ICCJ. Decizia nr. 5074/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 16 septembrie 2010, sub nr. 44293/3/2010, reclamanții S.F. și S.I. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicitând ca acesta să fie obligat, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, să le acorde, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, suma de 615.000 RON.
Prin precizarea ulterioară de acțiune, formulată la data de 13 ianuarie 2011, reclamanții au solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, să li se acordare, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, suma de 73.750 EURO, echivalentul despăgubirii de 272.875 RON, propusă inițial de pârâtul expropriator.
Prin Sentința civilă nr. 90 din 25 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 262 din 2 noiembrie 2006 a Consiliului General al Municipiului București s-a declarat de utilitate publică lucrarea constând în dublarea diametralei nord - sud pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan.
Reclamanții au fost notificați de pârât, la data de 4 aprilie 2008, că imobilul proprietatea lor urmează a fi expropriat, fiind propuse despăgubiri în cuantum de 272.875 RON.
Reclamanții nu au acceptat oferta primită, ci au formulat întâmpinare, prin care au solicitat cu titlu de despăgubiri suma de 851.000 RON (230.000 EURO).
La data de 28 mai 2008, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 a comunicat reclamanților că lucrările comisiei sunt suspendate până la alegerea noului Consiliu al Municipiului București și până la desemnarea unui nou președinte al comisiei.
Ulterior, lucrările de expropriere au fost reluate în condițiile Legii nr. 198/2004, iar Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București a întocmit procesul-verbal nr. 121 din 6 august 2010, prin care a constatat că reclamanții nu sunt de acord cu despăgubirea propusă de 207.801 RON și a emis Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 116 din 6 august 2010, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 207.801 RON, în condițiile legii speciale.
Reclamanții și-au modificat acțiunea inițială, solicitând exclusiv despăgubirile propuse de expropriator la data de 4 aprilie 2008, în cuantum de 272.875 RON (cu precizarea că reclamanții solicită suma de 73.750 EURO, indicată în cuprinsul raportului inițial de evaluare a imobilului).
Ca atare, tribunalul trebuie să se pronunțe asupra cererii astfel modificate, fără a putea depăși limitele învestirii sale, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Se constată că exproprierea a fost inițiată în condițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar cererea modificată a reclamanților se referă la propunerea inițială de expropriere, formulată în condițiile art. 13-14 din acest act normativ.
Propunerea de expropriere din 4 aprilie 2008 constituie un act administrativ, unilateral, prin care a fost formulată o ofertă, destinatarii acestei oferte fiind reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului expropriat.
Acceptarea acestei oferte de către reclamanți ar fi dat naștere unei convenții asupra exproprierii și asupra despăgubirii corespunzătoare, iar plata despăgubirii ar fi avut loc în temeiul convenției părților (art. 30 din Legea nr. 33/1994).
însă reclamanții nu au acceptat oferta formulată, ci au formulat întâmpinare, conform art. 14 din Legea nr. 33/1994, prin care au solicitat despăgubiri într-un cuantum superior.
Așa fiind, oferta inițială a expropriatorului a devenit caducă prin respingere.
într-adevăr, întâmpinarea nu a fost soluționată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 15 din lege, iar procedura exproprierii a trenat timp de 2 ani.
Ulterior, această procedură a fost reluată în temeiul Legii nr. 198/2004, fiind făcută o nouă evaluare și o nouă propunere de despăgubire, în temeiul acestei legi.
Relevantă pentru soluționarea prezentei cauze este chestiunea de a ști dacă reclamanții mai pot accepta propunerea inițială a expropriatorului, cu efecte obligatorii pentru acesta din urmă, în condițiile în care expropriatorul a formulat o nouă evaluare și a stabilit despăgubirile conform unei legi noi, adoptate pe parcursul procedurii de expropriere.
Tribunalul constată că o asemenea acceptare nu mai este posibilă, propunerea inițială fiind, din perspectiva efectelor sale civile, o ofertă caducă prin respingerea ei explicită de către reclamanți, iar din perspectiva efectelor sale administrative, un act revocat de emitent și înlocuit cu o hotărâre privind stabilirea despăgubirilor, în condițiile legii în vigoare la data emiterii acesteia.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004, invocat de reclamanți ca temei al cererii modificate, nu fundamentează pretenția dedusă judecății, întrucât în acest articol este vorba despre posibilitatea expropriatului de a contesta în termen de 30 de zile (sau, după caz, de 3 ani, conform distincțiilor acolo prevăzute) hotărârea asupra cuantumului despăgubirii, adoptată în condițiile noii legi.
Ca urmare, reclamanții nu mai pot achiesa la propunerea formulată inițial, care nu mai produce efecte juridice în prezent, acțiunea modificată urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată, în condițiile art. 13-15 din Legea nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004.
Reclamanții pot, însă, formula distinct o acțiune în justiție pentru a contesta cuantumul despăgubirii oferite, în condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, lege care a înlocuit fosta Lege nr. 198/2004 și care este aplicabilă și procedurilor de expropriere în curs, conform art. 32.
Prin Decizia civilă nr. 662A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței sus-menționate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții au fost proprietarii imobilului situat în București, Calea G. nr. 119, et.2, apt.4, sector 1. Imobilul a fost inclus într-un proiect de urbanism de interes public, astfel încât au fost notificați în baza Legii nr. 33/1994 că imobilul urmează a fi expropriat și li s-a propus în procedura acestei legi o sumă de bani cu titlu de despăgubire.
Reclamanții nu au acceptat suma propusă, ci au contestat-o. Ulterior, procedura de expropriere a fost reluată, în baza unui alt act normativ, Legea nr. 198/2004, iar reclamanților le-a fost propusă o altă sumă de bani cu titlu de despăgubire, prin Hotărârea nr. 116/2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei Municipiul București .
Reclamanții au refuzat și această sumă, pretinzând prin acțiunea de față suma oferită în cadrul primei proceduri, cea derulată sub incidența Legii nr. 33/1994.
în mod corect judecătorul fondului a constatat că reclamanții nu se mai pot prevala de procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, în sensul acceptării sumei propuse inițial în cadrul acelei proceduri, motivat de faptul că oferta de despăgubire a fost respinsă de către reclamanți și că astfel între reclamanți și pârât nu s-a legat un raport juridic, oferta devenind caducă.
Acest raționament este corect, urmând a se adăuga că reclamanții nu pot solicita incidența unor dispoziții legale de expropriere care nu le-au fost aplicate în speță, mai exact nu pot invoca protecția Legii nr. 33/1994, în condițiile în care exproprierea bunului lor s-a dispus în baza Legii nr. 198/2004.
Soluționarea cauzei la fond, cu argumentația arătată, nu a fost pe bază de excepție, ci chiar pe fondul cererii, caducitatea fiind reținută de judecător doar ca argument de respingere a acțiunii pe fondul său.
Cu privire la efectele juridice ale art. 19 din Legea nr. 198/2004 (lege abrogată) și art. 31 din Legea nr. 255/2010, care prevăd că documentațiile tehnice și de evaluare rămân valabile, se constată că aplicabilitatea acestora în speță nu afectează procedura de expropriere, ci doar parametrii tehnici de evaluare ce ar putea influența cuantumul despăgubirilor.
într-o atare situație, cum s-a reținut și la fondul cauzei, reclamanții puteau contesta cuantumul despăgubirilor stabilit prin procedura legii de expropriere aplicată în cauză.
Decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanți, care au criticat-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
în dezvoltarea acestui motiv, recurenții au arătat că instanța a reținut corect faptul că procedura de expropriere s-a declanșat sub imperiul Legii nr. 33/1994, că ei au refuzat suma oferită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 116/2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și că au pretins prin acțiunea precizată suma oferită în cadrul primei proceduri de expropriere, derulată sub incidența Legii nr. 33/1994.
Cu toate acestea, instanța de apel a considerat corectă interpretarea judecătorului fondului, în sensul că prin acceptarea sumei propuse inițial, reclamanții se prevalează de procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu a luat în considerare dispozițiile legale invocate în argumentarea solicitării sumei cuprinse în primul raport de evaluare, respectiv art. 31 din Legea nr. 255/2010. în realitate, ei nu au solicitat aplicarea la speță a Legii nr. 33/1994, în condițiile în care exproprierea s-a produs în baza Legii nr. 198/2004, cum greșit au reținut instanțele anterioare, ci au susținut doar că, față de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010, putea fi avută în vedere, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, oferta inițială a expropriatorului, făcută în baza prevederilor Legii nr. 33/1994.
Chiar dacă aprecia caducă oferta inițială a expropriatorului, față de refuzarea ei de către expropriați prin întâmpinarea formulată, instanța de apel trebuia să rețină ca legale pretențiile privind acordarea, cu titlu de despăgubire, a sumei de 73.750 EURO, stabilită în urma evaluării realizate în anul 2008, așa cum reiese din raportul de evaluare întocmit în martie de 2008 de către S.P. "Centrul de Consultanță în Afaceri" S.R.L., în temeiul art. 31 din Legea nr. 255/2010. Instanța de apel a făcut referire la acest articol în motivare, apreciind că dispozițiile lui nu afectează procedura de expropriere. Recurenții susțin că nici ei nu contestă procedura de expropriere, ci doar parametrii tehnici de evaluare care ar putea influența cuantumul despăgubirii.
Instanța de apel a mai reținut că reclamanții puteau contesta cuantumul despăgubirilor stabilit prin procedura legii de expropriere aplicată în cauză, or tocmai acesta este obiectul acțiunii deduse judecății, pe care instanța l-a ignorat. Astfel, este evident că reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor, fapt ce rezultă atât din acțiunea introductivă, cât și din cererea precizatoare, prin care au solicitat acordarea unei despăgubiri mai mari pentru expropriere, și anume suma de 73.750 EURO, în lei la cursul BNR la data plății.
în concluzie, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii, iar pe fond admiterea acțiunii, în sensul acordării, cu titlu de despăgubire, a sumei solicitate.
Recursul este fondat, potrivit celor ce succed.
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 16 septembrie 2010, reclamanții au solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, pârâtul expropriator să fie obligat să le acorde, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, suma de 615.000 RON.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că procedura exproprierii apartamentului proprietatea lor a început în baza Legii nr. 33/1994 și că a fost reluată și continuată în baza Legii nr. 198/2004, că oferta inițială de despăgubire făcută de expropriator a fost de 272.875RON, că ei nu au fost de acord cu această oferă, pe care au contestat-o prin întâmpinarea formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994 și că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 116 din 06 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ce le-a fost comunicată la data de 1 septembrie 2010, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, și anume suma de 207.801 RON. Or, ei consideră că această despăgubire nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că suma reală ce li se datorează ca despăgubire pentru apartamentul expropriat este mai mare, respectiv 615.000 RON.
Prin precizarea ulterioară de acțiune, formulată la data de 13 ianuarie 2011, reclamanții și-au micșorat câtimea obiectului cererii introductive de instanță, solicitând acordarea cu titlu de despăgubiri pentru expropriere a sumei de 73.750 EURO, în lei la cursul BNR din ziua plății. în motivarea cererii precizatoare, întemeiată tot pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, reclamanții au arătat că suma solicitată este cea oferită inițial de pârâtul expropriator (272.875 RON), la care înțeleg să achieseze, renunțând la întâmpinarea depusă la 23 mai 2008 la Comisia constituită conform Legii nr. 33/1994.
Cum s-a arătat deja, temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor îl constituie dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanții au fost expropriați și care era în vigoare la data sesizării instanței (16 septembrie 2010), "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului."
Rezultă că, prin demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanții contestă cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 116 din 6 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată precizate, astfel cum au fost prezentate mai-sus, conducând, în mod neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamanților are natura contestației prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Deși instanțele anterioare au reținut corect că reclamanții pot contesta în justiție cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, au ignorat că ele au fost învestite tocmai cu o atare contestație, nedecelând corect natura cererii de chemare în judecată, conform art. 84 C. proc. civ., prin raportare la intenția reală a reclamanților dedusă din motivele de fapt și de drept ale cererii lor, potrivit celor anterior arătate.
Faptul că în motivarea cererii precizatoare, prin care și-au micșorat câtimea pretențiilor din cererea introductivă de instanță la suma de 73.750 EURO (272.875 RON), reclamanții au arătat că această sumă este cea oferită inițial de expropriator, la care înțeleg să achieseze, nu înseamnă că demersul lor judiciar urmărește aplicarea Legii nr. 33/1994, deci a altei legi decât cea sub imperiul căreia s-a produs exproprierea (Legea nr. 198/2004), cum eronat au apreciat instanțele anterioare.
Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 116 din 6 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, care se circumscrie dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, din moment ce nemulțumirea reclamanților vizează cuantumul despăgubirii stabilite prin această hotărâre emisă în baza Legii nr. 198/2004. Faptul că reclamanții invocă drept reper în stabilirea despăgubirii ce li se cuvine oferta inițială a expropriatorului, este un simplu argument în susținerea nemulțumirii privind cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea atacată, pe care instanța și-l poate însuși sau nu, raportat la dispozițiile legii aplicabile cauzei, dar care nu poate schimba natura cererii de chemare în judecată, aceea de contestație la cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, supusă legii sub care s-a produs exproprierea.
Prin urmare, criticile prin care recurenții-reclamanți impută instanțelor anterioare că au calificat greșit cererea lor de chemare în judecată, nereținând natura sa de contestație la cuantumul despăgubirii, sunt fondate și în raport de ele recursul va fi admis, fiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Neanalizând cererea dedusă judecății ca o contestație împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanțele anterioare nu au intrat practic în cercetarea fondului cauzei.
Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."
Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că "pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii" și art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite", iar la alin. (2) că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."
Analiza fondului contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupune, așadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriaților, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care nu s-a procedat în cauză.
în concluzie, reținând că instanțele anterioare nu au intrat în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa decizia recurată, va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței de fond, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru ca aceasta să analizeze contestația împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 116 din 6 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în condițiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere a analizat, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, și apărarea de fond formulată de recurenții-reclamanți, potrivit căreia evaluarea realizată inițial, la demararea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 33/1994, trebuia avută în vedere de expropriator la stabilirea cuantumului despăgubirii acordate în baza legii noi.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5082/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5079/2012. Civil → |
|---|
