ICCJ. Decizia nr. 4915/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4915/2012
Dosar nr. 696/84/2010
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 395 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Sălaj a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului D.I.T., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie S., Inspectoratul de Poliţie Judeţean C., Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor de 1.100.000 euro; a respins acţiunea aceluiaşi reclamant, formulată împotriva Ministerului Justiţiei, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, sens în care a fost admisă excepţia invocată de Ministerul Justiţiei; au fost respinse excepţiile invocate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean C. privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestei părţi, nulitatea acţiunii, netimbrarea cererii şi necompetenţa teritorială.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a constatat că reclamantul D.I.T. a fost reţinut de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean C. la data de 3 octombrie 2007 iar la data de 4 octombrie 2007 a fost arestat de Judecătoria Zalău, pentru 29 de zile, prin încheierea penală nr. 18/A.
Prima instanţă a reţinut că din procesul-verbal de percheziţie încheiat la data de 4 octombrie 2007 de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean S. la domiciliul numitei H.L.S., din I., judeţul Cluj, a rezultat că în curtea imobilului acesteia a fost identificat un autoturism marca M. de culoare albă cu număr de înmatriculare XXX, ce a fost lăsat în custodia sus-numitei.
Dat fiind că în cartea de identitate figura ca proprietar al autoturismului sus-arătat o altă persoană, respectiv, numitul B.K., H.L.S. a procedat, împreună cu acesta, în cursul anului 2009, la casarea autoturismului în vederea radierii din circulaţie, fără a se cunoaşte de către cei doi modalitatea de achiziţionare, de către D.I.T.
Faţă de această situaţie, reclamantul a formulat mai multe plângeri şi sesizări, în urma cărora nu s-a constatat săvârşirea vreunei fapte penale, nici de către persoanele mai sus arătate şi nici de către organele de poliţie, care au efectuat percheziţia domiciliară din data de 4 octombrie 2007 în baza unui mandat valabil, iar lăsarea custodia concubinei celui cercetat a unui bun nu a încălcat vreo normă legală în materie.
Cu privire la cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. 652/84/2009 conexat, Tribunalul a constatat că nu există în cauză probe care să ateste că modul de reglementare a vizitelor intime în penitenciar a afectat relaţiile dintre reclamant şi prietena sa, că datorită acestor reglementări reclamantul şi-a pierdut copilul nenăscut, nu s-a mai căsătorit cu prietena sa şi astfel starea sa de sănătate s-a agravat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul D.I.T., arătând că în mod greşit instanţa de judecată a conexat cele două dosare, întrucât nu au nicio legătură între ele, în afară de faptul că în ambele el are calitatea de reclamant.
Reclamantul a mai arătat că i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra autoturismului marca M. pe care l-a dobândit prin cumpărare de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean C., care se face vinovat de faptul că actele, cheile autoturismului şi alte bunuri care să găseau în autoturism i-au fost reţinute ilegal pe perioada octombrie 2007 - mai 2008, când, fără acordul lui, au fost predate numitei H.L.S.
În legătură cu calitatea procesuală a Guvernului României, reclamantul arată că aceasta este întemeiată pe faptul că angajează pe post de funcţionari publici persoane care nu-şi îndeplinesc sarcinile de serviciu.
În sprijinul motivelor sale, apelantul a mai invocat declaraţiile date de numita H.L.S. în mai multe dosare penale sau în dosare de cercetare penală.
Prin decizia civilă nr. 252/A din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în baza încheierii nr. 14 din 4 octombrie 2007 a Judecătoriei Zalău a fost efectuată o percheziţie la domiciliul numiţilor H.L.S. şi O.I., tatăl acesteia, în vederea continuării cercetărilor în dosarul de urmărire penală nr. 91/P/2007 cu privire la învinuitul D.I.T., ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri, între care şi un autoturism marca M. de culoare albă cu nr. înmatriculare XXX, care a fost lăsat în custodia numitei H.L.S., lucru care i s-a comunicat reclamantului, pentru a şti de unde îl poate ridica.
Instanţa de apel a mai reţinut că, H.L.S., neştiind situaţia juridică a autoturismului l-a predat numitului B.K., care figura ca proprietar în cartea de identitate a autoturismului, plângerile penale formulate de reclamant împotriva acesteia legat de situaţia autoturismului fiind finalizate prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală.
Prin urmare, în mod legal a reţinut instanţa de fond că nu există nici un raport de cauzalitate între activitatea organelor de poliţie şi modul în care autoturismul marca M. a fost predat unui punct de colectare a fierului vechi, raport care să atragă răspunderea materială a pârâţilor.
În ce priveşte motivul de apel cu privire la cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. 652/84/2009 conexat, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză nu dovedesc susţinerile reclamantului, respectiv, că ecografia prezentată este rezultatul unor investigaţii efectuate cu privire la persoana numitei H.L., că autorul sarcinii ar fi reclamantul, că aceasta e efectuat o întrerupere a sarcinii sau că întreruperea sarcinii s-ar datora modului în care legiuitorul a înţeles să reglementeze vizitele intime în penitenciar.
Critica privind conexarea celor două dosare este nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., scopul conexiunii fiind buna administrare a justiţiei, evitarea întârzierii, cât şi existenţa legăturii între obiectul şi cauza celor două pricini. Astfel, se constată că ambele pricini se poartă între aceleaşi părţi, se găsesc înaintea a două instanţe de acelaşi grad şi că există legătură între starea de fapt invocată în cele două cauze, conexarea lor ducând la o bună administrare a probelor şi evitarea întârzierii în judecarea pricinilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.I.T., arătând că în mod abuziv a fost conexat Dosarul nr. 652/84/2009 la Dosarul nr. 1901/84/2008, ambele având ca obiect despăgubiri, conexarea fiind făcută cu încălcarea legilor în vigoare, situaţie faţă de care apreciază că este supus unei discriminări vădite, fiind încălcate, totodată, dispoziţiile art. 16 şi 48 din Constituţia României. Singura legătură între cele două dosare era aceea că recurentul din prezenta cauză figura în ambele în calitate de reclamant, lucru insuficient pentru a se dispune conexarea.
Recurentul-reclamant mai arată că i-a fost încălcat, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean C., dreptul de proprietate asupra autoturismului marca M. pe care l-a dobândit prin cumpărare, această instituţie fiind vinovată de reţinerea, fără drept, a cheilor autoturismului şi a altor bunuri existente în acesta în perioada octombrie 2007 - mai 2008, când, fără acordul reclamantului, au fost predate numitei H.L.S.
De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean C. se face vinovat de faptul că în luna octombrie a anului 2007 s-a opus restituirii autoturismului în discuţie către numiţii M.A.M. şi C.I., de faptul că a lăsat autoturismul numitului O.I. care l-a folosit timp de mai mulţi ani, toate fără acordul reclamantului.
În mod nelegal, organele de poliţie au ridicat cheile şi certificatul de înmatriculare al autoturismului, predate ulterior, pe bază de proces-verbal, numitei H.L.S., care, fără acordul reclamantului, împreună cu B.K., au predat autoturismul la un punct de colectare a fierului vechi din Dej.
În sprijinul motivelor de recurs, reclamantul a invocat declaraţiile numitei H.L.S. în mai multe dosare penale şi a arătat că Guvernul României angajează pe post de funcţionari publici persoane care nu-şi îndeplinesc atribuţiile de serviciu.
Recurentul-reclamant a mai arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel s-au prevalat, în soluţionarea cauzei, de declaraţii false ale numitei H.S., în raport de care acesta a formulat mai multe plângeri penale pentru fals în declaraţii şi că urmare a abuzurilor comise de autorităţile statului a suferit mai multe crize de diabet, lucru ce se poate dovedi cu acte medicale.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a-l constata nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamantul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modalitatea în care a fost soluţionată cauză, reiterând apărările formulate în fazele procesuale anterioare.
Din analiza aspectelor de nelegalitate deduse judecăţii, se constată că, în realitate, criticile conţinute în motivele de recurs reprezintă o preluare identică a criticilor conţinute în motivele de apel, asupra cărora s-a pronunţat deja această instanţă.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 252/A din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4914/2012. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4916/2012. Civil. Excepţie de... → |
|---|
