ICCJ. Decizia nr. 4613/2012. Civil
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 872/ LC din 23 mai 2011, Tribunalul Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei S.Y.I.T. AS în contradictoriu cu pârâta SC A.S.M. SA, pentru recunoaștere și încuviințare executare hotărâre arbitrală. în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părțile în litigiu s-au stabilit relații întemeiate pe contractul de reabilitare a stației de epurare a apelor uzate din Satu Mare încheiat sub nr. ISPA 2002 RO 16 P PE 019-05. Potrivit convenției părților, contractorul S.Y.I.T. AS urma să realizeze în folosul angajatorului SC A.S.M. SA Satu Mare lucrările de renovare a instalației de tratare a apei reziduale din Satu Mare. Condițiile generale ale contractului au fost stabilite în acord cu standardul F.I.D.I.C. completate cu condițiile speciale.
în conformitate cu clauzele asumate de părțile contractului, pentru ipoteza unor diferende asupra conduitei în legătură cu obligațiile stabilite pe seama fiecăreia, este necesar apelul la instanța arbitrală. Completarea prevederilor contractului dintre părți, cu condițiile generale ale standardului F.I.D.I.C. impun însă și parcurgerea unei etape prealabile arbitrajului, și anume, supunerea diferendelor unei Comisii de Soluționare a Disputelor (C.S.D.).
în realizarea acestei etape, reclamanta și pârâta au încheiat un acord de adjudecare a disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii alcătuite dintr-un singur membru. Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2010, C.A.D. a rezolvat un număr de probleme cu care a fost investită prin notificarea fiecărei părți.
împotriva acestei hotărâri, pârâta SC A.S.M. SA Satu Mare a transmis în termenul de 28 de zile prevăzut de clauza 20.4 din Condițiile generale ale contractului, notificarea de dezacord.
în temeiul acestei stări de fapt, instanța a reținut că cererea este inadmisibilă din punct de vedere formal, întrucât reclamanta nu deține o hotărâre arbitrală în înțelesul Convenției O.N.U. din 10 iunie 1958.
Astfel, s-a reținut că etapa adjudecării disputei potrivit Condițiilor generale ale contractului se poate finaliza printr-o hotărâre care să devină obligatorie pentru părți doar în ipoteza în care nu se notifică dezacordul. în caz contrar această etapă se continuă cu cea a derulării arbitrajului propriu-zis, în înțelesul stabilit prin inserarea clauzei compromisorii.
Câtă vreme această condiție care vizează un element esențial pentru recunoașterea hotărârii arbitrale lipsește, instanța a respins cererea.
în raport cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a apreciat ca justificate cheltuielile reprezentând onorariu parțial în sumă de 2.000 lei, corespunzător actelor de procedură întocmite în cauză.
Apelul declarat de reclamanta S.Y.I.T. AS împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 5/ C-A din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Apelanta a fost obligată la plata sumei de 218,50 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.S.M. SA.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că problema de drept dedusă judecății este de a stabili dacă hotărârea din data de 22 noiembrie 2010 pronunțată de Comisia de adjudecare a disputei desemnată prin Acordul de adjudecare a disputei încheiat între părțile în litigiu este definitivă și obligatorie și dacă reprezintă o hotărâre arbitrală, împrejurări în raport cu care se poate stabili dacă instanța a fost legal învestită cu cererea de recunoaștere și încuviințare a unei atare hotărâri.
în fapt, între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de reabilitare a stației de epurare a apelor uzate din Satu Mare nr. ISPA 2002 RO 16 P PE 019-05, sens în care apelantul reclamant urma să realizeze în folosul intimatului SC A.S.M. SA lucrările convenite. Condițiile generale ale contractului (C.G.C.) au fost stabilite în acord cu standardul F.I.D.I.C. completate cu condițiile speciale.
în conformitate cu clauzele asumate de părți și necontestate, în cazul apariției unor diferende ce izvorăsc din contract, competența în soluționarea lor revine instanței arbitrale, conform art. 20.6 din Condițiile generale ale contractului.
însă, potrivit art. 20.4 din Condițiile generale ale contractului, anterior sesizării instanței de arbitraj, se impune parcurgerea unei proceduri prealabile arbitrajului, care constă în supunerea diferendelor unei Comisii de Soluționare a Disputelor (C.S.D.).
în considerarea acestei clauze, părțile au încheiat un acord de adjudecare a disputei și au supus problemele devenite litigioase unei comisii alcătuite dintr-un singur membru, care a pronunțat Hotărârea din 22 noiembrie 2010, a cărei recunoaștere și punere în executare se solicită.
Potrivit art. 20.4 alin. final din C.G.C., decizia C.A.D., respectiv hotărârea din speță, devine definitivă și obligatorie numai dacă, după comunicarea ei către părți, niciuna dintre acestea nu transmite o înștiințare de nemulțumire în termen de 28 zile de la primire.
Nefiind de acord cu hotărârea dată în procedura prealabilă, intimata pârâtă SC A.S.M. SA a notificat dezacordul său în termenul de 28 de zile prevăzut de art. 20.4 din Condițiile generale ale contractului.
Față de această împrejurare, apelanta a sesizat Secretariatul Curții de arbitraj internațional de la Paris cu o cerere de arbitrare întemeiată pe art. 20.7 din Contract.
în aceste condiții, se constată că, în mod corect judecătorul fondului a reținut că Hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită, nu este o hotărâre definitivă și obligatorie în accepțiunea textelor anterior menționate și nu este o hotărâre arbitrală.
în susținerea afirmației din urmă, s-a constatat că, în mod contrar celor afirmate, apelanta a înțeles să sesizeze instanța arbitrală conform clauzelor contractuale, solicitarea sa fiind înregistrată la Curtea Internațională de Arbitraj sub nr. l8320/GZ/ noiembrie 2011, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 29 din dosarul de apel.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins apelul reclamantei și a menținut în întregime hotărârea apelată.
Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 218,50 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând cheltuieli de deplasare.
împotriva acestei decizii, reclamanta S.Y.I.T. AS a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii.
în dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că reținerile instanței de apel sunt doar parțial corecte, întrucât art. 5 alin. (l) lit. e) din Convenția O.N.U. impune cerința ca hotărârea să fie obligatorie, nu "definitivă și obligatorie", cum în mod eronat a reținut instanța de apel.
Recurenta consideră că instanța a încălcat legea, considerând că pentru a fi admisă prezenta cerere trebuie să poarte asupra unei hotărâri definitive și irevocabile, deși prevederile care constituie temeiul cererii în fond sunt foarte clare, în sensul că hotărârea trebuie să fie doar obligatorie.
De altfel, hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită este obligatorie, conform art. 20.4 din Condițiile Generale ale Contractului.
Cât privește cea de a doua problemă de drept dedusă judecății prin care instanța de apel a apreciat că fapta recurentei de a demara procedura arbitrală în fața Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț constituie un motiv suficient pentru a reieși concluzia că hotărârea din 22 noiembrie 2010 nu este o hotărâre arbitrală, recurenta consideră că instanța de apel a aplicat greșit legea.
Sub acest aspect se arată că, procedura desfășurată în fața C.A.D. este un arbitraj ad-hoc, iar hotărârea pronunțată în data de 22 noiembrie 2010 de C.A.D. este o hotărâre arbitrală, în sensul Convenției O.N.U. pe care se întemeiază prezenta cerere și în sensul Cărții IV - "Despre arbitraj" C. proc. civ. al României.
în acest sens, recurenta invocă prevederile art. l alin. (2) din Convenție și cele ale art. 341 C. proc. civ., iar Acordul de Adjudecare a Disputei semnat în datele de 20 august 2010, 25 august 2010 și 28 august 2010 este o convenție arbitrală, prin care părțile au convenit ca disputa dintre ele să fie soluționată de o Comisie de adjudecare a disputelor având membru unic în persoana domnului J.C.P. Totodată, în baza acestui acord, a fost pronunțată hotărârea din 22 noiembrie 2010.
Analizând decizia recurată în raport de critici le formulate și temeiul de drept invocat, înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Criticile recurentei subsumate acestui motiv de nelegalitate nu pot fi reținute, întrucât în mod corect că s-a reținut că Hotărârea din 22 noiembrie 2010 a cărei recunoaștere și executare se solicită nu îndeplinește condițiile necesare unei astfel de solicitări în înțelesul Convenției O.N.U. din 10 iunie 1958, față de împrejurarea că această hotărâre a fost pronunțată în etapa prealabilă arbitrajului, potrivit căreia părțile au încheiat un acord de adjudecare a disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii, etapă nefinalizată ca urmare a notificării de către intimată a dezacordului său în termenul de 28 de zile cu privire la hotărârea anterior menționată, conform art. 20.4 din Condițiile generale ale contractului. De altfel, această hotărâre devenea obligatorie pentru părți doar în ipoteza în care nu ar fi existat notificarea dezacordului, situație în care etapa adjudecării disputei nu ar mai fi fost continuată cu sesizarea instanței arbitrate.
Totodată, faptul că recurenta a demarat procedura arbitrală în fața Curții Internaționale de Arbitraj pe lângă Curtea Internațională de Comerț, aspect avut în vedere de instanța de apel, nu este de natură a conduce la concluzia că a fost încălcată legea, întrucât la pronunțarea hotărârii recurate au fost avute în vedere dau/ele la care părțile s-au obligai prin condițiile generale ale contractului, respectându-se dispozițiile legale aplicabile speței.
Față de considerentele expuse, în condițiile în care nu s-a demonstrat că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit legea, criticile recurentei întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi respinse.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei S.Y.I.T. AS.
în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă S.Y.I.T. AS a fost obligată la plata sumei de 689 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC A. SATU MARE SA, conform facturii nr. AGSUJ 013898/12 și chitanței nr. 10276 din 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4703/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4612/2012. Civil → |
|---|
