ICCJ. Decizia nr. 5072/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5072/2012
Dosar nr. 10848/3/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 2 martie 2010 reclamanta N.Z. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 euro daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a dislocării sale împreună cu familia din zona frontierei de vest şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 742 din 28 mai 2010 a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 euro daune morale, echivalent în lei la data plăţii la cursul B.N.R.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta împreună cu familia sa au suferit o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, astfel încât are dreptul la despăgubiri conform art. 5 din aceeaşi lege.
La evaluarea daunelor morale prima instanţă a avut în vedere criteriile legale şi jurisprudenţiale şi a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la a primi o reparaţie, în cuantumul stabilit prin dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanta şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamanta a criticat hotărârea sub aspectul neacordării cuantumul daunelor morale solicitate prin acţiune.
Pârâtul a criticat hotărârea sub aspectul acordării de către prima instanţă a sumelor reprezentând daune morale, arătând că reclamanta nu a suferit o condamnare politică, astfel încât nu este îndreptăţită la beneficiul acestei legi. În subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale, considerându-l exagerat de mare în raport de prejudiciul real suferit de victima măsurii administrative.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 636A din 21 iunie 2011 a respins apelul reclamantei, ca nefondat; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a probat situaţia de fapt, respectiv că a fost supusă măsurii administrative invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel încât aceasta nu îndeplineşte o cerinţă esenţială prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceea de a fi fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.Z. în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Principala critică a vizat faptul că instanţa de apel nu putea să aplice retroactiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, iar autorităţile statului erau obligate să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
A susţinut că voinţa statului a fost de a despăgubi persoanele care întrunesc cerinţele impuse de Legea nr. 221/2009, adoptând acest act normativ în acord cu Rezoluţia nr. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind „Măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste” şi Declaraţia asupra principiilor de bază ale justiţiei privind victimele infracţiunilor şi ale abuzului de putere, adoptată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985 şi prin urmare, reclamanta avea o bază suficientă în dreptul intern pentru a putea spera, în mod legitim, la acordarea de despăgubiri, ca urmare a epuizării unei proceduri echitabile.
A susţinut că s-a stabilit un drept subiectiv patrimonial în favoarea sa, care se subsumează noţiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenta a susţinut că aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale şi cauzelor introduse anterior pronunţării sale ar însemna crearea unor situaţii diferite, discriminatorii, pentru persoanele care sunt îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnările politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în temeiul unei legi care era constituţională la data cererii introductive, invocând dispoz. art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauze ale contenciosului european.
La termenul de dezbateri din data de 29 iunie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, pe care o găseşte incidentă speţei pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenta critică reţinerea de către instanţa de apel a aplicabilităţii în speţă a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dezvoltând argumente care nu au legătură cu decizia recurată.
Curtea a dezlegat apelurile declarate în cauză, reţinând că reclamanta nu a probat pretenţiile deduse judecăţii, astfel cum avea obligaţia potrivit art. 1169 C. civ.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
În speţă, recurenta nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi nu au formulat critici care să vizeze soluţia pronunţată, neprecizând în ce mod Curtea de Apel a înlăturat, în opinia sa, nelegal dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în lipsa dovezilor prin care reclamanta avea obligaţia să demonstreze încadrarea în sfera de incidenţă a actului normativ.
Cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta N.Z. împotriva deciziei civile nr. 636 A din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5069/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5073/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
