ce privește desemnarea de către instanță a celui care urmează a achita onorariile de expertiză cât și indicarea locului și persoanei căreia să i se comunice respectivele rapoarte de expertiză.
Or, așa cum corect a reținut și instanța de apel, atâta timp cât legea dispune în mod expres și, în contextul în care nu există o învoire a părților în alt sens, hotărârea instanței apare ca superfluă.
Cât privește rolul activ al instanței, se constată că recurenții s-au raportat la faptul că instanța în soluționarea cauzei trebuia să aibă în vedere că împotriva pârâtei SC O.P. SA se demarase procedura de lichidare.
Potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, exercitând un veritabil rol activ, prin aceea că au stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză așa cum reglementează dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
în virtutea unui rol activ și respectând dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, instanța de apel a stabilit cu rigurozitate cadrul juridic ținând cont de faptul că împotriva pârâtei se demarase procedura insolvenței, astfel procedura de citare cu pârâta s-a efectuat prin lichidatorul desemnat, respectiv M.N.G.I.I.P.U.R.L.
De altfel, starea de insolvență în care se afla pârâta SC O.P. SA nu are relevanță în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 180/ COM din 1 februarie 2011 a Tribunalului Neamț întrucât așa cum s-a constatat anterior dispozitivul sentinței a fost dat cu respectarea dispozițiilor exprese prevăzute de procedura specială a art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică.
Fără a repeta considerentele anterior reținute, ținând cont că aceeași cerere de recurs a fost înregistrată sub două numere de dosar distincte, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de reclamanții A.E.L., L.I. și O.M. împotriva deciziei nr. 104/2011 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4827/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4690/2012. Civil → |
|---|
