ICCJ. Decizia nr. 4935/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 974/C din 5 iulie 2010, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea formulată de SC A.R.A.V.I.G. SA prin sucursala Argeș și a fost obligată pârâta SC E. SA București la plata sumei de 162.000 lei despăgubiri plus dobânda legală, calculată de la 9 octombrie 2006 și până la achitarea integrală a debitului, cu 4.417 lei cheltuieli de judecată.
Această sentință a fost apelată de către pârâta SC E. SA București, iar prin decizia nr. 75/A-C din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins apelul, reținând că, normele de competență teritorială reglementate de art. 5 C. proc. civ., invocate de pârâtă sunt relative, fiind deopotrivă, incidente și dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. raportat la locul plății despăgubirii, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din același cod, alegerea instanței revine reclamantului, iar pe fondul cauzei s-a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt raportat la probele administrate și față de susținerile părților.
Prin decizia nr. 2033 din 25 mai 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul pârâtei, reținând că excepția necompetenței teritoriale a fost corect soluționată, instanțele făcând o corectă aplicare a normelor legale incidente în cauză, iar cu privire la criticile referitoare la fondul cauzei s-a apreciat că acestea vizează aspecte ce privesc situația de fapt și administrarea probelor, sens în care s-a constatat că această critică nu poate face obiectul instanței de recurs.
împotriva acestei decizii, contestatoarea SC E. SA București a formulat la data de 2 aprilie 2012 contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, întrucât, instanța de recurs a apreciat în mod greșit că, cele două instanțe au soluționat corect excepția necompetenței teritoriale invocate în cauză și că nu se poate reține, pe fondul cauzei, faptul că valoarea asigurării este egală cu cea a reparațiilor.
Verificând condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317 C. proc. civ., înalta Curte constată că această cale este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de dispozițiile legple evocate, iar nu pentru greșita aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
în acest context, pentru admiterea contestației în anulare, era necesară îndeplinirea anumitor condiții, respectiv, ca pârâtul să nu fi putut invoca necompetența în fața instanței de fond, instanța să nu fi reținut această excepție din oficiu și ca recursul părții să nu fi ajuns a fi cercetat în fond. Prin urmare, dacă excepția de necompetența a fost invocată în fața instanței de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestației în anulare nu mai poate fi primită, în sprijinul acestei soluții relevant este și faptul că, contestația în anulare fiind o cale de atac de retractare, aceeași instanță ar fi chemată din nou să se pronunțe asupra propriei sale competențe.
Același text impune însă și o altă condiție particulară, respectiv ca motivele contestației să nu poată fi "invocate pe calea apelului sau recursului", aceasta fiind o cerință importantă de natură a limita accesul la calea contestației în anulare, astfel că, ori de câte ori partea are acces la apel sau recurs, aceasta nu mai poate uza de exercițiul contestației în anulare pentru a-și valorifica drepturile, decât în condițiile impuse de lege.
Având în vedere caracterul de excepție al textului legal menționat, precum și analiza susținerilor contestatorului, înalta Curte constată că, critica adusă deciziei este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că, instanțele s-au pronunțat în mod corect și legal asupra excepției de necompetența teritorială.
Din această perspectivă, a rezultat că motivele invocate de către de contestatoarea SC E. SA București - nu a intrat în sfera de aplicare a prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4839/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4824/2012. Civil → |
|---|
