ICCJ. Decizia nr. 4933/2012. Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 06 februarie 2012, de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E. s-a solicitat revizuirea sentinței nr. 140/19/06/2007 și rejudecarea cauzei.

Prin sentința comercială nr. 140 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosar, a fost anulată, ca netimbrată, cererea prin care reclamanta SC C.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitând instanței constatarea nulității absolute a procesului-verbal de licitație din 05 mai 2003, prin care s-a executat silit, prin vânzare, apartamentul de trei camere situat în municipiul Iași, jud. Iași.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 30 din 07 martie 2012, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că hotărârea prin care s-a anulat ca netimbrată, contestația la executare, irevocabilă prin decizia nr. 4114 din 13 decembrie 2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a respins recursul declarat de SC C.G. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 140 din 19 iunie 2007 ca nefondat, nu poate fi supusă revizuirii, în condițiile impuse de art. 322 C. proc. civ.

împotriva acestei decizii, revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E. au formulat recurs la data de 16 mai 2012, iar prin motivele de recurs au făcut o amplă descriere a situației de fapt, indicând instanței de recurs, motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ. pe care și-au întemeiat calea de atac, însă acestea nu au fost dezvoltate astfel cum prevăd dispozițiile legale.

La termenul de dezbateri în fond, înalta Curte a luat în discuție excepția nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

Potrivit textului de lege mai sus evocat, cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerințele legale, prevăzute de art. 302 lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Ori, criticile aduse hotărârii nu se subsumează niciunuia dintre aceste motive, recursul fiind o cale extraordinară de atac care vizează analizarea încălcării legii și nicidecum nu presupune reanalizarea probelor, deoarece nu are loc o judecare a fondului, ci a hotărârii pronunțate.

Așa fiind, dându-se eficiență textului de lege mai sus invocat, înalta Curte a constatat nulitatea recursului declarat de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4933/2012. Civil