ICCJ. Decizia nr. 5065/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 29 februarie 2009 reclamantul P.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 EURO reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său P.G., ca urmare a măsurilor abuzive, cu caracter politic, respectiv dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea de domiciliu obligatoriu în perioada 4 ianuarie 1953 - 27 august 1955, măsură luată prin Decizia MAI nr. 200/1951.
învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1399 din 3 noiembrie 2010, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul la plata sumei de 2.500 EURO reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul său P.G.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că autorul reclamantului a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, astfel încât are dreptul la despăgubiri conform art. 5 din aceeași lege.
La evaluarea daunelor morale prima instanță a avut în vedere criteriile legale și jurisprudențiale și a apreciat că reclamanta este îndreptățită la a primi o reparație, în cuantumul stabilit prin dispozitivul hotărârii.
împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Reclamantul a criticat hotărârea sub aspectul neacordării cuantumul daunelor morale solicitate prin acțiune.
Pârâtul a criticat hotărârea sub aspectul acordării de către prima instanță a sumelor reprezentând daune morale invocând Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 și faptul că reclamantul a primit o reparație în baza O.U.G. nr. 214/1999. în subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale, considerându-l exagerat de mare în raport de prejudiciul real suferit de victimele măsurii administrative.
Ministerul Public a criticat hotărârea din perspectiva incidenței în speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 106 din 23 iunie 2011 a respins apelurile declarate în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a invocat în considerente modificările legislative aduse Legii nr. 221/2009, cele două decizii ale Curții Constituționale nr. 1354/2010 și 1358/2010 și a apreciat că reclamantul este îndreptățit la a primi daune morale, întrucât măsura administrativă cu caracter politic la care a fost supus autorul său intră în sfera de incidență a art. 5 alin. (1) lit. a), nefiind un impediment că a fost și beneficiarul O.U.G. nr. 214/1999. Totodată, Curtea a statuat că, în baza principiului egalității și echității, nu se poate aplica un tratament juridic diferit persoanelor care au inițiat demersul judiciar în baza Legii nr. 221/2009 în funcție de celeritatea cu care s-a soluționat litigiul, prin raportare la data apariției deciziilor Curții Constituționale.
Instanța de apel a considerat că dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție nu pot înlătura orice efecte produse de acțiunile deja promovate în justiție, altfel ar însemna că o decizie a Curții Constituționale ar avea putere retroactivă.
Instanța de apel, deci, nu a reținut ca motiv de ordine publică incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a apreciat că prima instanță a stabilit just cuantumul daunelor morale, asigurându-se astfel o reparație echitabilă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, pârâtul și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Reclamantul P.N. a criticat decizia, în principal, pe aspectul cuantumului daunelor morale, arătând că suma acordată este prea mică în raport de prejudiciul real suferit și a dezvoltat argumente cu privire la consecințele negative ale măsurii dispuse împotriva sa.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia atacată pe aspectul că instanța de apel nu a ținut cont de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, care producea efecte la data soluționării apelului. în subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale acordate, considerându-l prea mare în raport cu prejudiciul efectiv suferit.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia recurată din perspectiva incidenței în apel a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
înalta Curte a invocat în ședința publică din 29 iunie 2012, ca motiv de ordine publică, incidența în speță a Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011, de către înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând criticile formulate prin motivele de recurs, având în vedere inclusiv motivul de recurs invocat din oficiu, înalta Curte constată următoarele:
Aspectul, care interesează prioritar în speță, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
în raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.
în consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Potrivit art. 3307C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.
Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.
Față de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 3307C. proc. civ., înalta Curte urmează a constata că în mod nelegal curtea de apel nu a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, criticile formulate în acest sens de pârât și Ministerul Public fiind fondate.
Prin urmare, în speță nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, câtă vreme, la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri.
în consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul legii, înalta Curte apreciază că soluția ce se impune în cadrul prezentei cauze nu poate fi decât respingerea recursului reclamantului, admiterea recursurilor și apelurilor pârâtului și Ministerului Public, și, pe fond, respingerea acțiunii, în condițiile în care se constată că, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înalta Curte constată că acordarea daunelor morale prevăzute de legea specială nu mai are bază juridică pe acest temei de drept, critica reclamantului privind cuantumul prea mic al daunelor materiale acordate nemaiputând fi analizată.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat, a admis recursul pârâtului și pe cel al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a modificat decizie recurată, în sensul că a admis apelurile acelorași părți, respingând apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința primei instanțe, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5078/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5075/2012. Civil → |
|---|
