ICCJ. Decizia nr. 4827/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială, reclamanții S.S., S.L. și L.M. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC D.M. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 117.586 euro, reprezentând valoarea bunurilor mobile distruse în incendiul produs în data de 17 mai 2008, a sumei de 22.669 euro reprezentând contravaloare diferență necesară refacerii locuinței la stadiul fizic existent la data de 17 mai 2008, a sumei de 150.000 euro daune morale, cu plata cheltuielilor de judecată.
în drept, au invocat prevederile art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ. și Decretul nr. 31/1954.
în ședința publică de la data de 30 martie 2010, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D.M. SA, rezultată implicit din apărările efectuate și a respins-o ca neîntemeiată.
în aceeași ședință publică pârâta a precizat că înțelege să cheme în judecată pe SC E.O.G.R. SA, precizare față de care instanța a pus în vedere pârâtei să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 16.220 lei și a unui timbru judiciar, obligație neîndeplinită, considerent pentru care în ședința publică din 20 aprilie 2010 a fost admisă excepția de netimbrare și a fost anulată cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
Prin sentința comercială nr. 1082/ PI din 28 septembrie 2010 s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținându-se obligația pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 117.586 euro reprezentând contravaloarea bunuri mobile distruse în incendiul din 17 mai 2008, a sumei de 22.669 euro reprezentând contravaloare diferență necesară refacerii locuinței la stadiul fizic existent la data de 17 mai 2008 și a sumei de 150.000 euro cu titlu daune morale.
Pentru a hotărî astfel, analizând condițiile răspunderii civile a pârâtei, atât în nume propriu, cât și în calitate de comitent al prepusului A.M., prima instanță a reținut ca fiind întrunite condițiile antrenării răspunderii delictuale a pârâtei persoană juridică în ambele ipoteze.
S-a constatat că la data de 17 mai 2008, SC D.M. SA a executat lucrări de reparații carosabil pe strada Al. Vlahuță din Timișoara, lucrări ce au constat în decopertarea părților laterale ale drumului în vederea turnării unui strat de beton ca suport pentru montarea bordurilor. în jurul orei 13.00 un excavator al societății pârâte aflat în dreptul locuinței de la nr. 10, proprietatea reclamanților, în cadrul lucrărilor pe care le executa a agățat cu cupa branșamentul de gaz al imobilului, pe care l-a rupt și l-a ridicat forțat la o înălțime de cea. 1,30 m deasupra solului. Ca urmare a smulgerii conductei ce alimenta imobilul reclamanților, din contorul aflat în stradă, gazele naturale au pătruns în subsolul imobilului, iar în jurul orei 13.30 s-a produs deflagrația, urmată de un incendiu care a distrus în întregime imobilul cu toate bunurile care se găseau în acesta.
S-a reținut că art. 998-999 și art. 1000 C. civ. instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, proprie și a altei persoane, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, iar în speță această răspundere se regăsește în persoana pârâtei SC D.M. SA
în privința imobilului, prima instanță a constatat că acesta a fost asigurat la SC A.R.A.V.I.G. SA pentru suma de 100.000 euro, iar din expertiza judiciară efectuată de expertul tehnic P.D. în dosar al Tribunalului Timiș, secția comercială, filele 33-42, dosar având ca obiect recuperarea de către reclamanți a sumei asigurate mai puțin 37.705 euro, rezultă că suma necesară refacerii locuinței reclamanților la stadiul fizic existent înaintea incendiului, este de 122.669 euro, astfel că diferența peste suma asigurată este de 22.699 euro și reprezintă un prejudiciu material încercat de reclamanții, sumă de bani necesară pentru acoperirea integrală a prejudiciului material privind bunul imobil, expresie a principiului achitării integrale a prejudiciului cauzat.
în privința burilor mobile, din depozițiile martorilor audiați în cauză coroborate cu precizările făcute de reclamanții, a rezultat că acestea au existat în realitate, iar suma reprezentând contravaloarea lor este de 117.586 euro.
Dat fiind situația de forță majoră ce a intervenit în speță și care a dus la distrugerea în totalitate a bunurilor mobile achiziționate de reclamanții de-a lungul întregii vieții, s-a apreciat că este foarte greu din punct de vedere procesual să fie efectuată o dovadă exclusiv din alte probe, altele decât declarațiile reclamanților.
Aceasta întrucât este fără echivoc faptul că în mod normal, un bonus pater familias nu își preconstituie probe atunci când achiziționează sau produce bunuri mobile pentru a putea face dovada acestora într-un eventual proces de genul celui pendinte, comportament firesc și notoriu al fiecăruia dintre noi astfel că pentru a beneficia de un proces echitabil, în consonanță cu dreptul proteguit de art. 6 CEDO, susținerile reclamanților, coroborate și cu depozițiile martorilor extrajudiciare și judiciare, ce au fost vecinii și apropiați, impun a fi apreciate de instanță ca fiind obiective și lipsite de subiectivitate.
Dacă acest punct de vedere al abordării regulii procesuale al dovezii în procesul civil nu este acceptat, reclamanții ar fi puși în situația imposibilității dovedirii tuturor bunurilor mobile, mai ales atunci când sunt numeroase, cazul în speță, prin probe exterioare, întrucât este evident că indiferent cât de profunde sunt relațiile de prietenie este greu ca o persoană din afara familiei apropiate, să cunoască în detaliu averea mobilă a acesteia.
S-a constatat că fapta ilicită a produs reclamanților și un prejudiciu moral incomensurabil, fiind în afara oricărui dubiu că reclamanții au suferit și psihic și sufletește ca urmare a pierderi într-o clipită a întregii agoniseli de o viață.
în acest context, instanța de fond a apreciat că suma de 150.000 euro reprezintă un echivalent echitabil pentru acoperirea acestui prejudiciu moral încercat de reclamanții, nefiind deloc exagerată sub aspectul cuantumului în comparație cu situația reclamanților de după producerea evenimentului.
Vinovăția pârâtei rezultă din încălcarea de către aceasta a unor dispoziții legale care dacă ar fi fost respectate ar fi putut duce la evitarea prejudiciului generat reclamanților.
Pârâta avea obligația de a obține autorizație de construire pentru efectuarea lucrărilor de pe str. Al Vlahuță așa cum prevede art. 1 coroborat cu art. 2 alin. (4) pct. c și art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991, respectiv pentru lucrări de reparare privind căi de comunicație fără modificarea traseului și, după caz, a funcționalității acestora și de a nu începe lucrările în lipsa acestor documente conform art. 23 lit. b) din Legea nr. 10/1995.
în cauză, activitatea de pe strada Al. Vlahuță din ziua producerii incidentului a fost efectuată de pârâtă prin angajații săi, iar ruperea branșamentului s-a produs în timpul desfășurării acestei activități, prin acțiunea unuia din prepuși, aspect necontestat de pârâtă.
Astfel, constatând existența răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, în temeiul art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., prima instanță a admis cererea formulată de reclamanții și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 117.586 euro reprezentând contravaloarea bunuri mobile distruse în incendiul din 17 mai 2008, a sumei de 22.669 euro reprezentând contravaloare diferență necesară refacerii locuinței la stadiul fizic existent la data de 17 mai 2008 și a sumei de 150.000 euro cu titlu daune morale.
împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă SC D.M. SA Timișoara, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței în sensul diminuării despăgubirilor acordate de prima instanță.
La data de 1 august 2011 au fost introduși în cauză moștenitorii reclamantului-intimat S.S., respectiv, S.L. și M.N. (certificat de moștenitor din 05 august 2011, B.N.P. - V.A., f. 416).
Prin decizia civilă nr. 284/ A din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC D.M. SA Timișoara, în contradictoriu cu reclamanții - intimați S.L., L.M. și M.N. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții S.L., L.M. și S.S. și continuată de moștenitorii defunctului S.S., M.N., S.L. în contradictoriu cu pârâta SC D.M. SA, ca neîntemeiată. Au fost obligați intima?ii - reclaman?i la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 18.605,86 lei.
în motivare, instanța de control judiciar a reținut, în esență, greșita apreciere a instanței de fond ca fiind întrunite condițiile antrenării răspunderii delictuale a pârâtei persoană juridică atât în nume propriu, cât și în calitate de comitent al prepusului A.M.
S-a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data de 17 mai 2008, "autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor."
în acest context, s-a apreciat că dispozițiile art. 2 alin. (4) lit. b), la care face referire prima instanță indicând din eroare art. 2 alin. (4) lit. c), prevăd că autorizația de construire, prin excepție de la prevederile alin. (2), ce reglementează procedura de autorizare, se poate elibera fără documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, în cazul în care se execută lucrări de reparare a căilor de comunicație. Trecând peste faptul că dispozițiile indicate de prima instanță fac posibilă obținerea autorizației fără documentația de urbanism, și nu o impun, cum s-a concluzionat. împrejurarea că autorizația se poate emite fără a exista documentația de urbanism impusă de art. 2 alin. (2) nu presupune, în mod necesar, ca orice lucrare de reparare să necesite autorizație de construire, ci doar faptul că, în cazul în care este necesară autorizația, aceasta se emite în condiții simplificate.
în speță, adresa semnată de primarul municipiului și prin care se solicită pârâtei executarea lucrărilor nu condiționează în niciun fel executarea de obținerea autorizațiilor ce ar fi necesare, această obligație, în cazul în care s-ar fi impus, revenind autorității însăși, conform art. 12 din Contractul de execuție lucrări înregistrat din 29 octombrie 2007. Prin urmare, însăși autoritatea emitentă a autorizației de construire a considerat că lucrările ce urmau a fi executate nu impun emiterea autorizației.
S-a reținut că potrivit art. 11 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991 (în forma în vigoare la 17 mai 2008), se execută fără autorizație lucrările de reparații și înlocuiri la finisaje interioare și exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive, precum și lucrările de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente.
Astfel, instanța de apel a apreciat că obținerea autorizației de construire, a certificatului de urbanism ori a altor aprobări ce ar fi fost necesare pentru execuția lucrărilor (și care ar fi fost indicate în certificatul de urbanism) reprezintă o obligație reținută în mod greșit în sarcina pârâtei de către prima instanță, și prin urmare, în ceea ce privește fapta proprie, vinovăția pârâtei a fost înlăturată.
S-a mai reținut că potrivit concluziilor expertizei administrate în apel, sistemul de alimentare cu gaze naturale pe str. Vlahuță nu respectă Normativul 16-86, în sensul că, conductele de distribuție și conductele de branșament nu au un traseu rectiliniu deși rectilinitatea străzii, paralelismul construcțiilor cu axul străzii și planeitatea acesteia nu împiedicau cu nimic respectarea normei, iar adâncimea de pozare a conductei la imobilul cu nr. 10 nu respectă nici în prezent, după refacere, adâncimea minimă de 90 cm. Expertul a precizat totodată că nerespectarea normativului 16-86 cât privește execuția, montajul și starea tehnică a răsuflătorilor de carosabil și a celor de pe perete a condus la nerealizarea rolului funcțional al acestora, acela de a colecta și dirija în atmosferă eventualele scăpări de gaze rezultate din producerea unor fisuri sau spărturi pe instalațiile din subteran. Răspunzând obiecțiunilor formulate de reclamanții-intimați, expertul a arătat că bordura face parte din carosabilul străzii, stratul de fundare de sub bordură fiind același ca și cel de sub carosabil.
Instanța a apreciat concluziile expertizei ca fiind lipsite de echivoc: în cazul în care s-ar fi respectat prevederile normativului 16-86 deflagrația nu s-ar fi produs, chiar producându-se fisuri sau spărturi pe instalațiile din subteran, întrucât scăpările de gaze ar fi fost dirijate în atmosferă.
Reținând că fapta prepusului pârâtei nu se constituie decât într-o condiție care, necontribuind precumpănitor la realizarea efectului păgubitor, nu poate dobândi un caracter cauzal. Nereținându-se legătura de cauzalitate între fapta prepusului și prejudiciul afirmat de reclamanți, instanța a admis apelul formulat de pârâtă și a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii.
în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 284/ A din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, reclamanții L.M., N.M. și S.L. au declarat recurs, criticând, în esență, hotărârea atacată pentru nelegalitate sub aspectul instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susțin în esență, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și încălcarea normelor juridice speciale, sens în care apreciază că este necesară, casarea hotărârii și rejudecarea fondului pricinii, în temeiul art. 314 C. proc. civ.
în ceea ce privește considerentul instanței de apel potrivit căruia instanța de fond ar fi reținut în mod greșit încălcarea de către pârâta SC D.M. SA a dispozițiilor art. 1 coroborat cu art. 2 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată și art. 23 din Legea nr. 10/1995, conform art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 11 alin. (1) lit. h) și i) din același act normativ, recurenții apreciază că se impun anumite precizări.
în opinia recurenților, lucrările realizate de către societatea pârâtă nu puteau fi considerate doar lucrări de întreținere câtă vreme a fost înlăturat întreg pavajul pe acea stradă, s-a realizat fundație și s-au montat borduri, după care s-a turnat covor asfaltic.
în acest context, apreciază ca fiind lipsită de suport legal aserțiunea potrivit căreia aceste lucrări nu ar necesita autorizări prealabile sau cel puțin schița gospodăriei subterane dacă nu asistentă tehnică din partea furnizorilor de utilități.
Apreciază că legătura de cauzalitate dintre fapta prepusului societății comerciale și prejudiciul creat rezultă atât din înscrisurile existente cât și din declarațiile martorilor audiați, fiind întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Au fost încălcate dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991, republicată.
Au fost, de asemenea, înfrânte dispozițiile art. 21 lit. b) și art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, dispoziții care prevăd în mod imperativ obligația investitorilor sau a executanților de obținere a acordurilor și a avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire și de a nu începe execuția lucrărilor numai la construcții autorizate în condițiile legii și numai pe baza și în conformitate cu proiecte verificate de specialiști atestați.
Instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991 republicată, dispoziții care se referă expres doar la lucrări de întreținere ale căilor de comunicație, deși din toate probele administrate a rezultat anvergura acestor lucrări precum și caracterul lor.
Consideră că societatea apelantă a încălcat dispozițiile art. 96 din Legea nr. 351/2004 - legea gazelor, dispoziții care prevăd la lit. b) a acestui articol că "pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților să efectueze săpături sau lucrări de orice fel sub ori peste conductele de gaze naturale ori în zona de protecție a acestora, fără avizul prealabil al operatorului de sistem".
Deși a fost invocat textul art. 96 din Legea nr. 351/2004, instanța de apel nu a amintit în considerentele hotărârii despre această încălcare vădită a legii de către pârâta-intimată.
Apreciază că este total lipsită de relevanță adâncimea de pozare a conductei de la imobilul de pe str. Al. Vlahuță, mai ales că acel branșament a și fost refăcut integral după deflagrație.
în aplicarea prevederilor art. 998 și următoarele C. civ., recurenții reclamanți arată că, indiferent dacă fapta a fost săvârșită cu intenție sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este în principiu aceeași, simpla culpă, chiar vina cea mai ușoară, alături de celelalte condiții, este suficientă pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Susțin că există o legătură de cauzalitate clară, neîndoielnică între fapta prepusului societății intimate și deflagrația și incendiul care au urmat, incendiu care a provocat o daună totală, atât a imobilului cât și a bunurilor ce se găseau în imobil.
în temeiul dispozițiilor art. 146 C. proc. civ., intimata - pârâtă SC D.M. SA a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. "orice faptă a omului care cauzează acestuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform prevederilor art. 999 C. civ. "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".
Este de reținut că pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală în temeiul textelor legale anterior evocate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Astfel, chiar dacă doar una dintre condițiile imperativ impuse de textele legale menționate nu este îndeplinită, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală.
Totodată conform art. 1000 alin. (3) C. civ. sunt de asemenea responsabili (..) comitenții pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat, ceea ce presupune existența unui raport de prepușenie, iar prepusul să fii săvârșit fapta în funcția care i s-a încredințat.
în speță, în mod corect, instanța de control judiciar a constatat că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite, o reprezintă culpa, din cele două perspective: proprie și pentru fapta prepusului, dar în mod greșit, a analizat hotărârea apelată apreciind că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C. civ. și implicit ale art. 1000 C. civ., motivat de inexistența culpei societății pârâte SC D.M. SA Timișoara pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a acesteia.
Este adevărat că la data de 29 octombrie 2007 a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 217 între pârâta SC D.M. SA și Municipiul Timișoara, în cuprinsul căruia la art. 12 vizând obligațiile achizitorului, s-a prevăzut în mod expres (fila 379 dosar apel) faptul că, la începerea lucrărilor achizitorul are obligația de a obține toate autorizațiile și avizele necesare execuției lucrărilor, dar este de necontestat că art. 23 lit. b) din Legea nr. 10/1995 prevedea obligația executantului (în speță a pârâtei) de a nu demara lucrările în lipsa documentației necesare, fiind fondate susținerile recurenților sub acest aspect.
Totodată, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 republicată, construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru: lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructura, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente.
Potrivit art. 11 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991 se execută fără autorizație lucrările de reparații și înlocuiri la finisaje interioare și exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive, precum și lucrările de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente, dar este de necontestat că lucrările ce urmau a fi executate în baza contractului din 29 octombrie 2007 nu se încadrează printre cele enumerate de acest text legal, în speță nefiind vorba de o simplă operațiune de întreținere.
Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 raportat la obiectul contractului de execuție, dat fiind și natura lucrărilor ce nu se încadrează printre cele enumerate de art. 11 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991, pârâta avea obligația obținerii avizelor necesare execuției lucrărilor moment la care aceasta ar fi cunoscut poziționarea subterană a branșamentelor de gaze naturale aferente fiecărui imobil situat pe strada pe care executa lucrările, respectiv a imobilului nr. 10 implicat în deflagrație.
Pârâta se prevalează de adresa emisă de Primăria Timișoara în cuprinsul căreia i se comunicau străzile pe care urma să efectueze lucrările de întreținere și reparații carosabil, conform contractului din 29 octombrie 2007, însă, contrar reținerilor instanței de apel, acest înscris nu presupune că la începerea lucrărilor pârâta nu avea obligația legală de a solicita autorizație de construire din partea autorității locale sau schița gospodăriei subterane.
în mod greșit instanța a înlăturat vina pârâtei motivându-și soluția pe dispozițiilor art. 12 din contractul de execuție încheiat, printr-o interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 1,art. 2 alin. (4) pct. c, art. 3 alin. (1) lit. c), art. 11 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991 și art. 23 lit. b) din Legea nr. 10/1995, în mod greșit a înlăturat obligația pârâtei de a obține autorizația de construire pentru efectuarea lucrărilor, precum și obligația de a nu începe lucrările în lipsa documentelor necesare.
în mod eronat instanța și-a motivat soluția pe nerespectarea normativului 16-86, întrucât este lipsită de relevanță adâncimea de pozare a conductei de gaze la imobilul în discuție, câtă vreme, pârâta avea obligația legală de a obține autorizația de construcție, iar odată cu obținerea avizelor necesare pentru emiterea certificatului de urbanism aceasta ar fi cunoscut poziționarea subterană a branșamentelor de gaze, ceea ce ar fi putut conduce cu adevărat la evitarea prejudiciului suferit de reclamanți.
Activitatea din ziua producerii incendiului a fost efectuată de pârâtă prin angajații săi, iar smulgerea conductei ce alimenta imobilul reclamanților, s-a produs în timpul desfășurării unei activități de excavare, prin acțiunea unuia dintre prepușii pârâtei.
Prin urmare, în cauză, există culpă (din cele două perspective: proprie și cea a prepusului), există raport de prepușenie, iar prepusul a săvârșit fapta în funcția ce i-a fost încredințată și, contrar celor reținute de instanța de apel, există legătură de cauzalitate între fapta prepusului și prejudiciul generat reclamanților.
De asemenea, este de necontestat că există fapta ilicită (în timpul lucrărilor efectuate pe strada Al. Vlahuță, prepusul pârâtei, în timpul excavării, a agățat cu cupa excavatorului branșamentul de gaz natural care deservea imobilul, l-a ridicat forțat la o înălțime de aproximativ 1,30 deasupra solului ceea ce a dus la smulgerea din sudură a conductei, de lângă peretele imobilului, situație în care gazele naturale au pătruns în subsolul imobilului, iar în jurul orelor 13:15 s-a produs o deflagrație urmată de un incendiu), există prejudiciu atât moral (reclamanții au suferit și psihic și sufletește ca urmare a pierderi într-o clipă a întregii agoniseli de o viață, efectele urmărindu-i timp îndelungat după producerea evenimentului, fiind nevoie chiar de consiliere psihologică pentru reclamanta L.M.), cât și material (urmare a deflagrației și incendiului, imobilul, proprietatea reclamanților, a fost distrus în întregime, inclusiv toate bunurile care se găseau în acesta).
în consecință, cum în mod corect a constatat și instanța de fond, există răspundere civilă delictuală în sarcina pârâtei, conform art. 998-999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., motiv pentru care, se impune păstrarea soluției acestei instanțe.
Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, înalta Curte constată că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanții L.M., N.M. și S.L. împotriva deciziei civile nr. 284/ A din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâta SC D.M. SA Timișoara împotriva sentinței comerciale nr. 1082/ PI din 28 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care o va păstra.
Reținând culpa procesuală a intimatei, în temeiul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a obligat intimata-pârâtă SC D.M. SA Timișoara la plata sumei de 6.429,32 lei cheltuieli de judecată către recurenții - reclamanți L.M., N.M. și S.L., reprezentând taxă de timbru aferentă recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4821/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4822/2012. Civil → |
|---|
