ICCJ. Decizia nr. 4847/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 5 iunie 2008 și înregistrată la Judecătoria sector 1, reclamanta Parohia B. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria sector 1, Consiliul local al sectorului 1, Primăria Generală prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă asupra terenului în suprafață de 5.252 mp situat în București, str. E., nr. 5 - 7 (fostă Șoseaua N.) reprezentând cimitirul parohial și, prin accesiune, dobândirea dreptului de proprietate a construcțiilor existente în cimitir.
în drept a invocat dispozițiile art. 480 și urm, art. 492 și urm., art. 1846 și urm și art. 1890 și urm. C. civ.
Prin Sentința civilă nr. 10577 din 12 septembrie 2008 Judecătoria sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București reținând incidența dispozițiilor art. 2, pct. 1, lit. b) C. proc. civ.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 8 mai 2009 reclamanta a arătat că dorește ca pârâți să fie Municipiul București prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin Sentința civilă nr. 934 din 25 iunie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că pentru a dobândi proprietatea unui bun prin prescripția achizitivă se impune ca acesta să fie susceptibil de a fi uzucapat și în cauză această condiție nu este îndeplinită deoarece imobilul în litigiu este un bun aparținând proprietății publice a Municipiului București.
împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel susținând că în anul 1958 Cimitirul B. figura în evidențele fiscale ale primăriei fără mențiunea dacă aparține domeniului public sau vreunei entități locale. în lista de inventariere nr. 5 a terenurilor proprietatea parohiei din 1 noiembrie 1969 la poziția 2 este menționat Cimitirul B. din Șos. N., primit ca donație din anul 1964. Există patru categorii de cimitire: cele aparținând autorităților administrative locale, cele confesionale, militare și parohiale.
Prin Decizia civilă nr. 604 A din 8 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul reținând în esență că din actele dosarului rezultă că în anul 1990 imobilul aparținea Municipiului București, fiind supus unui proiect de sistematizare din anul 1980. Regimul proprietății publice stabilit de Legea nr. 213/1998 împiedică curgerea termenului prescripției achizitive, bunurile proprietate publică fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în critici se susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii constatând că bunul aparține proprietății publice a Municipiului București și că nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil privind dobândirea de către parohie a dreptului de proprietate prin uzucapiune.
înscrisuri administrative respectiv Adresa nr. 904196/3531 din 14 aprilie 2010 a Primăriei Municipiului București, decizia din 28 mai 1980 a Consiliului Popular al Municipiului București și decizia din 10 iunie 1980 a aceluiași consiliu nu pot constitui potrivit Codului civil moduri de dobândire a proprietății. în Decizia nr. 1231 din 26 august 1980 nu e menționată vreo hotărâre luată cu privire la trecerea cimitirului B. în patrimoniul Municipiului București. Această decizie nu a fost niciodată comunicată reclamantei.
La termenul de azi, înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.
Față de excepția invocată din oficiu, înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:
Conform art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conduce la nulitatea recursului.
în cauză, chiar dacă recurentul a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că susținerile formulate, nu vizează nelegalitatea hotărârii ci aspecte de fond, legate de netemeinicia hotărârii și greșita interpretare a probelor. Aceasta face ca susținerile să nu se încadreze în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
înalta Curte constată că nu este posibilă încadrarea criticilor în vreunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care atrag modificarea ori casarea deciziei date în apel.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2) al aceluiași text, respectiv, când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs, ceea ce în speță nu este cazul.
Alin. (3) al aceluiași articol dispune: "Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".
Or, în urma analizei memoriului de recurs nu s-au găsit critici încadrabile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și în aceste condiții, operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. în consecință, înalta Curte a constatat nul recursul, admițând excepția cu acest obiect, invocată din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4849/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4846/2012. Civil → |
|---|
