ICCJ. Decizia nr. 4916/2012. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4916/2012
Dosar nr. 1222/2/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 4/3/2000 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor întregii Legi nr. 14/2003 privind partidele politice, precum şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, în raport de dispoziţiile art. 51 din Constituţia României, excepţie formulată de către petentul Partidul Solidarităţii Democratice pentru şanse egale şi o societate mai bună.
Prin aceeaşi încheiere, s-a acordat termen de fond pentru soluţionarea cererii de înregistrare la data de 18 februarie 2011.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Partidul Solidarităţii Democratice pentru şanse egale şi o societate mai bună, arătând că prin actul procedural atacat a fost încălcată competenţa Curţii Constituţionale, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-au invocat motive străine de natura pricinii, şi au fost încălcate instrumente juridice fundamentale semnate de România.
Prin decizia civilă nr. 734/R din 6 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1222/2/2011, s-a respins cererea de declinare a cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a constatat perimat recursul împotriva încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 4/3/2000.
Referitor la cererea de declinare a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) C. proc. civ., este competentă să soluţioneze cauza, solicitarea în acest sens fiind neîntemeiată.
Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. la data de 11 februarie 2011, fiind repusă pe rol, din oficiu, la data de 22 februarie 2012, cu termen pentru discutarea perimării la data de 16 martie 2012.
Cum la data de 13 martie 2012 petentul a formulat cerere de recuzare, la termenul din 16 martie 2012 cauza a fost înaintată completului următor pentru soluţionarea cererii de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 19 martie 2012.
Ulterior soluţionării cererii de recuzare, s-a acordat termen pentru discutarea perimării la data de 6 aprilie 2012, iar la data de 5 aprilie 2012, A.C.M.E. a solicitat declinarea competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere că de la data suspendării judecăţii pentru lipsa părţilor intervenită la data de 11 februarie 2011 şi până la repunerea pe rol din oficiu, cauza a fost lăsată în nelucrare mai mult de 1 an din culpa părţii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimat recursul declarat împotriva încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 21 ianuarie 2011.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.C.M.E., arătând că prin hotărârea pronunţată a fost încălcată competenţa Curţii Constituţionale, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-au invocat motive străine de natura pricinii, şi au fost încălcate instrumente juridice fundamentale semnate de România.
Recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, decizia civilă nr. 734/R din 6 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1222/2/2011 reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.
Cum hotărârea de soluţionare a recursului este irevocabilă, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.C.M.E. împotriva deciziei nr. 734 R din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4915/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4918/2012. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
