ICCJ. Decizia nr. 4914/2012. Civil. Succesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4914/2012
Dosar nr. 743/291/2009
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2343 din 26 august 2010 Judecătoria Roman a admis în parte acţiunea civilă de partaj judiciar formulată de reclamanta P.T. în contradictoriu cu pârâţii F.A., F.I., R.M., F.C.G. şi F.M. şi în consecinţă, a constatat deschise, succesiv, succesiunile după defuncţii F.M., decedată la data de în anul 1983, F.A., decedat în anul 1995, şi F.D., decedat în anul 1995, toţi cu ultimul domiciliu în comuna S., judeţul Neamţ.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncţi este în valoare de 20.500 RON şi este compusă din o casă compusă din 2 încăperi, situată în comuna S., strada M., judeţul Neamţ şi suprafaţa de 5.280 m.p. teren înscris în titlul de proprietate din 06 iulie 1995 în valoare de 20.500 RON.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că moştenitorii legali ai defuncţilor sunt P.T., F.A., F.I., R.M., fiecare cu cota de 1/5, F.C.G. şi F.M., ambii cu cota de 1/5; s-a dispus ieşirea din indiviziunea existentă asupra masei succesorale, conform raportului de expertiză topografică efectuată în cauză; a fost obligată reclamanta să plătească sulte compensatorii către pârâta R.D.M. - 4.100 RON, către pârâtul F.D.A. - 4.100 RON, către pârâtul F.D.I. – 2.550 RON, către pârâţii F.C.G. şi F.M. - 2.550 RON; s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind pasivul succesoral şi au fost obligaţi pârâţii P.T., F.A., F.I. şi R.M. să plătească reclamantei câte 291,4 RON fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată, iar pârâţii F.C.G. şi F.M. au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 291,4 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul F.I., fără însă a arăta care sunt aspectele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii pronunţate de către prima instanţă.
Prin decizia civilă nr. 139 din 3 februarie 2011, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a constatat nul, pentru nemotivare, recursul pârâtului F.I., prin procurator F.C., împotriva sentinţei civile nr. 2343 din 26 august 2010 a Judecătoriei Târgu Neamţ, şi a obligat recurentul-pârât să plătească intimatei P.T. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că recurentul nu s-a conformat cerinţelor legale imperative privind motivarea căii extraordinare a recursului, nedepunând eventualele aspecte de nelegalitate subsumate aceste căi de atac până la termenul la care au avut loc dezbaterile pe această excepţie, recursul nefiind, astfel, motivat.
Faţă de această situaţie, constatând totodată că în cauză nu există motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu de instanţă vizând eventuale aspecte de nelegalitate ale sentinţei pronunţate de către prima instanţă, Tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., ce sancţionează cu nulitatea recursul ce nu a fost motivat în condiţiile mai sus arătate, constatând în consecinţă nulitatea căii de atac exercitate de pârâtul F.I.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul F.I. prin procurator F.C., arătând, în esenţă, că lotul atribuit numitei P.T. este nelegal.
Prin decizia civilă nr. 1002 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibil, recursul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că împotriva sentinţei civile nr. 2343 din 26 august 2010 a Judecătoriei Roman a fost exercitată calea de atac a recursului, prin decizia civilă nr. 139 din 03 februarie 2011 a Tribunalului Neamţ - fiind constatat nul recursul, situaţie faţă de care această din urmă decizie nu mai poate forma obiect al unei asemenea căi de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul F.I., arătând că suprafaţa de teren obiect al litigiului nu a fost împărţită în mod corect, iar prin atribuirea, către acesta, a unei suprafeţe de teren situată în extravilan şi a unei păşuni, s-a creat o nedreptate pe care instanţele de control judiciar au refuzat, în mod nejustificat, să o remedieze.
Recurentul-pârât a mai arătat că dreptul său din moştenirea părinţilor este reprezentat de o cotă de 1/5, situaţie ce urmează a căpăta o soluţionare favorabilă în prezenta cale de atac.
Recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, decizia civilă nr. 1002 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, împotriva căreia recurentul-pârât a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat împotriva unei decizii date în recurs.
Potrivit considerentelor anterior expuse, hotărârea de soluţionare a recursului este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva ei este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul F.I. împotriva deciziei nr. 1002 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4911/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4915/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
