ICCJ. Decizia nr. 4961/2012. Civil

Prin Decizia civilă nr. 556 din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâții D.T. și D.N. împotriva Deciziei civile nr. 902/ A din 8 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă Parohia Bisericii "S.I.H.C.".

împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat un nou recurs pârâții D.T. și D.N.

La termenul de judecată din data de 28 iunie 2012, înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, fată de caracterul irevocabil al hotărârii atacate.

Analizând excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, înalta Curte constată că recursul formulat în cauza de față este inadmisibil pentru considerentele ce succed:

Din cuprinsul art. 299 și urm. C. proc. civ. rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulțumită, un singur recurs.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.

Or, recurenții pârâți au declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceleași părți a fost respins.

în consecință, recursul declarat de către pârâții D.T. și D.N. a fost respins ca inadmisibil.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4961/2012. Civil