ICCJ. Decizia nr. 4848/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamata B.R.S. SA, reprezentată prin lichidatorul Fondul de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar, a solicitat în contradictoriu cu pârâta G.E., obligarea pârâtei la plata sumei de 117.211,31 euro, reprezentând prejudiciul cauzat băncii, prin abuz în timpul exercitării funcției, constând în neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, ori, îndeplinirea acestora în dauna băncii; s-a solicitat aplicarea sechestrului asigurător pe averea pârâtei.
în motivarea cererii s-a arătat că pârâta în calitate de director la Sucursala Sighișoara a B.R.S. SA, a acordat SC S.L. SA Brașov un credit pentru investiții, în sumă de 200.000 euro, fără respectarea normelor bancare.
S-a susținut că prejudiciul cauzat băncii, constă în faptul că pârâta nu a înregistrat contractul de ipotecă încheiat, având ca obiect imobilul proprietatea debitoarei, situat în Sighișoara str. G., în cartea funciară, neefectuând niciun demers în acest sens, astfel încât banca a pierdut rangul ipotecii la executarea silită a contractului de creditare din 16 februarie 2001.
S-a formulat plângere penală împotriva pârâtei însă în cursul judecății penale fapta a fost dezincriminată, rămânând nesoluționată acțiunea civilă.
Prin precizarea formulată, reclamanta a arătat că temeiul de drept al acțiunii formulate este art. 998 C. civ.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția privind lipsa calității de reprezentant, a calității procesuale active, a inadmisibilității și excepția prescripției dreptului la acțiune, pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr. 784/M din 30 aprilie 2009, Tribunalul Brașov, față de precizarea făcută de reclamantă, privitoare la faptul că se solicită în cauză angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în temeiul art. 5 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighișoara. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă, urmare a respingerii recursului declarat de pârâtă prin Decizia civilă nr. 774/R din 28 mai 2009 a Curții de Apel Brașov.
După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Sighișoara, reclamanta și-a precizat pretențiile, arătând că acestea sunt în valoare de 443.187,3 RON.
Prin Sentința civilă nr. 808 din 27 mai 2010, Judecătoria Sighișoara a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă, și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Mureș.
Prin Sentința civilă nr. 61 din 13 ianuarie 2011, Tribunalul Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.R.S., reprezentată prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B.R.S., reprezentată prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, în contradictoriu cu pârâta G.E., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și a obligat reclamanta la plata sumei de 5.000 RON în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2010, a rămas în pronunțare cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtă, reținând că pârâta nu mai înțelege să susțină decât aceste excepții invocate prin întâmpinare.
Având în vedere natura celor două excepții, instanța a apreciat că se impune a se pronunța cu precădere asupra excepției referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Cu privire la această excepție s-a reținut că, pretențiile formulate față de pârâtă, rezidă din prejudiciul cauzat reclamantei, prin încheierea contractului de credit nr. 386/2001.
Prin contractul de cesiune din 14 noiembrie 2003, s-au cesionat de către reclamantă creanțele născute din contractul de credit mai sus menționat.
Prin actul adițional nr. 1/2006, s-a diminuat valoarea cesiunii de creanță la 111.733 euro, fiind păstrate garanțiile mobiliare și imobiliare.
Instanța a mai constatat că prin cererea depusă la Judecătoria Sighișoara în dosarul penal, reclamanta a arătat că și-a recuperat integral creanța rezultată din contractul de credit nr. x/2001, precizând că a rămas fără obiect judecarea acțiunii civile alăturată celei penale.
Prin acest contract de cesiune, s-a reglementat astfel situația debitului restant al SC S.L. SA fată de reclamantă, însă instanța a avut în vedere faptul că în dosarul penal al Judecătoriei Sighișoara, reclamanta s-a constituit parte civilă față de pârâta din prezenta cauză, cu suma de 103.877,87 euro, ulterior sumă precizată la valoarea de 117.214,31 euro, și de asemeni că în acest dosar penal, reclamanta a menționat că prejudiciul produs prin încheierea contractului de credit nr. x/2001 a fost integral recuperat.
Față de aceste considerente, instanța de fond a reținut că reclamanta nu mai justifică nici un drept de a solicita repararea prejudiciului, care a fost integral reparat, lipsind astfel identitatea între persoana reclamantei și persoana titulară a dreptului de a obține despăgubiri.
Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale active instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analizarea celei de a doua excepție, respectiv cea a prescripției dreptului material la acțiune.
împotriva acestei sentințe a declarat, apel reclamanta.
în motivarea apelului s-a arătat că, în fața instanței de fond, a solicitat, în scris, ca excepția privind lipsa calității procesuale active invocată de pârâtă să fie unită cu fondul, dat fiind necesitatea administrării de probe care să justifice această calitate.
Fără a se pronunța asupra acestei cereri, instanța de fond a trecut la judecarea excepției, încălcând astfel dreptul reclamantei de a-și pregăti apărarea și de a formula probe referitoare la calitatea sa procesuală.
Banca a transmis prin contractul de cesiune, calitatea sa de creditor față de SC S.L. SA, astfel că nu a chemat în judecată pârâta pentru o creanță pe care a cesionat, ci pentru prejudiciul pe care aceasta l-a creat prin faptele delictuale proprii.
S-a mai arătat că hotărârea atacată este neîntemeiată și a fost dată pe fondul interpretării greșite a actului dedus judecății, instanța de fond nereținând că acțiunea băncii este continuarea laturii civile din dosarul penal nr. x/2005 și are ca temei art. 998 și urm. C. civ.
Prin contractul de cesiune nr. 2 din 14 noiembrie 2003, banca cesiona către SC C.T. SRL creanța fată de SC S.L. SA, care la acea dată avea o valoare de 208.323 euro din creditul din 16 noiembrie 2001, prețul cesiunii fiind de 211.929 euro. Totodată se transmiteau către cesionar și garanțiile, printre care și ipoteca constituită, prin actul autentic nr. 939 din 19 februarie 2001, asupra imobilului situat în Sighișoara str. G., proprietatea SC S.L. SA.
în anul 2004, s-a descoperit că ipoteca băncii asupra acestui imobil nu a fost înscrisă în C.F. de către pârâtă, și drept urmare, clauza din contractul de cesiune privind transmiterea garanției ipotecare către cesionar, nu a mai fost posibilă. Urmare acestei fapte, banca a fost nevoită să renegocieze prețul cesiunii la jumătate față de prețul inițial, astfel că prin actul adițional nr. 1 din 14 decembrie 2006, s-a stabilit un nou preț, respectiv 111.733 euro.
Prin încasarea de către bancă a prețului cesiuni astfel determinat, banca nu și-a recuperat întreaga creanță, diferența dintre valoarea creanței și prețul încasat, urmare a cesiunii, reprezentând prejudiciul creat băncii de către pârâtă.
Instanța de fond a reținut că banca și-ar fi recuperat integral creanța față de SC S.L. SA, și de aici lipsa calități procesuale active, dar nu se reține că reclamanta a făcut în dosarul penal numai referire expresă la creanța față de SC S.L. SA, și nu și la prejudiciul ce i s-a creat de către pârâtă prin fapta de lipsire a băncii, de dreptul de ipotecă, inclusiv de rangul ipotecii, urmare a neînscrierii în cartea funciară a ipotecii băncii.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a ținut seama că instanța penală, soluționând plângerea penală formulată față de pârâtă, a lăsat nesoluționată latura civilă, și nicidecum nu a constatat că banca s-ar fi retras ori ar fi renunțat la latura civilă.
Pentru aceste motive, prin concluziile de la termenul de judecată de la 1 iunie 2011, reclamanta a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea apelului, arătând în motivarea întâmpinării, în esență, următoarele:
Instanța de fond, în mod corect a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei și a reținut, în mod corect că nu se impune unirea acestei excepții cu fondul cauzei. Apelanta deși a solicitat unirea excepției cu fondul, nu a indicat care ar fi probele ce ar dovedi existența calității sale procesuale; lipsește actul intern constatator al prejudiciului produs iar din raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul penal, rezultă că nu există un prejudiciul produs în patrimoniul apelantei, prin faptele reclamate; din adresa din 29 ianuarie 2007, rezultă că BRS SA Brașov și-a recuperat integral creanța sa față de SC S.L. SA.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că în condițiile în care reclamanta nu a fost în măsură să dovedească existența unui prejudiciu, nu are calitate procesuală pasivă în prezentul dosar.
Netemeinicia susținerilor apelantei legate de prezumtivul prejudiciu încercat este dovedită și de extrasul de carte funciară precum și de faptul că deși susține că a descoperit în anul 2004, că ipoteca băncii nu era înscrisă în C.F., a fost totuși obligată să renegocieze contractul la peste 2 ani de la data descoperirii faptului neînscrierii ipotecii în cartea funciară.
S-a mai invocat și excepția prescrierii dreptului material la acțiune în raport cu prevederile art. 8 și 16 din Decretul nr. 167/1958, și excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere civilă delictuală.
Prin Decizia civilă nr. 70/ A din 8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a fost admis apelul declarat de reclamanta B.R.S. împotriva Sentinței civile nr. 61 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, a anulat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond - Tribunalul Mureș.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății. Sub acest aspect, legitimarea procesuală implică determinarea persoanelor care au îndreptățirea de a participa la activitatea de judecată. Aceasta înseamnă că presupune justificarea dreptului unei persoane de a participa - ca parte - în procesul civil.
Conținutul calității procesuale active se raportează la acele împrejurări de fapt și de drept care conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară.
în consecință, legitimarea procesuală activă nu se raportează cu necesitate, numai la raportul juridic dedus judecății, ci și la dreptul de a reclama în justiție.
în concret, legitimarea procesuală se determină după împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Astfel, din lucrările dosarului (aici incluzând dosarele atașate și precizările formulate de reclamant pe parcursul judecății în fața primei instanțe) rezultă că prin Sentința penală nr. 213 din 28 noiembrie 2007 s-a dat eficiența dispozițiilor art. 346 alin. (4) teza I C. proc. pen. fiind lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de reclamantă în acest dosar penal.
în procesul penal, reclamanta s-a constituit parte civilă cu suma de 117.214,31 euro reprezentând suma neîncasată din creanța rezultată din contractul de credit nr. 386 încheiat cu SC S.L. SA Brașov.
Este adevărat că, prin precizarea depusă de reclamantă în dosarul penal pentru termenul de judecată din data de 20 februarie 2007, aceasta a arătat că urmare a contractului de cesiune de creanță din data de 14 februarie 2003 și a actului adițional din 14 decembrie 2006 la acest contract, și-a recuperat creanța față de SC S.L. SA din contractul de credit nr. 386/2001 și astfel, cererea prin care s-a constituit parte civilă a rămas fără obiect.
Ulterior însă, pentru termenul din 24 aprilie 2007, în condițiile în care instanța penală nu a luat act în vreun fel de solicitarea reclamantei din 20 februarie 2007, reprezentantul B.R.S., lichidatorul numit în procedura falimentului, a reiterat solicitarea de admitere a acțiunii civile, arătând că se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 150.838,32 euro constând în diferența de creanță neîncasată - 103.877,87 euro și 46.960,45 euro dobânda aferentă.
Ulterior, aceeași reclamantă, prin precizarea depusă pentru termenul din 23 octombrie 2007 și-a menținut acțiunea civilă din procesul penal precizându-și prejudiciu la suma de 117.214,31 euro.
în consecință, manifestarea de voință a reclamantei din data de 20 februarie 2007 s-a modificat și oricum renunțarea nu are de altfel caracter ireversibil. De altfel, chiar dacă reclamanta nu s-ar fi constituit parte civilă sau ar fi renunțat la această calitate pe parcursul procesului penal, nimic nu o împiedică să-și formuleze, respectând termenul de prescripție, pretențiile în cadrul unui proces civil.
Este evident că, atâta timp cât prin precizările ulterioare și prin acțiunea ce face obiectul prezentei judecăți, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului ce ar fi cauzat de pârâtă, acesteia trebuia să i se dea posibilitatea să și-l dovedească.
în consecință, cererea prin care se pretinde obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs, motivată pe împrejurări de fapt și de drept, trebuia dovedită.
Este evident că numai urmare a administrării unor probatorii se poate determina dacă, urmare a cesiunii de creanță nr. 2 din 14 noiembrie 2003 intervenite între reclamantă și SC C.T. SRL, având ca obiect creanța pe care reclamanta o avea urmare a contractului de credit nr. 386 din 16 februarie 2001 încheiat cu SC S.L. SA, și a actului adițional din 14 decembrie 2006 prin care s-a modificat prețul cesiunii, reclamanta a suferit un prejudiciu. Ulterior urmează să se dovedească și celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale.
împrejurarea de fapt că tocmai prin această modificare a contractului de cesiune, modificare datorată activității defectuoase a pârâtei, s-ar fi cauzat reclamantei un prejudiciu, prin imposibilitatea recuperării în întregime a creditului acordat SC S.L. SA, urma să fie dovedită de reclamantă.
Or, în aceste condiții, era necesar ca instanța de fond să facă aplicarea art. 137(2) C. proc. civ., pentru a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active fiind necesar a fi administrate probatorii.
în acest sens, urmează ca instanța de fond să pună în vedere reclamantei să facă dovada prejudiciului suferit prin raportare atât la contractul de credit nr. 386 din 16 februarie 2001 cât și la prețul cesiunii astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr. 1/2006 la contractul de cesiune de creanță din 14 decembrie 2003.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a examina în ce măsură actele de executare indicate de reclamantă au întrerupt termenul de prescripție a dreptului la acțiune, având în vedere și persoana debitorului indicate în aceste acte.
împotriva acestor din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta G.E. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate:
Prin Decizia civilă nr. 70/2011 - Curtea de Apel Târgu Mureș, a încălcat dispozițiile legale cuprinse în art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă BRS SA prin lichidator și anularea Sentinței civile nr. 61/2011 pronunțată de Tribunalul Mureș reprezintă o eroare, determinat de faptul că, în dosarul civil înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș dar și în dosarul penal, al Judecătoriei Sighișoara, atașat dosarului civil, existau suficiente probe, care să permită soluționarea excepției lipsei calității procesual active a intimatei-reclamante, fără a mai fi necesară unirea acestei excepții cu fondul cauzei.
Calitatea procesuală reprezintă o condiție de exercițiu a unei acțiuni civile și presupune existența unei identități între persoana reclamantă și persoana care este titulara dreptului la despăgubiri în raportul juridic dedus judecații (calitate procesual activă), și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesual pasivă).
Exercitarea acțiunii civile produce două efecte, unul de ordin procedural constând în învestirea legală a instanței, cu soluționarea cauzei și obligarea acesteia să soluționeze cauza și unul de ordin substanțial iminent tranșării litigiului prin hotărârea pronunțată;
Condițiile necesare exercitării acțiunii civile au valoare generală iar doctrina și jurisprudența le-a grupat în condiții privitoare la persoana, subiectul, care acționează, interesul și calitatea și condiții relative la necesitatea de a acționa într-un termen anume stabilit.
Calitatea procesuală semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o solicită.
Având în vedere natura excepției lipsei calității procesual active și faptul că din acțiunea civilă astfel cum a fost formulată de intimata-reclamantă BRS SA Brașov prin lichidator, în baza dispozițiilor art. 20 C. proc. pen. și art. 998 și 999 C. civ. nu rezultă existența unui prejudiciu "produs de subsemnata prin faptele penale" prevăzute de Legea nr. 78/2000, este evident faptul că aceasta nu poate avea calitate procesual activă.
înscrisurile depuse în dosarul penal aflat pe rolul Judecătoriei Sighișoara, atașat dosarului civil menționat în prezentul recurs, inclusiv expertiza contabilă întocmită, dar mai ales contractul/convenția din anul 2003, privind cesiunea contractului de credit nr. 386/2001 și a creanțelor rezultate din acesta, inclusiv a garanțiilor aferente, atestă faptul că în patrimoniul intimatei-reclamante BRS SA prin lichidator, nu a existat și nu s-a produs un prejudiciu material, în cuantum de 122.968 euro situație confirmată și de adresa din 29 ianuarie 2007 depusă în dosarul penal aflat pe rolul Judecătoriei Sighișoara, dar și de lipsa oricărui act de constatare a existenței unui prejudiciu produs de subsemnata cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 386/2001, prin faptele incriminate de Legea nr. 78/2000, act întocmit la data formulării plângerii penale:
Deși prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului, intimata - reclamantă a pretins că prejudiciul solicitat subsemnatei rezultă din încheierea contractului de credit nr. 386/2001 dintre BRS SA și SC S.L. SA, prin apelul formulat declară că trebuie separate raporturile juridice contractuale legate de derularea acestui acest contract de credit de pretinsa răspundere civilă delictuală a subsemnatei.
Susținerile intimatei-apelante-reclamante BRS SA prin Lichidator fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, denotă rea-credință și neînțelegerea faptului ca raportul contractual rezultat din contractului de credit nr. 386/2001 și din cesiunea de creanțe efectuată în anul 2003 și modificată în anul 2007, nu pot fi separate întrucât fundamentul acțiunii în răspundere civilă delictuală a subsemnatei, pentru prezumtivul prejudiciu produs prin faptele incriminate de Legea nr. 78/2000 este dat tocmai de raportul contractual și efectele juridice ale contractului de credit nr. 386/2001 și modul de derulare a acestuia și de contractul de cesiune de creanțe și garanțiile aferente.
în condițiile în care, intimata-reclamantă a cesionat contractul de credit nr. 386/2001, creanțele izvorâte din acesta și toate garanțiile aferente, potrivit Convenției încheiate la data de 12 aprilie 2007 (Convenția nr. 1) și a comunicat Judecătoriei Sighișoara, prin adresa nr. 57/2007 depusă în dosarul penal, faptul că nu are nici un prejudiciu produs prin contractul de credit nr. 386/2001 și că înțelege să renunțe la calitatea de parte civilă în dosarul penal, este evident faptul că aceasta nu justifică nici calitatea procesuală activă în prezenta cauză.
Mai mult, intimata-reclamantă, nu a dovedit în cauza ce formează obiectul dosarului, în condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ. și ale art. 112 C. proc. civ. îndeplinirea condițiilor legale privitoare la formularea acțiunii în răspundere civilă delictuală a subsemnatei, derivată din acțiunea penală ce a format obiectul dosarului.
Intimata-reclamantă a solicitat instanței de apel, efectuarea unei expertize contabile care să justifice atât calitatea sa procesual activă cât și diferența de creanță neîncasată deși avea obligația legală ca încă de la data formulării cererii de chemare în judecată să dovedească existența acestei calități, prin indicarea clară a pretențiilor solicitate a împrejurărilor de fapt de drept pe care se bazează.
Față de cele expuse recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, text în care pot fi incluse și unele excepții de procedură, precum excepția lipsei calității procesuale active.
Sub acest aspect calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
A stabili că reclamantul nu are calitate procesuală activă înseamnă a constata că reclamantul nu este titularul dreptului din raportul dedus judecății.
Atunci când pentru rezolvarea excepției și a fondului este necesară administrarea unor probe, art. 137 alin. (2) C. proc. civ., îngăduie unirea excepției cu fondul.
în speță, reclamanta a solicitat primei instanțe ca excepția privind lipsa calității procesuale active a băncii invocată de către recurenta-pârâtă să fie unită cu fondul, determinat de necesitatea administrării de probe care să justifice calitatea, cu dezlegarea în fond a pricinii.
Fără a se pronunța asupra cererii formulate, prima instanță a procedat la soluționarea excepției, respingând acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Procedând astfel, prima instanță i-a cauzat reclamantei o vătămare a intereselor sale, astfel că în mod corect instanța de apel a dispus anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Referitor la cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de observat că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, respectiv - interpretarea greșită a actului juridic, iar nu a înscrisurilor probatorii cum greșit susține recurenta.
Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la lipsa oricărui act de constatare a existenței unui prejudiciu produs de recurentă cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 386/2001, la fundamentul acțiunii în răspundere civilă delictuală, la considerarea contractului de credit, înalta Curte constată că aspectele invocate nu pot face obiect de analiză, întrucât acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, litigiul nefiind soluționat pe fond.
în raport de cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâta G.E. a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4851/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4849/2012. Civil → |
|---|
